Umblaţi pe ‘cărarea rectitudinii’

„BINE de cel drept!“, a exclamat profetul Isaia, „lui îi va merge bine, căci va mânca rodul faptelor lui“. Isaia a mai spus: „Cărarea celui drept este rectitudine“ (Isaia 3:10; 26:7, NW). Evident, dacă vrem ca acţiunile noastre să producă roade bune, trebuie să facem ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Însă cum putem umbla pe cărarea rectitudinii? La ce binecuvântări ne putem aştepta dacă facem acest lucru? Şi cum pot alţii să tragă foloase din faptul că noi ne conformăm normelor drepte ale lui Dumnezeu? În capitolul 10 al cărţii biblice Proverbele, Solomon, un rege al Israelului antic, răspunde la aceste întrebări punându-i în contrast pe cei drepţi cu cei răi. El foloseşte expresia „cel drept“ şi forma de plural a acesteia de 13 ori. Nouă dintre ocurenţe le găsim în versetele 15–32. Aşadar, o analiză a acestor versete va fi încurajatoare. *

Să ne aducem aminte de disciplină

Solomon scoate în evidenţă importanţa dreptăţii. El spune: „Averea este o cetate întărită pentru cel bogat; dar ruina celor nenorociţi este sărăcia lor. Lucrarea celui drept este pentru viaţă, dar cel rău îşi întrebuinţează venitul pentru păcat“. — Proverbele 10:15, 16.

Bogăţiile pot fi o protecţie în situaţiile dificile din viaţă, la fel cum o cetate întărită le oferă o anumită siguranţă celor ce locuiesc în ea. În schimb, dacă au loc evenimente neprevăzute, sărăcia poate însemna ruină (Eclesiastul 7:12). Este posibil însă ca înţeleptul rege să facă aluzie şi la pericolul pe care-l comportă atât bogăţia, cât şi sărăcia. Un om bogat poate fi înclinat să-şi pună toată încrederea în bogăţiile sale, gândindu-se că bunurile de preţ pe care le are sunt ca „un zid înalt“ (Proverbele 18:11). Iar un om  sărac poate considera în mod greşit că, din cauza sărăciei lui, nu are nici o speranţă. Astfel, nici unul nu reuşeşte să-şi facă un nume bun la Dumnezeu.

Însă, în cazul unui om drept, indiferent că posedă multe bunuri materiale sau nu, conduita sa integră duce la viaţă. Cum aşa? El este mulţumit cu ceea ce are şi nu permite ca situaţia sa financiară să-i afecteze relaţiile bune cu Dumnezeu. Indiferent că este sărac sau bogat, datorită modului său de viaţă, omul drept are parte de fericire în prezent şi de speranţa vieţii veşnice în viitor (Iov 42:10–13). Chiar dacă reuşeşte să câştige bogăţii, cel rău nu beneficiază de pe urma lor. În loc să fie recunoscător pentru siguranţa pe care i-o conferă acestea şi să trăiască în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu, el se foloseşte de bogăţii pentru a duce o viaţă depravată.

„Cine îşi aduce aminte de disciplină apucă pe calea vieţii [este o cărare a vieţii, NW]“, continuă regele Israelului, „dar cel ce părăseşte mustrarea apucă pe căi greşite“ (Proverbele 10:17). Un biblist sugerează că acest verset poate fi înţeles în două moduri. O posibilitate ar fi că cel care acceptă disciplinarea şi urmează dreptatea se află pe cărarea vieţii, iar cel care părăseşte mustrarea se abate de la această cărare. Versetul ar mai putea să sugereze că „cel care acordă atenţie disciplinării le arată [altora prin exemplul său bun] cărarea vieţii, dar oricine ignoră corectarea îi abate pe alţii de la calea cea dreaptă“ (Proverbele 10:17, New International Version). Indiferent cum înţelegem versetul, este vital să ne aducem aminte de disciplină şi să nu respingem mustrarea!

