Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum se datează manuscrisele antice?

Cum se datează manuscrisele antice?

 Cum se datează manuscrisele antice?

ANUL 1844 îl găseşte pe biblistul Konstantin von Tischendorf în vizită la mănăstirea Sf. Caterina, aflată la poalele muntelui Sinai din Egipt. Scormonind de zor prin bibliotecile mănăstirii, el dă din întâmplare peste pergamente de mare însemnătate. Student la paleografie *, Tischendorf îşi dă seama că pergamentele reprezintă file din Septuaginta, o traducere în greacă a Scripturilor ebraice, sau a „Vechiului Testament“. „Nu mai văzusem niciodată ceva ce putea fi socotit mai vechi decât aceste pagini sinaitice“, a scris el.

S-a stabilit că pergamentele — fragmente din documentul numit ulterior Manuscrisul Sinaitic (Codex Sinaiticus) — datau din secolul IV e.n. Codexul Sinaitic este doar unul dintre miile de manuscrise antice ale Scripturilor ebraice şi greceşti care, pentru erudiţi, constituie un tezaur nesecat de informaţii.

Cum s-a dezvoltat paleografia greacă

Cel ce a pus bazele studiului sistematic al manuscriselor greceşti a fost călugărul benedictin Bernard de Montfaucon (1655–1741). Ulterior, şi alţi erudiţi au contribuit la dezvoltarea acestei ştiinţe. Tischendorf s-a dedicat unei sarcini dificile: întocmirea unei liste cu cele mai vechi manuscrise greceşti ale Bibliei, manuscrise găzduite de bibliotecile Europei. A făcut şi câteva călătorii în Orientul Mijlociu, a studiat sute de documente, după care şi-a publicat descoperirile.

Între instrumentele accesibile paleografilor din secolul XX a ajuns să se numere şi lista lui Marcel Richard. Aceasta conţine circa 900 de cataloage ce descriu 55.000 de manuscrise greceşti, biblice sau extrabiblice, aflate în posesia a 820 de biblioteci şi persoane fizice. Vastele informaţii furnizate de asemenea lucrări vin în sprijinul traducătorilor şi al paleografilor deopotrivă, care pot data cu mai multă precizie manuscrisele.

Cum se datează manuscrisele

Imaginaţi-vă că faceţi curăţenie în podul unei case vechi şi descoperiţi o scrisoare scrisă de mână, îngălbenită de vreme, dar pe care nu e menţionată nicio dată. „Cât de veche o fi?“, vă întrebaţi. Apoi zăriţi o altă scrisoare veche. Observând stilul general, scrierea de mână, punctuaţia şi alte caracteristici, vă daţi  seama că scrisoarea seamănă cu prima. Şi, spre marea voastră bucurie, a doua scrisoare e datată. Deşi nu puteţi stabili cu exactitate anul în care a fost scrisă prima, acum aveţi un indiciu util pe baza căruia aţi putea estima perioada în care a fost redactată.

Majoritatea scribilor din Antichitate nu notau pe copiile manuscriselor biblice data la care încheiau scrierea. De aceea, pentru a stabili o dată aproximativă, erudiţii compară aceste texte cu alte lucrări, între care documente antice nebiblice, despre care se ştie când au fost întocmite. După ce analizează scrierea de mână, punctuaţia, abrevierile şi alte caracteristici grafice, trag concluziile de rigoare. Până în prezent, au fost totuşi găsite câteva sute de manuscrise datate. Acestea au fost scrise în limba greacă, între anii 510 şi 1593.

Indicii dezvăluite de scrierea de mână

Paleografii vorbesc despre două tipuri principale de scriere de mână în vechile manuscrisele greceşti: scrierea de codice, o scriere elegantă, folosită în lucrări literare, şi scrierea cursivă, o scriere curgătoare, folosită în lucrări neliterare. Scribii greci au folosit diferite tipuri de caractere: majuscule, unciale (un fel de majuscule),  cursive şi minuscule. Scrierea uncială, un gen de scriere de codice, s-a folosit din secolul IV î.e.n. până în secolele VIII-IX e.n. Scrierea minusculă, un gen de scriere de codice cu caractere mici, s-a folosit din secolele VIII-IX e.n. până pe la jumătatea secolului XV, când, în Europa, şi-a făcut apariţia tiparul cu litere mobile. Minusculele se puteau scrie mai rapid şi mai adunat. Astfel, se economisea nu numai timp, ci şi pergament.

