Salt la conţinut

Salt la cuprins

Aveţi „mintea lui Cristos“?

Aveţi „mintea lui Cristos“?

 Aveţi „mintea lui Cristos“?

„Dumnezeul care dă perseverenţă şi mângâiere să vă facă să aveţi . . . aceeaşi atitudine mintală pe care o avea Cristos Isus.“ — ROMANI 15:5, NW.

1. Cum este prezentat Isus în multe picturi ale creştinătăţii, şi de ce acestea nu pot fi considerate portrete obiective ale lui Isus?

„NU A fost văzut niciodată râzând.“ Iată cum este prezentat Isus într-un document atribuit în mod fals unui funcţionar roman. Despre acest document, cunoscut din secolul al XI-lea în forma sa actuală, se spune că i-a influenţat pe numeroşi artişti. * În mai multe picturi, Isus este înfăţişat ca o persoană cu un aer trist, care a zâmbit rareori, sau chiar niciodată. Însă acestea nu pot fi considerate reprezentări obiective ale lui Isus, pe care evangheliile îl prezintă ca fiind un om plin de căldură, binevoitor şi cu sentimente profunde.

2. Cum putem cultiva „aceeaşi atitudine mintală pe care o avea Cristos Isus“, şi în ce privinţă ne va echipa acest lucru?

2 Cu siguranţă că pentru a cunoaşte cum a fost Isus în realitate, trebuie să ne umplem mintea şi inima cu o înţelegere exactă a adevăratei personalităţi pe care a avut-o Isus când a fost pe pământ. Să analizăm, aşadar, câteva relatări din evanghelii care ne ajută să înţelegem „mintea lui Cristos“ (NW), adică sentimentele, sensibilitatea, gândurile şi raţionamentele sale (1 Corinteni 2:16). Pe măsură ce vom face acest lucru, să ne gândim la modul în care am putea să cultivăm „aceeaşi atitudine mintală pe care o avea Cristos Isus“ (Romani 15:5, NW). Ca urmare, vom putea fi mai bine echipaţi ca, în viaţa noastră şi în relaţiile cu alţii, să imităm exemplul pe care ni l-a lăsat. — Ioan 13:15.

O persoană abordabilă

3, 4. a) Care a fost cadrul relatării consemnate în Marcu 10:13–16? b) Cum a reacţionat Isus când discipolii au încercat să-i oprească pe copilaşi să vină la el?

3 Oamenii se simţeau atraşi spre Isus. În diferite ocazii, persoane de vârste şi origini diferite s-au simţit libere să-l abordeze. Să analizăm episodul consemnat în Marcu 10:13–16. Acesta a avut loc spre sfârşitul ministerului său, în timpul ultimei sale călătorii spre Ierusalim, unde avea să suporte o moarte atroce. — Marcu 10:32–34.

 4 Imaginaţi-vă scena. Oamenii încep să aducă la Isus copii, inclusiv bebeluşi, pentru ca acesta să-i binecuvânteze. * Însă discipolii încearcă să-i oprească pe copii să vină la Isus. Poate că discipolii sunt de părere că, în mod sigur, Isus nu vrea să fie deranjat de copii pe parcursul acestor săptămâni cruciale. Însă ei se înşală. Atitudinea discipolilor îi displace lui Isus. Isus îi cheamă pe copii la el, spunând: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi“ (Marcu 10:14). Apoi el face ceva ce dezvăluie un comportament cu adevărat tandru şi iubitor. Relatarea spune: „I-a luat în braţe şi . . . i-a binecuvântat“ (Marcu 10:16). Cu siguranţă, copiii se simţeau în largul lor în braţele ocrotitoare ale lui Isus.

5. Ce ne spune relatarea din Marcu 10:13–16 despre personalitatea lui Isus?

5 Din această relatare scurtă putem afla multe lucruri despre personalitatea lui Isus. Să remarcăm că el a fost abordabil. Deşi ocupase o poziţie înaltă în ceruri, el nu i-a intimidat pe oamenii imperfecţi şi nici nu s-a arătat superior lor (Ioan 17:5). De asemenea, nu este semnificativ faptul că chiar şi copiii se simţeau în largul lor în compania lui? Cu siguranţă că ei nu s-ar fi simţit atraşi de o persoană rece şi posacă care nu zâmbea sau nu râdea niciodată! Oameni de toate vârstele se apropiau de Isus deoarece simţeau că el era o persoană plină de căldură şi atentă cu ceilalţi şi erau siguri că el nu îi va respinge.

