Salt la conţinut

Salt la cuprins

„V-am dat un exemplu“

„V-am dat un exemplu“

 „V-am dat un exemplu“

„Ar trebui să fiţi învăţători, având în vedere timpul.“ — EVREI 5:12.

1. De ce e firesc ca textul din Evrei 5:12 să-l pună pe gânduri pe un creştin?

VĂ PUN cumva pe gânduri cuvintele scrise sub inspiraţie divină din motoul acestui articol? Dacă da, să ştiţi că nu sunteţi singurii. În calitate de continuatori ai lui Cristos, ştim că trebuie să fim învăţători (Matei 28:19, 20). Ştim, de asemenea, că, având în vedere timpul în care trăim, este imperios necesar să fim învăţători cât mai eficienţi. Şi suntem conştienţi că de modul nostru de predare poate depinde chiar viaţa celor cărora le predăm (1 Timotei 4:16). Este firesc, aşadar, să ne întrebăm: Sunt eu un învăţător calificat aşa cum ar trebui să fiu? Cum aş putea face îmbunătăţiri în acest sens?

2, 3. a) Potrivit cuvintelor unui profesor, ce stă la baza unui mod de predare eficient? b) Ce exemplu ne-a lăsat Isus cu privire la predare?

2 Însă nu trebuie să ne descurajăm. Dacă, atunci când vorbim despre predare, ne gândim numai la o serie de tehnici, poate că ne va veni mult prea greu să facem îmbunătăţiri în acest domeniu. Însă un mod de predare eficient are la bază ceva mult mai important decât tehnica. Iată ce a scris într-o carte pe această temă un profesor cu experienţă: „Predarea eficientă nu ţine neapărat de anumite tehnici sau stiluri, planuri sau acţiuni. . . . Pentru a preda trebuie în primul rând să ai iubire“. Desigur, această persoană a vorbit din perspectiva unui profesor laic. Dar ideea sa se poate aplica şi mai bine la lucrarea de predare pe care o efectuăm noi, creştinii. În ce fel?

3 Învăţătorul nostru model nu este nimeni altul decât Isus Cristos, care le-a spus continuatorilor săi: „V-am dat un exemplu“ (Ioan 13:15). Aici Isus se referea la exemplul de umilinţă pe care l-a oferit, însă el a fost, desigur, un model şi în ce priveşte lucrarea cea mai importantă pe care a efectuat-o ca om pe pământ, aceea de a le preda oamenilor vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Luca 4:43). Dacă ar fi să caracterizaţi printr-un cuvânt ministerul lui Isus, aţi alege, probabil, cuvântul „iubire“, nu-i aşa (Coloseni 1:15; 1 Ioan 4:8)? Iubirea lui Isus faţă de Tatăl său ceresc, Iehova, a fost de primă importanţă (Ioan 14:31). Ca învăţător însă, Isus a manifestat iubire şi în alte două moduri. El a iubit adevărurile pe care le-a predat şi i-a iubit pe oamenii pe care i-a învăţat. Să ne concentrăm asupra acestor două aspecte ale exemplului lăsat de el.

O iubire străveche pentru adevărurile divine

4. Cum a dezvoltat Isus iubire pentru învăţăturile lui Iehova?

4 Atitudinea unui învăţător faţă de subiectul pe care îl prezintă influenţează în mod considerabil calitatea predării sale. Probabil că o atitudine de indiferenţă va fi evidentă şi se va răsfrânge asupra elevilor. Isus nu a fost deloc indiferent cu  privire la preţioasele adevăruri despre Iehova şi Regatul Său pe care le-a predat. Iubirea lui pentru ele era foarte profundă. Fiul unic-născut al lui Dumnezeu dezvoltase această iubire de-a lungul nenumăratelor milenii de existenţă preumană, dovedindu-se un elev silitor. Iată cât de bine se potrivesc în acest context cuvintele consemnate în Isaia 50:4, 5: „Stăpânul meu, DOMNUL, Mi-a dat o limbă de ucenic [limba celor învăţaţi, NW], ca să ştiu să înviorez prin cuvânt pe cel obosit. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult ca un ucenic [asemenea celor învăţaţi, NW]. Stăpânul meu, DOMNUL, Mi-a deschis urechea, şi nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi“.

