Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un purtător de lumină la multe naţiuni

Un purtător de lumină la multe naţiuni

 Relatare biografică

Un purtător de lumină la multe naţiuni

BIOGRAFIA LUI GEORGE YOUNG

RELATARE DE RUTH YOUNG NICHOLSON

„De ce tăcerea asta în amvon? . . . Ce fel de oameni vom fi dacă vom continua să tăcem după ce noi am demonstrat că aceste lucruri despre care scriu sunt adevărate? Să nu-i ţinem pe oameni în ignoranţă, ci să proclamăm adevărul, dar nu într-o formă apologetică sau ascunsă.“

ACESTE cuvinte făceau parte din scrisoarea de 33 de pagini a tatălui meu prin care cerea să fie şters din registrul bisericii. Era anul 1913. De atunci, el a avut o viaţă plină de evenimente, care l-a determinat să slujească în calitate de purtător de lumină la multe naţiuni (Filipeni 2:15). Încă de mică am strâns de la rude şi din materiale istorice relatări despre tatăl meu, iar prietenii m-au ajutat să refac firul vieţii sale. Viaţa tatălui meu îmi aminteşte, în multe privinţe, de viaţa apostolului Pavel. Asemenea acestui „apostol al neamurilor“, tata era mereu dispus să călătorească pentru a le transmite oamenilor din orice ţară şi de pe orice insulă mesajul lui Iehova (Romani 11:13; Psalmul 107:1–3). Permiteţi-mi să vă povestesc despre tatăl meu, George Young.

Anii de început

Tata era fiul cel mai mic al lui John şi Margaret Young, prezbiterieni scoţieni. S-a născut la 8 septembrie 1886, la puţin timp după ce familia lui se mutase din Edinburgh (Scoţia) în British Columbia (în vestul Canadei). Cei trei fraţi mai mari ai săi — Alexander, John şi Malcolm — se născuseră în Scoţia cu câţiva ani înainte. Marion, mezina familiei, pe care ei o strigau cu afecţiune Nellie, era cu doi ani mai mică decât tata.

 La ferma din Saanich, nu departe de Victoria (British Columbia), unde au crescut, copiii o duceau foarte bine. În acelaşi timp, ei învăţau şi să-şi asume responsabilităţi. Prin urmare, când părinţii lor se întorceau dintr-o călătorie în Victoria, afară erau făcute toate treburile gospodăreşti, iar în casă era ordine.

Cu timpul, tata şi fraţii săi au început să se ocupe cu mineritul şi cu comerţul cu cherestea. Fraţilor Young le mergea faima de buni căutători de cherestea (oameni care inspectează terenurile pentru o posibilă producţie de cherestea), precum şi de cumpărători şi vânzători de cherestea. Tata se ocupa cu tranzacţiile financiare.

În cele din urmă, înclinaţia tatălui meu spre lucrurile spirituale l-a determinat să se hotărască să devină un ministru prezbiterian. Totuşi, cam în acea perioadă, predicile lui Charles Taze Russell, primul preşedinte al Zion’s Watch Tower Tract Society, predici publicate în ziar, au avut un efect profund asupra vieţii lui. Lucrurile învăţate de tata l-au determinat să scrie şi să trimită scrisoarea de retragere menţionată la început.

Tata a folosit cu amabilitate, dar în mod clar, versete biblice pentru a demonstra netemeinicia învăţăturilor bisericii potrivit cărora omul are un suflet nemuritor, iar Dumnezeu va chinui etern sufletele oamenilor în focul iadului. Totodată, el a demascat doctrina Trinităţii, demonstrând că nu era de origine creştină şi că Scripturile nu o susţineau sub nici o formă. De atunci înainte, el a efectuat ministerul creştin imitându-l pe Isus Cristos şi folosindu-şi cu umilinţă toate capacităţile şi vigoarea spre gloria lui Iehova.

