Salt la conţinut

Salt la cuprins

Dislexia nu m-a împiedicat să-mi ating obiectivele

Dislexia nu m-a împiedicat să-mi ating obiectivele

 Dislexia nu m-a împiedicat să-mi ating obiectivele

Relatare de Michael Henborg

Sufăr de dislexie, o tulburare de învăţare. Tata, mama şi trei fraţi mai mici ai mei au şi ei dislexie. Din cauza acestei tulburări, mi-a fost foarte greu să citesc în limba maternă, daneza. Iar şcoala a fost o adevărată încercare. Am primit însă mult ajutor şi încurajare, îndeosebi din partea familiei.

M-AM născut într-o familie de Martori ai lui Iehova, eu făcând parte din a patra generaţie de Martori. Cititul — dar mai cu seamă citirea Bibliei şi a auxiliarelor biblice — a ocupat întotdeauna un loc important în viaţa noastră. Mai mult, întrucât eu şi Flemming, fratele meu mai mic, îl însoţeam mereu pe tata în lucrarea de predicare, am înţeles cât de important este să scriem şi să citim bine.

Citesc fiecare număr al revistelor Turnul de veghe şi Treziţi-vă! încă din copilărie. Când eram mic, aveam nevoie de 15 ore ca să termin o revistă. Am început să citesc şi Biblia. În plus, m-am înscris la Şcoala de Serviciu Teocratic, care se ţine în congregaţiile Martorilor lui Iehova din întreaga lume. Această şcoală îi ajută pe cursanţi să citească corect, să vorbească fluent şi să ţină cuvântări. Toate aceste măsuri m-au ajutat enorm în lupta cu dislexia. Dar, pe atunci, nici prin gând nu-mi trecea câte bătălii aveam să mai port! Să vă explic.

Învăţ limba engleză

În 1988, când aveam 24 de ani, am început să slujesc ca pionier (evanghelizator cu timp integral al veştii bune). Întrucât în Danemarca sunt mulţi imigranţi, am dorit să le împărtăşesc şi lor adevărul biblic. Dar, ca să fiu cu adevărat eficient, a trebuit să învăţ engleza, o sarcină deloc uşoară pentru mine. Totuşi, perseverând şi luând ore în particular, încetul cu încetul am făcut progrese. După un timp, am reuşit să le împărtăşesc vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu străinilor vorbitori de limbă engleză din oraşul meu natal, Copenhaga. Am făcut multe greşeli, ce-i drept, dar nu am renunţat.

Cunoaşterea limbii engleze m-a ajutat şi să slujesc în mai multe ţări ca voluntar pe câteva şantiere ale Martorilor lui Iehova. Prima oară, am fost trimis în Grecia, iar mai târziu am ajutat la construirea filialei din Madrid (Spania).

Întrucât am vrut să particip într-o mai mare măsură la lucrarea de predicare, am depus cerere pentru a urma Şcoala de Organizare Teocratică. Cursurile acestei şcoli, organizate de Martorii lui Iehova, durează opt săptămâni. Cursanţii, bărbaţi necăsătoriţi, dornici să accepte repartiţii în zone în care este nevoie de proclamatori ai veştii bune, primesc o instruire specială (Marcu 13:10). Am fost invitat să urmez această şcoală în Suedia, cursurile fiind predate în engleză.

Cursurile începeau la 1 septembrie 1994. Întrucât voiam să fiu bine pregătit, am studiat engleza patru ore pe zi timp de opt luni şi m-am mutat într-o congregaţie de limbă engleză. Pe parcursul şcolii, nu am permis ca dislexia să stea în calea progresului meu. De pildă, de multe ori când instructorii puneau întrebări ridicam mâna, chiar dacă nu ştiam întotdeauna  ce cuvinte să folosesc. După ce am absolvit, am fost repartizat ca pionier în Copenhaga. Deşi învăţarea limbii engleze a fost o încercare grea pentru mine, mă aştepta una şi mai grea.

Învăţ limba tamil

În decembrie 1995, am fost repartizat într-o congregaţie de limbă tamil în oraşul danez Herning. Aveam impresia că tamil e cea mai grea limbă din lume. Are 31 de litere, precum şi combinaţii de consoane şi vocale care formează perechi de litere. Limba tamil are o scriere alcătuită din circa 250 de caractere.

La început, ţineam cuvântările în congregaţie în daneză, iar cineva le traducea în tamil. Când, în cele din urmă, mi-am luat inima în dinţi şi am ţinut cuvântări în tamil, mă îndoiesc că mă înţelegea cineva. Cu toate acestea, cei din auditoriu ascultau cu respect, deşi mulţi păreau oarecum amuzaţi. Pentru a învăţa mai repede limba, m-am hotărât să mă duc în Sri Lanka, o ţară în care milioane de oameni vorbesc tamil.

Când am sosit în Sri Lanka, în octombrie 1996, ţara era în plin război civil. Am locuit o vreme în oraşul Vavuniya, situat la graniţa dintre zonele controlate de cele două facţiuni aflate în conflict. Deşi situaţia materială a Martorilor de aici era precară, iubirea şi ospitalitatea lor m-au copleşit. Făceau tot posibilul să mă înveţe tamil. Chiar şi pe cei ce nu erau Martori îi impresiona că eu, singurul occidental din zonă, încercam să conversez în limba lor. Datorită atitudinii lor pline de apreciere şi umilinţă, mi-a fost mai uşor să le vorbesc din Biblie.

