Salt la conţinut

Salt la cuprins

Păsările de baltă — călători neobosiţi

Păsările de baltă — călători neobosiţi

 Păsările de baltă — călători neobosiţi

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA

ÎNCHIPUIŢI-VĂ că petreceţi două luni de vară în tundra arctică, unde soarele nu apune niciodată. Când iarna îşi anunţă venirea, vă îndreptaţi spre America de Sud, Australia sau Africa de Sud. Restul anului sunteţi mereu pe drum, cutreierând ţărmurile tuturor continentelor în căutarea hranei preferate. Acesta este stilul de viaţă al multor păsări de baltă.

Păsărilor de baltă * le place să se hrănească în ape puţin adânci, aşa cum o arată şi numele lor. În lunile friguroase din emisfera nordică, aceste păsări de ţărm se adună în estuare mlăştinoase, pe plaje, în zone noroioase sau pe ţărmuri stâncoase, unde nu calcă picior de om. În lunile calde, când turiştii iau cu asalt plajele, majoritatea păsărilor de baltă migrează spre regiunile arctice şi subarctice. În scurta vară de aici au linişte şi suficientă hrană ca să-şi crească puii.

Păsările de baltă nu au culori foarte vii, dar zborul lor uluitor şi impresionantele pete de pe aripi stârnesc admiraţia privitorilor. „În aer, pot atinge cu vârfurile aripilor oglinda apei sau se pot înălţa până la mai bine de şase kilometri. Sunt maeştri desăvârşiţi ai zborului“, se arată în cartea Shorebirds — Beautiful Beachcombers, de Arthur Morris.

În grup au siguranţă

Păsările de ţărm se strâng adesea în număr mare acolo unde găsesc hrană din belşug. Însă se pare că asta le conferă şi siguranţă. Păsările de pradă, precum şoimul călător, urmăresc păsările singure. Se pare că stolurile le descurajează. Iar mii de ochi care stau de veghe văd prădătorul înainte să apuce să atace. Mai multe specii de păsări de baltă profită din plin de protecţia pe care le-o oferă grupul, strângându-se la un loc.

E nemaipomenit să vezi un stol de păsări de ţărm luându-şi zborul! Sute sau chiar mii de păsări ce zboară în grup se răsucesc, se întorc, se înalţă şi coboară mânate parcă de o mână nevăzută. În cartea Handbook of the Birds of the World se spune: „Mii de păsări ce zboară în stol cu viteză uluitoare pot să execute manevre rapide, într-o armonie deplină. Este un miracol!“ Studiind un film de mare viteză despre fugaciul de ţărm, ornitologii au  ajuns la concluzia că dacă o pasăre face la început o manevră, ea este numaidecât imitată de suratele ei din stol.

O lume la picioarele lor

Unele păsări de baltă cutreieră toată lumea. Fugaciul mare şi nisiparul, de pildă, cuibăresc în nordul îndepărtat, unde celelalte păsări n-ajung mai niciodată. Păsările de baltă se odihnesc pe malul tuturor apelor şi pot zbura circa 32 000 km anual.

Deşi în migraţia lor ele trebuie să traverseze oceane, nu pot înota şi nu poposesc niciodată pe apă. Prin urmare, trebuie să-şi ia cu ele rezerve uriaşe de combustibil — mai mult decât îi trebuie unui avion cu reacţie, care, la decolare, are o cantitate de carburant echivalentă cu circa 40% din greutatea sa. Cum stochează păsările de baltă atâta combustibil?

„Sub formă de grăsime! Se hrănesc cu lăcomie pe întinderile noroioase de pe ţărmuri, iar în câteva săptămâni ajung să cântărească aproape de două ori mai mult decât în timpul verii“, explică David Attenborough în cartea The Life of Birds. „Aceste rezerve de grăsime sunt mai mari decât spun statisticile, întrucât multe dintre organe, chiar creierul şi măruntaiele, li se micşorează pentru a face loc combustibilului suplimentar şi pentru a nu depăşi greutatea obişnuită.“

Un călător remarcabil este ploierul auriu din Pacific (Pluvialis fulva) care migrează din Alaska pe Insulele Hawaii. Cât de rezistenţi trebuie să fie ca să parcurgă fără oprire 4 500 km! Iar capacitatea lui de a localiza insula Hawaii în mijlocul oceanului este un adevărat miracol în lumea păsărilor călătoare! Un ploier, al cărui zbor a fost monitorizat, a făcut călătoria în mai puţin de patru zile. Iar o pasăre bătrână a făcut drumul dus-întors de peste 20 de ori!

