Salt la conţinut

Salt la cuprins

 ARTICOLUL DE STUDIU 10

Iubirea și recunoștința pentru Iehova te vor îndemna să te botezi

Iubirea și recunoștința pentru Iehova te vor îndemna să te botezi

„Ce mă împiedică să fiu botezat?” (FAP. 8:36)

CÂNTAREA 37 Să-i slujim lui Iehova cu tot sufletul

PREZENTARE *

1, 2. După cum se arată în Faptele 8:27-31, 35-38, ce l-a motivat pe demnitarul etiopian să se boteze?

DOREȘTI să fii botezat ca discipol al lui Cristos? Iubirea și recunoștința i-au îndemnat pe mulți să ia această decizie. Să analizăm exemplul unui demnitar de la curtea reginei Etiopiei.

2 Etiopianul a aplicat fără întârziere ceea ce învățase din Scripturi. (Citește Faptele 8:27-31, 35-38.) Ce anume l-a motivat? Este evident că el prețuia Cuvântul lui Dumnezeu întrucât citea un pasaj din cartea Isaia în timp ce se afla în carul lui. După ce a vorbit cu Filip, demnitarul a fost cuprins de recunoștință pentru ceea ce făcuse Isus în favoarea lui. Însă de ce călătorise el la Ierusalim? Deoarece îl iubea deja pe Iehova. De unde știm acest lucru? El tocmai se întorcea de la Ierusalim, unde i se închinase lui Iehova. După cât se pare, acest om părăsise religia în care s-a născut și se alăturase singurei națiuni dedicate adevăratului Dumnezeu. Iubirea pentru Iehova l-a motivat să facă un alt pas vital: acela de a se boteza și de a deveni discipol al lui Cristos. (Mat. 28:19)

3. Ce ar putea împiedica o persoană să se boteze? (Vezi chenarul „ Cu ce tip de sol se aseamănă inima ta?”.)

3 Iubirea pentru Iehova te poate motiva și pe tine să te botezi. Însă tot iubirea este cea care te-ar putea împiedica să faci acest pas. De exemplu, probabil că îi iubești mult pe membrii familiei tale care nu sunt la adevăr și te temi că decizia de a te boteza i-ar putea supăra. (Mat. 10:37) Sau poate că îți plac unele obiceiuri pe care  Dumnezeu le urăște și îți este greu să renunți la ele. (Ps. 97:10) De asemenea, probabil că ai ținut din copilărie unele sărbători asociate cu religia falsă. S-ar putea ca amintirile legate de ele să îți fie foarte dragi și să nu poți renunța ușor la unele obiceiuri care îi displac lui Iehova. (1 Cor. 10:20, 21) De aceea, ar trebui să te întrebi: „Pe cine sau ce iubesc cel mai mult?”.

PE CINE IUBEȘTI CEL MAI MULT?

4. Care este principala motivație pentru a te boteza?

4 Probabil că există multe lucruri pe care le iubești și le prețuiești. De exemplu, chiar înainte de a studia cu Martorii, aveai, poate, un respect profund față de Biblie și o iubire sinceră față de Isus. Iar acum, că îi cunoști pe Martorii lui Iehova, îți place, probabil, să petreci timp cu ei. Însă iubirea pentru toate acestea nu te determină în mod automat să îți dedici viața lui Iehova și să te botezi. Principala motivație pentru a te dedica și boteza este iubirea pentru Iehova Dumnezeu. Dacă iubirea pentru Iehova va ocupa cel mai important loc în inima ta, nu vei permite niciunei persoane și niciunui lucru să te împiedice să îi slujești. Iubirea pentru Iehova te va motiva să te botezi și te va ajuta să-i rămâi fidel.

5. Ce întrebări vom analiza?

5 Isus a spus că trebuie să îl iubim pe Iehova cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată forța noastră. (Mar. 12:30) Cum poți învăța să îl iubești și să îl respecți pe Iehova atât de mult? Meditând la iubirea sa pentru noi, vei dori să îi arăți și tu iubire. (1 Ioan 4:19) Ce te va îndemna să faci și ce alte sentimente va trezi în tine iubirea pentru Iehova, persoana pe care ar trebui să o iubești cel mai mult? *

6. Potrivit cu Romani 1:20, cum putem cunoaște mai multe lucruri despre Iehova?

6 Cunoaște-l mai bine pe Iehova prin intermediul creației. (Citește Romani 1:20.) (Rev. 4:11) Meditează la înțelepciunea pe care o reflectă modul în care au fost create plantele și animalele. Învață câte ceva despre minunatul nostru corp. (Ps. 139:14) Gândește-te câtă energie a înmagazinat Iehova în Soare, care este doar una dintre miliardele de stele din Univers. * (Is. 40:26) În timp ce faci aceste lucruri, respectul tău pentru Iehova va crește. Însă nu poți fi prieten cu Iehova doar pentru că știi că este înțelept și puternic. Ca să cultivi o iubire profundă față de Iehova, trebuie să înveți mai multe lucruri despre el.

