Salt la conţinut

Salt la cuprins

Clădiţi o familie puternică pe plan spiritual

Clădiţi o familie puternică pe plan spiritual

 Clădiţi o familie puternică pe plan spiritual

„Continuaţi să-i creşteţi în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova.“ — EFESENI 6:4.

1. Care a fost scopul lui Dumnezeu cu privire la familie, dar ce întorsătură au luat lucrurile?

„FIŢI roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul“ (Geneza 1:28). Adresându-le aceste cuvinte lui Adam şi Evei, Iehova Dumnezeu a fondat instituţia familială (Efeseni 3:14, 15). Privind lucrurile în perspectivă, primii doi oameni — acest prim cuplu — puteau să-şi imagineze un pământ populat de descendenţii lor — o familie extinsă, alcătuită din fiinţe perfecte care să se bucure de viaţă pe un pământ paradiziac şi care să i se închine în unitate Marelui lor Creator. Însă Adam şi Eva au păcătuit şi, în consecinţă, pământul nu a mai ajuns să fie plin de oameni drepţi, de oameni temători de Dumnezeu (Romani 5:12). Dimpotrivă, viaţa de familie s-a degradat repede, iar ura, violenţa şi lipsa „afecţiunii naturale“ s-au extins, îndeosebi în aceste ‘ultime zile’. — 2 Timotei 3:1–5; Geneza 4:8, 23; 6:5, 11, 12.

2. Ce capacităţi aveau descendenţii lui Adam, însă ce trebuiau ei să facă pentru a-şi clădi familii puternice pe plan spiritual?

2 Adam şi Eva au fost creaţi după imaginea lui Dumnezeu. Deşi Adam a devenit păcătos, Iehova i-a îngăduit să aibă copii (Geneza 1:27; 5:1–4). Asemenea tatălui lor, descendenţii lui Adam erau înzestraţi cu simţ moral şi puteau învăţa cum să deosebească binele de rău. Ei puteau fi  instruiţi cu privire la modul în care să i se închine Creatorului lor şi cu privire la importanţa faptului de a-l iubi cu toată inima, sufletul, mintea şi forţa lor (Marcu 12:30; Ioan 4:24; Iacov 1:27). Mai mult decât atât, ei puteau fi învăţaţi ‘să facă dreptate, să iubească mila şi să umble smerit cu Dumnezeu’ (Mica 6:8). Însă, fiind păcătoşi, trebuiau să depună eforturi considerabile pentru a-şi clădi familii puternice pe plan spiritual.

Cumpăraţi orice moment

3. Cum pot părinţii ‘să cumpere orice moment’ pentru a-i creşte pe copii astfel încât să devină creştini?

3 În aceste timpuri critice trebuie depuse mari eforturi pentru a-i ajuta pe copii să se numere printre cei ce ‘îl iubesc pe Iehova’ şi ‘urăsc răul’ cu adevărat (Psalmul 97:10). Părinţii înţelepţi ‘vor cumpăra orice moment’ pentru a se achita de această sarcină dificilă (Efeseni 5:15–17). Dacă sunteţi părinţi, cum aţi putea proceda? În primul rând, fixaţi-vă priorităţi, acordând atenţie ‘lucrurilor mai importante’, printre care se numără şi educarea şi instruirea practică a copiilor (Filipeni 1:10, 11). În al doilea rând, adoptaţi un mod de viaţă mai simplu. Poate că va trebui să renunţaţi la activităţi care nu sunt neapărat necesare sau să vă debarasaţi de unele lucruri inutile a căror întreţinere vă răpeşte timpul. Ca părinţi creştini, nu veţi regreta niciodată eforturile făcute pentru a vă creşte copiii în teamă de Dumnezeu. — Proverbele 29:15, 17.

