Asigurarea hranei pentru locuitorii oraşelor — o problemă

„Sarcina de a hrăni în mod corespunzător oraşele lumii este o problemă din ce în ce mai mare, ce necesită eforturi conjugate din partea producătorilor de alimente, a transportatorilor, a managerilor pieţelor alimentare şi a numeroşilor vânzători cu amănuntul.“ — JACQUES DIOUF, DIRECTOR GENERAL AL ORGANIZAŢIEI NAŢIUNILOR UNITE PENTRU ALIMENTAŢIE ŞI AGRICULTURĂ (FAO).

SPECIALIŞTII în distribuirea de alimente merg până acolo încât spun că asigurarea unei cantităţi suficiente de hrană pentru cei de la oraş ar putea foarte bine să devină „cea mai mare problemă umanitară“ a secolului al XXI-lea.

A asigura hrană populaţiei înseamnă „a asigura accesul tuturor oamenilor, în orice moment, la hrană suficientă pentru a avea o viaţă sănătoasă şi activă“. În prezent, hrana disponibilă la nivel mondial ar putea satisface necesităţile populaţiei pământului dacă ar fi distribuită potrivit necesităţilor. Dar realitatea e că circa 840 de milioane de oameni merg în fiecare seară la culcare cu stomacul gol. Mulţi dintre ei locuiesc la oraş. Să analizăm doar câteva faţete ale problemei.

Aglomeraţii urbane cu o poftă nestăpânită

Pe măsură ce oraşele se extind, terenurile din jur, cândva folosite pentru agricultură, sunt încetul cu încetul transformate în terenuri cu locuinţe, în centre industriale şi în şosele. Prin urmare, terenurile cultivabile sunt tot mai departe de oraşele cărora le furnizează hrana. Adesea, în interiorul oraşelor se obţin foarte puţine produse alimentare sau chiar deloc, iar carnea este transportată din zone rurale îndepărtate. În multe ţări în curs de dezvoltare, drumurile pe care sunt transportate produsele alimentare de la ferme la oraş nu sunt în stare bună. De aceea,  timpul de transport este mai lung, cantităţile de alimente care se strică sunt mai mari şi, în final, preţurile cresc pentru consumatori, dintre care mulţi sunt foarte săraci.

Unele oraşe din ţările în curs de dezvoltare sunt deja foarte mari şi se preconizează că vor continua să crească. Se estimează că până în 2015 oraşul Mumbai (în trecut Bombay) va avea 22,6 milioane de locuitori, Delhi 20,9 milioane, Ciudad de Mexico 20,6 milioane, iar São Paulo 20 de milioane. Se estimează că un oraş cu 10 milioane de locuitori, precum Manila sau Rio de Janeiro, trebuie să importe zilnic nu mai puţin de 6 000 de tone de alimente.

Iar asta nu e o sarcină uşoară şi nici nu va deveni mai uşoară, îndeosebi în zonele care cunosc o expansiune rapidă. Oraşul Lahore (Pakistan), de pildă, nu numai că are o rată a natalităţii foarte ridicată (2,8%), dar are şi o rată „alarmant“ de mare a migrării din zonele rurale. În multe naţiuni în curs de dezvoltare, milioane de noi locuitori se revarsă în oraşe deja supraaglomerate în căutare de condiţii mai bune, locuri de muncă, bunuri şi servicii. Din cauza acestui fenomen al migrării, se crede că populaţia oraşului Dhaka (Bangladesh) va creşte anual cu un milion de locuitori sau chiar mai mult în viitorul apropiat. Potrivit unor estimări, până în 2025 populaţia Chinei, din care două treimi se află în zone rurale, va ajunge să locuiască la oraş. Tot până atunci, se prevede că 600 de milioane de oameni vor locui în oraşele Indiei.

Migraţia oamenilor la oraş schimbă întreaga structură a multor zone ale lumii. În vestul  Africii, de exemplu, în 1960 numai 14% din populaţie locuia la oraş. În 1997, populaţia urbană era în proporţie de 40%, iar până în 2020 se crede că aceasta va ajunge la 63%. În Cornul Africii, se preconizează dublarea populaţiei urbane în următorul deceniu. Şi se prevede că, în viitorul apropiat, zonele urbane din ţările în curs de dezvoltare vor resimţi 90% din creşterea demografică.

Furnizarea unei cantităţi mai mari de hrană necesară tuturor acestor „guri înfometate“ este o sarcină uriaşă, care pretinde eforturile conjugate ale miilor de agricultori, ale firmelor de ambalare şi de transport, ale comercianţilor şi ale intermediarilor, precum şi folosirea a mii de autovehicule. Totuşi, în unele părţi ale lumii, cererea mare de alimente din centrele urbane depăşeşte capacitatea de producţie a zonelor învecinate. Mai mult decât atât, în majoritatea oraşelor din ţările în curs de dezvoltare, servicii precum transportul şi structuri precum depozitele, pieţele şi abatoarele sunt deja superextinse.

