Salt la conţinut

Salt la cuprins

Am predicat vestea bună în ţinuturi îndepărtate

Am predicat vestea bună în ţinuturi îndepărtate

Am predicat vestea bună în ţinuturi îndepărtate

Relatare de Helen Jones

Pe la începutul anilor ’70, mă aflam în Bangalore (India). Într-o zi, pe când eram într-o piaţă aglomerată, un bivol indian m-a luat în coarne şi m-a azvârlit la pământ. M-ar fi strivit dacă nu mi-ar fi sărit în ajutor o localnică. Dar, poate, vă întrebaţi ce făceam în India.

M-AM născut în 1931 şi am copilărit în Vancouver, un frumos oraş canadian. Părinţii, deşi nu mergeau la biserică, se ghidau după norme morale înalte. Eu însă îmi doream din tot sufletul să-l cunosc pe Dumnezeu. Prin urmare, asistam la şcoala duminicală şi la cursurile biblice de vară ale Bisericii Prezbiteriene.

În 1950, la 19 ani, m-am căsătorit cu Frank Schiller, care avea din căsătoria anterioară patru copii. Doi ani mai târziu se năştea fiul nostru. Voiam mult să includem religia în viaţa noastră. Cum Frank divorţase de prima soţie, nicio biserică nu a vrut să ne accepte ca membri ai ei. Frank era dezgustat şi n-a mai vrut să audă de religie.

Învăţăm adevărul biblic

În 1954, fratele meu mi-a povestit plin de entuziasm ce îi spusese din Biblie un coleg de muncă, un Martor al lui Iehova. Deşi aveam o sumedenie de întrebări şi ştiam unde se întruneau Martorii, nu asistam la întruniri, deoarece ştiam că Frank era dezgustat de religie. După puţin timp, doi Martori au bătut la uşa noastră. Mă interesa ce spunea religia lor despre divorţ. Martorii mi-au arătat care este motivul biblic de divorţ (Matei 19:3–9). M-au asigurat că, dacă aş studia regulat Biblia, aş putea primi răspuns la întrebări.

Frank s-a înfuriat. Nu voia să avem de-a face cu Martorii. În 1955, după ce am asistat la Comemorarea morţii lui Cristos, i-am povestit bucuroasă soţului meu ce aflasem din Biblie. „Nu se poate!“, a strigat el. „Dacă poţi să-mi dovedeşti toate astea cu Biblia, am să merg la una dintre întrunirile alea aiurite ale voastre!“

I-am dat Biblia, iar el a luat-o cu grijă şi cu vădit respect. Am căutat împreună versetele pe care mi le notasem. N-am spus prea multe, am lăsat Biblia să vorbească. Frank nu m-a contrazis. Toată seara însă mi s-a părut gânditor.

După puţin timp, i-am amintit de promisiunea pe care mi-o făcuse, de a merge cu mine la o întrunire. Mi-a răspuns cu jumătate de gură: „O să merg doar o dată ca să văd despre ce e vorba“. În cuvântarea publică s-a vorbit despre supunerea soţiei faţă de soţ (Efeseni 5:22, 23, 33). Ceea ce a auzit l-a impresionat mult. Cam în aceeaşi perioadă, Frank a asistat la o întrunire unde s-a studiat articolul „Găsiţi plăcere în muncă“, din Turnul de veghe. Fiind un om harnic, Frank a apreciat mult acele informaţii. De atunci, a fost nelipsit de la întruniri. Nu peste mult timp, Frank participa cu zel la lucrare, iar eu ţineam studii biblice cu oameni care au progresat spre botez. În acelaşi an, eu, Frank, mama şi fratele meu ne-am botezat simbolizându-ne dedicarea lui Dumnezeu.

