ÎN ACEA dimineață de vineri din septembrie 1922, sala devenise neîncăpătoare pentru cele 8 000 de persoane, iar căldura era din ce în ce mai greu de suportat. Președintele programului a anunțat că, în timpul cuvântării care urma, oricine putea să plece dacă dorea, dar nu se mai putea întoarce.

După acest anunț s-au intonat câteva cântări în cadrul primei părți, intitulate „Serviciul de laudă”. Apoi, pe podium a urcat Joseph Rutherford. Auditoriul aștepta cu nerăbdare să înceapă cuvântarea. Câțiva se plimbau dintr-o parte în alta din cauza căldurii. Vorbitorul i-a rugat insistent să se așeze și să asculte cu atenție. Cuvântarea a început. Deasupra capului vorbitorului era suspendat un sul uriaș de pânză, pe care puțini dintre cei prezenți l-au observat.

Titlul cuvântării ținute de fratele Rutherford era „Regatul cerului este aproape”. O oră și jumătate, glasul său puternic a răsunat în toată sala. Vorbitorul a explicat cum profeții din vechime au anunțat fără teamă venirea Regatului. Când cuvântarea a ajuns la punctul culminant, fratele a întrebat: „Credeți că Regele glorios și-a început domnia?”. Răspunsul auditoriului a fost un „da” puternic!

„Atunci, înapoi pe teren, fii ai Dumnezeului Preaînalt!”, a spus fratele Rutherford cu vocea sa tunătoare. „Iată, Regele domnește! Voi sunteți agenții săi de publicitate! Așadar, vestiți, vestiți, vestiți!”

În acea clipă, sulul de deasupra capului său s-a derulat încet, făcând vizibile cuvintele: „Vestiți Regele și Regatul!”.

Ray Bopp își amintește: „Auditoriul era electrizat”. Anna Gardner a povestit că „acoperișul începuse să vibreze în timpul aplauzelor”. „Toți cei din auditoriu s-au ridicat în picioare în același timp”, a spus Fred Twarosh. Evangelos Scouffas și-a amintit: „Ne-am ridicat de pe scaune, împinși parcă de o forță puternică. Stăteam în picioare, iar ochii ni se umpluseră de lacrimi”.

Mulți dintre cei prezenți la congres luau parte deja la răspândirea veștii bune despre Regat. Însă acum primeau un nou imbold. Ethel Bennecoff a povestit că Studenții în Biblie și-au continuat lucrarea „cu mai mult zel și mai multă iubire”. Odessa Tuck, care avea atunci 18 ani, a plecat de la congres hotărâtă să răspundă chemării: „Cine va merge?”. Ea a spus: „Nu știam unde, ce și cum. Știam doar că voiam să răspund la fel ca Isaia: «Iată-mă! Trimite-mă!»”. (Is. 6:8) Ralph Leffler a povestit: „Acea zi memorabilă a fost, de fapt, începutul lucrării de anunțare a Regatului care până astăzi a făcut înconjurul pământului”.

Nu este de mirare că acest congres ținut în 1922 la Cedar Point, Ohio, reprezintă un reper în  istoria noastră teocratică. George Gangas a spus: „Acest congres a trezit în mine dorința de a nu pierde niciun congres”. Și, din câte își amintea el, nu pierduse niciunul. Julia Wilcox a scris: „Nu pot exprima în cuvinte emoția pe care o simt ori de câte ori citesc în publicațiile noastre Cedar Point 1922. De fiecare dată spun: «Îți mulțumesc Iehova că mi-ai permis să fiu acolo!»”.

În mod asemănător, probabil că mulți dintre noi avem amintiri plăcute de la un congres care ne-a făcut să vibrăm și ne-a umplut inima de zel și de iubire pentru mărețul nostru Dumnezeu și pentru Regele său. Când rememorăm acele momente, și noi ne simțim îndemnați să spunem: „Îți mulțumesc Iehova că mi-ai permis să fiu acolo”.