Salt la conţinut

Salt la cuprins

Enoh a umblat cu Dumnezeu într-o lume lipsită de pietate

Enoh a umblat cu Dumnezeu într-o lume lipsită de pietate

 Enoh a umblat cu Dumnezeu într-o lume lipsită de pietate

DIAVOLUL susţine că poate să-i îndepărteze pe toţi oamenii de Dumnezeu şi, uneori, chiar părea că a reuşit. După moartea lui Abel, timp de aproape cinci secole, nimeni nu s-a distins ca slujitor fidel al lui Iehova. Dimpotrivă, conduita păcătoasă şi lipsită de pietate devenise o caracteristică a lumii de atunci.

Enoh a trăit tocmai în această perioadă de degradare spirituală. Potrivit cronologiei biblice, el s-a născut în anul 3404 î.e.n. Spre deosebire de contemporanii săi, Enoh s-a dovedit a fi un om plăcut lui Dumnezeu. Apostolul Pavel l-a inclus printre slujitorii lui Iehova a căror credinţă este un exemplu pentru creştini. Cine a fost Enoh? Ce încercări a avut de înfruntat? Cum le-a făcut faţă? Ce putem învăţa noi din exemplul lui de integritate?

În zilele lui Enos, cu aproape patru secole înainte de perioada în care a trăit Enoh, ‘oamenii au început să cheme numele DOMNULUI [Iehova, NW]’ (Geneza 4:26). Numele divin se folosea încă de la începutul istoriei umane. Prin urmare, ceea ce au început oamenii să facă în timpul vieţii lui Enos se pare că nu se referă la folosirea numelui Iehova cu credinţă, în cadrul închinării curate. Unii erudiţi evrei sunt de părere că versetul din Geneza 4:26 trebuie citit astfel: „au început în mod profanator“ sau „atunci a început profanarea“. Probabil că oamenii şi-au atribuit lor înşişi numele de Iehova sau l-au atribuit unora pe care îi considerau mijlocitorii lor în închinarea la Dumnezeu. Sau probabil că şi-au denumit idolii cu acest nume.

„Enoh a umblat cu adevăratul Dumnezeu“

Deşi toţi oamenii din jur erau lipsiţi de pietate, „Enoh a umblat cu Dumnezeu [umbla cu adevăratul Dumnezeu, NW]“, Iehova. Nu se precizează dacă strămoşii săi — Set, Enos, Cainan, Mahalaleel şi Iared — au umblat sau nu cu Dumnezeu. Cel puţin ei nu au făcut aceasta în măsura în care a făcut-o Enoh, al cărui mod de viaţă se pare că l-a distins de ei. — Geneza 5:3–27.

A umbla cu Iehova presupune a avea legături strânse cu el. Acest lucru a fost posibil numai datorită faptului că Enoh a trăit în armonie cu voinţa divină. Iehova a privit favorabil devoţiunea lui Enoh. De fapt, Septuaginta spune că „Enoh era foarte plăcut“ lui Dumnezeu, idee exprimată şi de apostolul Pavel. — Geneza 5:22, nota de subsol din NW; Evrei 11:5.

Esenţială pentru bunele relaţii în care era Enoh cu Iehova a fost credinţa sa. El trebuie să fi exercitat credinţă în promisa ‘sămânţă a femeii’ lui Dumnezeu. Dacă l-a cunoscut personal pe Adam, Enoh a putut să afle unele informaţii despre modul cum a tratat Dumnezeu cu prima pereche umană în Eden. Cunoştinţa pe care o avea despre Dumnezeu l-a făcut pe Enoh să devină o persoană care l-a ‘căutat stăruitor’. — Geneza 3:15; Evrei 11:6, 13.

Pentru a avea relaţii bune cu Iehova este necesar mai mult decât a avea cunoştinţă despre el. Acest lucru a fost valabil în cazul lui Enoh şi este valabil şi în cazul nostru. Dacă preţuim în mod deosebit prietenia strânsă cu o anumită  persoană, nu-i aşa că gândurile şi acţiunile noastre sunt influenţate de punctul ei de vedere? Astfel, noi evităm cuvintele şi acţiunile care ar putea distruge această prietenie. Şi, dacă ne gândim să facem anumite schimbări în viaţă, nu-i aşa că vom analiza şi modul în care vor afecta acestea relaţiile noastre cu persoana respectivă?

La fel, dorinţa de a rămâne în relaţii strânse cu Dumnezeu ne influenţează conduita. O condiţie necesară este cunoaşterea exactă a lucrurilor pe care le aprobă sau le dezaprobă el. Apoi trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de această cunoştinţă, străduindu-ne să-i fim plăcuţi prin gândurile şi acţiunile noastre.