Sărăcia — o problemă de mare amploare

Dificultatea de a asigura hrană populaţiilor în creştere e şi mai mare în zonele în care sărăcia este un fenomen de mare amploare. Multe oraşe mari, din ţările în curs de dezvoltare, precum Dhaka, Freetown, Guatemala, Lagos şi La Paz, se confruntă deja cu o rată a sărăciei de 50% sau mai mult.

Când discută pe tema asigurării hranei acestor populaţii, analiştii fac distincţie între disponibilitate şi accesibilitate. În pieţele oraşelor se găsesc alimente, cu alte cuvinte hrana e disponibilă, dar asta nu înseamnă nimic pentru populaţia urbană dacă preţurile nu sunt accesibile. S-a observat că, pe măsură ce salariile unora dintre orăşeni cresc, ei cer şi consumă o cantitate şi o varietate mai mare de produse alimentare. În schimb, celor săraci de la oraş, le e greu să-şi satisfacă necesităţile şi preferinţele alimentare. Familiile sărace sunt nevoite probabil să cheltuiască 60–80% din salariu pe mâncare.

Costurile ar fi mai mici probabil dacă oamenii şi-ar putea cumpăra alimentele în cantităţi mari; totuşi, acest lucru e imposibil deoarece ei nu dispun de suficienţi bani. Multe familii nu-şi pot permite să consume nici măcar minimul de substanţe nutritive necesare organismului, iar rezultatul e malnutriţia. În oraşele din Africa sub-sahariană, ca să ne referim doar la o zonă, se spune că malnutriţia este „o problemă gravă, larg răspândită“.

Foarte expuşi riscului sunt cei nou-veniţi din zonele rurale, cărora le e greu să se adapteze la mediul urban, şi anume mamele fără partener, funcţionarii de stat cu puţină experienţă, retribuiţi cu întârziere din cauza lipsei de fonduri, infirmii, vârstnicii şi bolnavii. Astfel de grupuri de risc locuiesc adesea în cartiere limitrofe lipsite de condiţii fundamentale precum energie electrică, apă curentă, canalizare, drumuri şi locuri de depozitare a gunoaielor, cartiere în care oamenii trăiesc în locuinţe insalubre sau temporare. Milioanele de oameni care se luptă să-şi câştige existenţa în astfel de condiţii sunt primele victime ale neajunsurilor sistemului de furnizare a alimentelor. De multe ori, aceştia trăiesc departe de pieţe şi, întrucât nu au de  ales, sunt nevoiţi să plătească bani grei pentru alimente de proastă calitate. Situaţia lor e realmente jalnică.

Condiţii insalubre şi nesigure

În multe zone, creşterea urbană rapidă, necontrolată şi ilegală nu e ceva neobişnuit. Rezultatele sunt condiţii de trai insalubre şi nesigure şi zone cu o rată înaltă a criminalităţii. „Adesea, administraţia oraşelor din ţările în curs de dezvoltare se luptă să facă faţă creşterii explozive a populaţiei într-un spaţiu fizic propice doar unui număr mic de locuitori“, se spune în publicaţia Feeding the Cities a FAO.

În cea mai mare parte a Africii, apar deseori pieţe în locuri neamenajate pentru acest scop. Negustorii încep să-şi vândă produsele oriunde există cerere. Acestor pieţe le lipsesc chiar şi cele mai elementare servicii.

În Colombo (Sri Lanka), pieţele angro şi en detail sunt prost amplasate şi, prin urmare, sunt supraaglomerate. Şoferii camioanelor se plâng că au nevoie de ore întregi ca să ajungă în piaţa centrală şi să descarce marfa. Mai mult, spaţiile de parcare, de încărcare şi descărcare sunt inadecvate.

În alte părţi, pieţele sunt prost întreţinute şi administrate. Condiţiile neigienice ce apar din cauza cantităţilor tot mai mari de deşeuri organice şi anorganice pun în pericol sănătatea consumatorilor. „Aceste probleme contribuie la  deteriorarea progresivă a calităţii vieţii“, spune primarul unui oraş din sudul Asiei.

Gravitatea problemelor legate de igienă şi de mediu este demonstrată de rezultatele unor analize a produselor de origine animală puse în vânzare într-un oraş din sud-estul Asiei. Aici, carnea este de obicei „expusă pe pământ, în contact cu praful şi cu apa murdară“. S-a găsit salmonelă în 40% dintre mostrele de carne de porc şi în 60% dintre cele de carne de vită. În schimb, toate mostrele de carne de vită erau infestate cu E. coli. Produsele erau contaminate şi cu metale grele, precum plumbul şi mercurul.

