Salt la conţinut

Salt la cuprins

Am găsit ceva mai preţios decât ce ne oferă viaţa în prezent

Am găsit ceva mai preţios decât ce ne oferă viaţa în prezent

 Am găsit ceva mai preţios decât ce ne oferă viaţa în prezent

Relatare de Murat Ibatullin

În 1987, Ministerul Sănătăţii din Rusia m-a trimis în Uganda, o ţară africană. Am fost de acord să lucrez acolo ca medic în baza unui contract de patru ani. De fapt, nu-mi doream să mă întorc în Rusia, ci speram să câştig experienţă şi să lucrez într-o ţară ca Australia, Canada sau Statele Unite ale Americii. Dar în 1991, planurile mele s-au schimbat şi m-am întors în Rusia. Permiteţi-mi să vă explic de ce.

M-AM născut în 1953 în oraşul Kazan, capitala Republicii Tatarstan, situată în partea centrală a Rusiei. Părinţii mei sunt tătari, iar majoritatea populaţiei tătare este musulmană. În copilărie, îi vedeam deseori pe bunicii mei îngenunchind şi rugându-se la Allah. Unchii şi mătuşile mele, dar şi părinţii mei ne spuneau să nu-i deranjăm şi să ieşim din încăpere. Părinţii mei se uitau la noi vizibil stânjeniţi, iar asta deoarece îmbrăţişaseră ideologia comunistă şi se declarau atei.

Când aveam 4 ani, în Uniunea Sovietică a izbucnit ultima epidemie de poliomielită. Necruţătoarea boală m-a lovit şi pe mine. Printre amintirile mele din copilărie se numără frecvente vizite la spital şi internări în sanatorii. Îmi amintesc că bunicul meu se ruga să mă fac bine. Doream să fiu şi eu sănătos, ca alţi copii. Şi chiar dacă eram infirm de un picior, jucam fotbal, hockey şi nu numai.

Pe măsură ce creşteam, îmi doream tot mai mult să devin medic. Nu eram o persoană religioasă, dar nici ateu. Pur şi simplu nu mă gândisem niciodată la Dumnezeu. În acea perioadă vorbeam critic la adresa ideologiei comuniste şi mă certam deseori cu tata şi cu unchiul meu pe această temă. Unchiul meu preda filozofia la universitate, iar tata lucra pentru KGB (Comitetul Securităţii Statului). Când am terminat facultatea de medicină, aveam ca obiectiv să devin un neurochirurg bun şi să emigrez.

 În căutarea unei vieţi mai bune

În 1984, mi-am susţinut lucrarea de doctorat ce avea ca subiect diagnosticarea tumorilor cerebrale. Apoi, în 1987, am fost trimis în Uganda pentru a lucra la un spital din Kampala. M-am mutat în această ţară frumoasă împreună cu soţia mea, Dilbar, şi cu copiii noştri, Rustem şi Alisa, care aveau atunci şapte, respectiv patru ani. Munca la clinică era grea şi presupunea să operez pacienţi infectaţi cu virusul HIV. Călătoream deseori la alte clinici din ţară, deoarece la acea vreme în Uganda profesau doar doi neurochirurgi.

Într-o zi, la un stand de ziare, eu şi Dilbar am văzut pentru prima dată o Biblie în limba rusă. Am cumpărat mai multe exemplare ca să le trimitem prietenilor din Uniunea Sovietică, întrucât, la acea vreme, acolo era imposibil să cumperi o Biblie. După ce am citit câteva capitole din Biblie, ni s-a părut atât de greu de înţeles, încât am renunţat.

Pe parcursul a trei ani însă, eu şi soţia mea am frecventat diverse biserici din Uganda în încercarea de a înţelege ce convingeri religioase aveau oamenii de aici şi ce anume dădea sens vieţii lor. Totodată mi-am propus să studiez Coranul în limba originală. Eu şi Rustem chiar ne-am înscris la un curs de limba arabă. După câteva luni, vorbeam destul de bine araba.

În acea perioadă, i-am cunoscut pe misionarii creştini Heinz şi Marianne Wertholz, care erau originari din Germania, respectiv Austria. Când am purtat prima conversaţie cu ei, nu am vorbit nimic despre religie. Eram pur şi simplu nişte europeni ce se întâlniseră în Africa. I-am întrebat de ce se aflau în Uganda şi ne-au spus că erau misionari ai Martorilor lui Iehova şi că veniseră în această ţară pentru a-i ajuta pe localnici să studieze Biblia.