5, 6. a) Ce momente a trăit Isus la botez, şi cu ce efect asupra sa? b) Ce contrast observăm între Isus şi Satan în ce priveşte folosirea Cuvântului lui Dumnezeu?

5 Ca om pe pământ, Isus a continuat să iubească înţelepciunea divină (Luca 2:52). Apoi, la botezul său, el a trăit momente unice. „Cerul s-a deschis“, se spune în Luca 3:21. Se pare că atunci Isus a putut să-şi amintească de existenţa sa preumană. După aceea a postit 40 de zile în pustiu. Lui Isus trebuie să-i fi făcut mare plăcere să mediteze la nenumăratele ocazii în care fusese instruit în cer de către Iehova. Nu după mult timp însă, iubirea sa pentru adevărurile lui Dumnezeu a fost pusă la încercare.

6 Când Isus era obosit şi flămând, Satan a încercat să-l ispitească. Cât de diferiţi erau aceşti fii ai lui Dumnezeu! Amândoi au citat din Scripturile ebraice, însă cu un spirit complet diferit. Satan a răstălmăcit Cuvântul lui Dumnezeu, folosindu-l cu insolenţă pentru propriile lui interese egoiste. De fapt, acest rebel era total lipsit de apreciere faţă de adevărurile divine. Spre deosebire de el, Isus a citat din Scripturi vizibil motivat de iubire, bazându-şi fiecare răspuns pe Cuvântul lui Dumnezeu. Isus existase cu mult timp înainte de a fi aşternute în scris sub inspiraţie divină acele cuvinte; totuşi el a avut un respect deosebit faţă de ele. Acestea erau adevăruri preţioase, ce proveneau de la Tatăl său ceresc! El i-a spus lui Satan că acele cuvinte din partea lui Iehova erau mult mai importante decât hrana fizică (Matei 4:1–11). Da, Isus a iubit toate adevărurile pe care i le-a predat Iehova. Dar cum a arătat el această iubire ca învăţător?

Iubire pentru adevărurile pe care le-a predat

7. De ce nu a emis Isus idei proprii?

7 Iubirea lui Isus pentru adevărurile pe care le-a predat a fost întotdeauna evidentă. La urma urmei, el ar fi putut cu uşurinţă să emită idei proprii. Isus poseda un tezaur de cunoştinţe şi de înţelepciune (Coloseni 2:3). Cu toate acestea, el le-a amintit de repetate ori ascultătorilor săi că tot ceea ce preda nu provenea de la el, ci de la Tatăl său ceresc (Ioan 7:16; 8:28; 12:49; 14:10). Isus iubea mult prea mult adevărurile divine ca să le înlocuiască cu idei proprii.

8. Cum a dat Isus un exemplu la începutul ministerului său prin faptul că s-a bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu?

8 Încă de la începutul ministerului său, Isus a dat un exemplu. Să ne gândim cum a făcut el cunoscut poporului lui Dumnezeu că era promisul Mesia. A apărut el pur şi simplu în faţa mulţimilor proclamându-se Cristosul, iar apoi înfăptuind în mod spectaculos miracole ca să-şi dovedească afirmaţia? Nu. El a mers la o sinagogă, unde poporul lui Dumnezeu obişnuia să citească din Scripturi. Acolo, el a citit cu voce tare profeţia din Isaia 61:1, 2 şi a explicat că acele adevăruri profetice se refereau la el (Luca 4:16–22). Chiar dacă multele miracole pe care le-a înfăptuit au contribuit la confirmarea faptului că beneficia de sprijinul lui Iehova, Isus şi-a bazat întotdeauna învăţătura pe Cuvântul lui Dumnezeu.