Vrem să facem mai mult

Îmi amintesc de o cuvântare ţinută în 1957 la congresul de district din Seattle (statul Washington, SUA), care vorbea despre faptul de a sluji acolo unde este mai mare nevoie de vestitori. „O, Iehova, şi eu vreau să merg. Te rog, ajută-ne să mergem acolo unde este nevoie de noi“, m-am rugat eu. Dar pe Frank îl preocupa responsabilitatea de a se îngriji de familie (1 Timotei 5:8).

Anul următor, am asistat cu toţii la un congres în New York, ţinut simultan pe două stadioane: Yankee Stadium şi Polo Grounds. La cuvântarea publică au fost prezenţi peste 253 000 de oameni! Frank a fost profund mişcat de ceea ce a auzit şi a văzut. Odată ajunşi acasă, ne-am hotărât să ne mutăm în Kenya (Africa), întrucât acolo se vorbea engleza şi puteam găsi o şcoală bună la care să ne dăm copiii.

În 1959, ne-am vândut casa, am încărcat toate lucrurile în maşină şi am plecat spre Montreal (Canada). De acolo am luat vaporul spre Londra (Anglia), de unde am luat un alt vapor cu care am traversat Marea Mediterană, Marea Roşie şi am ajuns în Oceanul Indian. În cele din urmă, am debarcat la Mombasa (Kenya), pe coasta estică a Africii. Ziua următoare am luat trenul spre Nairobi, capitala ţării.

Binecuvântări în Africa

Cum pe atunci lucrarea Martorilor lui Iehova era interzisă în Kenya, predicam cu multă prudenţă. În ţară mai erau câteva cupluri de străini. Şi, prin urmare, am putut rămâne şi noi. Totuşi, la întruniri nu puteam fi mai mult de zece persoane. Familiile noastre, inclusiv copiii, participau din plin la ele.

Imediat după ce am ajuns în Kenya, ne-am găsit o locuinţă, iar Frank s-a angajat. Prima femeie pe care am întâlnit-o în lucrarea din casă-n casă a acceptat un studiu biblic, iar mai târziu a devenit pionieră, sau slujitoare cu timp integral a Martorilor lui Iehova. Studiam şi cu o fată de religie sikh, căreia îi spuneam Goody. Ea a rămas fermă în ciuda presiunilor din partea familiei şi a comunităţii sikh din care făcea parte. După ce a fost alungată de acasă, Goody Lull s-a mutat la o familie de Martori, s-a dedicat lui Iehova, a devenit pionieră şi, apoi, a urmat cursurile Şcolii Galaad, care formează misionari.

Familia noastră a trecut prin unele încercări. Băiatul cel mare s-a îmbolnăvit de reumatism articular acut. Frank s-a ars grav când repara o maşină şi şi-a pierdut locul de muncă. Mai apoi, şi-a găsit un alt loc de muncă în Dar es Salaam, capitala Tanganyikăi (acum Tanzania), aflată la circa 1 000 km depărtare. Prin urmare, ne-am făcut bagajele, le-am încărcat în maşină şi ne-am dus într-acolo. În Dar es Salaam era o congregaţie mică, ce ne-a primit cu braţele deschise.

Deşi lucrarea de predicare era interzisă pe atunci în Tanzania, autorităţile nu erau foarte stricte. În 1963, ne-a vizitat fratele Milton Henschel, un reprezentant de la sediul mondial al Martorilor lui Iehova. În timpul uneia dintre cuvântările sale, ţinute la Sala Karimjee, cea mai frumoasă sală de spectacole din ţară, un om în vârstă, îmbrăcat sărăcăcios s-a aşezat lângă mine. I-am urat bun venit şi am urmărit împreună în Biblie şi în cartea mea de cântări. La sfârşitul programului, l-am invitat să mai vină la întrunirile noastre. După ce a plecat, Martorii locali au venit rapid la mine.

„Ştii cine era?“, m-au întrebat ei. „Primarul din Dar es Salaam!“ Cu puţin timp înainte, ne ameninţase că ne va întrerupe congresul. Şi, drept pretext, voia să se folosească de atitudinea pe care credea că am să o adopt faţă de el văzându-i hainele sărăcăcioase. Dar a fost atât de impresionat de amabilitatea şi interesul sincer arătat, încât a permis ca întregul program să se desfăşoare în linişte, fără să fie întrerupt. În auditoriu au fost 274 de persoane, dintre care 16 s-au botezat.