7. Pentru a-l iubi cu adevărat pe Iehova, de ce anume trebuie să fii convins?

7 Fii convins că Iehova se îngrijește de tine. Dacă îți este greu să crezi că Cel care a creat cerul și pământul te remarcă și că îi pasă de tine, amintește-ți că Iehova „nu este departe de niciunul dintre noi”. (Fap. 17:26-28) El „cercetează toate inimile” și promite că, „dacă-l vei căuta, se va lăsa găsit de tine”. (1 Cron. 28:9) De fapt, motivul pentru care studiezi acum Biblia este acela că Iehova ‘te-a atras la el’. (Ier. 31:3) Cu cât vei aprecia mai mult ce a făcut Iehova pentru  tine, cu atât iubirea ta față de el va crește mai mult.

8. Cum poți răspunde la iubirea lui Iehova?

8 O modalitate de a răspunde la iubirea lui Iehova este aceea de a vorbi cu el în rugăciune. Iubirea ta pentru Dumnezeu va crește dacă îi vorbești despre toate îngrijorările tale și îi mulțumești pentru tot ce face pentru tine. Iar, când vezi cum îți răspunde Iehova la rugăciuni, prietenia dintre tine și el se întărește. (Ps. 116:1) Astfel, vei fi convins că Iehova te înțelege cu adevărat. Însă, pentru a te apropia de el, trebuie să-i înțelegi modul de gândire. De asemenea, trebuie să cunoști care sunt cerințele sale, iar singura modalitate de a-ți însuși această cunoștință este studierea Cuvântului său, Biblia.

Principala modalitate de a ne apropia de Dumnezeu și de a afla ce așteaptă el de la noi este studierea Bibliei (Vezi paragraful 9) *

9. Cum poți demonstra că prețuiești Biblia?

9 Învață să prețuiești Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Doar Biblia dezvăluie adevărul despre Iehova și despre scopul său cu privire la tine. Demonstrezi că prețuiești Biblia dacă citești din ea în fiecare zi, te pregătești de fiecare dată pentru studiu și aplici ceea ce înveți. (Ps. 119:97, 99; Ioan 17:17) Ai un program de citire a Bibliei? Dacă da, îl respecți citind din Biblie în fiecare zi?

10. Care este una dintre caracteristicile Bibliei?

10 Una dintre caracteristicile Bibliei este aceea că prezintă mărturia unor oameni care l-au văzut personal pe Isus. Aceasta este singura carte demnă de încredere care arată ce a făcut Isus pentru tine. Pe măsură ce vei învăța mai multe despre cuvintele și acțiunile lui Isus, vei dori să te apropii și mai mult de el.

11. Ce te va ajuta să-l iubești pe Iehova?

11 Învață să-l iubești pe Isus, iar iubirea ta pentru Iehova va crește. Isus reflectă perfect calitățile Tatălui său. (Ioan 14:9) Cu cât vei învăța mai multe lucruri despre Isus, cu atât vei putea să-l înțelegi și să-l prețuiești mai mult pe Iehova.  Gândește-te la compasiunea pe care a arătat-o Isus față de cei care erau disprețuiți, precum cei săraci, bolnavi sau vulnerabili. De asemenea, meditează la sfaturile practice pe care ți le dă și la foloasele pe care le vei avea ascultând de el. (Mat. 5:1-11; 7:24-27)

12. Pe măsură ce vei învăța mai multe lucruri despre Isus, ce vei fi impulsionat să faci?

12 Iubirea ta față de Isus va deveni tot mai puternică pe măsură ce vei medita la sacrificiul pe care l-a făcut în vederea iertării păcatelor noastre. (Mat. 20:28) Când vei înțelege că Isus a fost dispus să moară pentru noi, oamenii, te vei simți, poate, impulsionat să te căiești și să cauți iertarea lui Iehova. (Fap. 3:19, 20; 1 Ioan 1:9) Și, când vei ajunge să-i iubești pe Iehova și pe Isus, vei dori să stai în compania celor care îți împărtășesc sentimentele.

