Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Dintre cele 5 296 de aşa-zise produse „verzi“ examinate în Canada şi Statele Unite, 95% „nu erau în realitate produse ecologice“. (TIME, SUA)

La scanare, bagajul unei pasagere a trezit suspiciunile autorităţilor aeroportului internaţional din Bangkok. După ce bagajul a fost deschis pentru verificare, s-a descoperit că înăuntru se afla un pui de tigru sedat. (FONDUL INTERNAŢIONAL PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, THAILANDA)

Biodiversitate în Amazonia

Bazinul fluviului Amazon este una dintre zonele cu cea mai mare biodiversitate de pe glob. Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Fondul Internaţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător, în ultimul deceniu, aici au fost descoperite şi clasificate peste 1 200 de specii de plante şi animale — peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere. Aceasta înseamnă că în Amazonia se descoperă în medie o specie la trei zile. „Numărul descoperirilor de noi specii este de-a dreptul uluitor, fără să mai punem la socoteală multele familii de insecte descoperite“, afirmă Sarah Hutchison, coordonatoarea din Brazilia a Fondului Internaţional pentru Protecţia Mediului Înconjurător.

Stresul la locul de muncă

Douăzeci la sută dintre finlandezi constată că problemele de concentrare şi de memorie le afectează randamentul la locul de muncă. Potrivit Institutului Finlandez de Sănătate Ocupaţională, de astfel de probleme se plâng tot mai multe persoane sub 35 de ani, vârstă la care creierul uman ar trebui să atingă cele mai bune performanţe. Suprainformarea şi schimbările continue în sistemele informatice au fost câteva dintre cauzele amintite. „Aflaţi în faţa acestei avalanşe de informaţii, mulţi nu reuşesc să stabilească ce este cu adevărat esenţial pentru munca lor“, afirmă profesor Kiti Müller. Ziarul Helsinki Times semnalează: „Dacă stresul este de durată, creierul se adaptează, iar sistemul nervos s-ar putea să nu ne mai avertizeze că ne aflăm într-o stare de tensiune excesivă decât atunci când e prea târziu, când suntem deja grav bolnavi“.

Jucători agresivi chiar şi după încheierea unui joc video violent

Cât timp durează agresivitatea unei persoane care a jucat un joc video violent? În cadrul unui studiu, cercetătorii au ales la întâmplare tineri şi tinere care să joace videojocuri violente şi nonviolente timp de 20 de minute. Apoi, unei jumătăţi din fiecare grup i s-a cerut să se gândească la jocul respectiv. Potrivit raportului întocmit de cercetători, „în următoarea zi, participanţii la studiu au intrat într-o competiţie cu un presupus adversar în urma căreia câştigătorul putea să-l pedepsească pe cel înfrânt transmiţându-i prin căşti bubuituri insuportabile“. Băieţii cărora li s-a spus să se gândească la jocul violent prezentau un nivel crescut de agresivitate. „Jucătorii de jocuri violente obişnuiesc să joace peste 20 de minute şi după aceea să se gândească la joc“, precizează autorii studiului în revista Social Psychological and Personality Science. Însă în cazul fetelor, care în genere nu agreează jocurile violente, nu s-au remarcat efecte semnificative.