Tanzania şi-a câştigat independenţa pe când noi ne aflam aici. Ulterior, angajatorii au preferat să lucreze mai degrabă cu localnici decât cu străini. Prin urmare, mulţi străini au fost nevoiţi să părăsească ţara. Frank însă a perseverat, iar eforturile sale au fost răsplătite când, în cele din urmă, a aflat că era nevoie de un mecanic priceput care să se ocupe cu întreţinerea unor locomotive diesel. Aşa am rămas în această ţară încă patru ani. Când contractul lui Frank a expirat, ne-am întors în Canada, unde am stat până când şi ultimul dintre copii s-a căsătorit. Dar ne simţeam încă tineri şi dornici să facem mai mult.

În India

În 1970, la recomandarea filialei din Bombay (astăzi Mumbai) a Martorilor lui Iehova, ne-am mutat în Bangalore, oraş care, la vremea aceea, avea 1,6 milioane de locuitori. Aici s-a petrecut ceea ce v-am povestit la început, când m-a luat bivolul în coarne şi abia am scăpat cu viaţă. În Bangalore exista o congregaţie de limbă engleză alcătuită din 40 de persoane şi un grup izolat de limbă tamil. Frank a studiat Biblia cu mulţi bărbaţi care au progresat şi au devenit bătrâni creştini. Eu am studiat cu câteva familii care au ajuns să-i slujească lui Iehova.

O femeie pe nume Gloria locuia într-un cartier sărac al oraşului. Prima oară când am vizitat-o, m-a invitat în casă. Cum nu avea mobilă, ne-am aşezat pe podea. I-am lăsat un exemplar al revistei Turnul de veghe, din care a tăiat un fragment ce conţinea textul din Revelaţia 4:11 şi pe care l-a lipit pe perete ca să-l poată vedea zilnic. Versetul conţinea cuvintele „Tu eşti demn, Iehova“, cuvinte care i-au plăcut mult. Un an mai târziu, s-a botezat.

Frank a fost invitat să lucreze un an la filiala din Bombay ca să supravegheze lucrările de construire a primei Săli de Congrese a Martorilor lui Iehova din India. Nu era greu de realizat, întrucât trebuia doar să se adauge un nivel la clădirea filialei. Pe atunci nu erau decât vreo 3 000 de Martori în India, iar mai puţin de 10 slujeau la filială. În 1975, când fondurile ni s-au epuizat, a trebuit să ne luăm rămas-bun de la prietenii la care ajunseserăm să ţinem atât de mult.

Din nou în Africa

Trecuseră zece ani, iar Frank putea în sfârşit să primească pensie. Prin urmare, ne-am pus la dispoziţie pentru a participa la programul internaţional pentru construirea de filiale. Am primit o scrisoare prin care eram invitaţi să mergem în Igieduma (Nigeria) unde era deja în curs un proiect. Aici, Frank a studiat cu un bărbat dintr-un sat apropiat, care a făcut progrese frumoase, iar, mai târziu, a fost invitat să slujească la filiala din Nigeria a Martorilor lui Iehova.

Apoi, am mers în Zair pentru a lucra la construirea filialei. După puţin timp, lucrarea de predicare a fost interzisă în această ţară, iar paşapoartele ne-au fost reţinute. Frank a făcut un infarct în timp ce muncea, dar, fiind interdicţie, lucrările s-au sistat şi el a putut să se refacă. Mai târziu, a trebuit ca toţi voluntarii la construcţii să părăsească ţara. Noi am fost trimişi în Liberia, o ţară apropiată de Zair. La filiala din Monrovia, Frank a fost rugat să repare generatorul. În 1986, vizele noastre au expirat şi a trebuit să ne întoarcem în Canada.

