Salt la conţinut

Salt la cuprins

Sunteţi influenţaţi de cinici?

Sunteţi influenţaţi de cinici?

 Sunteţi influenţaţi de cinici?

„UN CINIC este o persoană care niciodată nu vede la cineva o calitate şi nu-i scapă nici un defect. Acesta este ca o bufniţă, vigilentă în întuneric, dar oarbă la lumină, furişându-se după dăunători, fără să vadă vreodată o pradă nobilă.“ Aceste cuvinte i-au fost atribuite preotului american Henry Ward Beecher, care a trăit în secolul al XIX-lea. Mulţi cred, probabil, că ele descriu perfect spiritul cinicului din zilele noastre. Totuşi, termenul „cinic“ îşi are originea în Grecia antică, unde nu se referea doar la cineva care manifesta o asemenea atitudine. Timp de secole, termenul a fost folosit cu referire la o şcoală filozofică.

Cum a luat naştere filozofia cinicilor? Care erau învăţăturile lor? Sunt potrivite pentru un creştin trăsăturile unui cinic?

Cinicii din antichitate — originile şi convingerile lor

Grecia antică a fost un mediu prielnic discuţiilor şi polemicilor. De-a lungul secolelor dinaintea erei noastre, oameni ca Socrate, Platon şi Aristotel şi-au expus filozofiile care le-au adus faimă. Învăţăturile lor au avut un efect profund asupra oamenilor, iar astfel de idei se găsesc şi azi în cultura occidentală.

Socrate (470–399 î.e.n.) susţinea că fericirea durabilă nu trebuie căutată în urmărirea lucrurilor materiale sau în satisfacerea plăcerilor senzuale. El susţinea că adevărata fericire rezultă dintr-o viaţă dedicată urmăririi virtuţii. Socrate considera virtutea drept binele suprem. Pentru a atinge acest obiectiv, el a respins bogăţiile materiale şi strădaniile inutile, considerând că acestea îl distrăgeau. El a adoptat un mod viaţă caracterizat prin moderaţie şi abnegaţie, o viaţă simplă şi cumpătată.

Socrate a elaborat o metodă de predare cunoscută ca metoda socratică. În timp ce majoritatea gânditorilor prezentau o idee pe care o susţineau cu argumente, Socrate proceda invers. El asculta teoriile altor filozofi şi încerca să găsească punctele slabe ale ideilor lor. Acest procedeu încuraja manifestarea unei atitudini critice şi dispreţuitoare faţă de alţii.

Unul dintre discipolii lui Socrate a fost filozoful Antistene (cca 445–365 î.e.n.). Pornind de la învăţăturile de bază ale lui Socrate, el şi alţi câţiva au făcut un pas înainte, spunând că virtutea este unicul bine. Pentru ei, urmărirea plăcerii nu era o simplă distragere, ci o formă a răului. Devenind extrem de antisociali, ei manifestau un mare dispreţ faţă de semeni, primind numele de cinici. Numele cinic provine, probabil, dintr-un termen grecesc (kynikós) *, care descria comportamentul lor ursuz şi arogant şi însemna „ca un câine“.

Efecte asupra modului lor de viaţă

Deşi unele idei ale filozofiei cinice, cum ar fi respingerea materialismului şi a îngăduinţei prea mari faţă de sine sunt considerate lăudabile,  cinicii au mers cu ideile lor până la extrem. Acest lucru s-a observat clar în viaţa celui mai cunoscut cinic, filozoful Diogene.

Diogene s-a născut în 412 î.e.n., în Sinope, un oraş situat pe ţărmul Mării Negre. Împreună cu tatăl său, el s-a mutat la Atena, unde a venit în contact cu învăţăturile cinicilor. Diogene a fost un discipol al lui Antistene şi a devenit un adept înflăcărat al filozofiei cinice. Socrate a dus o viaţă simplă, iar Antistene o viaţă austeră. Totuşi, Diogene a dus o viaţă ascetică. Se spune că, pentru a atrage atenţia asupra atitudinii sale de respingere a lucrurilor materiale, Diogene a locuit o perioadă scurtă de timp într-un butoi.