9. Cum a dat Isus dovadă de iubire loială faţă de Cuvântul lui Dumnezeu în discuţiile cu fariseii?

9 Când a fost provocat de opozanţii săi religioşi, Isus nu s-a angajat într-o competiţie de cunoştinţe, deşi ar fi putut câştiga cu uşurinţă o asemenea confruntare. În schimb, el a lăsat ca însuşi Cuvântul lui Dumnezeu să-i combată. Să ne amintim, de pildă, de episodul când fariseii i-au acuzat pe discipolii lui Isus că încălcaseră legea privitoare la Sabat deoarece, în timp ce treceau prin nişte lanuri de cereale, au smuls câteva  spice ca să le mănânce. Atunci Isus le-a spus fariseilor: „Nu aţi citit ce a făcut David când lui şi bărbaţilor care erau cu el li s-a făcut foame?“ (Matei 12:1–5). Desigur, acei oameni care se considerau drepţi citiseră relatarea consemnată sub inspiraţie divină în 1 Samuel 21:1–6. Cu toate acestea, ei nu sesizaseră o lecţie importantă ce se desprindea din ea. Isus însă nu se mulţumise cu citirea relatării. El meditase asupra ei şi îşi însuşise principiile conţinute în ea. El iubea principiile predate de Iehova prin intermediul acelui pasaj. Aşadar, el a folosit această relatare, precum şi un exemplu din Legea mozaică, pentru a evidenţia caracterul raţional al Legii. De asemenea, iubirea loială l-a îndemnat să apere Cuvântul lui Dumnezeu când conducătorii religioşi încercau să-l interpreteze în folosul lor sau să-l îngroape sub un morman de tradiţii omeneşti.

10. Cum a împlinit Isus profeţiile referitoare la calitatea predării sale?

10 Întrucât iubea adevărul, el nu a predat niciodată în mod mecanic, plictisitor sau lipsit de entuziasm. Profeţiile inspirate lăsau să se înţeleagă că Mesia avea să aibă ‘farmec pe buze’ şi avea să utilizeze „cuvinte frumoase“ (Psalmul 45:2, NW; Geneza 49:21). Isus a împlinit aceste profeţii prezentând întotdeauna mesajul într-un mod interesant şi plin de viaţă, folosind ‘cuvinte pline de farmec’, deoarece preda adevărurile pe care le iubea foarte mult (Luca 4:22). Fără îndoială că pe faţă i se putea citi entuziasmul, iar în ochi acea strălucire ce vădea cu prisosinţă interesul viu faţă de subiectul predat. Ce plăcere trebuie să fi fost să-l asculţi şi ce exemplu demn de urmat ne este când le vorbim altora despre lucrurile învăţate!

11. Deşi Isus a fost un învăţător deosebit de capabil, de ce nu s-a îngâmfat el?

11 L-au făcut oare pe Isus înţelegerea profundă a adevărurilor divine şi vorbirea sa plăcută să se îngâmfe? Lucrul acesta se întâmplă adesea în cazul învăţătorilor umani. Să ne amintim însă că înţelepciunea lui Isus reflecta teamă de Dumnezeu. O astfel de înţelepciune nu lasă loc îngâmfării, deoarece „înţelepciunea este cu cei smeriţi [modeşti, NW]“ (Proverbele 11:2). Dar mai există un motiv pentru care Isus nu a fost mândru sau îngâmfat.

Isus îi iubea pe oamenii cărora le preda

12. Cum a arătat Isus că nu voia ca discipolilor să le fie teamă de el?

12 Iubirea profundă a lui Isus faţă de oameni s-a reflectat întotdeauna în modul său de a preda. Spre deosebire de învăţătorii umani orgolioşi, el nu i-a făcut niciodată pe ceilalţi să se simtă inferiori (Eclesiastul 8:9). După ce a fost martor la unul dintre miracolele lui Isus, Petru, copleşit de uimire, a căzut la genunchii lui. Dar Isus nu voia ca discipolii să aibă o frică morbidă de el. Plin de bunătate, el i-a zis: „Încetează să te mai temi“. Apoi i-a spus lui Petru că şi el avea să ia parte la o impresionantă lucrare de facere de discipoli (Luca 5:8–10). Isus a vrut ca discipolii să fie stimulaţi de iubirea faţă de preţioasele adevăruri despre Dumnezeu, nu de frica de învăţătorul lor.

13, 14. În ce fel a arătat Isus empatie faţă de oameni?

13 Iubirea lui Isus pentru oamenii cărora le-a predat s-a putut observa şi din faptul că a manifestat  empatie faţă de ei. „Văzând mulţimile, i-a fost milă de ele, deoarece erau jupuite şi aruncate încoace şi încolo ca nişte oi fără păstor“ (Matei 9:36). Observând situaţia deplorabilă în care se găseau, el a manifestat compasiune şi s-a simţit îndemnat să le ajute.

