SCRIITORII Bibliei au fost oameni oneşti, sinceri. Sinceritatea ce transpare din scrierile lor arată, fără tăgadă, că acestea sunt demne de încredere.

Scriitorii Bibliei şi-au recunoscut deschis greşelile şi slăbiciunile. Moise a povestit despre o greşeală care l-a costat scump (Numerele 20:7–13). Asaf a spus că o vreme a invidiat prosperitatea celor răi (Psalmul 73:1–14). Iona a vorbit despre propria neascultare şi atitudine negativă manifestate când Dumnezeu a dorit să le arate îndurare unor păcătoşi penitenţi (Iona 1:1–3; 3:10; 4:1–3). Matei nu s-a sfiit să dezvăluie că l-a părăsit pe Isus în noaptea arestării lui. — Matei 26:56.

Scriitorii Scripturilor ebraice au vorbit deschis despre vociferările necontenite ale israeliţilor şi despre răzvrătirea poporului din care făceau şi ei parte (2 Cronici 36:15, 16). N-au cruţat pe nimeni, nici măcar pe conducătorii ţării lor (Ezechiel 34:1–10). Scrisorile apostolilor descriu cu la fel de multă sinceritate problemele serioase pe care le aveau unii creştini, chiar şi cei aflaţi în poziţii de supraveghere, şi unele congregaţii din secolul I. — 1 Corinteni 1:10–13; 2 Timotei 2:16–18; 4:10.

Scriitorii Bibliei nu au încercat să treacă sub tăcere aspecte care, pentru unii, ar fi fost stânjenitoare. Primii creştini au recunoscut cu francheţe că nu erau pe placul lumii, ci erau dispreţuiţi, fiind socotiţi ‘nebuni’ şi oameni ‘lipsiţi de nobleţe’ (1 Corinteni 1:26–29). Scriitorii Bibliei au afirmat despre apostolii lui Isus că erau consideraţi „oameni fără carte şi de rând“. — Faptele 4:13.

Cei patru evanghelişti nu au distorsionat faptele pentru a-l prezenta pe Isus într-o lumină mai frumoasă. Ci au recunoscut că Isus s-a născut într-o familie umilă care-şi câştiga existenţa muncind din greu, că Isus nu a studiat la şcolile prestigioase ale acelei vremi şi că majoritatea celor ce-l auzeau îi respingeau mesajul. — Matei 27:25; Luca 2:4–7; Ioan 7:15.

Biblia dovedeşte cu prisosinţă că a fost scrisă de oameni sinceri. Nu vă câştigă încrederea sinceritatea lor?