Paleografii au metodele lor de a data manuscrisele. Mai întâi, ei îşi fac o impresie generală asupra scrierii, după care o examinează îndeaproape, literă cu literă. Întrucât modificările semnificative în stilul general al scrierii de mână au avut loc în timp, examinarea atentă a textului, deşi utilă, nu dezvăluie decât cu aproximaţie perioada redactării manuscrisului.

Din fericire, există alte metode prin care se poate stabili cu şi mai multă precizie data redactării unui document. Între acestea se numără identificarea anumitor tehnici de scriere şi stabilirea datei când au fost introduse. De pildă, ligaturile (două sau mai multe caractere reunite într-un singur semn grafic) au fost folosite pe scară largă de scribi în textele greceşti de după anul 900 e.n. Scribii au început apoi să folosească scrierea infra-liniară (scrierea anumitor litere greceşti dedesubtul rândului), precum şi semne de respiraţie, care-l ajutau pe cititor să pronunţe corect cuvintele.

Scrisul unui om rămâne în general neschimbat pe parcursul vieţii. Prin urmare, textele nu pot fi datate decât cu o aproximaţie de 50 de ani. În plus, întrucât scribii luau uneori ca model manuscrise mai vechi, copiile lor păreau mai vechi decât în realitate. În pofida numeroaselor dificultăţi, s-a reuşit totuşi datarea mai multor manuscrise biblice importante.

Datarea unor importante manuscrise biblice greceşti

Manuscrisul Alexandrin (Codex Alexandrinus), păstrat în prezent la British Library, a fost primul dintre manuscrisele biblice importante la care au avut acces erudiţii. Acesta  conţine cea mai mare parte a Bibliei şi este scris în unciale greceşti pe vellum, un pergament foarte fin, de foarte bună calitate. Pe baza schimbărilor apărute în scrierea uncială în secolele V şi VI, s-a stabilit că manuscrisul datează de la începutul secolului V e.n. Aceste modificări au fost remarcate şi în documentul datat numit Vienna Dioscorides *.

Un al doilea manuscris important la care au avut acces erudiţii este Manuscrisul Sinaitic (Codex Sinaiticus), găsit de Tischendorf la mănăstirea Sf. Caterina. Scris cu unciale greceşti pe pergament, acesta cuprinde o parte a Scripturilor ebraice din versiunea greacă Septuaginta şi Scripturile greceşti în întregime. Din acest codex, 43 de file se află în Leipzig (Germania), 347 la British Library din Londra (Marea Britanie) şi fragmente din trei file în St. Petersburg (Rusia). S-a stabilit că manuscrisul datează de pe la sfârşitul secolului IV e.n. În sprijinul datării vin tabelele marginale din evanghelii, tabele despre care se ştie că au fost întocmite în secolul IV e.n. de istoricul Eusebiu din Cezareea. *

O a treia lucrare importantă este Manuscrisul Vatican nr. 1209 (Codex Vaticanus), care iniţial a cuprins toată Biblia în limba greacă. Acest codex a fost menţionat întâia oară în 1475, în catalogul Bibliotecii Vaticanului. Scris cu unciale greceşti pe 759 de file de pergament fin, sau vellum, codexul conţine o mare parte a Bibliei. Lipseşte aproape toată Geneza, o parte din Psalmi şi porţiuni din Scripturile greceşti creştine. Erudiţii au stabilit că manuscrisul datează de la începutul secolului IV e.n. Cum au ajuns la această concluzie? Scrierea e similară celei din Manuscrisul Sinaitic, care e o formă de scriere folosită în secolul IV. În general însă, se crede că Manuscrisul Vatican este puţin mai vechi. Printre altele, îi lipsesc canoanele eusebiene.

Comoară într-un morman de gunoi

În 1920, Biblioteca John Rylands din Manchester (Anglia) a obţinut o mulţime de papirusuri ce tocmai fuseseră scoase la iveală dintr-un morman de gunoi de pe vremea Egiptului antic. În timp ce examina obiectele, între care scrisori, chitanţe şi documente ce conţineau date obţinute în urma unor recensăminte, eruditul Colin Roberts a observat un fragment dintr-un document al cărui text îl cunoştea: erau câteva versete din Ioan, capitolul 18. Avea în faţă cel mai vechi text creştin în greacă identificat până la acea vreme.

Fragmentul a fost numit Papirusul John Rylands 457, cunoscut pe plan internaţional drept P52. Redactat cu unciale greceşti, fragmentul data de la începutul secolului II, fiind scris la doar câteva decenii de la redactarea în original a Evangheliei lui Ioan! Demn de remarcat este că textul papirusului este aproape identic cu cel al manuscriselor mult mai noi.