De asemenea, se zice că, în căutarea binelui suprem, Diogene umbla prin Atena ziua în amiaza mare cu un felinar aprins, pentru a găsi un om virtuos. Un astfel de comportament atrăgea atenţia şi era un mijloc prin care Diogene şi alţi cinici îşi expuneau învăţăturile. Se spune că, odată, Alexandru cel Mare l-a întrebat pe Diogene ce-şi dorea cel mai mult, iar Diogene i-a răspuns că nu dorea decât ca Alexandru să se dea la o parte ca să nu-i facă umbră!

Diogene şi ceilalţi cinici duceau o viaţă de cerşetori. Ei nu aveau timp pentru relaţiile umane obişnuite şi nu se achitau de îndatoririle civice. Influenţaţi probabil de metoda de argumentare socratică, ei au ajuns foarte nerespectuoşi faţă de alţii. Diogene a devenit cunoscut pentru sarcasmul lui tăios. Cinicii şi-au câştigat reputaţia de a fi „asemenea câinilor“, însă Diogene însuşi era poreclit Câinele. El a murit prin 320 î.e.n., la vârsta de aproximativ 90 de ani. Pe mormântul său a fost ridicat un monument de marmură, pe care era sculptat un câine.

Unele idei ale filozofiei cinice au fost adoptate de alte şcoli de gândire. Totuşi, cu timpul, excentricităţile lui Diogene şi ale discipolilor de mai târziu au adus un nume rău şcolii cinice. În cele din urmă, ea a dispărut complet.

Cinicii de azi — ar trebui să manifestaţi trăsăturile lor?

The Oxford English Dictionary descrie un cinic din zilele noastre drept „o persoană pusă pe ceartă şi gata să facă reproşuri. . . . Cineva care are tendinţa de a nu avea încredere în sinceritatea sau corectitudinea motivaţiilor şi acţiunilor oamenilor şi care obişnuieşte să exprime acest lucru prin sarcasm sau luându-i pe alţii în derâdere; o persoană care face reproşuri cu sarcasm“. Aceste trăsături se întâlnesc în lumea care ne înconjoară, dar, bineînţeles, ele nu sunt compatibile cu personalitatea creştină. Să analizăm următoarele învăţături şi principii ale Bibliei.

„DOMNUL este îndurător şi milostiv, încet la mânie şi plin de bunătate [iubitoare, NW]. El nu ceartă [nu face reproşuri, NW] fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie“ (Psalmul 103:8, 9). Creştinilor li se porunceşte să „devină imitatori ai lui Dumnezeu“ (Efeseni 5:1, NW). Dacă Dumnezeul Atotputernic alege să manifeste îndurare şi bunătate iubitoare din abundenţă în loc să fie „pus pe ceartă şi gata oricând să facă reproşuri“, şi creştinii trebuie, bineînţeles, să încerce să facă acelaşi lucru.

Isus Cristos, reprezentarea exactă a lui Iehova, ‘a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui’ (1 Petru 2:21; Evrei 1:3). Uneori, Isus a demascat falsităţile religioase şi a depus mărturie cu privire la lucrările rele ale lumii (Ioan 7:7). Cu toate acestea, el i-a lăudat pe oamenii sinceri. De exemplu, el a zis următoarele cu privire la Natanael: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie“ (Ioan 1:47). Când a făcut un miracol, Isus s-a concentrat asupra credinţei persoanei respective (Matei 9:22). Şi, când unii au fost de părere că darul prin care o femeie îşi exprimase aprecierea era extrem de costisitor, Isus nu a fost cinic în ce priveşte motivele femeii, ci a spus: „Oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, ca amintire despre ea“ (Matei 26:6–13). Isus a fost un prieten demn de încredere şi un tovarăş afectuos pentru continuatorii săi, ‘iubindu-i până la capăt’. — Ioan 13:1.

Întrucât era perfect, lui Isus i-ar fi fost uşor să le facă reproşuri oamenilor imperfecţi. Totuşi, în loc să manifeste un spirit sceptic şi critic, el a încercat să-i învioreze pe oameni. — Matei 11:29, 30.

