Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întrebări de la cititori

Întrebări de la cititori

 Întrebări de la cititori

În lumina poruncilor biblice referitoare la folosirea corectă a sângelui, cum consideră Martorii lui Iehova procedurile medicale în cadrul cărora se foloseşte propriul sânge al pacientului?

În loc să ia o decizie exclusiv pe baza propriilor preferinţe sau a unor recomandări medicale, fiecare creştin trebuie să analizeze cu seriozitate ce spune Biblia. Aceasta este o chestiune între el şi Iehova.

Iehova, căruia îi datorăm viaţa, a poruncit ca sângele să nu fie consumat (Geneza 9:3, 4). În Legea dată Israelului antic, Dumnezeu a fixat limite în privinţa folosirii sângelui, deoarece acesta reprezintă viaţa. Iată ce poruncă a dat Dumnezeu: „Viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat pe altar, ca să facă ispăşire pentru sufletele voastre“. Dar ce se poate spune despre situaţia în care un om tăia un animal pentru a-l mânca? Dumnezeu a zis: „Să-i verse sângele şi să-l acopere cu ţărână“ * (Leviticul 17:11, 13). Iehova a rostit această poruncă în repetate rânduri (Deuteronomul 12:16, 24; 15:23). În traducerea ebraică Soncino Chumash se spune: „Sângele nu trebuie stocat, ci făcut impropriu pentru consum prin vărsarea lui pe pământ“. Nici un israelit nu trebuia să ia, să stocheze şi să folosească sângele altei fiinţe, a cărei viaţă aparţinea lui Dumnezeu.

Obligaţia de a respecta Legea mozaică a luat sfârşit odată cu moartea lui Mesia. Cu toate acestea, Dumnezeu consideră în continuare sângele ca fiind sacru. Conduşi de spiritul sfânt al lui Dumnezeu, apostolii le-au poruncit creştinilor ‘să se abţină de la sânge’. Această poruncă nu trebuia să fie tratată cu superficialitate. Din punct de vedere moral, ea era la fel de importantă ca abţinerea de la imoralitatea sexuală sau de la idolatrie (Faptele 15:28, 29; 21:25). Când donarea şi transfuzarea sângelui au devenit practici larg răspândite în secolul al XX-lea, Martorii lui Iehova au înţeles că acestea contravin Cuvântului lui Dumnezeu. *

Uneori, un medic îi poate recomanda unui pacient să-şi stocheze o parte din sânge cu câteva săptămâni înaintea unei intervenţii chirurgicale (procedeu numit donare preoperatorie de sânge autolog, sau PAD) pentru ca, în cazul în care este nevoie de sânge, medicul să-i poată transfuza pacientului propriul sânge stocat. Totuşi, această operaţiune de recoltare, stocare şi transfuzare a sângelui contravine direct celor spuse în Leviticul şi Deuteronomul. Sângele nu trebuie stocat, ci vărsat — redat lui Dumnezeu, ca să spunem aşa. E adevărat că actualmente Legea mozaică nu mai este în vigoare, totuşi Martorii lui Iehova respectă principiile  pe care le conţine aceasta, principii date de Dumnezeu, şi sunt hotărâţi să se ‘abţină de la sânge’. Aşadar, noi nu donăm sânge, nici nu ne stocăm în vederea transfuzării propriul sânge care ar trebui să fie ‘vărsat’. Acest procedeu contravine legii lui Dumnezeu.

Alte proceduri sau teste ce implică propriul sânge al unei persoane nu vin atât de clar în contradicţie cu principiile enunţate de Dumnezeu. De exemplu, mulţi creştini sunt de acord să li se recolteze o anumită cantitate de sânge în vederea efectuării unor teste sau analize, după care probele de sânge sunt aruncate. Medicii pot recomanda şi alte proceduri mai complexe care implică propriul sânge al unei persoane.

De exemplu, în timpul unor intervenţii chirurgicale, o anumită cantitate de sânge poate fi deviată de la organism printr-un proces numit hemodiluţie. Sângele care rămâne în corpul pacientului este diluat. Apoi, sângele din circuitul extern este reintrodus în corpul pacientului, valorile hemogramei ajungând astfel aproape de cele normale. În mod asemănător, sângele care curge dintr-o plagă poate fi colectat şi filtrat, iar în acest fel eritrocitele pot fi reintroduse în circuitul sanguin al pacientului; această metodă se numeşte salvarea eritrocitelor. O altă metodă constă în direcţionarea sângelui spre un dispozitiv care îndeplineşte temporar funcţia executată în mod normal de un organ (de exemplu, de inimă, de plămân sau de rinichi). Sângele din acest dispozitiv reintră apoi în corpul pacientului. Alte metode constau în devierea sângelui spre un separator (centrifugă), pentru ca elementele dăunătoare sau afectate să fie eliminate. De asemenea, scopul poate fi acela de a izola o parte dintr-un component sanguin şi de a-l aplica pe o anumită porţiune a corpului. Există, de asemenea, teste ce constau în recoltarea unei cantităţi de sânge în vederea marcării sau a amestecării cu medicamente, după care sângele este reinfuzat la pacient.

Detaliile pot varia şi, cu siguranţă, se vor introduce noi metode, tratamente şi teste. Nu e de datoria noastră să analizăm fiecare schimbare şi să spunem ce decizie trebuie luată. Fiecare creştin trebuie să decidă singur cum va fi folosit sângele său în timpul unei intervenţii chirurgicale, al unor teste medicale sau al unui tratament curent. El trebuie să se intereseze dinainte, punându-i întrebări unui medic sau unui alt membru al personalului medical în legătură cu ceea ce este posibil să se facă cu sângele său în timpul intervenţiei. Apoi trebuie să ia o decizie în conformitate cu conştiinţa sa (vezi chenarul).

Creştinii nu trebuie să uite că s-au dedicat lui Dumnezeu şi că au obligaţia de ‘a-l iubi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată forţa şi cu toată mintea lor’ (Luca 10:27). Spre deosebire de majoritatea oamenilor din lume, Martorii lui Iehova preţuiesc foarte mult relaţiile lor bune cu Dumnezeu. Dătătorul vieţii ne îndeamnă pe toţi să avem încredere în sângele pe care şi l-a vărsat Isus. Iată ce citim: „Prin intermediul lui [Isus Cristos] avem eliberarea prin răscumpărare datorită sângelui aceluia, da, iertarea greşelilor noastre“. — Efeseni 1:7.

[Note de subsol]

^ par. 4 Profesorul Frank H. Gorman a scris următoarele: „Vărsarea sângelui este înţeleasă cel mai bine ca un act de reverenţă ce vădeşte respect pentru viaţa animalului şi, implicit, pentru Dumnezeu, care a creat această viaţă şi continuă să se îngrijească de ea“.

^ par. 5 Turnul de veghere din 1 iulie 1951 (engl.) a răspuns la întrebări-cheie referitoare la acest subiect, arătând motivul pentru care transfuziile cu sânge donat nu sunt potrivite.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 31]

ÎNTREBĂRI PE CARE TREBUIE SĂ NI LE PUNEM

Dacă o anumită cantitate din sângele meu va fi deviată în afara corpului, iar circuitul sanguin va fi chiar întrerupt pentru un timp, îmi va permite conştiinţa să consider că acest sânge face încă parte din mine, neimpunându-se astfel necesitatea ca el să fie ‘vărsat pe pământ’?

Mi-ar fi tulburată conştiinţa instruită pe baza Bibliei dacă în timpul unor proceduri de diagnosticare sau al unor terapii o parte din sângele meu ar fi recoltat, modificat şi reintrodus în organismul meu?