4. Cum poate o familie să rămână unită?

4 Merită cu prisosinţă ca părinţii să depună eforturi să petreacă timp cu copiii lor, îndeosebi în activităţi spirituale, aceasta fiind şi una dintre cele mai bune modalităţi de a păstra coeziunea familiei. Părinţi, nu lăsaţi însă aceste ocazii la voia întâmplării. Planificaţi momente în care să fiţi împreună. Aceasta nu înseamnă să fiţi toţi acasă, dar fiecare să-şi vadă de treburile lui. Copiii se dezvoltă cel mai bine dacă li se acordă zilnic atenţie personală. Arătaţi-le din plin iubire şi interes. Înainte de a decide să aibă copii, cuplurile căsătorite trebuie să se gândească serios la această responsabilitate importantă (Luca 14:28). Astfel, ele nu vor ajunge să privească creşterea copiilor drept o corvoadă, ci un privilegiu care aduce binecuvântări. — Geneza 33:5; Psalmul 127:3.

Predaţi prin cuvânt şi faptă

5. a) Ce anume este în primul rând necesar pentru ca părinţii să-i înveţe pe copii să-l iubească pe Iehova? b) Ce sfat le este dat părinţilor în Deuteronomul 6:5–7?

5 Pentru a-şi învăţa copiii să-l iubească pe Iehova, trebuie ca mai întâi părinţii să simtă iubire faţă de el. O iubire puternică faţă de Dumnezeu ne va îndemna să urmăm cu fidelitate toate poruncile lui. Printre acestea figurează şi aceea de a ne creşte copiii „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“ (Efeseni 6:4). Dumnezeu îi sfătuieşte pe părinţi să fie exemple pentru copiii lor, să comunice cu ei şi să-i înveţe. Iată ce se spune în Deuteronomul 6:5–7: „Să iubeşti pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta; să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula“. Prin sfaturi date cu regularitate şi prin repetare, puteţi să le inculcaţi copiilor voştri poruncile lui Dumnezeu. Astfel, ei îşi vor da seama că îl iubiţi pe Iehova şi, la rândul lor, se vor simţi îndemnaţi să se apropie de el. — Proverbele 20:7.

6. Cum pot părinţii să beneficieze de pe urma faptului că copiii învaţă din exemplul lor?

6 Copiii sunt dornici să înveţe. Ei sunt buni ascultători şi observatori, fiind gata să vă imite. Dacă văd că nu sunteţi materialişti, ei sunt ajutaţi să înveţe cum să urmeze sfatul lui Isus. De fapt, îi învăţaţi să nu se îngrijoreze cu privire la lucrurile materiale, ci să ‘caute mai întâi regatul lui Dumnezeu’ (Matei 6:25–33). Dacă purtaţi cu ei conversaţii sănătoase şi ziditoare despre adevărul biblic, despre congregaţia lui Dumnezeu şi despre bătrânii numiţi, îi învăţaţi să-l respecte pe Iehova şi să aprecieze darurile sale spirituale. Întrucât copiii sesizează imediat contradicţiile, instruirea orală trebuie susţinută de o conduită  şi o atitudine care să demonstreze aprecierea voastră profundă pentru lucrurile spirituale. Ce binecuvântare este când părinţii văd că exemplul lor bun a generat în copiii lor o iubire sinceră pentru Iehova! — Proverbele 23:24, 25.

7, 8. Ce exemplu arată cât de mult contează ca instruirea copiilor să înceapă de la o vârstă fragedă, şi cui îi revine meritul pentru succesul obţinut?

7 Relatarea următoare, provenită din Venezuela, arată ce mult contează ca instruirea copiilor să înceapă de la o vârstă fragedă (2 Timotei 3:15). Este vorba despre doi tineri căsătoriţi, Félix şi Mayerlín, care slujesc ca pionieri. Când s-a născut fiul lor Felito, ei erau nerăbdători să facă tot ce le stătea în putinţă pentru a-l ajuta să devină un adevărat închinător al lui Iehova. Mayerlín a început să-i citească lui Felito din Cartea mea cu relatări biblice, publicată de Martorii lui Iehova. Încă de la o vârstă fragedă, Felito putea să-i recunoască pe Moise şi pe alte personaje biblice care apăreau în ilustraţiile acestei cărţi.

