Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vopsirea ţesăturilor în trecut şi în prezent

Vopsirea ţesăturilor în trecut şi în prezent

 Vopsirea ţesăturilor în trecut şi în prezent

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

AŢI observat ce efect au culorile asupra stării de spirit? Nu ne miră deci că, de-a lungul istoriei, oamenii au dat culoare ţesăturilor, prin vopsire.

Când cumpărăm articole vestimentare, mobilă şi obiecte de decor sau materiale pentru a le confecţiona, am vrea ca niciodată culoarea lor să nu pălească. Dorind să aflăm cum se produc coloranţii rezistenţi la spălat şi cum au evoluat metodele tradiţionale de vopsire, am făcut o vizită la Muzeul Culorilor din Bradford (nordul Angliei). * Aici am văzut câteva mostre de substanţe neobişnuite folosite de-a lungul veacurilor la vopsit.

Coloranţii în trecut

Până în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, coloranţii utilizaţi la vopsirea ţesăturilor erau naturali, fiind extraşi din plante, insecte sau moluşte. Din drobuşor, de pildă, se obţinea un colorant albastru (1), din rechie, un colorant galben (2), iar din roibă, unul roşu. Din lemnul de băcan se extrăgea un colorant negru, iar dintr-o specie de licheni, unul violet. Din unele moluşte marine se extrăgea purpura, o vopsea foarte scumpă, cunoscută şi sub numele de purpură de Tir, sau purpură imperială (3). Veşmintele împăraţilor romani erau vopsite cu purpură.

Cu mult înaintea împăraţilor romani însă, oamenii bogaţi şi influenţi purtau haine vopsite cu coloranţi naturali (Estera 8:15). De pildă, din cârmâz, femela insectei Kermes ilicis, se obţineau coloranţi roşii (4). Tot cârmâzul se pare că era şi sursa colorantului stacojiu pe care israeliţii din vechime l-au folosit la vopsirea pânzelor de la tabernacol şi a veşmintelor marelui preot. — Exodul 28:5; 36:8.

Vopsirea

Privind exponatele de la Muzeul Culorilor, ne dăm seama că tehnicile de vopsire nu se limitează la cufundarea fibrelor textile sau a ţesăturilor în colorant. De obicei, una dintre etape presupune folosirea mordantului, o substanţă cu ajutorul căreia colorantul se fixează pe fibre şi devine insolubil. Deşi multe substanţe chimice pot servi drept mordant, unele sunt periculoase.

Uneori, în timpul procesului de vopsire, se degajă mirosuri neplăcute. Aşa stăteau lucrurile şi cu îndelungatul şi complicatul proces folosit pe vremuri la producerea roşului de Turcia. Procesul era folosit la vopsirea bumbacului. Acesta devenea de un roşu strălucitor şi era rezistent la lumina naturală, la spălat şi la  înălbitori. Odinioară, întregul proces de vopsire cuprindea 38 de etape şi dura patru luni! Câteva dintre cele mai frumoase ţesături expuse la muzeu sunt cele vopsite cu roşu de Turcia (5).

Apariţia coloranţilor sintetici

Primul colorant sintetic a fost obţinut de William Henry Perkin în 1856. În muzeu se arată cum a descoperit Perkin colorantul mov, sau moveina, o vopsea de un violet aprins. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, se obţinuseră deja mulţi alţi coloranţi sintetici de culori intense. În prezent, se produc peste 8 000 de tipuri de coloranţi sintetici (6). Singurele surse naturale folosite şi astăzi sunt lemnul de băcan şi coşenila.

Muzeul prezintă şi tehnicile speciale moderne de vopsire a materialelor sintetice precum mătasea artificială. Vâscoza, cel mai cunoscut tip de mătase artificială din zilele noastre, a fost comercializată pentru prima oară în 1905. Cum vâscoza este asemănătoare din punct de vedere chimic cu bumbacul, la vopsirea ei puteau fi folosiţi majoritatea coloranţilor existenţi la vremea aceea. Însă, trebuia să se obţină şi alţi coloranţi pentru materialele sintetice care au apărut ulterior, cum ar fi mătasea artificială din fire de acetat de celuloză, poliesterul, nailonul şi fibra acrilică.

Rezistenţa culorilor: un ideal greu de atins

Ne plac articolele de îmbrăcăminte şi ţesăturile care-şi păstrează culoarea multă vreme după cumpărare. Însă anumite culori se estompează când sunt expuse la soare sau când sunt spălate de multe ori, mai ales cu detergenţi. Unele ţesături se pot decolora de la transpiraţie sau îşi pot schimba culoarea când sunt spălate împreună cu altele. Rezistenţa culorilor în timpul spălatului depinde de cât de bine s-au fixat moleculele de colorant în firele textile. Din cauza spălărilor dese şi a detergenţilor folosiţi, care au scopul de a scoate petele din fibre, culorile se estompează. Astfel, producătorii de coloranţi şi de vopsele îşi testează produsele pentru a observa dacă efectele luminii, ale spălărilor, ale detergenţilor şi ale transpiraţiei se încadrează în limitele stabilite.

Vizita ne-a reamintit cât de importante sunt materialele din care sunt confecţionate hainele noastre. Mai mult decât atât, ne-a ajutat să înţelegem ingenioasele tehnici folosite pentru a menţine vii culorile hainelor, chiar şi în urma deselor spălări.

[Notă de subsol]

^ par. 4 Muzeul aparţine Societăţii Vopsitorilor şi Coloriştilor, care promovează ştiinţa culorilor.

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 24]

Fotografiile 1–4: Prin amabilitatea Muzeului Culorilor, Bradford (www.colour-experience.org)

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Fotografia 5: Prin amabilitatea Muzeului Culorilor, Bradford (www.colour-experience.org); Fotografia 6: Clariant International Ltd., Elveţia