Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

După un an şi jumătate de aplicare a unor măsuri drastice împotriva traficului de persoane, „poliţia chineză a eliberat 10 621 de femei şi 5 896 de copii care fuseseră răpiţi“. Au fost reţinuţi circa 15 673 de suspecţi. (CHINA DAILY, CHINA)

„În Kenya, peste 1 000 de profesori au fost concediaţi în ultimii doi ani pe motiv că au abuzat sexual eleve. . . . Un serviciu telefonic naţional gratuit, ce asigură confidenţialitatea, . . . a dezvăluit că problema este mult mai răspândită decât s-a crezut.“ (DAILY NATION, KENYA)

Potrivit unui studiu, în cazul persoanelor care au mers la solar, riscul de a dezvolta melanom este cu 75% mai mare decât în cazul celor care nu au folosit niciodată aparatură de bronzat. Cei care au utilizat astfel de aparatură mai mult de 50 de ore sunt de 2,5–3 ori mai predispuşi la melanom. (CANCER EPIDEMIOLOGY, BIOMARKERS & PREVENTION, SUA)

„Doar 8% [dintre viitoarele mirese canadiene] consideră că abstinenţa sexuală înainte de căsătorie este o idee bună“; „74% dintre cupluri trăiesc împreună înainte de a se căsători“. (WEDDINGBELLS, CANADA)

Apa poluată ucide!

Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, „în prezent, apele contaminate şi poluate ucid mai mulţi oameni decât toate formele de violenţă la un loc, inclusiv războaiele“. ONU semnalează că două milioane de tone de ape reziduale — provenite din agricultură, industrie, sisteme de canalizare etc. — sunt deversate zilnic în râuri şi în mări, distrugând ecosisteme şi răspândind tot felul de boli. Mai mult, la fiecare 20 de secunde, un copil sub cinci ani moare de o boală contractată prin apă. Achim Steiner, directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, a declarat: „Dacă vrem ca lumea să supravieţuiască . . . trebuie să facem un efort colectiv şi să găsim o soluţie inteligentă pentru a reduce cantitatea de deşeuri produse şi pentru a le depozita corespunzător“.

Cântatul ajută la recuperarea capacităţii de a vorbi

Mai multe persoane care şi-au pierdut capacitatea de a vorbi după un accident vascular cerebral au fost ajutate să şi-o recapete prin cântat. Neurologii şi-au încurajat pacienţii cu AVC să cânte când vor să spună ceva, adică să-şi pună gândurile pe o melodie ritmată. Tratamentul, numit terapie prin intonaţie melodică, a dat rezultate foarte bune. După 15 săptămâni de terapie, „pacienţii au învăţat încetul cu încetul să transpună cuvintele cântate în vorbire“, precizează The Wall Street Journal.

„La şcoală se copiază pe rupte!“

Potrivit unui sondaj efectuat în Canada în rândul a 20 000 de studenţi în anul întâi, 73% „au recunoscut că, în liceu, au comis cel puţin o dată acte grave de necinste în lucrările scrise“, anunţă Comisia Canadiană de Învăţământ (CCI). O universitate a semnalat că, în perioada 2003–2006, numărul studenţilor care au copiat sau au plagiat a crescut cu 81%. „În ultimul deceniu, din cauza internetului şi a aparaturii high-tech, la şcoală se copiază pe rupte!“, declară dr. Paul Cappon, preşedintele CCI.