În ianuarie 1997, a trebuit să mă întorc în Danemarca. Anul următor, m-am căsătorit cu Camilla, şi ea pionieră. Întrucât mi-era dor de Sri Lanka, în decembrie 1999 m-am întors, de data aceasta cu soţia mea. Nu după mult timp, conduceam studii biblice cu mai multe familii şi persoane interesate şi îi însoţeam pe Martorii de aici la studiile lor biblice. Eram implicaţi din plin în lucrarea de predicare şi în învăţarea limbii.

În martie 2000 a trebuit să ne întoarcem în Danemarca. Despărţirea de colaboratorii noştri şi de cei cu care studiam Biblia a fost dureroasă, deoarece ne ataşaserăm mult de ei. Dar în faţă ne stăteau şi alte activităţi, între care învăţarea unei noi limbi.

Învăţ limba letonă

În mai 2002, eu şi Camilla, căsătoriţi pe atunci de patru ani, am fost invitaţi să slujim ca misionari în Letonia, o ţară europeană situată  la est de Danemarca. Camilla a învăţat letona foarte repede. După numai şase săptămâni, putea să comunice uşor. Eu însă nu mă descurcam la fel de bine. Şi acum mă gândesc că, în pofida ajutorului primit, nu am făcut mari progrese. Totuşi, sunt hotărât să nu renunţ. *

Camilla continuă să mă sprijine. Amândoi iubim serviciul de misionar. Am studiat Biblia cu mulţi oameni sinceri. Când uit unele cuvinte sau fac greşeli gramaticale, Martorii locali şi cei cu care studiez Biblia, plini de răbdare, încearcă să înţeleagă ce vreau să spun şi mă ajută. Astfel, am mai multă încredere în mine când iau parte la lucrarea de predicare şi când ţin cuvântări la întrunirile creştine.

Ce m-a determinat să învăţ alte limbi, când mi-e atât de greu? Într-un cuvânt, iubirea — nu atât iubirea pentru limbi, cât iubirea pentru oameni. E minunat să ajuţi pe cineva să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu, Iehova, şi să se apropie de el. Şi, aşa cum au observat în repetate rânduri mulţi misionari, lucrarea noastră este mai eficientă când le vorbim oamenilor în limba lor, limbă care le atinge inima.

De-a lungul anilor, eu şi soţia mea am ajutat mai mulţi oameni să cunoască adevărul biblic. Totuşi, meritul nu este al nostru, ci al lui Iehova, şi îi mulţumim pentru frumoasele rezultate pe care le-am obţinut. La urma urmei, noi doar plantăm şi udăm seminţele adevărului. Dumnezeu le face să crească (1 Corinteni 3:6).

Când un obstacol devine un avantaj

Deşi dislexia este un obstacol, eu o consider şi un avantaj. De ce? Când prezint cuvântări în congregaţie, nu mă bazez foarte mult pe notiţe şi, prin urmare, am un contact vizual mult mai bun cu auditoriul. În plus, folosesc multe ilustrări, care sunt uşor de reţinut. Astfel, pot spune că, în anumite privinţe, dislexia m-a ajutat să devin un învăţător mai bun.

Apostolul creştin Pavel a scris: „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele tari“ (1 Corinteni 1:27). Din cauza dislexiei, m-am simţit uneori ‘slab’. Totuşi, aşa cum am observat nu numai eu, ci şi alţii, Iehova ne ajută să luptăm şi chiar să ne învingem slăbiciunile. Nu trebuie decât să ne fixăm obiective realiste, să nu avem aşteptări prea mari de la noi înşine, să ne rugăm pentru spiritul său sfânt şi apoi să trecem la fapte.

[Notă de subsol]

^ par. 18 După ce au slujit şase ani în Letonia, soţii Henborg au primit de curând o nouă repartiţie, în Ghana.

[Chenarul de la pagina 22]

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE DISLEXIE

Ce este dislexia? Termenul „dislexie“ provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „vorbire greoaie“. Dislexia este o afecţiune netratabilă şi face parte dintr-un grup de tulburări de învăţare care afectează în principal cititul. Dislexicilor le este greu să asocieze literele cu sunetul corespunzător. Simptomele diferă de la o persoană la alta.

Care sunt cauzele? Deşi cauzele dislexiei nu sunt pe deplin înţelese, factorii genetici au un rol important în apariţia acestei tulburări. Studiile indică o dezvoltare şi o funcţionare anormală a creierului la dislexici. Cu toate acestea, dislexia nu afectează inteligenţa şi nici dorinţa de a învăţa. De fapt, mulţi dislexici sunt destul de talentaţi în domenii care nu necesită aptitudini de limbă deosebite.

Cum se tratează? De mare importanţă este depistarea precoce a tulburării. Pentru a-şi însuşi noţiuni de limbă, copiii cu dislexie trebuie ajutaţi să-şi folosească unele simţuri, mai cu seamă auzul, văzul şi simţul tactil. Ca să facă progrese în ritmul lor, mulţi elevi dislexici au nevoie de ajutor personal. S-ar putea să aibă nevoie şi de sprijin emoţional pentru a depăşi dificultăţile întâmpinate la şcoală. Dacă primesc meditaţii şi dacă depun eforturi asidue, chiar şi copiii cu dislexie pot învăţa să scrie şi să citească bine. *

[Notă de subsol]

^ par. 31 Informaţiile de mai sus au fost furnizate de Asociaţia Internaţională pentru Dislexie. Vezi şi articolul „Cum pot fi ajutaţi copiii cu tulburări de învăţare“, apărut în revista Treziţi-vă! din ianuarie 2009.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Alături de un colaborator în credinţă (Sri Lanka)

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cu Camilla (în Letonia)