În 1917, sub îndrumarea Societăţii Watch Tower, tata a început să slujească în calitate de pelerin, cum se numeau pe atunci reprezentanţii itineranţi ai Martorilor lui Iehova. În oraşele mari şi mici ale Canadei, el ţinea discursuri şi prezenta „Foto-Drama Creaţiunii“, o proiecţie alcătuită din imagini filmate şi diapozitive. Cu ocazia vizitelor efectuate de tata, teatrele erau pline până la refuz. Programul pentru vizitele sale de pelerin a apărut în Turnul de veghere până în 1921.

Într-un ziar din Winnipeg s-a anunţat că evanghelistul Young vorbise în faţa unui auditoriu format din 2 500 de persoane şi că multe altele nu au putut intra deoarece sala era arhiplină. În Ottawa, el a prezentat cuvântarea „Până în infern şi înapoi“. Un bărbat în vârstă care a fost acolo a spus: „La sfârşit, George Young a invitat un rând întreg de preoţi pe podium pentru a discuta subiectul cu ei, dar nici unul nu s-a mişcat din loc. Am ştiut atunci că găsisem adevărul“.

Tata încerca să facă în aşa fel încât vizitele sale de pelerin să fie cât mai bogate în activităţi spirituale. După aceea, el se grăbea să prindă trenul pentru o altă oprire programată. Când călătorea cu maşina, el pornea spre următoarea repartiţie cu mult înainte de micul dejun. În afară de faptul că era zelos, tata avea reputaţia de om cumsecade şi era cunoscut pentru faptele sale creştine şi generozitatea sa.

Dintre numeroasele congrese din perioada de început la care a asistat, un congres memorabil  a fost cel ţinut în 1918 la Edmonton (Alberta). Toţi membrii familiei sale erau acolo cu ocazia botezului lui Nellie. A fost şi ultima oară când băieţii erau împreună. După doi ani, Malcolm a murit de pneumonie. Asemenea tatălui său şi a celor trei fraţi ai lui, el a nutrit speranţa vieţii cereşti, cu toţii rămânând fideli lui Dumnezeu până la moarte. — Filipeni 3:14.

În teritoriile din străinătate

După ce a încheiat un tur de predicare în Canada în septembrie 1921, tata a fost sfătuit de Joseph F. Rutherford, preşedintele de atunci al Societăţii Watch Tower, să meargă în insulele din Marea Caraibilor. Oriunde prezenta „Foto-Drama Creaţiunii“, aceasta era bine primită. Iată ce a scris el din Trinidad: „Locul a fost înţesat de oameni şi mulţi au făcut calea întoarsă deoarece nu au mai încăput înăuntru. În seara următoare, clădirea a fost plină de lume“.

Apoi, în 1923, tata a fost repartizat în Brazilia. Acolo, el a vorbit în faţa unor auditorii numeroase, folosind uneori interpreţi plătiţi. În Turnul de veghere din 15 decembrie 1923 (în engleză) se spunea: „De la 1 iunie la 30 septembrie, fratele Young a ţinut 21 de întruniri publice, cu o asistenţă totală de 3 600 de persoane; a ţinut întruniri în 48 de congregaţii, cu o asistenţă de 1 100 de persoane; a distribuit gratuit publicaţii în portugheză, în număr de 5 000 de exemplare“. Multe persoane au manifestat interes când tata a ţinut cuvântarea „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată“.

Când în Brazilia au fost dedicate noi clădiri ale filialei la 8 martie 1997, în broşura redactată cu ocazia dedicării se spunea: „1923: George Young soseşte în Brazilia. El organizează un birou de filială în centrul oraşului Rio de Janeiro“. Deşi exista literatură biblică în spaniolă, era nevoie să existe şi în portugheză, principala limbă vorbită în Brazilia. Astfel, la 1 octombrie 1923, Turnul de veghere a început să fie publicat şi în portugheză.

