Salt la conţinut

Salt la cuprins

 Potrivit Bibliei

Ar trebui să ne rugăm „sfinţilor“?

Ar trebui să ne rugăm „sfinţilor“?

Marie şi Theresa se considerau catolice devotate. Amândouă credeau în „sfinţi“. Marie era convinsă că se putea ruga lor pentru ajutor. Iar Theresa se ruga cu regularitate „sfântului protector“ al satului ei natal, dar şi „sfintei“ după care fusese numită.

ASEMENEA Mariei şi Theresei, milioane de oameni din întreaga lume se roagă „sfinţilor“ pentru a avea parte de binecuvântarea lor. Potrivit lucrării New Catholic Encyclopedia, „sfinţii mijlocesc pentru oameni“ şi „este bine şi de folos ca oamenii să le înalţe rugăciuni pentru a fi . . . binecuvântaţi de Dumnezeu“.

Totuşi, cum priveşte Dumnezeu această chestiune? Este acceptabil în ochii lui să ne rugăm „sfinţilor“ şi să le cerem să intervină în favoarea noastră? Să analizăm ce spune Biblia.

Este potrivit să cerem ajutorul „sfinţilor“?

Biblia nu menţionează niciun închinător fidel al lui Dumnezeu care să fi înălţat rugăciuni vreunui „sfânt“. De ce oare? New Catholic Encyclopedia afirmă că „doar prin veacul al III-lea au fost recunoscute oficial foloasele mijlocirii sfinţilor“. Aceasta se întâmpla cam la 200 de ani de la moartea lui Cristos. Învăţătura privitoare la mijlocirea sfinţilor, aşadar, nu a fost predată nici de Isus, nici de scriitorii biblici inspiraţi, care au consemnat evenimentele legate de serviciul lui pământesc. Care este motivul?

Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să ne rugăm doar lui Dumnezeu, în numele lui Isus Cristos. „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“, a spus Isus. „Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.“ (Ioan 14:6, Biblia ortodoxă, 1988) Cuvintele lui deloc echivoce sunt în armonie cu învăţătura predată de el pe care o găsim în Matei 6:9–13. În timp ce dădea explicaţii referitoare la rugăciune, Isus le-a spus continuatorilor săi: „Voi aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău».“ (Matei 6:9). Este evident deci că Tatăl nostru ceresc este singurul căruia trebuie să-i adresăm rugăciuni. La temelia acestui adevăr stă un principiu biblic fundamental, pe care-l vom examina în continuare.

 Rugăciunea, un act de închinare

Conform lucrării The World Book Encyclopedia, „rugăciunea este un act prin care înălţăm cuvinte şi gânduri reverenţioase lui Dumnezeu, zeilor, zeiţelor sau oricărui lucru care face obiectul închinării noastre. . . . Rugăciunea constituie un act de închinare important în aproape toate religiile lumii“ (sublinierea noastră). Să ne întrebăm: „Este oare potrivit să ne plecăm genunchii şi să ne rugăm, adică să ne închinăm, altcuiva decât Creatorului nostru şi Dătătorului vieţii?“ (Psalmul 36:9). Iată ce a declarat Isus: „Închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi cu adevăr, căci astfel de închinători caută Tatăl“ (Ioan 4:23). Scripturile mai precizează că Creatorul nostru pretinde „devoţiune exclusivă“ (Deuteronomul 4:24; 6:15).

Să ne gândim, de pildă, la exemplul apostolului creştin Ioan. După ce a primit extraordinarele viziuni consemnate în cartea biblică Revelaţia (Apocalipsa), apostolul, cuprins de veneraţie, ‘s-a prosternat ca să se închine la picioarele îngerului’ care îi arătase acele minunăţii. Cum a reacţionat îngerul? „Ai grijă!“, l-a avertizat el pe Ioan. „Să nu faci lucrul acesta! Eu nu sunt decât un tovarăş de sclavie al tău şi al fraţilor tăi . . . Lui Dumnezeu să te închini!“ (Revelaţia 22:8, 9). Biblia subliniază şi de această dată că doar lui Iehova Dumnezeu trebuie să-i aducem închinare.

În plus, Biblia îl numeşte numai pe Dumnezeu „Ascultător al rugăciunii“ (Psalmul 65:2). Mai mult, fiind Atotputernic, doar el are autoritatea, înţelepciunea şi puterea de a răspunde cererilor noastre legitime exprimate în rugăciuni (Iov 33:4). Chiar şi Isus Cristos are unele limite, lucru pe care n-a ezitat să-l recunoască (Matei 20:23; 24:36). Cu toate acestea, lui i s-a acordat o mare autoritate, inclusiv responsabilitatea de a sluji ca Mijlocitor între oameni şi Dumnezeu.

Un Mijlocitor plin de empatie

Biblia spune despre Isus: „El poate şi să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin el, fiindcă este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei“ (Evrei 7:25). Cu alte cuvinte, Isus poate acţiona ca Mijlocitor plin de empatie în favoarea celor ce „se apropie de Dumnezeu prin el“. Versetul nu vrea să spună că trebuie să ne rugăm lui Isus şi că el va transmite cererile noastre mai departe, lui Dumnezeu. Aici suntem îndemnaţi mai degrabă să ne rugăm lui Dumnezeu, dar în numele lui Isus, recunoscând astfel autoritatea sa. De ce este Isus Mijlocitorul perfect?

În primul rând, Isus a fost o vreme om şi ştie ce înseamnă viaţa pe pământ, ceea ce-l ajută să înţeleagă mai bine suferinţa altora (Ioan 11:32–35). În al doilea rând, el şi-a arătat iubirea faţă de oameni vindecând bolnavi, înviind morţi şi furnizându-le hrană spirituală tuturor celor ce veneau la el (Matei 15:29, 30; Luca 9:11–17). El chiar a iertat păcate (Luca 5:24). Toate acestea ne dau încrederea că, dacă se întâmplă să păcătuim, „avem un ajutor la Tatăl: pe Isus Cristos, cel drept“ (1 Ioan 2:1).

Iubirea şi compasiunea lui Isus sunt calităţi demne de imitat. E-adevărat, noi, oamenii, nu avem autoritatea de a sluji drept mijlocitori. Ceea ce putem face însă este să ne rugăm pentru alţii. De fapt, iubirea ar trebui să ne impulsioneze să acţionăm astfel. „Rugaţi-vă unii pentru alţii“, a scris discipolul Iacov. „Implorarea unui om drept, când este ascultată, are multă forţă.“ (Iacov 5:16)

Marie şi Theresa au aflat aceste adevăruri preţioase studiind Biblia. Martorii lui Iehova vă îndeamnă să procedaţi la fel. Cuvintele lui Isus sunt motivatoare în acest sens: „Cei care i se închină [lui Dumnezeu] trebuie să i se închine cu spirit şi cu adevăr“ (Ioan 4:24).