Să înlocuim ura cu iubire

În continuare, Solomon prezintă un proverb constituit din două părţi care transmit idei similare, cea de-a doua parte fiind o accentuare a celei dintâi. El spune: „Cine ascunde ura are buze mincinoase“. Dacă un om nutreşte în inima sa ură faţă de cineva şi o ascunde în spatele cuvintelor mieroase sau al linguşelilor, acţionează în mod înşelător — are „buze mincinoase“. Apoi, înţeleptul rege adaugă: „Cine răspândeşte bârfelile este un nebun“ (Proverbele 10:18). Unii nu-şi ascund ura, ci aduc acuzaţii false sau fac comentarii denigratoare despre cei pe care-i urăsc. Acest lucru este o nebunie deoarece, în realitate, bârfele nu schimbă caracterul acelor persoane. Iar un ascultător cu discernământ îşi va da seama de răutatea afirmaţiilor şi nu va mai avea acelaşi respect faţă de persoana care bârfeşte. Aşadar, cel ce răspândeşte bârfe îşi face rău lui însuşi.

O persoană a cărei conduită este dreaptă nu va recurge nici la înşelăciune, nici la calomnie. Dumnezeu le-a spus israeliţilor următoarele: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta“ (Leviticul 19:17). Iar Isus şi-a sfătuit ascultătorii: „Continuaţi să-i iubiţi [chiar şi] pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută; ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri“ (Matei 5:44, 45). Cât de potrivit este să ne umplem inima cu iubire, nu cu ură!

‘Să ne ţinem buzele’

Subliniind necesitatea de a ne controla limba, înţeleptul rege afirmă: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu greşească, dar cel ce-şi ţine buzele este înţelept“. — Proverbele 10:19.

„Nebunul [cel nechibzuit, NW] spune o mulţime de cuvinte“ (Eclesiastul 10:14). Gura lui „revarsă prostie“ (Proverbele 15:2, NW). Aceasta nu înseamnă că orice persoană vorbăreaţă este nechibzuită. Însă cât de uşor poate cineva care vorbeşte prea mult să devină un canal de transmitere a bârfelor sau a zvonurilor dăunătoare! O reputaţie distrusă, sentimente rănite, relaţii tensionate şi chiar probleme fizice pot fi adesea consecinţele unei vorbiri nechibzuite. „Când cuvintele abundă, păcatul nu va lipsi“ (Proverbele 10:19, An American Translation). Mai mult decât atât, este supărător să te afli în compania unei persoane care are întotdeauna  ceva de comentat. Aşadar, să nu vorbim niciodată prea mult.

Cel ce-şi ţine buzele nu numai că evită minciuna, dar şi acţionează cu înţelepciune. El gândeşte înainte de a vorbi. Motivat de iubirea pentru normele lui Iehova şi de dorinţa sinceră de a-şi ajuta aproapele, el se gândeşte la efectul pe care-l vor avea cuvintele sale asupra altora. El vorbeşte cu iubire şi amabilitate. Îşi alege cu atenţie cuvintele, pentru ca acestea să fie plăcute şi ziditoare. Cuvintele sale sunt ca nişte „mere de aur într-un coşuleţ de argint“ — bine alese şi pline de demnitate în orice ocazie. — Proverbele 25:11.

‘Să-i hrănim pe mulţi’

„Limba celui drept este argint ales“, continuă Solomon, însă „inima celor răi este de mică valoare“ (Proverbele 10:20). Ceea ce spune cel drept este pur — ca argintul ales, rafinat, fără impurităţi. Cu siguranţă, acest lucru este valabil în cazul slujitorilor lui Iehova când le împărtăşesc altora cunoştinţa din Cuvântul lui Dumnezeu, cunoştinţă salvatoare de vieţi. Marele lor Instructor, Iehova Dumnezeu, i-a instruit şi le-a ‘dat o limbă de ucenic, ca să ştie să învioreze prin cuvânt pe cel obosit’ (Isaia 30:20; 50:4). Într-adevăr, limba lor este ca argintul ales, întrucât declară adevărul biblic. Pentru cei cu inima sinceră, cuvintele lor sunt infinit mai valoroase decât intenţiile celui rău! Aşadar, să avem o dorinţă înflăcărată de a vorbi despre Regatul şi minunatele lucrări ale lui Dumnezeu!