8 Deşi era foarte mic, Felito a început să depună mărturie singur. El şi-a văzut realizată dorinţa de a fi vestitor al Regatului, iar ulterior s-a botezat. Mai târziu a devenit pionier regular. Iată ce au spus părinţii lui: „Când vedem cum progresează fiul nostru, ne dăm seama că meritele îi revin lui Iehova şi instruirii pe care ne-o acordă el“.

Ajutaţi-i pe copii să progreseze pe plan spiritual

9. De ce trebuie să fim recunoscători pentru instruirea spirituală pe care o primim prin intermediul clasei sclavului fidel şi prevăzător?

9 Există numeroase reviste, sute de cărţi şi mii de site-uri pe Internet ce conţin sfaturi privitoare la educarea copiilor. De foarte multe ori, „informaţiile se contrazic“, se spunea într-un număr special al revistei Newsweek în care se vorbea despre copii. „Şi mai tulburător este când informaţia pe care credeai că te poţi baza se dovedeşte a fi falsă.“ Cât de recunoscători suntem că Iehova se îngrijeşte din plin de instruirea şi progresul spiritual al familiilor! Profitaţi la maximum de toate ajutoarele puse la dispoziţie prin intermediul clasei sclavului fidel şi prevăzător? — Matei 24:45–47.

10. Cum le poate fi de folos atât părinţilor, cât şi copiilor un studiu biblic eficient ţinut în familie?

10 Este esenţial să se ţină cu regularitate un studiu biblic în familie într-o atmosferă relaxată. Pentru ca studiul să fie instructiv, plăcut şi încurajator, este necesară o bună pregătire. Ajutându-i pe copii să se exprime, părinţii pot afla ce este în inima şi în mintea lor. Puteţi să vă daţi seama de eficienţa studiului observând dacă toţi membrii familiei îl aşteaptă cu nerăbdare.

11. a) Ce obiective îi pot ajuta părinţii pe copii să-şi fixeze? b) Ce rezultate a obţinut o fetiţă din Japonia dat fiind că a urmărit obiectivul pe care şi-l stabilise?

11 Părinţii trebuie să-i ajute pe copii să-şi fixeze obiective teocratice, deoarece şi acestea contribuie la întărirea spirituală a familiei. De exemplu, copiii şi-ar putea propune să citească din Biblie în fiecare zi, să devină vestitori regulari ai veştii bune şi să progreseze spre dedicare şi botez. Alt obiectiv ar fi serviciul cu timp integral ca pionieri, slujitori la Betel sau misionari. Când era la şcoala generală, o fetiţă din Japonia pe nume Ayumi şi-a propus să le depună mărturie tuturor colegilor de clasă. Ea a obţinut permisiunea de a pune câteva publicaţii biblice în biblioteca din clasă, dorind ca, în acest fel, să le stârnească interesul colegilor şi învăţătoarei. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: în cursul celor şase ani petrecuţi în şcoala generală, Ayumi a condus 13 studii biblice. Una dintre colegele care au studiat Biblia şi câţiva membri ai familiei ei s-au botezat.

