Salt la conţinut

Salt la cuprins

Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc încercările

Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc încercările

 Dumnezeu m-a ajutat să depăşesc încercările

Relatare de Vazir Asanov

Am sărit din pat, mi-am legat Biblia la brâu şi m-am îmbrăcat rapid. Am strâns grămadă câteva haine şi le-am pus sub pătură, lăsând impresia că sunt încă în pat. Am sărit pe fereastră şi am fugit spre Sala Regatului, cerându-i ajutor lui Dumnezeu. Toate acestea se întâmplau în 1991, când aveam 14 ani.

M-AM născut într-o familie de kurzi, într-un oraş din sudul actualului Kazahstan — la vremea aceea una dintre cele 15 republici ale Uniunii Sovietice. Încă din copilărie, părinţii şi rudele mi-au insuflat ideea că puteam deveni un lider sau chiar un salvator al poporului kurd. Îi uram atât de mult pe duşmanii kurzilor, că eram în stare să ucid ca să-mi scap poporul de oprimare.

Pe la sfârşitul anilor ’80, eu, fratele meu mai mic şi mama am început să studiem Biblia cu Martorii lui Iehova. Deşi tata ne-a interzis să avem legături cu creştinii, eu n-am întrerupt studiul. La kurzi, nesupunerea faţă de capul familiei este rar întâlnită. Îmi iubeam tatăl, dar iubeam şi adevărurile biblice pe care le aflam.

Opoziţie acasă şi la şcoală

Odată, un profesor a văzut o revistă Turnul de veghe în ghiozdanul meu şi le-a zis părinţilor. Înfuriat la culme, tata m-a lovit aşa de tare că mi-a curs sânge din nas. „Mai mergi şi acum la religia aia?“, a urlat el.

După acest incident, tata a declarat în faţa întregii familii că nu mă mai socotea fiul său. Cuvintele lui m-au rănit profund! În acelaşi timp, colegii de şcoală au început să mă evite, iar unii chiar să mă insulte în public. Profesorii îmi dădeau note mai mici decât meritam şi, de multe ori, îşi băteau joc de religia mea în faţa clasei. Încercau cu orice preţ să-mi impună punctul lor de vedere ateist.

În ciuda acestei opoziţii, mă străduiam să asist la întruniri şi să le împărtăşesc şi altora noile mele convingeri. Nu după mult timp, tata a aflat că încă mergeam la Martori şi că citeam Biblia. Într-o duminică, tot încercam să găsesc o scuză ca să ies cumva din casă şi să ajung la întrunire. Bănuindu-mi intenţia, tata m-a trimis la culcare, zicându-mi ferm: „De-acum înainte, în fiecare duminică la ora asta eşti în pat!“. M-a ameninţat că o să mă bată dacă nu-l ascultam. Eram convins că vorbea serios.

Cu lacrimi în ochi, l-am implorat pe Iehova, adevăratul Dumnezeu, să înmoaie inima tatălui meu. Dar tata a rămas de neclintit. Atunci mi-am adus aminte cât de asupriţi au fost israeliţii în Egipt. Tata era asemenea faraonului, care nu i-a lăsat pe israeliţi să meargă  în pustiu ca să-i aducă închinare lui Iehova (Exodul 5:1, 2).

Iau decizii

Într-o duminică, m-am hotărât totuşi să merg la întrunire. Inima-mi bătea de să-mi sară afară din piept. Stăteam întins în pat şi mă rugam în gând lui Iehova. Când părinţii au intrat în cameră, m-am prefăcut că dorm. Plin de mândrie, tata a spus: „Vezi ce băiat ascultător am?“, şi apoi m-a sărutat de noapte bună. După ce au ieşit încet din cameră, am continuat să mă rog din toată inima.