În Brazilia, tata a cunoscut multe persoane care i-au lăsat amintiri de neşters. Una dintre acestea era un portughez înstărit pe nume Jacintho Pimentel Cabral, care şi-a pus la dispoziţie casa pentru întruniri. Jacintho a acceptat după puţin timp adevărul biblic şi, mai târziu, a devenit un membru al personalului de la filială. O altă persoană a fost Manuel da Silva Jordão, un tânăr grădinar portughez. El a auzit o cuvântare publică ţinută de tata, cuvântare care l-a determinat să se întoarcă în Portugalia ca să slujească în calitate de colportor, cum se numeau pe atunci miniştrii cu timp integral ai Martorilor lui Iehova.

Tata călătorea foarte mult cu trenul prin Brazilia şi reuşea să întâlnească persoane interesate. Într-una din călătorii, el i-a întâlnit pe Bony şi pe Catarina Green, la care a stat aproximativ două săptămâni, oferindu-le explicaţii cu privire la Scripturi. După aceea, cel puţin şapte membri ai acestei familii s-au dedicat lui Iehova, simbolizând acest lucru prin botezul în apă.

O altă persoană pe care a cunoscut-o a fost Sarah Bellona Ferguson, cu care s-a întâlnit în 1923. În 1867, când era tânără, ea se mutase din Statele Unite în Brazilia împreună cu fratele ei Erasmus Fulton Smith şi cu restul familiei. Din 1899 ea primise cu regularitate prin poştă revista Turnul de veghere. Pentru Sarah, pentru cei patru copii ai săi şi pentru cea căreia tata îi spunea mătuşa Sallie, vizita lui tata a fost mult aşteptata ocazie de a se boteza. Aceasta a avut loc la 11 martie 1924.

Curând după aceea, tata predica în alte ţări din America de Sud. La 8 noiembrie 1924, el a scris următoarele din Peru: „Tocmai am terminat de distribuit 17 000 de tracte în Lima şi în Callao“. Apoi a plecat în Bolivia pentru a distribui tracte şi acolo. Despre această vizită, el a scris: „Tatăl nostru binecuvântează eforturile. Un indian s-a oferit să mă ajute. Locuinţa lui se află pe cursul superior al Amazonului. El a luat cu el 1 000 de tracte şi câteva cărţi“.

În urma eforturilor depuse de tata, seminţele adevărului biblic au fost răspândite în multe ţări ale Americii Centrale şi de Sud. Turnul de veghere din 1 decembrie 1924 (în engleză) spunea: „George Young este acum în America de Sud de mai bine de doi ani. . . . Acest frate drag are privilegiul de a transmite mesajul despre adevăr în oraşul Punta Arenas, din strâmtoarea Magellan“.  Tata a iniţiat totodată lucrarea de predicare în ţări cum ar fi Costa Rica, Panama şi Venezuela. El a continuat să predice, deşi s-a îmbolnăvit de malarie, iar sănătatea îi era şubredă.

În Europa

În martie 1925, tata s-a îmbarcat spre Europa, unde spera să distribuie 300 000 de tracte în Spania şi Portugalia şi să aranjeze ca fratele Rutherford să ţină discursuri publice. Totuşi, după ce a ajuns în Spania, din cauza atmosferei de intoleranţă religioasă tata a avut rezerve în ce priveşte venirea fratelui Rutherford pentru a ţine discursuri.

Ca răspuns, fratele Rutherford i-a trimis o scrisoare, în care a citat Isaia 51:16: „Eu am pus cuvintele Mele în gura ta şi te-am acoperit cu umbra mâinii mele, ca să întind cerurile şi să pun temeliile pământului şi să zic Sionului: «Tu eşti poporul Meu»“ (King James Version). De aici, tata a tras următoarea concluzie: „Voia Domnului este în mod sigur să merg înainte şi să las lucrurile în seama lui“.