12. Cum pot copiii să tragă foloase maxime de pe urma întrunirilor creştine?

12 Pentru a avea o bună sănătate spirituală este necesar, de asemenea, să fim prezenţi cu regularitate la întruniri. Apostolul Pavel şi-a îndemnat colaboratorii în credinţă să ‘nu abandoneze întrunirile, cum aveau unii obiceiul’. Să nu împrumutăm deci acest obicei, întrucât, fie că suntem tineri, fie că suntem vârstnici, cu toţii tragem multe foloase dacă asistăm cu regularitate la întrunirile creştine (Evrei 10:24, 25; Deuteronomul 31:12). Copiii trebuie învăţaţi să asculte cu  atenţie. Este deosebit de important şi să ne pregătim pentru întruniri. De fapt, cele mai mari foloase le obţinem atunci când participăm cu răspunsuri. Pentru început, un copil ar putea să spună câteva cuvinte sau să citească un mic fragment dintr-un paragraf. Dar cel mai util este când copiii sunt învăţaţi să găsească singuri răspunsurile şi să le formuleze cu propriile cuvinte. Părinţi, daţi voi cu regularitate răspunsuri pertinente, fiind astfel exemple pentru copiii voştri? Trebuie amintit şi că este bine ca fiecare membru al familiei să aibă la el o Biblie, o carte de cântări şi un exemplar al publicaţiei folosite în discuţia biblică.

13, 14. a) De ce ar trebui ca părinţii să lucreze cu copiii lor în minister? b) Ce anume îi va ajuta pe copii să găsească bucurie şi să obţină rezultate în minister?

13 Părinţii înţelepţi îi vor ajuta pe copiii lor să-şi folosească energia tinereţii în serviciul lui Iehova, cu alte cuvinte, să acorde predicării un loc important în viaţă (Evrei 13:15). Numai dacă lucrează împreună cu copiii lor în minister vor putea să se asigure că aceştia primesc instruirea necesară pentru a deveni miniştri ‘care nu au de ce să le fie ruşine, care expun corect cuvântul adevărului’ (2 Timotei 2:15). Aşadar, ce se poate spune despre voi? Dacă sunteţi părinţi, vă ajutaţi copiii să se pregătească pentru serviciul de teren? Procedând astfel, copiii vor găsi bucurie în minister, îi vor înţelege sensul şi vor obţine rezultate de pe urma lui.

14 De ce este util ca părinţii să lucreze împreună cu copiii lor în minister? Deoarece, atunci, copiii pot observa şi imita exemplul bun dat de părinţi. În acelaşi timp, părinţii pot observa atitudinea, comportarea şi iscusinţa copiilor lor. Nu neglijaţi să participaţi cu copiii voştri la diferite aspecte ale ministerului. Dacă  este posibil, cumpăraţi-i fiecărui copil o geantă pentru predicare şi învăţaţi-l s-o păstreze curată şi într-o stare bună. Dacă îi instruiţi şi îi încurajaţi cu regularitate pe copiii voştri, în inima lor se va adânci o apreciere sinceră pentru minister. Astfel, ei vor considera predicarea un mijloc de a-şi demonstra iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. — Matei 22:37–39; 28:19, 20.

Păstraţi spiritualitatea familiei

15. Din moment ce este foarte important să păstrăm spiritualitatea familiei, care sunt unele modalităţi de a face aceasta?

15 Este vital să păstrăm spiritualitatea familiei (Psalmul 119:93). O modalitate prin care putem face aceasta este să discutăm cu membrii familiei cu orice ocazie despre lucruri spirituale. Analizaţi textul zilei împreună cu familia? Aveţi obiceiul să relataţi experienţe din serviciul de teren sau să comentaţi pe marginea unor idei din ultimele numere ale revistelor Turnul de veghere sau Treziţi-vă! ‘când mergeţi pe drum’? Vă aduceţi aminte să-i mulţumiţi lui Iehova în rugăciune ‘când vă culcaţi şi când  vă sculaţi’ pentru fiecare zi de viaţă şi pentru darurile sale generoase (Deuteronomul 6:6–9, NW)? Când copiii voştri vor vedea că toate acţiunile voastre reflectă iubire pentru Dumnezeu, aceasta îi va ajuta să-şi însuşească adevărul.