Apoi mi-am amintit că, la un curs de filozofie pe care l-am urmat la facultate în Rusia, ni s-a spus că Martorii sunt o sectă, că îşi jertfesc copiii şi că le beau sângele. Le-am spus aceasta lui Heinz şi lui Marianne, deoarece nu-mi venea să cred că ei ar fi în stare de aşa ceva. Eu şi Dilbar am primit fiecare o carte Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ * şi am devorat-o aproape pe toată în câteva ore. Când m-am oprit din citit şi am întrebat-o pe soţia mea ce părere avea, mi-a spus că era atât de impresionată, încât i se făcuse pielea de găină. I-am mărturisit că şi eu simţeam la fel.

Eram nerăbdători să stăm din nou de vorbă cu Heinz şi Marianne. Când ne-am întâlnit cu ei, am discutat despre multe subiecte. Cu timpul am învăţat nenumărate lucruri din Biblie, care ne-au sensibilizat şi mai mult inima. Ne-am simţit îndemnaţi să le vorbim şi prietenilor şi colegilor despre cele învăţate. Printre aceştia se numărau ambasadorul şi consulul Rusiei, consuli ai altor ţări şi un reprezentant al Vaticanului. Acesta ne-a lăsat fără cuvinte când ne-a spus că Vechiul Testament era „doar un mit“.

Ne întoarcem acasă

Cu o lună înainte de a ne întoarce în Rusia în 1991, eu şi Dilbar ne-am hotărât să devenim Martori ai lui Iehova. Ne gândeam că, de îndată ce ne vom întoarce în Kazan, vom continua să participăm la întruniri. Dar, spre dezamăgirea noastră, trei luni am căutat o Sală a Regatului şi nu am găsit niciuna. În plus, în oraş nu era nici urmă de Martori. De aceea, am decis  să mergem din casă în casă, cum fac Martorii lui Iehova de pe tot pământul, chiar dacă asta a însemnat să predicăm doar noi doi. Ca urmare a lucrării noastre, am început câteva studii biblice, inclusiv unul cu o femeie ce ulterior a devenit Martoră.

La un moment dat însă am fost vizitaţi de un Martor în vârstă care primise adresa noastră de la Martorii din Uganda. Atunci ne-am alăturat unui grup de 15 persoane care ţinea întruniri într-o garsonieră. Heinz şi Marianne au păstrat legătura cu noi şi chiar au venit să ne viziteze în Kazan. Mai târziu, i-am vizitat şi noi în Bulgaria, altă ţară unde au fost repartizaţi ca misionari şi unde slujesc şi în prezent.

Culegem roade bogate în ţara natală

Ori de câte ori am ocazia, le împărtăşesc adevărul biblic colegilor mei din spitalele în care lucrez în Rusia. De-a lungul timpului, mulţi au reacţionat pozitiv şi au devenit Martori ai lui Iehova. În 1992, la un an după ce ne-am întors în ţară, grupul de Martori din Kazan a ajuns să numere 45 de membri, iar în anul următor, peste 100. În prezent, în Kazan sunt şapte congregaţii ale Martorilor lui Iehova, cinci de limba rusă, una de tătară şi una de limbajul semnelor. Există şi grupe de limba armeană şi engleză.

În 1993 am asistat la o conferinţă medicală în New York. Am profitat de ocazie şi am vizitat sediul mondial al Martorilor lui Iehova, aflat în Brooklyn. Atunci l-am cunoscut pe Lloyd Barry, unul dintre coordonatorii lucrării de predicare efectuate de Martorii lui Iehova pe întregul pământ. Deşi avea un program încărcat, şi-a făcut timp să stea de vorbă cu mine.

Am discutat despre necesitatea de a se tipări literatură biblică în limba tătară. După câţiva ani, în Rusia s-au pus bazele unei echipe de traducere în limba tătară. Cât de încântaţi am fost când am început să primim cu regularitate Turnul de veghe, o revistă concepută pentru studierea Bibliei! În scurtă vreme a fost înfiinţată prima congregaţie de limba tătară.

Folosirea tehnicilor de economisire a sângelui

Respect şi susţin toate normele morale ale lui Dumnezeu, inclusiv aceea de ‘a ne abţine de la sânge’, consemnată în Faptele 15:20. În versetul 29 se spune că slujitorii lui Dumnezeu trebuie ‘să se abţină de la lucrurile jertfite idolilor, de la sânge, de la animale strangulate şi de la fornicaţie’.