Cel drept este o binecuvântare pentru cei din jurul lui. „Buzele celui drept hrănesc pe mulţi“, continuă Solomon, „dar nebunii mor fiindcă n-au judecată [însă din lipsă de inimă continuă să moară cei nechibzuiţi, NW]“. — Proverbele 10:21.

Cum ‘hrăneşte cel drept pe mulţi’? Verbul ebraic folosit aici transmite ideea de „păstorire“ (Proverbele 10:21). El include atât ideea de îndrumare, cât şi ideea de hrănire, la fel cum un păstor din vechime se îngrijea de oile lui (1 Samuel 16:11; Psalmul 23:1–3; Cântarea Cântărilor 1:7). Cel drept îi îndrumă sau îi conduce pe alţii pe calea dreptăţii, hrănindu-i pe ascultători prin exprimările gurii sale. Drept urmare, ei duc o viaţă mai fericită, au mai multe satisfacţii şi pot primi chiar viaţă veşnică.

Dar ce se poate spune despre cel nechibzuit? El este lipsit de inimă în sensul că nu are o motivaţie bună sau că nu-i pasă de consecinţele conduitei sale. O asemenea persoană face tot ceea ce doreşte, ignorând urmările. Însă va suferi consecinţele acţiunilor sale. În timp ce un om drept îi ajută pe alţii să rămână în viaţă, cel lipsit de inimă nu este în stare să-şi păstreze nici măcar viaţa lui.

Să evităm conduita libertină

Adesea, ceea ce-i place sau îi displace unui om spune multe despre personalitatea lui. Regele Israelului afirmă acest lucru prin cuvintele: „Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul [conduita libertină este ca un joc, NW], dar cel înţelept are pricepere [dar înţelepciunea este pentru omul cu discernământ, NW]“. — Proverbele 10:23.

Unii privesc conduita libertină ca pe un joc şi o practică doar ca să se „distreze“. Aceştia îl nesocotesc pe Dumnezeu, cel căruia toţi trebuie  să-i dăm socoteală, şi nu recunosc gravitatea conduitei lor (Romani 14:12). Ei ajung să aibă o gândire coruptă, mergând până acolo încât consideră că Dumnezeu nu le vede nelegiuirile. Prin acţiunile lor, ei spun de fapt: „Nu există Dumnezeu!“ (Psalmul 14:1–3; Isaia 29:15, 16). Câtă lipsă de înţelepciune!

Omul cu discernământ însă nu consideră conduita libertină un joc. El ştie că ea îi displace lui Dumnezeu şi că-i poate distruge relaţiile cu el. O asemenea conduită este lipsită de înţelepciune deoarece îi privează pe oameni de respectul de sine, ruinează căsnicii, dăunează atât corpului, cât şi minţii şi duce la pierderea spiritualităţii. Este înţelept să evităm conduita libertină şi să cultivăm afecţiune pentru înţelepciune ca pentru o soră foarte dragă. — Proverbele 7:4.

Să clădim pe o temelie bună

Scoţând în evidenţă importanţa faptului de a ne clădi viaţa pe o temelie bună, Solomon afirmă: „Celui rău, de ce se teme, aceea i se întâmplă, dar celor drepţi li se împlineşte dorinţa. Cum trece vârtejul, aşa piere cel rău; dar cel drept are o temelie veşnică“. — Proverbele 10:24, 25.

