Conducătorii Spaniei şi ai Portugaliei, precum şi papii analizaseră deja problema dominaţiei asupra noilor teritorii. În 1455, papa Nicolae al V-lea a garantat coroanei portugheze dreptul absolut de a explora teritoriile şi insulele aflate de-a lungul coastei atlantice a Africii şi de a avea monopol asupra resurselor descoperite acolo. În 1479, prin Tratatul de la Alcáçovas, Afonso al V-lea al Portugaliei şi fiul său, prinţul João, au cedat monarhilor Spaniei, Ferdinand şi Isabella, supremaţia asupra Insulelor Canare. În schimb, Spania a recunoscut Portugaliei monopolul asupra comerţului cu Africa şi supremaţia asupra Insulelor Azore, a Insulelor Capului Verde şi a Madeirei. Doi ani mai târziu, papa Sixtus al IV-lea a confirmat tratatul, precizând că toate teritoriile care urmau să fie descoperite la sud şi la est de Insulele Canare aveau să revină Portugaliei.

Cu toate acestea, João, acum João al II-lea al Portugaliei, susţinea că teritoriile descoperite de Columb aparţineau Portugaliei. Monarhii spanioli nu au acceptat cu niciun chip tratatul, prin urmare au apelat la noul papă, Alexandru al VI-lea, pentru dreptul de colonizare şi de creştinare a teritoriilor descoperite de Columb.

Papa Alexandru a emis trei decrete oficiale. Primul, „prin autoritatea încredinţată de Atotputernicul Dumnezeu”,  conferea Spaniei dreptul exclusiv şi permanent de a intra în posesia noilor teritorii. Prin al doilea decret, se trasa o linie de demarcaţie de la nord la sud prin mijlocul Oceanului Atlantic, la aproximativ 560 km vest de Insulele Capului Verde. Toate teritoriile descoperite sau ce urmau să fie descoperite la vest de acea linie aparţineau Spaniei, a decis papa Alexandru. Lumea a fost astfel împărţită dintr-o trăsătură de condei! Cel de-al treilea decret însă părea să extindă influenţa spaniolă spre est până în India. Desigur, această situaţie l-a înfuriat pe regele João, ai cărui supuşi tocmai reuşiseră să treacă de extremitatea sudică a Africii, extinzând astfel monopolul portughez în Oceanul Indian.

Nemulţumit de deciziile papei Alexandru al VI-lea *, João al II-lea a negociat direct cu Ferdinand şi Isabella. „Temându-se de portughezii nemiloşi şi fiind absorbiţi de preluarea hegemoniei asupra Lumii Noi, monarhii spanioli au fost mai mult decât bucuroşi să ajungă la un compromis rezonabil”, precizează scriitorul William Bernstein. Prin urmare, în 1494, cele două puteri au semnat în oraşul spaniol Tordesillas tratatul cu acelaşi nume.

Tratatul de la Tordesillas nu a desfiinţat linia de demarcaţie de la nord la sud stabilită de papa Alexandru, ci a mutat-o spre vest cu 1 480 km. Teoretic, acum toată Africa şi Asia „aparţineau” Portugaliei, iar Lumea Nouă, Spaniei. Totuşi, această mutare spre vest a liniei a adus sub dominaţie portugheză o mare parte din teritoriul ce avea să fie descoperit ulterior şi numit Brazilia.

Decretele în baza cărora Spania şi Portugalia puteau să intre în posesia noilor teritorii şi să şi le apere au generat multe vărsări de sânge. Aceste hotărâri nu numai că au încălcat drepturile locuitorilor acelor teritorii – ducând la subjugarea şi exploatarea lor – , dar au şi dat naştere la lupte pentru putere şi pentru libertatea mărilor, care au durat veacuri la rând.