6. Cum pot bătrânii să devină mai abordabili?

6 Când reflectăm la această relatare, ne-am putea întreba: Am eu mintea lui Cristos? Sunt eu o persoană abordabilă? În aceste timpuri critice, oile lui Dumnezeu au nevoie de păstori abordabili, oameni care sunt ca un „adăpost împotriva vântului“ (Isaia 32:1, 2; 2 Timotei 3:1). Bătrâni, dacă cultivaţi un interes sincer faţă de fraţii voştri şi sunteţi gata să vă dăruiţi pe voi înşivă în folosul lor, ei vor simţi atenţia pe care le-o acordaţi. Ei o vor vedea reflectându-se în expresia feţei voastre, o vor auzi în tonul vocii voastre şi o vor observa în atitudinea voastră amabilă. Această căldură şi grijă autentică pot crea o atmosferă de încredere în care altora, inclusiv copiilor, le va fi mai uşor să vă abordeze. O creştină a explicat în felul următor de ce a putut să i se destăinuie unui bătrân: „El a vorbit cu mine cu amabilitate şi compasiune. Altfel, probabil că nu aş fi scos o vorbă. M-a făcut să mă simt în siguranţă“.

Plin de consideraţie faţă de alţii

7. a) Cum a demonstrat Isus că era plin de consideraţie faţă de alţii? b) Din ce motiv s-ar putea ca Isus să-i fi restabilit în mod treptat vederea unui anumit orb?

7 Isus a fost plin de consideraţie şi înţelegător faţă de sentimentele altora. Simplul fapt de a-i vedea pe cei amărâţi l-a impresionat atât de mult,  încât s-a simţit îndemnat să le uşureze suferinţa (Matei 14:14). De asemenea, el a luat în consideraţie limitele şi necesităţile altora (Ioan 16:12). Odată, oamenii au adus la el un orb şi l-au implorat pe Isus să-l vindece. Isus i-a redat omului vederea, însă în mod treptat. Mai întâi, omul a văzut în mod neclar nişte persoane — „ceva ce parcă ar fi nişte pomi, dar umblă“ (NW). Apoi Isus i-a restabilit complet vederea. De ce l-a vindecat el pe acest om în mod treptat? Probabil pentru a-l ajuta pe omul respectiv, atât de obişnuit cu întunericul, să facă faţă şocului de a vedea deodată o lume complexă şi plină de lumină. — Marcu 8:22–26.

8, 9. a) Ce s-a întâmplat la scurt timp după ce Isus şi discipolii săi au ajuns în regiunea Decapole? b) Relataţi cum l-a vindecat Isus pe un surd.

8 Să analizăm, de asemenea, un episod care s-a derulat după Paştele din anul 32 e.n. Isus şi discipolii au ajuns în regiunea Decapole, aflată la est de Marea Galileii. Acolo, mari mulţimi i-au găsit în scurt timp şi au adus la Isus mulţi bolnavi şi infirmi, iar el i-a vindecat pe toţi (Matei 15:29, 30). Este demn de remarcat faptul că Isus l-a luat deoparte pe un om acordându-i o atenţie specială. Evanghelistul Marcu, singurul care consemnează acest episod relatează cele întâmplate. — Marcu 7:31–35.

9 Omul era surd şi vorbea greu. Probabil că Isus a simţit emoţia şi stânjeneala acestui om. Isus a făcut apoi ceva cam neobişnuit. El l-a luat deoparte într-un loc retras, după care a făcut câteva semne pentru a-l ajuta să înţeleagă ce intenţiona să facă. El „i-a pus degetele la urechi; şi scuipând, i-a atins limba“ (Marcu 7:33). Apoi Isus a privit spre cer şi a scos un suspin rugător. Aceste acţiuni demonstrative aveau să-i transmită omului următorul mesaj: Ceea ce urmează să fac pentru tine este posibil datorită puterii lui Dumnezeu. În cele din urmă, Isus a spus: „Deschide-te“ (Marcu 7:34). Atunci omul şi-a recăpătat auzul şi a început să vorbească normal.