În Ecuador

La scurt timp după aceea, am aflat că bunul nostru prieten Andy Kidd se mutase în Ecuador şi îi plăcea mult lucrarea aici. Deoarece era singurul bătrân din congregaţie, programele le ţinea aproape în întregime doar el. La invitaţia sa, în 1988 am vizitat filiala din Ecuador, unde ne-am simţit bineveniţi.

Aici ne-am găsit o locuinţă confortabilă. Dar aveam un obstacol de trecut: trebuia să învăţăm spaniola, iar Frank avea 71 de ani. Deşi aveam cunoştinţe limitate de limbă, în următorii doi ani, am ajutat 12 oameni să ajungă la botez. Frank a fost rugat să lucreze la construirea filialei din Ecuador. De asemenea, a studiat cu soţul uneia dintre primele Martore din Guayaquil. Acest om, care se opusese adevărului timp de 46 de ani, a devenit prietenul şi fratele nostru spiritual.

O pierdere uriaşă

Ne-am stabilit în orăşelul Ancón, aflat aproape de Oceanul Pacific, unde am ajutat la construirea unei Săli a Regatului. Din păcate, la 4 noiembrie 1998, după ultima cuvântare a întrunirii de serviciu, Frank a făcut infarct. A murit chiar în acea noapte. Fraţii de credinţă ne-au fost alături. Ziua următoare, Frank a fost îngropat în cimitirul care se află vizavi de Sala Regatului. Nu există cuvinte pentru a descrie durerea pe care o încerci când pierzi pe cineva drag în moarte.

Din nou am fost nevoită să mă întorc în Canada pentru a mă îngriji de unele chestiuni familiale şi legale. Dar, de data aceasta, a trebuit să mă duc singură. Deşi am suferit mult, Iehova mi-a fost alături. Am primit o scrisoare de la filiala din Ecuador în care mi se spunea că eram oricând binevenită acolo. Aşadar, m-am întors şi am locuit într-un mic apartament din apropierea filialei. Menţinându-mă ocupată cu munca la filială şi în lucrarea de predicare, am reuşit să fac mai bine faţă pierderii suferite. Dar mă simţeam încă foarte singură.

Hotărâtă să nu dau înapoi

După un timp, l-am cunoscut pe Junior Jones. Era din Statele Unite şi venise în Ecuador în 1997 ca să facă pionierat. Aveam aceleaşi obiective şi ne plăceau aceleaşi lucruri. Ne-am căsătorit în octombrie 2000. Junior avea experienţă în construcţii. Prin urmare, am fost invitaţi să luăm parte la lucrările de finisare ale Sălii de Congrese din Cuenca, oraş aflat în munţii Anzi. La 30 aprilie 2006, Geoffrey Jackson, membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova, a venit din New York şi a ţinut cuvântarea de dedicare. În auditoriu au fost prezente 6 554 de persoane.

Cine şi-ar fi putut închipui că în ţinuturi atât de îndepărtate — Africa, India, şi America de Sud — lucrarea de predicare a Regatului avea să cunoască un asemenea avânt? Eu şi Junior nu ne dorim în nici un caz să încetinim pasul. Cei 50 de ani pe care eu i-am petrecut în serviciul lui Iehova au trecut ca o zi. Sunt convinsă că, în lumea nouă, timpul pe care l-am petrecut în acest sistem ni se va părea că a trecut ca o clipă (Revelaţia 21:3–5; 22:20).

[Harta/Fotografia de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Locurile în care am slujit

CANADA → ANGLIA → KENYA → TANZANIA

CANADA → INDIA

CANADA → NIGERIA → REPUBLICA DEMOCRATĂ CONGO (ZAIR) → LIBERIA

CANADA → ECUADOR

[Alte ţări]

STATELE UNITE ALE AMERICII

[Legenda fotografiei]

Cu Frank în India, mergând la un congres

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Cu soţul meu, Junior Jones