Salt la conţinut

Salt la cuprins

 DIN ARHIVĂ

„Când va fi următorul congres?”

„Când va fi următorul congres?”

CIUDAD DE MEXICO, anul 1932. E trecut de jumătatea lui noiembrie. Cu doar o săptămână înainte, în acest oraș aglomerat, cu peste un milion de locuitori, au fost instalate primele semafoare electrice. Dar instalarea semafoarelor este deja o știre veche. Reporterii se îngrămădesc acum cu aparatele de fotografiat pe peronul gării pentru a surprinde noul eveniment al săptămânii: sosirea lui Joseph Rutherford, președintele Watch Tower Society. Martorii locali sunt și ei prezenți pentru a-l întâmpina cu căldură pe acest oaspete special, venit să participe la congresul lor național, care va dura trei zile.

În revista Epoca de aur se spunea: „Fără îndoială, acest congres va rămâne în istorie ca un eveniment de referință pentru progresul Adevărului în Republica Mexic”. Dar de ce a fost acest congres, la care au asistat doar aproximativ 150 de persoane, un eveniment atât de important?

Înainte de congres, eforturile de a răspândi adevărul în Mexic nu au dat prea multe roade. Începând din 1919, în această țară se ținuseră mici congrese, totuși, în anii care au urmat, numărul congregațiilor practic a scăzut. Deși deschiderea în 1929 a unei filiale în Ciudad de Mexico părea că avea să dea un nou avânt lucrării, au apărut tot felul de obstacole. Când organizația a dat îndrumări, potrivit cărora colportorii, cum se numeau pe atunci pionierii, nu trebuiau să amestece lucrarea de predicare cu afacerile personale, un colportor s-a supărat atât de tare, încât a părăsit adevărul și și-a făcut propriul grup de studiere a Bibliei. Tot în acea perioadă, supraveghetorul filialei a adoptat o conduită nebiblică și a trebuit să fie înlocuit. Martorii loiali din Mexic aveau nevoie de încurajare spirituală.

Pe parcursul vizitei sale, fratele Rutherford i-a reînsuflețit pe cei fideli prin cele două cuvântări mobilizatoare ținute la congres și prin cinci prelegeri pline de forță transmise la radio. Pentru prima dată, posturile de radio mexicane au transmis vestea bună în toată țara. După congres, noul supraveghetor al filialei a organizat lucrarea, iar Martorii zeloși au continuat să predice cu forțe reînnoite și cu binecuvântarea lui Iehova.

Congresul din Ciudad de Mexico, 1941

Anul următor s-au ținut nu unul, ci două congrese: unul în Veracruz și altul în Ciudad de Mexico. Eforturile depuse în teritoriu au început să dea roade. În 1931, în Mexic erau 82 de vestitori. În 1941, după zece ani, erau de zece ori mai mulți vestitori! Iar la congresul ținut în acel an în Ciudad de Mexico au asistat aproximativ 1 000 de persoane.

„INVAZIE PE STRĂZI”

În 1943, Martorii au anunțat cu ajutorul pancartelor-sendviș „Adunarea teocratică a «Națiunii libere»”, un congres care s-a ținut în 12 orașe din Mexic. * O pancartă-sendviș era alcătuită din două  bucăți de carton legate între ele, care se purtau una în față și alta în spate. Martorii au folosit această metodă de informare a publicului începând din 1936.

Fotografie dintr-o revistă apărută în 1944 care înfățișează marșul cu pancarte-sendviș din Ciudad de Mexico

Iată cum a comentat revista La Nación lucrarea cu pancarte-sendviș din Ciudad de Mexico: „În prima zi [de congres, Martorii] au fost îndemnați să invite mai mulți oameni. A doua zi, sala a devenit neîncăpătoare”. Succesul marșului de informare nu a fost pe placul Bisericii Catolice, care a organizat o campanie împotriva Martorilor. Însă Martorii nu s-au lăsat intimidați, ci au ieșit din nou cu pancarte pe străzi. Revista La Nación a mai scris: „Toată capitala i-a văzut. . . . Bărbați și femei deopotrivă [erau] transformați în «sendvișuri» publicitare”. Articolul era însoțit de o fotografie ce-i înfățișa pe frați pe străzile din Ciudad de Mexico, iar sub fotografie era scris: „Invazie pe străzi”.

„ERAU MAI MOI ȘI ȚINEAU MAI CALD DECÂT PARDOSEALA DE BETON”

În acei ani, majoritatea Martorilor făceau mari sacrificii pentru a asista la cele câteva congrese care se țineau în Mexic. Mulți delegați veneau din sate izolate, unde nu existau căi ferate și nici chiar drumuri. O congregație a scris: „Singura linie care trece prin apropiere este linia de telegraf”. Delegații mergeau zile întregi călare pe catâri sau chiar pe jos pentru a ajunge la o gară de unde să ia un tren spre orașul de congres.

Majoritatea Martorilor erau săraci și abia își puteau permite să plătească biletul până la locul de congres. Odată ajunși în oraș, mulți stăteau la Martori locali, care își puneau la dispoziție casele pentru frații lor. Alții dormeau la sălile Regatului. Cu o anumită ocazie au fost cazați la filială în jur de 90 de delegați. Ei au dormit în paturi improvizate, fiecare „pat” fiind făcut „din 20 de cutii de carton de la cărți”. În Anuar se arată că frații au fost recunoscători pentru paturile improvizate, deoarece „erau mai moi și țineau mai cald decât pardoseala de beton”.

Pentru acei Martori plini de apreciere, participarea la un congres creștin merita, fără îndoială, orice sacrificiu. Într-un raport din 1949 al filialei din Mexic se spune: „Vremurile grele nu le-au slăbit entuziasmul pentru adevăr, căci fiecare congres este pentru ei un subiect principal de discuție mult timp după congres, iar întrebarea pe care o pun mereu este: «Când va fi următorul congres?»”. În prezent, numărul vestitorilor din Mexic se apropie de 1 milion. Și despre ei se poate spune că manifestă același spirit de recunoștință! * (Din arhiva noastră din America Centrală)

^ par. 9 Așa cum se arată în Anuarul pe 1944, acest congres „i-a făcut cunoscuți pe Martori în Mexic”.

^ par. 14 În Mexic, asistența la Comemorare în 2016 a fost de 2 262 646 de persoane.