Vechi, dar exacte!

Iată ce a scris sir Frederic Kenyon, specialist britanic în critică textuală, în cartea sa The Bible and Archæology referitor la Scripturile greceşti creştine: „Autenticitatea şi integritatea cărţilor Noului Testament pot fi considerate definitiv stabilite“. Iar privitor la integritatea Scripturilor ebraice, eruditul William Green a afirmat: „Nu greşim când spunem că nicio altă lucrare antică nu a ajuns până la noi într-o formă atât de apropiată de original“.

Aceste observaţii pertinente ne reamintesc cuvintele apostolului Petru: „Toată carnea este ca iarba şi toată gloria ei este ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade, dar cuvântul lui Iehova dăinuie pentru totdeauna“ (1 Petru 1:24, 25).

[Note de subsol]

^ par. 2 Paleografia este disciplina care „se ocupă cu citirea corectă, datarea şi stabilirea autenticităţii textelor vechi, cu istoria scrisului etc.“ (Dicţionar enciclopedic, vol. V, Editura enciclopedică, Bucureşti, 2004).

^ par. 16 Vienna Dioscorides a fost scris pentru o anume Juliana Anicia, care a murit în anul 527 sau 528 e.n., şi „este cel mai vechi document redactat cu unciale pe vellum şi datat cu aproximaţie“ (An Introduction to Greek and Latin Palaeography, de E. M. Thompson).

^ par. 17 Cunoscute sub numele de „canoanele eusebiene“, tabelele reprezintă un sistem de referinţe marginale „care indică pasajele paralele din cele patru evanghelii“ (Manuscripts of the Greek Bible, de Bruce Metzger).

[Text generic pe pagina 21]

Examinând cu atenţie manuscrisele datate, paleografii pot stabili data şi pentru lucrările nedatate

[Chenarul de la pagina 20]

Datarea sulului lui Isaia găsit la Marea Moartă

Primul sul al cărţii biblice Isaia descoperit la Marea Moartă în 1947 a fost un sul de piele scris în ebraica premasoretică. S-a stabilit că sulul datează de la sfârşitul secolului II î.e.n. Cum au ajuns erudiţii la această concluzie? Ei au comparat tipul de scriere cu cel al altor texte şi inscripţii ebraice şi i-au atribuit o dată paleografică între 125 î.e.n. şi 100 î.e.n. Analiza cu carbon radioactiv (C14) a adus dovezi suplimentare.

Este demn de remarcat că, în urma comparării Sulurilor de la Marea Moartă cu textul masoretic, redactat secole mai târziu de scribi numiţi masoreţi, nu s-au observat schimbări doctrinare. * Multe diferenţe ţin doar de ortografie şi gramatică. Trebuie reţinut şi faptul că tetragrama, cele patru consoane ebraice ce alcătuiesc numele divin, Iehova, apare deseori în sulul lui Isaia.

[Notă de subsol]

^ par. 34 Masoreţii, copişti evrei meticuloşi, au trăit în perioada cuprinsă între anii 500 e.n. şi 1000 e.n.

[Chenarul/Fotografiile de la paginile 20, 21]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Scriere de mână greacă

Scriere de codice (uncială)

Din secolul IV î.e.n. până în secolele VIII–IX e.n.

Scriere minusculă

Din secolele VIII–IX e.n. până în secolul XV e.n.

Manuscrise importante

400

200

Sul de la Marea Moartă

Sfârşitul secolului II î.e.n.

î.e.n.

e.n.

100

Papirusul John Rylands 457

125 e.n.

300

Manuscrisul Vatican nr. 1209

Începutul secolului IV e.n.

Manuscrisul Sinaitic

Secolul IV e.n.

400

Manuscrisul Alexandrin

Începutul secolului V e.n.

500

700

800

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 19]

Sus: Konstantin von Tischendorf

Dreapta: Bernard de Montfaucon

[Provenienţa ilustraţiilor]

© Réunion des Musées Nationaux/Art Resource, NY

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Sulul de la Marea Moartă: Shrine of the Book, Israel Museum, Jerusalem

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 21]

Manuscrisul Vatican nr. 1209 în facsimil: Din cartea Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus, 1868; Reproducere din Manuscrisul Sinaitic: 1 Timotei 3:16, aşa cum apare în Codexul Sinaitic, secolul IV e.n.; Manuscrisul Alexandrin: The Codex Alexandrinus in Reduced Photographic Facsimile, 1909, cu permisiunea British Library