Salt la conţinut

Salt la cuprins

Valea Ela

David și Goliat – O întâmplare adevărată?

David și Goliat – O întâmplare adevărată?

Unii se întreabă dacă relatarea despre David și Goliat este istorie sau mit. Ai avut și tu această îndoială când ai citit articolul anterior? Dacă da, te invităm să analizezi următoarele trei întrebări.

1 | Poate fi un om înalt de aproximativ 2,9 metri?

Biblia spune despre Goliat că era înalt de „șase coți și o palmă” (1 Samuel 17:4). Un cot are 44,5 centimetri, iar o palmă, 22,2 centimetri. Prin urmare, șase coți și o palmă înseamnă 2,9 metri. Unii susțin că Goliat nu putea fi atât de înalt. Dar să ne gândim: Potrivit atestărilor, cel mai înalt om care a trăit în epoca modernă a avut o înălțime de peste 2,7 metri. Este oare imposibil ca Goliat să fi avut cu aproape 20 de centimetri mai mult? El făcea parte din tribul lui Refaim, iar bărbații din acest trib erau cunoscuți ca fiind neobișnuit de înalți. Un document egiptean din secolul al XIII-lea î.e.n. menționează că unii războinici de temut din regiunea Canaanului aveau peste 2,4 metri. Așadar, deși ceva neobișnuit, nu era imposibil ca Goliat să fi avut această înălțime.

2 | A existat David cu adevărat?

La un moment dat, erudiții au sugerat că regele David a fost un personaj mitic, ceea ce s-a dovedit a fi greu de demonstrat. Arheologii au găsit o inscripție veche, unde este menționată „casa lui David”. În plus, Isus Cristos a vorbit despre David ca despre o persoană reală (Matei 12:3; 22:43-45). Două genealogii detaliate, care arată că Isus a fost un descendent al regelui David, arată că Isus este Mesia (Matei 1:6-16; Luca 3:23-31). Este clar deci că David a fost un personaj real.

3 | A existat locul unde s-au petrecut evenimentele descrise în relatare?

Biblia spune că bătălia s-a dat în valea Ela. În plus, ea prezintă și detalii concrete, arătând că filistenii au campat pe versantul unui deal, undeva între două orașe, Soco și Azeca. Israeliții se aflau pe celălalt versant al văii. Au existat aceste locuri?

Să remarcăm ce a spus un turist care a vizitat de curând zona: „Ghidul, care nu era o persoană religioasă, ne-a dus în valea Ela. Am urcat pe o potecă până când am ajuns pe vârful unui deal. În timp ce priveam în adâncul văii, el ne-a spus să citim 1 Samuel 17:1-3. Apoi a arătat spre vale și a zis: «În partea stângă sunt ruinele orașului Soco». După aceea s-a întors și a adăugat: «În partea dreaptă sunt ruinele orașului Azeca. Filistenii au campat între cele două orașe, pe versanții din fața noastră, iar noi ne aflăm, probabil, pe locul unde și-au așezat tabăra israeliții». Mi i-am imaginat pe Saul și pe David stând chiar acolo unde stăteam și eu. Apoi am coborât, iar când am ajuns în fundul văii, am traversat albia plină de pietre a unui râu aproape secat. Imediat mi l-am imaginat pe David coborând aici ca să ia cinci pietre netede, una dintre ele fiind cea cu care l-a ucis pe Goliat”. Acest turist, la fel ca mulți alții, a fost profund impresionat de detaliile exacte ale relatării biblice.

Autenticitatea acestei relatări istorice nu poate fi pusă la îndoială. Ea vorbește despre oameni și locuri care au existat cu adevărat. Dar, mai important, relatarea face parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, deci provine de la Dumnezeul adevărului, cel care „nu poate să mintă” (Tit 1:2; 2 Timotei 3:16).