Din cauză că n-au întotdeauna acces la alimente, iar, când au, condiţiile sunt necorespunzătoare, locuitorii oraşelor, asemenea multora din Kano (Nigeria), încearcă să lucreze orice petic de pământ necultivat. Totuşi, majoritatea acestor oameni nu au drept de proprietate asupra acestor terenuri, motiv pentru care riscă să fie evacuaţi şi să le fie distrus rodul muncii lor trudnice.

Olivio Argenti, specialist FAO în calitatea alimentelor, descrie situaţia pe care a găsit-o vizitând o zonă urbană agricolă din Mexic, aflată în apropierea unui râu în care satul învecinat îşi deversează reziduurile. Agricultorii din partea locului foloseau apă din râu pentru a-şi iriga culturile şi mâl ca să pregătească straturile. „Am întrebat autorităţile dacă erau conştiente de pericol şi mi-au spus că nu erau în măsură să facă nimic deoarece le lipseau mijloacele financiare sau tehnice pentru asta“, scrie Argenti. În ţările în curs de dezvoltare, probleme de acest fel sunt des întâlnite.

Oraşe care se luptă să supravieţuiască

Lista dificultăţilor cu care se confruntă oraşele aflate într-o expansiune rapidă pare a fi nesfârşită. Organizaţiile internaţionale, urbaniştii şi administratorii fac ce pot pentru a le rezolva. Între strategiile lor se numără promovarea producţiei alimentare în zonele rurale şi asigurarea accesului la alimente prin construirea de drumuri, pieţe şi abatoare. Ei văd necesară promovarea investiţiilor private în construirea de depozite, înlesnirea accesului agricultorilor, al  comercianţilor şi al transportatorilor la împrumuturile bancare şi stabilirea unor norme corespunzătoare cu privire la tranzacţiile comerciale şi la igienă. Totuşi, analiştii observă că, deşi se depun multe eforturi, autorităţile din multe zone nu recunosc existenţa acestor probleme şi, prin urmare, nu acţionează în consecinţă. Şi chiar dacă le-ar recunoaşte, ele nu dispun de resurse suficiente pentru a le rezolva.

Dificultăţile enorme cu care se confruntă oraşele, îndeosebi cele din ţările în curs de dezvoltare, au dus la lansarea unor avertismente de urgenţă. Potrivit International Food Policy Research Institute din Washington, D.C., „pe măsură ce populaţia urbană continuă să crească, aceste probleme [foametea, malnutriţia şi sărăcia] se agravează, dacă nu se iau măsuri imediate“. Janice Perlman, preşedinta Mega-Cities Project, o reţea internaţională de organizaţii care caută soluţii la problemele oraşelor, precizează cu privire la viitorul oraşelor din ţările mai sărace: „Problemele legate de asigurarea hranei, a adăpostului, a locurilor de muncă sau a transportului pentru zonele atât de dens populate şi în condiţii financiare şi de mediu atât de grele sunt fără precedent. Capacitatea oraşelor de a le asigura oamenilor condiţii de viaţă a ajuns la limită“.

Avem însă motive întemeiate să credem că problemele legate de furnizarea şi distribuirea hranei vor fi rezolvate în curând.

[Chenarul de la pagina 5]

ORAŞE TOT MAI MARI

▪ Creşterea demografică mondială prevăzută pentru următorii 30 de ani va fi percepută mai cu seamă în oraşe.

▪ Se prevede că, până în anul 2007, mai bine de jumătate din populaţia mondială va locui în oraşe.

▪ Se estimează o creştere anuală cu circa 1,8% a numărului de locuitori ai oraşelor din întreaga lume; în acest ritm, populaţiile urbane se vor dubla în 38 de ani.

▪ Se prevede că numărul oraşelor cu o populaţie de cinci milioane sau mai mult va ajunge de la 46, câte erau în 2003, la 61 în 2015.

[Provenienţa informaţiilor]

Sursa: World Urbanization Prospects — The 2003 Revision, United Nations Department of Economic and Social Affairs, Population Division

[Chenarul de la pagina 6]

CAUZE ŞI EFECTE ALE REZERVELOR NECORESPUNZĂTOARE DE HRANĂ

▪ „În întreaga lume se ştie foarte bine şi e un fapt dovedit că, ori de câte ori preţurile la alimente cresc vertiginos, apar şi tulburări politice şi instabilitate socială.“ — Jacques Diouf, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

▪ În anul 1999, uraganele Georges şi Mitch au lovit America Centrală şi zona Antilelor, care au provocat mari distrugeri, întrerupând activităţile cotidiene şi cauzând crize de alimente.

▪ Protestele împotriva preţurilor ridicate la combustibili ce s-au făcut auzite în Ecuador în 1999 şi în Marea Britanie în 2000 au cauzat blocaje în sistemul de distribuire a alimentelor.