În data de 10 mai 1925, fratele Rutherford şi-a ţinut discursul prin intermediul unui interpret la Teatrul Novedades din Barcelona. Au fost prezente peste 2 000 de persoane, printre care un funcţionar guvernamental şi o gardă specială pe scenă. La fel s-a procedat şi în Madrid, unde au asistat 1 200 de persoane. Ca urmare a interesului stârnit de aceste cuvântări, în Spania s-a deschis un birou de filială, care s-a aflat „sub îndrumarea lui George Young“, după cum se arată în Anuarul pe 1978 (în engleză).

La 13 mai 1925, fratele Rutherford a ţinut o cuvântare în Lisabona (Portugalia). Şi vizita sa aici a avut un mare succes, în pofida tentativelor preoţilor de a perturba întrunirea făcând gălăgie şi distrugând scaune. După discursurile ţinute de fratele Rutherford în Spania şi Portugalia, tata a continuat să prezinte „Foto-Drama Creaţiunii“ şi, în acelaşi timp, a luat măsuri ca în aceste locuri să se tipărească şi să se distribuie literatură biblică. În 1927, el a raportat că vestea bună „este anunţată în toate oraşele mari şi mici ale Spaniei“.

Predicarea în Uniunea Sovietică

Următoarea repartiţie misionară a tatei a fost Uniunea Sovietică, unde a sosit  la 28 august 1928. Iată ce a scris el printre altele într-o scrisoare datată 10 octombrie 1928:

„De când am venit în Rusia, pot într-adevăr să mă rog din toată inima «să vină regatul». Învăţ limba, dar anevoios. Interpretul meu este un om excepţional, un evreu, care crede în Cristos şi iubeşte Biblia. Am avut câteva experienţe interesante, dar nu ştiu cât timp mi se va mai permite să rămân. Săptămâna trecută am primit un aviz în care mi se cerea să plec în 24 de ore, dar lucrurile s-au rezolvat, aşa că pot să mai rămân“.

S-a luat legătura cu câţiva Studenţi în Biblie din Kharkov, în prezent un oraş important din Ucraina, iar căldurosul schimb de încurajări le-a produs lacrimi de bucurie. În fiecare seară se ţinea un mic congres până la miezul nopţii. Scriind mai târziu despre aceste întruniri cu fraţii, tata a spus: „Săracii fraţi, puţinele lor cărţi sunt confiscate, iar autorităţile nu sunt prietenoase, totuşi ei sunt fericiţi“.

Ministerul tatei în Uniunea Sovietică a fost prezentat într-o broşură specială, oferită celor care au asistat la dedicarea noii clădiri de filială din St. Petersburg (Rusia) în data de 21 iunie 1997. În broşură se spune că tata a fost trimis la Moscova şi că a obţinut permisiunea „de a tipări 15 000 de exemplare ale broşurilor Freedom for the Peoples (Libertate pentru popoare) şi Where Are the Dead? (Unde sunt morţii?) pentru a fi distribuite în Rusia“.

După ce s-a întors din Rusia, tata a fost repartizat în lucrarea de pelerin din Statele Unite. În Dakota de Sud el le-a vizitat pe Nellena şi pe Verda Pool, surori de corp care după câţiva ani au devenit misionare în Peru. Ele şi-au exprimat aprecierea plină de iubire pentru ministerul neobosit efectuat de tata, spunând: „Fraţii din timpurile de odinioară aveau, fără îndoială, spirit de pionier când plecau în locuri străine cu puţin din lucrurile lumii, dar cu o inimă plină de iubire pentru Iehova. Aceasta i-a stimulat să realizeze lucrarea pe care au făcut-o“.

Căsătoria şi cel de-al doilea tur

Timp de mai mulţi ani, tata corespondase cu Clara Hubbert din insula Manitoulin (Ontario). Amândoi s-au aflat în auditoriu la congresul din Columbus (Ohio) în 26 iulie 1931, când Studenţii în Biblie au adoptat numele de Martori ai lui Iehova (Isaia 43:10–12). O săptămână mai târziu s-au căsătorit. La puţin timp după aceea, tata a plecat din nou, în cel de-al doilea tur misionar prin insulele Mării Caraibilor. Acolo, el a contribuit la organizarea întrunirilor şi la instruirea altora în ministerul din casă în casă.