De aceea, când au nevoie de îngrijire medicală, Martorii lui Iehova le cer doctorilor să le respecte dorinţa de a beneficia de tratamente medicale fără sânge. Un timp am lucrat în cadrul unui Comitet de Asistenţă Sanitară din Kazan. * În 1997, am fost contactaţi de mama unui băieţel de un an, pe nume Pavel, din oraşul Novosibirsk. Copilaşul trebuia să fie operat de urgenţă. La acea vreme, în Rusia erau puţini medici cu experienţă care să fie dispuşi să efectueze intervenţii chirurgicale fără sânge. De aceea, am început să căutăm un medic care să folosească terapii alternative.

N-a trecut mult şi am găsit în Kazan o clinică de chirurgie cardiovasculară, ai cărei medici au fost de acord să-l opereze pe micuţul Pavel fără să-i administreze sânge. El avea o malformaţie cardiacă gravă, numită tetralogie Fallot. În 31 martie 1997, medicii au efectuat  cu succes intervenţia chirurgicală fără a-i transfuza copilului sânge. În 3 aprilie, ziarul Vecerniaia Kazan relata: „Băieţelul se simte bine şi nu mai are nevoie de medicaţie pentru inimă . . . Mama lui Pavlik [diminutiv de la Pavel] a răsuflat uşurată pentru prima oară după 11 luni“. Pavel şi-a revenit foarte repede după operaţie şi a făcut primii lui paşi pe holurile spitalului.

În prezent, Pavel este sănătos şi duce o viaţă normală. Îi place să înoate, să patineze şi să joace fotbal. Este în clasa a opta şi, împreună cu mama sa, face parte din congregaţia Martorilor lui Iehova din Novosibirsk. După acest succes, medicii de la acea clinică au reuşit să opereze fără transfuzii şi alţi pacienţi Martori ai lui Iehova cu probleme cardiace. În Tatarstan se fac în continuare progrese în domeniul medical, chirurgia fără sânge nemaifiind o noutate.

Activitatea mea din prezent

Eu şi soţia mea, dar şi alţi Martori lucrăm într-o clinică în care se foloseşte aparatură de înaltă tehnologie pentru diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor neurologice şi cardiace. Efectuăm diverse intervenţii chirurgicale îndeosebi folosind tehnici de economisire a sângelui. Lucrez ca neuroradiolog şi mă specializez în neurochirurgie fără sânge non-invazivă. De asemenea, predau la Catedra de Neurologie şi Neurochirurgie de la Universitatea de Medicină din Kazan. La cursurile mele asistă medici şi studenţi cărora încerc să le prezint avantajele medicinii fără sânge. *

Soţia mea este specializată în ecografie. Iubim ceea ce facem deoarece îi ajutăm pe oameni. Însă cea mai mare bucurie o simţim când vedem cum adevărul biblic îi vindecă pe oameni din punct de vedere spiritual. Suntem fericiţi să le vorbim altora despre promisiunea lui Dumnezeu potrivit căreia „niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav»“ (Isaia 33:24).

[Note de subsol]

^ par. 12 Publicată de Martorii lui Iehova. În prezent nu se mai tipăreşte.

^ par. 23 Comitetele de Asistenţă Sanitară sunt formate din Martori ai lui Iehova care facilitează colaborarea între spitale şi pacienţi când se pune problema transfuziei de sânge.

^ par. 27 Terapiile fără sânge sunt alternative la transfuziile de sânge. Având în vedere riscurile asociate transfuziilor, medicina şi chirurgia fără sânge se bucură de tot mai multă popularitate la nivel mondial. Transfuziile comportă riscul transmiterii virusului HIV şi a altor boli infecţioase, precum şi al declanşării unor reacţii alergice.

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

În timp ce mă aflam în Africa, unde am lucrat ca medic

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Eu şi soţia mea, când am început să studiem Biblia cu Martorii lui Iehova, 1990

[Legenda fotografiei de la pagina 14]

Cu Lloyd Barry, în timpul unei vizite la sediul Martorilor lui Iehova, aflat în Brooklyn, New York, 1993

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Pavel împreună cu mama sa în prezent

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

În lucrarea de predicare cu soţia mea, Dilbar