Fără să zăbovesc prea mult, am sărit în picioare, mi-am luat pantofii de sub pat şi am ieşit pe fereastră, cum am povestit la început. Cele două ore cât a durat întrunirea parcă au zburat. Mă întrebam ce mă aştepta acasă. Deşi mama văzuse că pusesem nişte haine sub pătură, din fericire nu i-a zis nimic lui tata. Totuşi, m-a avertizat că era ultima oară când îi ascundea ce făceam.

În 1992 le-am zis părinţilor că eu şi un prieten de-al meu eram invitaţi la un eveniment special. În realitate, era vorba despre un congres al Martorilor lui Iehova care avea să se ţină în oraşul Taraz, aflat la circa 100 km de Karatau, oraşul meu natal. Aici urma să mă botez ca simbol al dedicării mele lui Iehova. Am rugat-o pe mama să-mi dea o găleată de seminţe de floarea-soarelui din hambar. Le-am prăjit şi le-am vândut la piaţă, iar cu banii astfel obţinuţi am putut merge la congres.

Când m-am întors, tata m-a întrebat cum a fost. I-am zis că ne-am distrat de minune. Simţeam că Iehova mă sprijinea din plin, întrucât tata nu mi-a mai pus alte întrebări. Cât de adevărate sunt cuvintele din Proverbele 3:5, 6: „Încrede-te în Iehova din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta. Ţine seama de el în toate căile tale, şi el îţi va netezi cărările“!

Slăbesc spiritualiceşte

Nici după ce m-am botezat tata nu a încetat să mă persecute. Deoarece continuam să mă asociez cu Martorii lui Iehova, mă bătea crunt chiar şi de faţă cu alţii. Nu trecea zi în care să nu fiu umilit şi supus presiunilor. Plângeam de multe ori. Întrucât Kazahstanul tocmai îşi câştigase independenţa faţă de Uniunea Sovietică, părinţii şi rudele încercau să mă determine să fac ceva bun urmând o carieră politică. Credeau că-mi ratez şansa de a mă realiza.

Fratele meu mai mare îşi făcuse un nume în lumea sportului, iar tata mi-l dădea mereu de exemplu. Ei bine, pe la sfârşitul anului 1994, m-am apucat şi eu de sport. Fiind înzestrat cu aptitudini sportive, premiile nu s-au lăsat prea mult aşteptate. Eram lăudat pentru talentul meu în fotbal şi gimnastică. Mai mult, am început să studiez legea pentru a putea apăra drepturile kurzilor. Mă interesa şi politica şi aveam de gând să înfiinţez un partid al tinerilor kurzi. Acum tata avea numai cuvinte de laudă la adresa mea.

„Ai câştigat, tată!“

Relaţiile mele cu Iehova au slăbit mult. Am încetat să mai citesc din Biblie şi să merg la întruniri. Mă consolam cu gândul că am să-i slujesc din nou lui Iehova — dar mai încolo. Odată, tata m-a întrebat dacă mai mergeam la Martori. „Nu“, i-am răspuns eu. „Ai câştigat, tată! Eşti mulţumit acum?“ La auzul acestor cuvinte, tata radia de bucurie. „Aşa da fiu!“, a zis el cu mândrie.

N-am asistat la întruniri vreo doi ani. Deşi uneori voiam să merg, ruşinea mă împiedica  să dau curs dorinţei mele. Credeam că fraţii de credinţă nu mă vor înţelege.

În acelaşi timp eram convins că nu exista lucru mai bun decât acela de a-i sluji lui Iehova. „La urma urmei, eu îl iubesc pe Iehova!“, îmi spuneam adesea. Apoi tata a început să facă presiuni asupra mea să urmez o facultate. Am cedat insistenţelor lui, ba chiar i-am promis că am să termin cu brio. Speram totuşi în sinea mea că, odată ajuns în Alma-Ata — un oraş mare şi modern din sudul Kazahstanului unde se afla universitatea —, aveam să iau legătura cu Martorii.