Când, în cele din urmă, ajung pe locurile de cuibărit din ţinutul  arctic, aceşti călători tenace au de înfruntat o viaţă agitată. În două săptămâni ei trebuie să-şi găsească un partener, să-şi delimiteze un teritoriu şi să-şi facă un cuib. Apoi, mai au vreo trei săptămâni ca să clocească ouăle şi alte trei ca să-şi crească puii. Până la sfârşitul lui iulie, o iau de la capăt spre sud.

Pericolele migraţiei

În lungile lor călătorii, păsările de ţărm întâmpină nenumărate primejdii. Cel mai de temut adversar este omul. În secolul al XIX-lea, naturalistul John James Audubon a spus că un grup de vânători au împuşcat 48 000 de ploieri aurii mici (Pluvialis dominica) doar într-o zi. Astăzi, pe glob, sunt multe păsări din această specie, dar numărul lor e probabil mai mic decât cel al ploierilor ucişi în acea zi.

Un pericol mult mai mare este dispariţia ţinuturilor mlăştinoase. Păsările de ţărm nu se pot adapta uşor în aceste condiţii. „Obiceiurile legate de cuibărit, de migraţie şi de găsirea locurilor de iernat s-au format de-a lungul a mii de ani, dar omului nu-i este deloc greu să le schimbe sau chiar să le distrugă habitatul“, se arată în cartea Shorebirds — An Identification Guide to the Waders of the World. Supravieţuirea a milioane de păsări de baltă depinde de conservarea câtorva locuri de popas, importante în migraţia lor.

Un prim exemplu este Delaware Bay, aflat pe coasta de sud-vest a statului New Jersey (Statele Unite), unde circa o sută de mii de fugaci de mare se adună primăvara ca să se ospăteze cu ouă de crabi xifosuri (Limulus polyphemus). Abia întoarse din „unul dintre cele mai lungi zboruri fără oprire din lumea păsărilor“, se înfruptă cu lăcomie! În două săptămâni ele au zburat 8 000 km din sud-estul Braziliei până aici, vreme în care au pierdut jumătate din greutate.

Eforturile ecologiştilor pot contribui la protejarea acestor locuri de popas. Probabil că există unul chiar în apropierea casei voastre. Un stol de păsări de ţărm răsucindu-se şi rotindu-se deasupra apei, cu strigăte nostalgice este de neuitat!

Potrivit cuvintelor naturalistului Arthur Morris, „toţi cei ce privesc păsările de ţărm încearcă acelaşi sentiment. De câte ori am stat pe plajele goale sau în locuri noroioase şi ne-am uitat la un stol de nisipari cu pete închise şi deschise la culoare, răsucindu-se şi învârtindu-se sincronic am fost fascinaţi, uluiţi!“

[Notă de subsol]

^ par. 4 Păsările de baltă, sau păsările de ţărm, fac parte din ordinul Charadriiformes şi numără peste 200 de specii.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

Călători veterani

Fugaciul mare câştigă probabil premiul pentru cele mai mari distanţe parcurse. Cei ce cuibăresc în nordul îndepărtat al Canadei iernează de obicei în Europa de Vest sau în extremitatea sudică a Americii de Sud (la peste 10 000 km depărtare).

[Provenienţa fotografiei]

KK Hui

Stoluri de circa un milion de fugaci de ţărm au fost observate în Olanda şi în Mauritania.

Sitarii de mal nordic pleacă din locurile de cuibărit din Siberia, călătorind înspre Insulele Britanice, Africa de Sud, Orientul Mijlociu, Australia şi Noua Zeelandă.

Nisiparii pot fi văzuţi alergând pe plaje oriunde în lume. Unii cuibăresc la mai puţin de 950 km de Polul Nord.

[Legenda fotografiilor de la paginile 16, 17]

Pentru a traversa oceane, păsările de baltă trebuie să-şi facă rezerve uriaşe de grăsime, deoarece nu pot poposi pe apă

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Nisiparii se strâng în număr mare pentru a fi în siguranţă

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Scoicar eurasiatic

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Un fluierar negru caută de mâncare în mlaştini

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 16]

Sus şi jos fotografii panoramice: © Richard Crossley/VIREO