Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ar trebui să folosim icoane în închinare?

Ar trebui să folosim icoane în închinare?

 Potrivit Bibliei

Ar trebui să folosim icoane în închinare?

AN DE AN, la 15 august, pe insula Tínos din Grecia are loc o mare sărbătoare religioasă. Mii de oameni se strâng aici pentru a o venera pe Maria, mama lui Isus, şi icoana * ei, despre care se crede că are puteri miraculoase. Într-o lucrare de referinţă a Bisericii Ortodoxe Greceşti se spune: „Cu aleasă credincioşie şi evlavie o cinstim pe Preasfânta Theotókos, Maica Domnului, şi îi cerem să ne apere, să ne ocrotească şi să ne ajute. Le cerem ajutorul şi Sfinţilor făcători de minuni — bărbaţi şi femei sfinte — pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti. . . . Cu adâncă pioşenie sărutăm sfintele lor moaşte şi icoanele sfinte şi ne prosternăm înaintea lor“.

Mulţi oameni ce se declară creştini aparţin unor confesiuni care promovează astfel de practici în închinare. Dar susţine Biblia folosirea icoanelor în închinare?

Primii creştini

Să vedem ce s-a întâmplat în jurul anului 50 e.n., când apostolul Pavel a vizitat Atena, un oraş în care închinarea la imagini era la loc de cinste. Pavel le-a explicat atenienilor că Dumnezeu „nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva . . . Prin urmare, . . . nu trebuie să ne imaginăm că Fiinţa Divină este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, asemenea vreunui lucru sculptat prin arta şi ingeniozitatea omului“. Faptele 17:24, 25, 29.

 De fapt, astfel de avertismente privitoare la folosirea idolilor sunt des întâlnite în Scripturile Greceşti Creştine, numite şi Noul Testament. De exemplu, apostolul Ioan i-a atenţionat pe creştini: „Păziţi-vă de idoli“ (1 Ioan 5:21). Pavel le-a scris corintenilor: „Ce acord există între templul lui Dumnezeu şi idoli?“ (2 Corinteni 6:16). Înainte de a deveni creştini mulţi folosiseră imagini în închinare. Pavel le-a reamintit acest lucru creştinilor din Tesalonic, spunându-le: „V-aţi întors de la idolii voştri la Dumnezeu, ca să slujiţi ca sclavi pentru un Dumnezeu viu şi adevărat“ (1 Tesaloniceni 1:9). Este clar că aceşti creştini împărtăşeau punctul de vedere al lui Ioan şi al lui Pavel privitor la icoane.

„Creştinii“ adoptă închinarea la icoane

Potrivit cu Encyclopædia Britannica, „pe parcursul primelor trei secole de existenţă a Bisericii Creştine . . . nu se poate vorbi de artă creştină; în general, Biserica s-a împotrivit cu vehemenţă introducerii ei. De exemplu, Clement din Alexandria a criticat arta religioasă (păgână) întrucât îi încuraja pe oameni să se închine lucrului creat, nu Creatorului“.

Atunci cum a luat amploare închinarea la icoane? În aceeaşi lucrare se spune în continuare: „Pe la mijlocul secolului al III-lea e.n. au început să-şi facă apariţia în Biserica Creştină primele lucrări de artă picturală, care, deşi acceptate oficial, au întâmpinat o opoziţie înverşunată din partea unor congregaţii. Însă, la începutul secolului al IV-lea, când sub domnia împăratului roman Constantin creştinismul a devenit religie de stat, picturile au pătruns în biserici şi încetul cu încetul folosirea lor a devenit o practică în creştinătate“.

Un obicei al numeroşilor păgâni care se declarau acum creştini era închinarea la portretul împăratului. Iată ce explică John Taylor în cartea sa Icon Painting: „Cultul împăratului însemna şi închinarea la portretul său pictat pe pânză ori pe lemn, iar de aici până la venerarea icoanelor n-a fost decât un pas“. Astfel, închinarea păgână la imagini pictate a fost pe nesimţite înlocuită cu venerarea picturilor ce-i înfăţişau pe Isus, Maria, îngeri şi aşa-zişii sfinţi. Aceste picturi care începuseră să apară în biserici au pătruns treptat şi în casele a milioane de oameni, fiind venerate şi aici.

Închinarea „cu spirit şi adevăr“

Isus le-a spus ascultătorilor săi că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se închine „cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:24). Prin urmare, o persoană cu inima sinceră care doreşte să cunoască adevărul despre folosirea icoanelor în închinare trebuie să se îndrepte spre Cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi îndrumare.

De exemplu, în Biblie găsim următoarea declaraţie a lui Isus: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin intermediul meu“ (Ioan 14:6). Pavel a spus că „există un singur Dumnezeu şi un singur mediator între Dumnezeu şi oameni, un om, Cristos Isus“, care „pledează pentru noi“ (1 Timotei 2:5; Romani 8:34). Gândindu-ne la rolurile lui Isus ne e mai uşor să înţelegem când citim despre el că poate „să-i salveze complet pe cei care se apropie de Dumnezeu prin intermediul lui, deoarece este întotdeauna viu ca să pledeze pentru ei“ (Evrei 7:25). Astfel, noi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în numele lui Isus Cristos. Nimeni şi nimic nu-l poate înlocui, cu atât mai puţin o icoană lipsită de viaţă. Această cunoştinţă din Cuvântul lui Dumnezeu îi va ajuta pe toţi cei ce caută adevărul să i se închine „Tatălui cu spirit şi adevăr“ şi să aibă parte de binecuvântările acestui mod de închinare superior. De fapt, aşa cum a zis Isus, „unii ca aceştia caută Tatăl ca să i se închine“. — Ioan 4:23.

[Notă de subsol]

^ par. 3 În general, o icoană e o reprezentare sau un simbol venerat de adepţii unei religii. De exemplu, în Biserica Ortodoxă Răsăriteană există reprezentări ale lui Cristos, ale Treimii, ale diferitor „sfinţi“, ale unor îngeri sau ale Mariei, mama lui Isus, cum s-a arătat mai sus. Milioane de oameni venerează icoanele, folosindu-le în închinare. Chiar şi membrii unor religii necreştine au convingeri şi sentimente asemănătoare faţă de imaginile zeităţilor lor.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 20]

Boris Subacic/AFP/Getty Images