Cel rău îi poate înfricoşa pe mulţi. Însă, în final, de ce se teme nu scapă. Neavând ca temelie principiile drepte, el se aseamănă cu o clădire şubredă care se prăbuşeşte într-o furtună violentă. Când este supus la presiuni, el cedează. Însă cel drept e asemenea omului care acţionează în armonie cu spusele lui Isus, ca „un bărbat prevăzător, care şi-a zidit casa pe stâncă masivă“. „Şi, spune Isus, a căzut ploaia, şi au venit inundaţiile, şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că îi fusese pusă temelia pe stâncă masivă“ (Matei 7:24, 25). Un astfel de om este stabil — gândirea şi acţiunile lui sunt bine întemeiate pe principiile divine.

Înainte de a continua prezentarea contrastului dintre cel rău şi cel drept, înţeleptul rege dă un avertisment scurt, dar important. El spune: „Ca oţetul pentru dinţi şi ca fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel care îl trimite“ (Proverbele 10:26). În contact cu dinţii, oţetul creează o senzaţie neplăcută. Acidul acetic pe care-l conţine produce un gust acru în gură şi poate strepezi dinţii. Fumul provoacă ochilor usturime şi durere. Prin urmare, oricine angajează un leneş sau îl foloseşte ca reprezentant va avea în mod sigur necazuri şi va suferi pierderi.

„Calea lui Iehova este o fortăreaţă“

Regele Israelului continuă: „Frica de DOMNUL lungeşte zilele, dar anii celui rău vor fi scurtaţi. Aşteptarea celor drepţi nu va fi decât bucurie, dar speranţa celor răi va pieri“. — Proverbele 10:27, 28.

Cel drept este îndrumat de teama sfântă şi se străduieşte să-i placă lui Iehova prin gândurile, cuvintele şi acţiunile sale. Dumnezeu se îngrijeşte de el şi îi împlineşte aşteptările care sunt în armonie cu principiile Sale drepte. Însă cel rău duce o viaţă lipsită de pietate. Speranţele lui pot părea uneori că se împlinesc, însă doar pentru un timp, deoarece zilele sale sunt scurtate adesea prin violenţă sau din cauza vreunei boli, o consecinţă a stilului său de viaţă. În ziua morţii sale, toate speranţele lui se năruie. — Proverbele 11:7.

„Calea DOMNULUI este tărie [calea lui Iehova este o fortăreaţă, NW] pentru cel integru“, spune  Solomon, „dar este nimicire pentru lucrătorii nelegiuirii“ (Proverbele 10:29). În acest caz, calea lui Iehova nu se referă la calea vieţii pe care ar trebui să mergem, ci la modul lui Dumnezeu de a trata cu omenirea. „El este Stânca, lucrarea Lui este perfectă“, spune Moise, „căci toate căile Lui sunt drepte“ (Deuteronomul 32:4). Căile drepte ale lui Dumnezeu înseamnă siguranţă pentru cel drept şi ruină pentru cel rău.

Ce fortăreaţă se dovedeşte a fi Iehova pentru poporul său! „Cel drept nu se va clătina niciodată, dar cei răi nu vor locui în ţară. Gura celui drept scoate înţelepciune, dar limba stricată va fi nimicită. Buzele celui drept ştiu ce este plăcut, dar gura celor răi spune răutăţi.“ — Proverbele 10:30–32.

Cei drepţi au o viaţă bună şi sunt binecuvântaţi deoarece umblă pe cărarea rectitudinii. Într-adevăr, „binecuvântarea DOMNULUI îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de vreun necaz“ (Proverbele 10:22). Aşadar, să ne asigurăm întotdeauna că acţionăm în armonie cu principiile divine. Să ne controlăm buzele şi să ne folosim limba pentru a-i hrăni pe alţii cu adevărul salvator de vieţi al Cuvântului lui Dumnezeu, îndrumându-i pe calea dreptăţii.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Limba poate fi ca ‘argintul ales’