10, 11. Cum putem să manifestăm consideraţie faţă de sentimentele altora în congregaţie şi în familie?

10 Câtă consideraţie a manifestat Isus faţă de alţii! El a ţinut cont de sentimentele lor, iar această atitudine plină de înţelegere, la rândul ei, l-a îndemnat să acţioneze într-un mod care să le menajeze sentimentele. În calitate de creştini, este bine să ne însuşim şi să manifestăm mintea lui Cristos în acest sens. Biblia ne îndeamnă: „Toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, suferind împreună cu alţii, plini de dragoste frăţească, miloşi, smeriţi“ (1 Petru 3:8). Desigur, acest lucru pretinde ca, atunci când vorbim şi acţionăm, să ţinem cont de sentimentele celorlalţi.

11 În congregaţie, putem să manifestăm consideraţie faţă de sentimentele celorlalţi prin faptul că le acordăm demnitate, tratându-i aşa cum am dori să fim trataţi şi noi (Matei 7:12). Acest lucru include să fim atenţi la ceea ce spunem, precum şi la modul în care o spunem (Coloseni 4:6). Să nu uităm că ‘cuvintele uşuratice [nechibzuite, NW] rănesc ca străpungerea unei săbii’ (Proverbele 12:18). Dar cum putem să manifestăm consideraţie faţă de membrii familiei? Un soţ şi o soţie care se  iubesc cu adevărat ţin cont de sentimentele celuilalt (Efeseni 5:33). Ei evită vorbele aspre, reproşurile permanente şi sarcasmul, toate acestea putând cauza răni afective care se vindecă greu. Şi copiii au sentimente, iar părinţii iubitori ţin cont de ele. Când copiii trebuie corectaţi, aceşti părinţi folosesc metode de corectare ce nu lezează demnitatea copiilor şi nu îi irită inutil (Coloseni 3:21). * Când manifestăm consideraţie faţă de alţii în acest mod, noi demonstrăm că avem mintea lui Cristos.

Dispus să le acorde încredere altora

12. Ce punct de vedere echilibrat şi obiectiv a avut Isus cu privire la discipolii săi?

12 Isus a avut un punct de vedere echilibrat şi obiectiv despre discipolii săi. El ştia bine că aceştia nu erau perfecţi. De fapt, el putea să citească în inima oamenilor (Ioan 2:24, 25). Chiar şi aşa, el nu s-a uitat la imperfecţiunile lor, ci la calităţile lor. De asemenea, el a privit la potenţialul pe care îl aveau aceşti oameni pe care îi atrăsese Iehova (Ioan 6:44). Punctul de vedere pozitiv al lui Isus cu privire la discipolii săi a fost evident în modul în care el s-a purtat cu ei. În primul rând, el s-a arătat dispus să le acorde încredere.

13. Cum a demonstrat Isus că avea încredere în discipolii săi?

13 Cum a demonstrat Isus această încredere? Când a părăsit pământul, el le-a încredinţat discipolilor săi unşi dificila responsabilitate de a se îngriji de interesele mondiale ale Regatului său (Matei 25:14, 15; Luca 12:42–44). Pe parcursul ministerului său, el a demonstrat chiar şi prin lucruri mici şi în mod indirect că avea încredere în ei. Când a înmulţit în mod miraculos alimentele pentru a hrăni mulţimile, el le-a delegat discipolilor responsabilitatea de a împărţi hrana. — Matei 14:15–21; 15:32–37.