Într-adevăr, pentru a umbla cu Dumnezeu trebuie să-i fim plăcuţi. Enoh a făcut lucrul acesta timp de sute de ani. De fapt, când se spune că Enoh „umbla“ cu Dumnezeu, forma verbului ebraic indică o acţiune repetată, continuă. Un alt bărbat fidel care ‘a umblat cu Dumnezeu’ a fost Noe. — Geneza 6:9.

Enoh avea responsabilităţi familiale: avea o soţie şi a crescut „fii şi fiice“. Unul dintre fiii săi a fost Metusala (Geneza 5:21, 22). Cu siguranţă, Enoh a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi conduce casa într-un mod corespunzător. Însă, din cauza climatului de impietate în care a trăit, nu i-a fost uşor să-i slujească lui Dumnezeu. Lameh, tatăl lui Noe, a fost, probabil, singurul contemporan al lui Enoh care a avut credinţă în Iehova (Geneza 5:28, 29). Totuşi, Enoh a practicat plin de curaj închinarea adevărată.

Ce l-a ajutat pe Enoh să-i rămână fidel lui Dumnezeu? Fără îndoială, el nu s-a asociat cu cei ce profanau numele lui Iehova şi nici cu alţi oameni care nu constituiau o companie potrivită pentru un închinător al lui Dumnezeu. De asemenea, faptul că Enoh a cerut ajutorul lui Iehova în rugăciune i-a întărit hotărârea de a evita orice lucru care i-ar fi putut displăcea Creatorului.

O profeţie împotriva celor lipsiţi de pietate

Când eşti înconjurat de oameni lipsiţi de pietate este foarte greu să respecţi norme înalte. Mai  mult decât atât, Enoh a proclamat un mesaj de judecată necruţător împotriva celor răi. Îndrumat de spiritul lui Dumnezeu, Enoh a profeţit: „Iată! Iehova a venit cu miriadele sale sfinte, ca să execute judecata împotriva tuturor şi ca să-i dovedească vinovaţi pe toţi cei lipsiţi de pietate cu privire la toate faptele lipsite de pietate pe care le-au comis într-un mod lipsit de pietate şi cu privire la toate lucrurile revoltătoare pe care păcătoşii lipsiţi de pietate le-au rostit împotriva lui“. — Iuda 14, 15.

Oare ce efect a avut acest mesaj asupra acelor necredincioşi pervertiţi? Este logic să credem că aceste cuvinte usturătoare l-au făcut pe Enoh nepopular, aducându-i, probabil, batjocuri şi ameninţări. Poate că unii au vrut să-l reducă la tăcere pentru totdeauna. Însă Enoh nu s-a lăsat intimidat. El ştia ce i s-a întâmplat lui Abel, un om drept, şi, asemenea lui, a fost hotărât să-i slujească lui Dumnezeu indiferent de consecinţe.

„L-a luat Dumnezeu“

După cât se pare, viaţa lui Enoh era în pericol când „l-a luat Dumnezeu“ (Geneza 5:24). Iehova nu a permis ca fidelul său profet să sufere din cauza duşmanilor săi extrem de violenţi. Potrivit cuvintelor apostolului Pavel, „Enoh a fost transferat ca să nu vadă moartea“ (Evrei 11:5). Mulţi spun că Enoh nu a murit — că Dumnezeu l-a luat la cer, unde a continuat să trăiască. Însă Isus a afirmat cu claritate: „Nici un om nu a urcat la cer în afară de cel care a coborât din cer, Fiul omului“. Isus a fost ‘precursorul’ tuturor celor care au urcat la cer. — Ioan 3:13; Evrei 6:19, 20.

Atunci ce s-a întâmplat cu Enoh? Faptul că a fost „transferat ca să nu vadă moartea“ poate însemna că Dumnezeu a făcut ca el să cadă într-o stare de transă, dându-i o viziune profetică în timpul căreia l-a adormit în moarte. Astfel, Enoh nu a simţit chinurile morţii. Apoi Iehova a făcut ca trupul lui să dispară, aşa cum a procedat şi în cazul lui Moise, ceea ce explică de ce Enoh ‘nu a mai fost de găsit nicăieri’. — Deuteronomul 34:5, 6.

Enoh a trăit 365 de ani — mult mai puţin decât majoritatea contemporanilor lui. Însă lucrul cel mai important pentru cei care-l iubesc pe Iehova este de a-l sluji cu fidelitate până la sfârşitul vieţii lor. Ştim că Enoh a făcut aceasta deoarece, „înainte de transferarea lui, el avea mărturia că îi plăcuse lui Dumnezeu“. Scripturile nu dezvăluie modul în care i-a comunicat Iehova acest lucru lui Enoh. Însă, înainte de a muri, Enoh a primit asigurarea că Dumnezeu îl aproba şi putem fi siguri că Iehova îşi va aminti de el la înviere.