16. De ce este util să-i îndemnăm pe copii să facă ei înşişi cercetări?

16 Uneori, copiii vor avea nevoie de sfaturi pentru a rezolva problemele sau situaţiile care apar. În loc să le spuneţi de fiecare dată cum să procedeze, de ce să nu le arătaţi cum să afle punctul de vedere al lui Dumnezeu în problema respectivă îndemnându-i să facă ei înşişi cercetări? Învăţându-i să folosească în mod eficient toate instrumentele şi publicaţiile furnizate prin intermediul ‘sclavului fidel’, îi veţi ajuta să cultive relaţii strânse cu Iehova (1 Samuel 2:21b). Iar, când le vor împărtăşi celorlalţi membri ai familiei rodul cercetărilor lor pe baza Bibliei, întreaga familie va avea de câştigat pe plan spiritual.

Încredeţi-vă pe deplin în Iehova

17. De ce părinţii fără partener nu ar trebui să-şi piardă speranţa când se străduiesc să-şi crească copiii în aşa fel încât aceştia să devină creştini?

17 Dacă sunteţi părinţi fără partener, cum puteţi clădi o familie puternică pe plan spiritual? Voi vă confruntaţi şi cu alte încercări în privinţa creşterii copiilor. Dar nu vă descurajaţi! Puteţi avea succes, aşa cum au demonstrat-o mulţi alţi părinţi fără partener. Ei au avut încredere în Dumnezeu, au aplicat sfaturile sale, dând dovadă de ascultare, şi au crescut copii minunaţi, tari din punct de vedere spiritual (Proverbele 22:6). Desigur, creştinii care sunt părinţi fără partener trebuie să se încreadă pe deplin în Iehova. Ei trebuie să aibă convingerea că el îi va ajuta. — Psalmul 121:1–3.

18. Căror necesităţi fizice şi intelectuale ale copiilor trebuie să le acorde atenţie părinţii, însă care aspect este prioritar?

18 Părinţii înţelepţi înţeleg că ‘râsul îşi are timpul lui şi jucatul timpul lui’ (Eclesiastul 3:1, 4). Pentru a se dezvolta normal din punct de vedere fizic şi intelectual, un copil are nevoie de momente de relaxare şi de activităţi recreative echilibrate şi sănătoase. Muzica bună şi mai ales cântările intonate spre lauda lui Iehova îl vor ajuta pe copil să cultive o stare de spirit sănătoasă, care poate juca un rol important în consolidarea prieteniei sale cu Iehova (Coloseni 3:16). Tinereţea este şi perioada când cineva se poate pregăti pentru a deveni un adult temător de Dumnezeu, astfel încât să aibă perspectiva de a se bucura pentru totdeauna de viaţă pe un pământ paradiziac. — Galateni 6:8.

19. De ce pot părinţii să fie siguri că Iehova le va binecuvânta eforturile de a-şi creşte copiii?

19 Iehova doreşte ca toate familiile creştine să rămână puternice şi unite pe plan spiritual. Dacă îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu şi facem tot ce ne stă în putinţă să respectăm Cuvântul său, el ne va binecuvânta eforturile şi ne va furniza puterea de care avem nevoie pentru a urma îndrumările sale inspirate (Isaia 48:17; Filipeni 4:13). Nu uitaţi că posibilitatea pe care o aveţi acum de a-i educa şi de a-i instrui pentru viaţă pe copiii voştri nu va dura la nesfârşit şi nu se va repeta. Faceţi tot posibilul să aplicaţi sfaturile din Cuvântul lui Dumnezeu, şi Iehova vă va binecuvânta eforturile de a clădi o familie puternică pe plan spiritual.

Ce am reţinut?

• De ce este foarte important să cumpărăm orice moment pentru a ne instrui copiii?

• De ce trebuie părinţii să dea un bun exemplu?

• Care sunt unele modalităţi importante de a-i ajuta pe copii să progreseze spiritualiceşte?

• Cum poate fi păstrată spiritualitatea familiei?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiilor de la paginile 24, 25]

Familiile puternice pe plan spiritual studiază Cuvântul lui Dumnezeu, asistă la întrunirile creştine şi participă împreună la ministerul de teren în mod regulat