▪ Printre nenorocirile cauzate de războaie se numără şi crizele de alimente.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

UNUL DIN MILIOANELE DE CAZURI

CONSUELO şi cei 13 copii ai ei ocupă ilegal o locuinţă dintr-un bidonvil (sus) de la marginea oraşului Lima (Peru). Trei dintre copii au tuberculoză. „Locuiam în munţi, dar într-o seară sute de săteni s-au mutat în oraş. Ne-am gândit că în Lima copiii noştri o să meargă la şcoală şi o să poarte pantofi. Că o să aibă o viaţă mai bună“, mărturiseşte ea. Prin urmare, sătenii au făcut rogojini de paie şi într-o seară s-au mutat cu toţii în oraş unde au ridicat case de paie. Dimineaţa, erau prea mulţi oameni care se stabiliseră ilegal în oraş ca să mai poată fi evacuaţi de autorităţi.

Casa lui Consuelo are o gaură mare în acoperiş şi podea de pământ. „Cresc puii ăştia ca să-i vând bogaţilor“, spune ea despre păsările ce aleargă în preajma casei. „Aveam nevoie de bani ca să-i cumpăr pantofi fiicei mele. Dar acum trebuie să plătesc spitalizarea şi medicamentele.“

Singura hrană pe care o are Consuelo sunt câteva cepe. Îi e greu să-şi găsească o slujbă şi nu are suficienţi bani nici să-şi cumpere apă cu regularitate. Şubreda ei casă nu are nici apă curentă, nici toaletă. „Folosim găleata asta. Apoi, noaptea îi trimit pe copii să o golească undeva“, explică ea. „Nu avem ce face.“

Consuelo nu primeşte nici un sprijin de la soţul ei, pe care-l vede rar. Deşi nu are nici 40 de ani, arată mult mai în vârstă. „Faţa ei e uşor umflată, iar ochii mici şi negri privesc în gol“, spune o jurnalistă care a intervievat-o. „Sunt lipsiţi de orice speranţă.“

[Provenienţa informaţiilor/fotografiei]

Sursa: In Context

AP Photo/Silvia Izquierdo

[Chenarul/Fotografia de la pagina 9]

„SĂ MĂ MUT LA ORAŞ?“

CEI ce se gândesc să se mute la oraş ar trebui să aibă în vedere mai mulţi factori. „Una dintre principalele atracţii pe care le prezintă oraşul este o viaţă mai bună în comparaţie cu cea pe care o oferă zonele rurale“, se spune în publicaţia Feeding the Cities a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură. Cu toate acestea, „avantajele s-ar putea să nu se vadă imediat, poate nici pentru generaţia următoare sau cele ce vor urma“.

Adevărul este că mulţi care s-au mutat la oraş din zone rurale întâmpină probleme precum lipsa de locuinţe, şomajul şi o sărăcie mai mare decât înainte, toate acestea într-un mediu nefamiliar. Prin urmare, dacă intenţionezi să te muţi la oraş, eşti sigur că mutarea îţi va permite să-ţi întreţii familia? Locurile de muncă în oraşe, dacă ai şansa să găseşti vreunul, sunt prost plătite. Veţi fi nevoiţi să munciţi mai mult, neglijând astfel activităţi pe care le consideraţi importante? — Matei 28:19, 20; Evrei 10:24, 25.

Unii părinţi au ales să se mute la oraş lăsându-şi copiii acasă. Este înţeleaptă o astfel de decizie? Părinţii creştini au obligaţia de a se îngriji din punct de vedere material de familia lor. Ce efecte de natură afectivă şi spirituală ar avea separarea asupra familiei (1 Timotei 5:8)? Ar reuşi astfel taţii să continue să-şi crească copiii „în disciplina şi normele de gândire ale lui Iehova“ (Efeseni 6:4)? Dacă partenerii ar sta separaţi, ar putea fi expuşi la tentaţii imorale? — 1 Corinteni 7:5.

Bineînţeles, fiecare va decide personal dacă se va muta sau nu. Înainte de a lua o astfel de decizie, creştinii ar trebui să cântărească toţi factorii implicaţi şi să ceară în rugăciune îndrumarea lui Iehova. — Luca 14:28.

[Legenda fotografiilor de la paginile 8, 9]

Oraşele se luptă cu condiţiile insalubre şi aglomeraţia

India

Niger

Mexic

Bangladesh

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

În multe familii sărace care trăiesc la oraş, chiar şi copiii trebuie să muncească

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 8]

India: © Mark Henley/Panos Pictures; Niger: © Olivio Argenti; Mexic: © Aubrey Wade/Panos Pictures; Bangladesh: © Heldur Netocny/Panos Pictures; fotografia de jos: © Jean-Leo Dugast/Panos Pictures