14 Să remarcăm cum a manifestat Isus empatie cu altă ocazie. Când o femeie care avea o scurgere de sânge s-a apropiat de el în mulţime şi i-a atins franjurii hainei, ea s-a vindecat în mod miraculos. Isus a simţit că ieşise din el o putere, însă nu a văzut cine se vindecase. El a vrut neapărat să afle cine era persoana. De ce? Nu ca să o critice pentru că încălcase Legea sau regulile scribilor şi ale fariseilor, cum se temuse probabil femeia. Dimpotrivă, el i-a spus: „Fiică, credinţa ta te-a făcut bine. Mergi în pace şi fii vindecată de boala ta gravă“ (Marcu 5:25–34). Câtă empatie se observă în aceste cuvinte! El nu a spus doar „fii vindecată“, ci „fii vindecată de boala ta gravă“. Marcu foloseşte aici un cuvânt care înseamnă literalmente „flagelare“, o formă de bătaie folosită de obicei ca tortură. Astfel, Isus a recunoscut că boala îi cauzase femeii suferinţă, probabil o mare durere fizică şi emoţională. El a arătat empatie faţă de ea.

15, 16. Ce întâmplări petrecute pe parcursul ministerului lui Isus demonstrează că el căuta ce era bun în oameni?

15 Isus a manifestat iubire faţă de oameni şi prin faptul că a privit la calităţile lor. Observaţi ce s-a întâmplat când s-a întâlnit cu Natanael, care mai târziu a devenit apostol. „Isus l-a văzut pe Natanael venind spre el şi a spus despre acesta: «Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este înşelăciune».“ În mod miraculos, Isus a privit în inima lui Natanael, aflând astfel multe despre el. Desigur, Natanael nu era nici pe departe perfect. La fel ca oricare dintre noi, şi el avea defectele lui. De fapt, când a auzit despre Isus, el a făcut o remarcă oarecum caustică: „Poate să iasă ceva bun din Nazaret?“ (Ioan 1:45–51). Totuşi, dintre toate lucrurile care puteau fi spuse despre Natanael, Isus a ales să se concentreze asupra unuia pozitiv, şi anume sinceritatea acestui bărbat.

16 În mod similar, când un ofiţer — probabil un păgân, un roman — s-a apropiat de Isus rugându-l să-l vindece pe unul dintre sclavii săi, Isus a ştiut că acest ofiţer comisese multe greşeli. După cât se pare, ofiţerii din acea vreme săvârşeau multe acte de violenţă, făceau vărsări de sânge şi luau parte la închinarea falsă. Cu toate acestea, Isus s-a concentrat asupra unui aspect pozitiv: credinţa remarcabilă a acestui om (Matei 8:5–13). Mai târziu, când a vorbit cu răufăcătorul care era atârnat lângă el pe un stâlp de tortură, Isus nu l-a mustrat pentru trecutul său nelegiuit, ci l-a încurajat dându-i o speranţă (Luca 23:43). Isus ştia bine că a-i privi pe ceilalţi în mod negativ şi critic nu face altceva decât să-i descurajeze. Fără îndoială că eforturile lui de a găsi ce era bun în ceilalţi i-au încurajat pe mulţi să facă progrese.

Dispoziţia de a le sluji oamenilor

17, 18. Cum a arătat Isus că a fost dispus să le slujească altora prin faptul că a acceptat misiunea de a veni pe pământ?

17 O altă dovadă puternică a iubirii lui Isus faţă de oamenii cărora le-a predat a fost dispoziţia lui de a le sluji. De-a lungul vieţii sale preumane, Fiul lui Dumnezeu îndrăgise foarte mult omenirea (Proverbele 8:30, 31). Fiind „Cuvântul“, sau  purtătorul de cuvânt al lui Iehova, el trebuie să fi venit de multe ori în contact cu fiinţele umane (Ioan 1:1). Însă el „s-a golit pe sine [şi] a luat formă de sclav“, părăsindu-şi poziţia înaltă din cer, printre altele, pentru a le preda oamenilor într-un mod mai direct (Filipeni 2:7; 2 Corinteni 8:9). Pe pământ, Isus nu a aşteptat să fie slujit. Dimpotrivă, el a spus: „Fiul omului a venit nu să fie slujit, ci să slujească şi să-şi dea sufletul ca răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28). Isus a împlinit în mod deplin aceste cuvinte.