Să imităm credinţa lui Enoh

Exemplul de credinţă al oamenilor devotaţi lui Dumnezeu este demn de imitat (Evrei 13:7). Datorită credinţei sale, Enoh a fost primul profet fidel al lui Dumnezeu. Lumea din zilele lui Enoh era la fel ca lumea din zilele noastre — violentă şi lipsită de pietate. Însă Enoh a fost diferit. El a avut o credinţă veritabilă şi a manifestat devoţiune sfântă într-un mod exemplar. Da, Iehova l-a însărcinat să proclame un mesaj foarte important, însă i-a dat şi putere ca să reuşească. Enoh şi-a îndeplinit în mod curajos misiunea, iar Dumnezeu i-a purtat de grijă când s-a aflat în faţa duşmanilor.

Dacă exercităm credinţă aşa cum a făcut Enoh, Iehova ne va întări pentru a proclama mesajele sale în aceste ultime zile şi ne va ajuta să înfruntăm opoziţia în mod curajos. Devoţiunea sfântă ne va diferenţia de cei lipsiţi de pietate, iar credinţa ne va ajuta să umblăm cu Dumnezeu şi să acţionăm într-un mod care să-i bucure inima (Proverbele 27:11). Prin credinţă, dreptul Enoh a reuşit să umble cu Iehova într-o lume lipsită de pietate. Şi noi putem face la fel.

[Chenarul de la pagina 30]

Citează Biblia din Cartea lui Enoh?

Cartea lui Enoh este un text apocrif şi pseudoepigrafic. Ea îi este atribuită în mod greşit lui Enoh. Scrisă probabil cam prin secolele II–I î.e.n., cartea este o colecţie de legende evreieşti pline de exagerări şi fără nici o bază istorică, fiind în mod evident rodul unor explicaţii detaliate pe marginea scurtei referiri la Enoh pe care o face Geneza. Acest fapt în sine este suficient pentru ca iubitorii Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu să nu o considere demnă de încredere.

Singura carte biblică ce conţine cuvintele profetice ale lui Enoh este cartea lui Iuda: „Iată! Iehova a venit cu miriadele sale sfinte, ca să execute judecata împotriva tuturor şi ca să-i dovedească vinovaţi pe toţi cei lipsiţi de pietate cu privire la toate faptele lipsite de pietate pe care le-au comis într-un mod lipsit de pietate şi cu privire la toate lucrurile revoltătoare pe care păcătoşii lipsiţi de pietate le-au rostit împotriva lui“ (Iuda 14, 15). Mulţi erudiţi afirmă că profeţia rostită de Enoh împotriva contemporanilor lui lipsiţi de pietate este citată direct din Cartea lui Enoh. Dar să fi folosit oare Iuda ca sursă o carte apocrifă şi nedemnă de încredere?

Scripturile nu ne spun de unde a aflat Iuda despre profeţia lui Enoh. Este posibil ca el să fi citat pur şi simplu o sursă obişnuită, o tradiţie demnă de încredere transmisă din timpurile de demult. Evident, Pavel a procedat în mod asemănător când i-a menţionat cu numele pe Iane şi Iambre, magicieni la curtea faraonului care s-au opus lui Moise, ale căror nume nu mai apar în altă parte în Biblie. Dacă scriitorul Cărţii lui Enoh a avut acces la o sursă antică de acest gen, de ce Iuda nu ar fi avut? *Exodul 7:11, 22; 2 Timotei 3:8.

Modul în care a primit Iuda informaţiile despre mesajul lui Enoh adresat celor lipsiţi de pietate este o chestiune de mică importanţă. Credibilitatea sa este dovedită de faptul că Iuda a scris sub inspiraţie divină (2 Timotei 3:16). Spiritul sfânt al lui Dumnezeu l-a ajutat să evite orice afirmaţie falsă.

[Notă de subsol]

^ par. 28 Discipolul Ştefan ne furnizează şi el informaţii pe care nu le găsim nicăieri altundeva în Biblie. Ele privesc instruirea egipteană primită de Moise, vârsta pe care o avea când a fugit din Egipt (40 de ani), perioada pe care a petrecut-o în Madian (40 de ani) şi rolul îngerilor în transmiterea Legii mozaice. — Faptele 7:22, 23, 30, 38.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

Enoh a proclamat în mod curajos mesajul lui Iehova