13. Ce anume ți-a pus la dispoziție Iehova?

13 Învață să iubești familia lui Iehova. Probabil că membrii familiei tale care nu sunt la adevăr sau foștii tăi prieteni nu vor înțelege de ce dorești să te dedici lui Iehova. Ei chiar ți s-ar putea opune. Însă Iehova te va ajuta oferindu-ți o familie spirituală. Dacă rămâi lângă această familie, vei găsi iubirea și susținerea de care ai nevoie. (Mar. 10:29, 30; Evr. 10:24, 25) În timp, rudele tale ar putea dori să trăiască potrivit normelor lui Iehova și să devină slujitori ai săi. (1 Pet. 2:12)

14. După cum se afirmă în 1 Ioan 5:3, ce ai constatat cu privire la normele lui Iehova?

14 Învață să prețuiești și să aplici normele lui Iehova. Înainte să îl cunoști pe Iehova, probabil că ai trăit după propriile norme, dar acum înțelegi că normele divine sunt superioare. (Ps. 1:1-3) (Citește 1 Ioan 5:3.) Gândește-te, de exemplu, la sfaturile pe care le dă Biblia soților, soțiilor, părinților și copiilor. (Ef. 5:22–6:4) Întrucât ai aplicat aceste sfaturi, viața ta de familie s-a îmbunătățit, nu-i așa? De asemenea, sfaturile lui Iehova cu privire la alegerea prietenilor te-au ajutat să renunți la obiceiurile rele. Nu ești acum o persoană mai fericită? (Prov. 13:20; 1 Cor. 15:33) Foarte probabil că răspunsul este afirmativ.

15. Ce poți face dacă ai nevoie de ajutor pentru a aplica principiile biblice?

15 Uneori, ți-ar putea fi greu să înțelegi cum se aplică principiile biblice pe care le înveți. De aceea, prin organizația sa, Iehova îți pune la dispoziție materiale bazate pe Biblie, care te ajută să deosebești binele de rău. (Evr. 5:13, 14) Studiindu-le, vei observa că sunt foarte practice și vei dori să faci parte din organizația lui Iehova.

16. Cum și-a organizat Iehova poporul?

16 Învață să iubești și să susții organizația lui Iehova. Iehova și-a organizat poporul în congregații, iar Isus, Fiul său, este capul congregațiilor. (Ef. 1:22; 5:23) Isus a numit un grup mic de bărbați care să organizeze lucrarea pe care el dorește să o desfășoare în prezent. El a denumit acest grup „sclavul fidel și prevăzător”. Acesta se achită cu conștiinciozitate de responsabilitatea de a ne hrăni și de a ne proteja din punct de vedere spiritual. (Mat. 24:45-47) De exemplu, sclavul fidel se asigură că în congregații sunt numiți bătrâni calificați, care să ne păstorească. (Is. 32:1, 2; Evr. 13:17; 1 Pet. 5:2, 3) Bătrânii vor fi mereu alături de tine, gata să te încurajeze și să te ajute  să te apropii mai mult de Iehova. Însă unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face pentru tine este acela de a-ți arăta cum să-i înveți pe alții despre Iehova. (Ef. 4:11-13)

17. Potrivit cu Romani 10:10, 13, 14, de ce vorbim cu alții despre Iehova?

17 Ajută-i pe alții să-l iubească pe Iehova. Isus le-a dat continuatorilor săi porunca de a-i învăța pe alții despre Iehova. (Mat. 28:19, 20) Ai putea asculta de această poruncă dintr-un sentiment al datoriei. Însă, pe măsură ce iubirea ta pentru Iehova va crește, vei simți la fel ca apostolii Petru și Ioan, care au spus: „Noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le-am văzut și le-am auzit”. (Fap. 4:20) Puține lucruri aduc atât de multă fericire ca ajutarea unei persoane să îl iubească pe Iehova. Imaginează-ți bucuria evanghelizatorului Filip când l-a ajutat pe etiopian să învețe adevărul din Scripturi și să se boteze. Imitându-l pe Filip și respectând porunca lui Isus de a predica, arăți că vrei să fii Martor al lui Iehova. (Citește Romani 10:10, 13, 14.) Atunci, probabil că îți vei pune aceeași întrebare ca etiopianul: „Ce mă împiedică să fiu botezat?”. (Fap. 8:36)

18. Ce vom analiza în articolul următor?

18 Decizia de a te boteza va fi cea mai importantă decizie din viața ta. De aceea, trebuie să analizezi cu atenție toți factorii implicați. Ce trebuie să știi despre botez? Ce trebuie să faci înainte și după botez? La aceste întrebări vom răspunde în articolul următor.

CÂNTAREA 2 Iehova te numești!

^ par. 5 Deși îl iubesc pe Iehova, unele persoane nu consideră că sunt pregătite pentru botez. Dacă și tu ești în aceeași situație, articolul de față te va ajuta să analizezi câteva lucruri pe care le poți face pentru a ajunge la pasul botezului.

^ par. 5 Fiecare persoană este diferită, de aceea unii ar putea aplica sugestiile din articol într-o altă ordine decât cea menționată aici.

^ par. 61 LEGENDA IMAGINII: O soră îi oferă un pliant unei tinere pe care o întâlnește la cumpărături.