14. Cum aţi rezuma relatarea consemnată în Marcu 4:35–41?

14 Să analizăm, de asemenea, relatarea consemnată în Marcu 4:35–41. Cu această ocazie, Isus şi discipolii săi s-au urcat într-o corabie şi au plecat spre est traversând Marea Galileii. La scurt timp după ce au plecat, Isus s-a întins în partea din spate a corabiei şi a căzut într-un somn adânc. Însă, nu după mult timp, „s-a stârnit o mare furtună“. Astfel de furtuni violente pe Marea Galileii nu erau ceva neobişnuit. Având în vedere altitudinea joasă a Mării Galileii (circa 200 metri sub nivelul mării), aerul este mult mai cald acolo decât în zonele din apropiere, iar acest factor provoacă perturbaţii atmosferice. În plus, asupra Văii Iordanului se abat vânturi violente dinspre muntele Hermon, situat la nord. Unei scurte perioade de acalmie îi poate lua imediat locul o furtună năprasnică. Gândiţi-vă la următorul lucru: Isus ştia fără îndoială de aceste furtuni obişnuite deoarece crescuse în Galileea. Cu toate acestea, el a adormit liniştit, având încredere în experienţa discipolilor săi, dintre care unii erau pescari. — Matei 4:18, 19.

15. Cum putem imita dispoziţia lui Isus de a le acorda încredere discipolilor săi?

15 Îl putem imita pe Isus în ce priveşte dispoziţia sa de a le acorda încredere discipolilor săi? Unora le este greu să le delege responsabilităţi altor creştini. Ei vor să fie întotdeauna la cârmă, ca să spunem aşa. Poate că ei gândesc astfel: Dacă vreau ca un lucru să iasă bine, trebuie să-l fac eu! Însă dacă vrem să le facem noi pe toate, suntem în pericolul de a ne epuiza şi, probabil, de a răpi din timpul pe care ar trebui să îl petrecem cu familia. Pe lângă aceasta, dacă nu le delegăm altora responsabilităţi şi însărcinări potrivite, i-am putea priva de experienţa şi instruirea de care au nevoie. Este o dovadă de înţelepciune să învăţăm să le acordăm încredere altora, încredinţându-le unele sarcini. Este bine să răspundem fiecare cu  sinceritate la următoarele întrebări: Mi-am însuşit eu în această privinţă mintea lui Cristos? Le deleg eu de bunăvoie anumite însărcinări altora, având încredere că vor face tot ceea ce le stă în putinţă?

El şi-a exprimat încrederea în discipolii săi

16, 17. Ce asigurare le-a dat Isus apostolilor săi în ultima noapte din viaţa sa pământească, chiar dacă ştia că aceştia urmau să-l părăsească?

16 Isus a demonstrat un punct de vedere pozitiv cu privire la discipolii săi şi într-un alt mod important. El i-a făcut să înţeleagă că avea încredere în ei. Acest lucru reiese în mod clar din cuvintele de asigurare pe care el le-a adresat discipolilor săi în ultima noapte din viaţa sa pământească. Remarcaţi ce s-a întâmplat.

17 Isus avusese o seară încărcată. El le-a dat apostolilor săi o lecţie de umilinţă, spălându-le picioarele. După aceea el a instituit cina care avea să fie o comemorare a morţii sale. Apoi apostolii s-au lansat din nou într-o dispută aprinsă pentru a stabili care dintre ei era cel mai mare. Răbdător ca întotdeauna, Isus nu i-a certat, ci a încercat să facă apel la raţiunea lor. În acel moment, el le-a spus ce urma să se întâmple: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire, căci este scris: «Voi bate păstorul şi oile turmei vor fi risipite»“ (Matei 26:31; Zaharia 13:7). El ştia că prietenii săi cei mai apropiaţi aveau să-l părăsească când urma să fie la strâmtorare. Totuşi el nu i-a condamnat. Din contră, el le-a spus următoarele: „Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea“ (Matei 26:32). Da, el i-a asigurat că, chiar dacă ei aveau să-l părăsească, el nu îi va părăsi. După ce avea să treacă acest chin îngrozitor, el urma să-i întâlnească din nou.

18. Ce misiune importantă le-a încredinţat Isus discipolilor săi în Galileea, şi cum s-au achitat apostolii de aceasta?

18 Isus s-a ţinut de cuvânt. Mai târziu, în Galileea, înviatul Isus li s-a arătat celor 11 apostoli fideli, care, în mod evident, se adunaseră împreună cu mulţi alţii (Matei 28:16, 17; 1 Corinteni 15:6). Cu acea ocazie, Isus le-a dat o misiune importantă, spunând: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit!“ (Matei 28:19, 20). Cartea Faptele ne oferă dovezi de netăgăduit că apostolii s-au achitat de această misiune. Ei au promovat cu fidelitate lucrarea de predicare a veştii bune în secolul I. — Faptele 2:41, 42; 4:33; 5:27–32.