 „[Iubirea] crede toate“ (1 Corinteni 13:7). Această afirmaţie este în contrast direct cu atitudinea cinicului, care pune la îndoială motivaţiile şi acţiunile altora. Bineînţeles că lumea este plină de oameni cu motivaţii ascunse; prin urmare, trebuie să fim precauţi (Proverbele 14:15). Cu toate acestea, iubirea este gata să creadă deoarece este încrezătoare, nu exagerat de suspicioasă.

Dumnezeu îi iubeşte pe slujitorii săi şi are încredere în ei. El le cunoaşte limitele chiar mai bine decât şi le cunosc ei. Totuşi, Iehova nu îi tratează niciodată pe membrii poporului său cu suspiciune şi nu aşteaptă de la ei mai mult decât pot ei să facă în mod rezonabil (Psalmul 103:13, 14). Mai mult decât atât, Dumnezeu caută ceea ce este bun în oameni şi, plin de încredere, le acordă privilegii şi autoritate slujitorilor săi loiali, deşi sunt imperfecţi. — 1 Împăraţi 14:13; Psalmul 82:6.

„Eu, DOMNUL, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui“ (Ieremia 17:10). Iehova poate să citească cu exactitate inima unei persoane, noi însă nu putem. Prin urmare, trebuie să fim atenţi ce motivaţii le atribuim altora.

Faptul de a permite ca un spirit cinic să prindă rădăcini în noi şi, în cele din urmă, să ne domine gândirea poate duce la crearea unor disensiuni între noi şi colaboratorii în credinţă. Acest lucru poate tulbura pacea congregaţiei creştine. Să urmăm, aşadar, exemplul lui Isus, care a fost realist, totuşi a manifestat un spirit pozitiv în relaţiile sale cu discipolii. El a devenit prietenul lor de încredere. — Ioan 15:11–15.

„Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel“ (Luca 6:31). Există numeroase modalităţi de a aplica acest sfat dat de Isus Cristos. De exemplu, tuturor ne place să ni se vorbească amabil şi respectuos. Aşadar, trebuie, cu siguranţă, ca noi înşine să ne adresăm altora într-un mod amabil şi respectuos. Chiar şi atunci când a demascat cu tărie învăţăturile false ale conducătorilor religioşi, Isus nu a făcut niciodată acest lucru cu cinism. — Matei 23:13–36.

Modalităţi de a combate cinismul

Dacă am fost dezamăgiţi, putem fi uşor influenţaţi de cinism. Putem combate această tendinţă apreciind faptul că Iehova are încredere în poporul său alcătuit din oameni imperfecţi. Acest lucru ne poate ajuta să-i acceptăm pe ceilalţi închinători ai lui Dumnezeu aşa cum sunt — oameni imperfecţi care încearcă să facă ce este corect.

Anumite întâmplări dureroase pot duce la pierderea încrederii în oameni. Este adevărat, nu este înţelept să ne punem toată încrederea în oamenii imperfecţi (Psalmul 146:3, 4). Totuşi, în congregaţia creştină, multe persoane doresc sincer să fie o sursă de încurajare. Gândiţi-vă numai la miile de persoane care sunt asemenea mamelor, taţilor, fraţilor, surorilor şi copiilor pentru cei care şi-au pierdut familia (Marcu 10:30). Gândiţi-vă cum dovedesc mulţi că sunt prieteni adevăraţi în timp de strâmtorare. *Proverbele 18:24.

Semnul de identificare al continuatorilor lui Isus nu este cinismul, ci iubirea frăţească, pentru că Isus a spus: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13:35). Prin urmare, să manifestăm iubire şi să ne concentrăm asupra calităţilor colaboratorilor creştini. Acest mod de a proceda ne va ajuta să nu manifestăm trăsăturile unui cinic.

[Note de subsol]

^ par. 8 Există şi posibilitatea ca numele de cinic să fi provenit din cuvântul kynósarges, un gimnaziu din Atena, unde antistenii îşi expuneau învăţătura.

^ par. 27 Vezi articolul intitulat „Congregaţia creştină, o sursă de ajutor care fortifică“ apărut în Turnul de veghere din 15 mai 1999.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Diogene, cel mai cunoscut cinic

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea Great Men and Famous Women