18 Isus le-a slujit cu umilinţă celor cărora le-a predat, cheltuindu-se fără ezitare pentru a le satisface necesităţile. El a străbătut în lung şi-n lat Ţara Promisă, mergând pe jos sute de kilometri ca să le vorbească cât mai multor oameni. Spre deosebire de fariseii şi scribii mândri, el a fost mereu umil şi abordabil. Tot felul de oameni — demnitari, soldaţi, oameni ai legii, femei, copii, săraci, bolnavi, ba chiar şi proscrişi — îl abordau cu bucurie, fără să le fie teamă. Deşi perfect, Isus era om, el însuşi ajungând să fie obosit şi flămând. Chiar şi atunci când era epuizat şi voia să se odihnească sau avea nevoie de câteva momente de linişte ca să se roage, el a pus necesităţile altora înaintea propriilor necesităţi. — Marcu 1:35–39.

19. Cum le-a dat Isus discipolilor un exemplu de umilinţă, răbdare şi bunătate?

19 Isus a fost la fel de dispus să le slujească şi discipolilor săi. El a făcut acest lucru învăţându-i cu răbdare şi bunătate. Atunci când discipolii înţelegeau mai greu unele lucruri importante, el nu renunţa, nu se supăra şi nici nu îi mustra cu asprime. El continua să caute noi modalităţi de a-i ajuta să înţeleagă. De exemplu, să ne gândim de câte ori s-au certat discipolii pentru a stabili cine era cel mai mare printre ei. De repetate ori însă, până în noaptea de dinaintea execuţiei sale, Isus a căutat noi modalităţi de a-i învăţa să se poarte cu umilinţă unul cu altul. În privinţa umilinţei, ca, de altfel, în toate celelalte privinţe, Isus a putut spune pe bună dreptate: „V-am dat un exemplu“. — Ioan 13:5–15; Matei 20:25; Marcu 9:34–37.

20. Ce metodă de predare îl deosebea pe Isus de farisei, şi de ce a fost aceasta eficientă?

20 Să observăm că Isus nu numai că le-a spus discipolilor care era exemplul demn de urmat; el le-a şi „dat un exemplu“. El i-a învăţat prin exemplul său. Isus nu le vorbea de sus, de pe o poziţie superioară, ca şi cum s-ar fi considerat prea important ca să facă ce le spunea lor să facă. Altminteri ar fi însemnat să procedeze ca fariseii, despre care a spus: „Ei zic, dar nu înfăptuiesc“ (Matei 23:3). Isus le-a arătat cu umilinţă elevilor lui ce însemnau în mod practic învăţăturile sale prin faptul că a trăit în armonie cu ele. Astfel, când şi-a îndemnat continuatorii să ducă o viaţă simplă, neîmpovărată de materialism, nu a fost necesar ca ei să ghicească ce a vrut să le spună. Ei vedeau cât de adevărată era afirmaţia sa: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au culcuşuri, dar Fiul omului nu are unde să-şi pună capul“ (Matei 8:20). Isus le-a slujit discipolilor dându-le cu umilinţă un exemplu.

21. Ce vom analiza în articolul următor?

21 Fără îndoială, Isus a fost cel mai mare Învăţător al tuturor timpurilor! Toţi oamenii sinceri care l-au văzut şi l-au auzit au putut observa cu claritate iubirea sa faţă de învăţăturile pe care le-a predat şi faţă de cei pe care i-a învăţat. La fel de clar o pot observa şi aceia dintre noi care studiază în prezent exemplul dat de el. Dar cum putem să urmăm exemplul perfect al lui Cristos? În articolul următor se va răspunde la această întrebare.

Cum aţi răspunde?

• Ce stă la baza unei metode de predare eficiente, şi cine a demonstrat lucrul acesta?

• Cum a arătat Isus că iubea adevărurile pe care le preda?

• Cum şi-a demonstrat Isus iubirea faţă de oamenii pe care îi învăţa?

• Ce exemple arată că Isus a avut o dispoziţie umilă de a le sluji celor cărora le-a predat?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Cum a arătat Isus că iubea principiile consemnate în Cuvântul lui Dumnezeu?