De la cititorii noştri

Ce se întâmplă cu iubirea adevărată? (martie 2006) Lumea denaturează semnificaţia iubirii, iar Satan vrea să o distrugă complet. Informaţii de acest gen ne ajută să dăm expresie iubirii cu altruism. Vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat să înţeleg mai bine modul în care Iehova vrea ca noi să folosim această forţă puternică, iubirea.

Y. B., Statele Unite

M-am simţit foarte singură când două prietene foarte apropiate s-au mutat ca să slujească într-o congregaţie de altă limbă. Dar, chiar când sentimentul singurătăţii părea că mă copleşeşte, a sosit această revistă. Vă mulţumesc pentru că ne-aţi reamintit că ‘dacă vrem să fim iubiţi, trebuie să dăruim iubire’. Acum am de gând ‘să mă lărgesc’ şi să dăruiesc iubire din toată inima ca să pot lega noi prietenii. — 2 Corinteni 6:12, 13.

M. T., Japonia

Cum se poate face faţă problemelor vârstei a treia (februarie 2006) Uneori am sentimentul că cei în vârstă sunt trecuţi cu vederea. Mă îngrijesc de 11 ani de soţul meu care este grav bolnav. Încă mă simt singură uneori. Am citit şi recitit de nenumărate ori articolele din acest număr al revistei Treziţi-vă!; le-am ascultat şi înregistrate pe audiocasete. Era exact ce aveam nevoie! Vă mulţumesc din suflet!

S. T., Japonia

Proteze ortopedice (februarie 2006) Vă mulţumesc foarte mult pentru articolul despre proteze ortopedice. Când eram însărcinată în patru luni, ni s-a spus că voi naşte un copil fără braţe şi fără picioare, dar când va avea în jur de un an i se vor putea pune proteze. Articolul a sosit chiar în luna în care Daryl împlinea un an. Acum el învaţă să stea în picioare şi să meargă. Eu şi soţul meu aşteptăm cu nerăbdare timpul când Daryl „va sări ca un cerb“. — Isaia 35:6.

Y. A., Franţa

Viaţa merită să fie trăită (22 octombrie 2001) Am citit şi recitit revista Treziţi-vă! din 22 octombrie 2001, mai ales când mă simţeam descurajată. Pentru mine, aceste informaţii sunt ca un medicament, cu singura diferenţă că nu expiră niciodată. Sfaturile şi soluţiile la problemele noastre sunt cu adevărat utile. Revista Treziţi-vă! îmi ridică moralul şi simt că vouă, editorilor, vă pasă de persoane ca mine. Sunt atât de fericită şi de recunoscătoare că existaţi şi că îmi amintiţi că „viaţa merită să fie trăită“!

P. T., Madagascar

Pelerinii şi puritanii — Cine au fost ei? (februarie 2006) Sunt consternat că în acest articol aţi denaturat unele fapte. Există un motiv serios pentru care indienii din America de Nord nu sărbătoresc Ziua Recunoştinţei, iar voi aţi ascuns faptele.

Anonim, Statele Unite

„Treziţi-vă!“ răspunde: Vă rugăm să remarcaţi că scopul articolului nu a fost acela de a discuta în amănunt istoria Zilei Recunoştinţei. Mai multe lucrări de referinţă, printre care şi „Encyclopædia Britannica“, precizează că în toamna anului 1621, pelerinii au petrecut trei zile de sărbătoare alături de prietenii lor indieni. Această sărbătoare este descrisă într-o scrisoare a lui Edward Winslow, datată 11 decembrie 1621. Cu toate acestea, în anii ce au urmat, la acea dată s-au sărbătorit şi alte evenimente, nu numai strângerea recoltei. Cea mai cumplită „zi a recunoştinţei“ a fost cea din 1637, instituită de guvernatorul coloniei Massachusetts Bay, John Winthrop, după masacrarea a sute de indieni pequot. Aşadar, înţelegem de ce unii cititori se pot simţi ofensaţi de această sărbătoare, Ziua Recunoştinţei.