 Mama primea fotografii, vederi şi scrisori din Surinam, St. Kitts şi din multe alte locuri. Scrisorile prezentau progresul lucrării de predicare şi uneori includeau amănunte referitoare la păsările, animalele şi plantele din ţara în care se afla tata. În iunie 1932, tata şi-a încheiat repartiţia în regiunea Mării Caraibilor şi, călătorind pe vapor la clasa a patra, ca de obicei, s-a întors în Canada. Apoi, el şi mama au participat împreună la lucrarea de predicare cu timp integral, petrecând iarna din 1932 spre 1933 în Ottawa, împreună cu un grup mare de miniştri cu timp integral.

O viaţă de familie scurtă

În 1934 s-a născut fratele meu David. Când nu era decât un copil, el obişnuia să stea pe cutia de pălării a mamei şi să simuleze că ţine „cuvântări“. Întreaga sa viaţă, el a manifestat zel pentru Iehova, ca tatăl său. Toţi trei călătoreau cu maşina, care avea montat pe capotă un echipament de sonorizare, în timp ce vizitau congregaţiile de pe coasta de est a Canadei până pe cea de vest. Eu m-am născut în 1938, în timp ce tata slujea în British Columbia. David îşi aminteşte cum tata m-a pus pe pat şi împreună cu el şi cu mama au îngenuncheat în jurul patului în timp ce tata a rostit o rugăciune de mulţumire pentru mine.

În iarna anului 1939 locuiam în Vancouver, timp în care tata vizita congregaţiile din acea zonă. Printre numeroasele scrisori pe care le-am strâns de-a lungul anilor este una datată 14 ianuarie 1939, scrisă când el era în Vernon (British Columbia). Tata o adresa Clarei, lui David şi lui Ruth, spunând: „Doar un pupic şi o îmbrăţişare“. În ea era un mesaj pentru fiecare dintre noi. El ne spunea că secerişul era mare acolo, dar lucrătorii puţini. — Matei 9:37, 38.

La o săptămână după ce s-a întors în Vancouver din repartiţia sa, tata a căzut la o întrunire. Diagnosticul pe care l-a primit ulterior arăta că avea o tumoare canceroasă pe creier. La 1 mai 1939 el şi-a încheiat cursa pământească. Eu aveam nouă luni, iar David aproape cinci ani. Scumpa noastră mamă, şi ea tot cu speranţă cerească, i-a rămas fidelă lui Dumnezeu până la moarte, care a survenit la 19 iunie 1963.

Modul în care a considerat tata privilegiul de a transmite vestea bună în multe ţări este foarte frumos prezentat într-una din scrisorile sale adresate mamei. El spunea printre altele: „Iehova mi-a permis cu îndurare să merg în aceste ţări ca o lumină pentru a duce mesajul despre Regat. Numele său sfânt să fie lăudat. Gloria lui străluceşte prin fragilitate, incompetenţă şi slăbiciune“.

În prezent, copiii, nepoţii şi strănepoţii lui George şi ai Clarei Young îi slujesc şi ei iubitorului nostru Dumnezeu, Iehova. Mi s-a spus că tata cita în mod frecvent textul din Evrei 6:10, unde se spune: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui“. Nici noi nu am uitat lucrarea lui tata.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Tata, în dreapta, împreună cu cei trei fraţi ai săi

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Tata (în picioare) împreună cu fraţii Woodworth, Rutherford şi Macmillan

Jos: Tata (în extremitatea stângă) într-un grup împreună cu fratele Russell

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Mama şi tata

Jos: În ziua nunţii lor

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Cu David şi mama, la câţiva ani după moartea lui tata