Lucrurile iau o întorsătură fericită

La scurt timp după ce mi-am început studiile universitare, am întâlnit doi Martori care predicau stradal în Alma-Ata. M-au oprit şi m-au întrebat: „Cine credeţi că guvernează lumea?“.

„Satan Diavolul, duşmanul lui Iehova şi al întregii omeniri“, am răspuns eu (2 Corinteni 4:3, 4). Le-am spus că am fost botezat ca Martor, dar că devenisem inactiv.

Spre sfârşitul anului 1996, studiam din nou Biblia cu Martorii. După ce am făcut de câteva ori studiu, s-a reaprins în mine dorinţa puternică de a-i sluji lui Iehova. Am reînceput să iau parte la toate activităţile Martorilor, iar în septembrie 1997 am devenit pionier, sau slujitor cu timp integral.

Un an mai târziu, tata a venit în vizită la mine. Am fugit în întâmpinarea lui şi l-am îmbrăţişat. Şi-a cerut iertare pentru modul în care se purtase cu mine în toţi aceşti ani. Mi-a zis că înţelesese greşit nu numai atitudinea mea, ci şi religia mea. „Tată, te iubesc mult!“, i-am spus eu.

Cât de fericit am fost că tata a acceptat literatură biblică! Ba mai mult, a cerut o Biblie şi a spus că vrea să o citească din scoarţă-n scoarţă! Un an mai târziu, a venit din nou în vizită, dar de data asta împreună cu mama. La Sala Regatului, persoane de naţionalităţi diferite i-au întâmpinat cu căldură şi au făcut cunoştinţă cu ei. Tata a fost profund impresionat. Drept urmare, a început să citească literatura noastră cu mult interes.

Bogate binecuvântări

În septembrie 2001 m-am căsătorit cu o rusoaică frumoasă pe nume Elena, care se botezase în 1997. În mai 2003, Elena a devenit pionieră. Spre marea noastră bucurie, am aflat că părinţii mei începuseră să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova şi că făceau progrese spirituale. Dar n-am putut crede vestea până când n-am auzit-o chiar din gura lui tata. De fapt, într-o discuţie la telefon, tata a zis că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat.

Sunt nespus de fericit că aici, în Alma-Ata, am avut ocazia să conduc mai multe studii biblice cu oameni din diferite părţi ale lumii, precum China, Iran, Pakistan, Siria şi Turcia. Nu cu mult timp în urmă, un preot iranian m-a rugat să studiez cu el Biblia în limba sa maternă, persana. Un fost general de armată din Afghanistan a fost profund impresionat de tot ce a aflat despre Iehova. Am avut bucuria de a studia şi cu cineva din Siria în limba mea maternă, kurda, precum şi cu câteva persoane care vorbeau kazaha şi rusa, alte limbi pe care le învăţasem în copilărie.

În prezent, eu şi Elena slujim într-o congregaţie de limbă kazahă, una dintre cele peste 35 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova din Alma-Ata. Anul trecut, am avut privilegiul să slujim pentru un timp la noul birou de filială al Martorilor lui Iehova, din apropiere de Alma-Ata.

Deşi în trecut am fost învăţat să urăsc, Iehova însă m-a învăţat să iubesc. Trebuie să facem tot posibilul să-i plăcem lui Iehova, chiar şi atunci când rude şi prieteni bine intenţionaţi ni se împotrivesc (Galateni 6:9). Iar asta o spun cu toată convingerea! Sunt nespus de bucuros că eu şi soţia mea avem „multe de făcut în lucrarea Domnului“! (1 Corinteni 15:58)

[Text generic pe pagina 13]

Mama m-a avertizat că era ultima oară când îi ascundea lui tata ce făceam

 [Legenda fotografiei de la pagina 15]

Sala Regatului din Karatau, unde mergeam în copilărie

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Părinţii mei, care acum simpatizează activitatea noastră

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Eu şi Elena la nunta noastră

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Eu şi Elena la noul birou de filială, din apropiere de Alma-Ata