19. Ce ne învaţă despre mintea lui Cristos acţiunile pe care Isus le-a întreprins după învierea sa?

19 Ce ne învaţă această relatare semnificativă despre mintea lui Cristos? Deşi Isus le-a observat defectele apostolilor săi, el „i-a iubit până la capăt“ (Ioan 13:1). În pofida slăbiciunilor lor, el i-a făcut să înţeleagă că avea încredere în ei. Să remarcăm că încrederea pe care Isus o avusese în ei nu a fost deplasată. Această încredere exprimată de Isus fără îndoială că i-a întărit ca să fie hotărâţi în inima lor să ducă la îndeplinire lucrarea pe care el le-a poruncit s-o efectueze.

20, 21. Cum putem să demonstrăm că avem un punct de vedere pozitiv cu privire la colaboratorii noştri?

20 Cum putem manifesta în această privinţă mintea lui Cristos? Să nu fim suspicioşi cu privire la colaboratorii noştri. Dacă vom gândi negativ despre ei, modul nostru de gândire se va reflecta, probabil, în cuvintele şi acţiunile noastre (Luca 6:45). Însă Biblia ne spune că iubirea „crede  toate“ (1 Corinteni 13:7). Iubirea este pozitivă, nu negativă. Ea edifică, nu dărâmă. Oamenii reacţionează mai degrabă atunci când li se arată iubire şi sunt încurajaţi decât atunci când sunt intimidaţi. Putem să-i edificăm şi să-i încurajăm pe alţii arătând prin cuvinte şi fapte că avem încredere în ei (1 Tesaloniceni 5:11). Dacă, asemenea lui Cristos, avem un punct de vedere pozitiv cu privire la fraţii noştri, îi vom trata într-un mod care îi va zidi şi le va permite să-şi pună în valoare calităţile.

21 Faptul de a ne însuşi şi a manifesta mintea lui Cristos înseamnă mult mai mult decât a imita anumite lucruri pe care le-a făcut Isus. Aşa cum s-a menţionat în articolul precedent, dacă dorim cu adevărat să acţionăm la fel ca Isus, trebuie mai întâi să învăţăm să privim lucrurile din punctul lui de vedere. Evangheliile ne permit să înţelegem încă o faţetă a personalităţii sale, gândurile şi sentimentele sale cu privire la lucrarea care-i fusese încredinţată, aşa cum se va arăta în articolul următor.

[Note de subsol]

^ par. 1 În acest document inexact, autorul prezintă presupusa înfăţişare a lui Isus, inclusiv culoarea părului, a bărbii şi a ochilor săi. Edgar Goodsped, traducător al Bibliei, spune că acest fals a avut „rolul de a favoriza acceptarea descrierilor care se găsesc în manualele pictorilor la capitolul înfăţişarea lui Isus“.

^ par. 4 După cât se pare, copiii erau de vârste diferite. Cuvântul redat aici prin „copilaşi“ este folosit şi cu privire la fiica de 12 ani a lui Iair (Marcu 5:39, 42; 10:13). Totuşi, în relatarea paralelă, Luca foloseşte un cuvânt care este folosit şi cu privire la bebeluşi. — Luca 1:41; 2:12; 18:15.

^ par. 11 Vezi articolul „Respectaţi demnitatea altora?“, publicat în ediţia din 1 aprilie 1998 a Turnului de veghere.

Puteţi să explicaţi?

• Cum a reacţionat Isus când discipolii au încercat să-i oprească pe copii să vină la el?

• Cum a manifestat Isus consideraţie faţă de alţii?

• Cum putem să imităm dispoziţia lui Isus de a le acorda încredere discipolilor?

• Cum putem să-l imităm pe Isus în ce priveşte modul în care şi-a exprimat el încrederea în apostolii săi?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 16]

Copiii se simţeau în largul lor în compania lui Isus

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Isus i-a tratat pe alţii cu compasiune

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Bătrânii abordabili sunt o binecuvântare