Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

Viaţă de câine?

„Australia cheltuieşte mai mult pentru animalele de companie decât pentru ajutoarele externe“, precizează ziarul The Sydney Morning Herald. „Veste de salvare pentru câini, bijuterii cu diamante şi soluţii pentru împrospătarea respiraţiei animalelor de companie sunt doar câteva lucruri pentru care australienii cheltuiesc anual peste 2,2 miliarde de dolari australieni.“ Jason Gram, proprietarul unui pet shop, a remarcat că, în ultimii zece ani, atitudinea oamenilor faţă de animalele de companie s-a schimbat. „Mai demult, câinii stăteau în curte, erau plini de purici şi rodeau un os“, a spus el. „Acum ei sunt ţinuţi în casă, dorm pe o pernă pufoasă şi poartă zgardă cu strasuri.“ El a adăugat că schimbarea de atitudine a adus mari profituri comercianţilor, deoarece acum câinii sunt trataţi ca membri ai familiei şi sunt răsfăţaţi cu tot felul de scumpeturi. Deşi unor animale de companie „li se poartă de grijă de parcă ar avea necesităţi, dorinţe şi simţ estetic ca ale oamenilor, . . . nu există dovezi că un câine ar prefera o jucărie de 50 de dolari uneia de 5 dolari. Însă această extravaganţă se pare că satisface dorinţa proprietarilor de a-şi demonstra iubirea“ faţă de animalele de companie, se mai spunea în ziar.

 Efectele poluării fonice

Din cauza zgomotului excesiv, calitatea vieţii multora care locuiesc la oraş a scăzut. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acest tip de poluare le-ar putea afecta acestora chiar şi sănătatea, precizează ziarul spaniol ABC. Curtea Constituţională din Spania a recunoscut efectele dăunătoare ale poluării fonice, emiţând o hotărâre judecătorească împotriva unui local acuzat de încălcarea interdicţiei privitoare la poluarea fonică urbană. Curtea a afirmat că prin producerea „unui zgomot [excesiv] se încalcă dreptul fundamental al omului la integritatea morală şi fizică, la intimitatea personală şi familială, precum şi la inviolabilitatea domiciliului“. Potrivit curţii, un nivel ridicat al poluării fonice poate cauza „deficienţe de auz, tulburări de somn, nevroză, hipertensiune şi agresivitate accentuată“.

Copiii — victime ale războaielor

Potrivit estimărilor Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii, dintre cei 800 000 de oameni masacraţi în conflictele rasiale din Rwanda, 300 000 au fost copii, precizează ziarul german Leipziger Volkszeitung. Se crede că peste 100 000 de copii din Rwanda nu sunt în grija unui adult. „Trăiesc într-o sărăcie lucie“, spune ziarul.

Cum să-ţi păstrezi mintea ageră

„Cunoaşterea a două limbi îi ajută pe oameni să nu-şi piardă «agerimea minţii» pe măsură ce îmbătrânesc“, se spune în ziarul Toronto Star. Psihologa Ellen Bialystok, de la Universitatea York, a testat funcţiile cognitive a 104 adulţi cu vârsta cuprinsă între 30 şi 59 de ani şi a 50 de adulţi cu vârsta cuprinsă între 60 şi 88 de ani, toţi aceştia având cam acelaşi nivel de instruire şi venit. În fiecare grup, jumătate dintre cei testaţi vorbeau două limbi. Fiecărui subiect i s-a cerut să îndeplinească o sarcină simplă pentru care existau două variante opuse de rezolvare, măsurându-i-se viteza de reacţie. „Bilingvii au fost mai rapizi decât monolingvii“, precizează ziarul. Potrivit cercetătoarei, cei ce vorbesc două limbi au întotdeauna de ales între două variante, iar creierul lor trebuie să decidă în ce limbă să răspundă. „În timp, datorită acestei gimnastici a minţii, procesele decizionale nu încetinesc atât de repede, fenomen specific înaintării în vârstă.“

Biblie „de actualitate“?

„În încercarea de a-i face pe credincioşi să se gândească la probleme precum datoriile Lumii a Treia şi comerţul reciproc avantajos, unele rugăciuni şi unii psalmi preferaţi din Biblie au fost reformulaţi şi publicaţi într-o carte anglicană de rugăciuni“, anunţă agenţia de presă Reuters. În cartea The Pocket Prayers for Peace and Justice, cuvintele rostite de Isus „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi“, din rugăciunea Tatăl nostru, sunt înlocuite cu „Dă-ne pâinea cea de toate zilele când o să ne recăpătăm pământurile şi o să primim un salariu mai bun“. Iar cuvintele „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii“, din Psalmul 23, au fost înlocuite cu „Chiar de-ar fi să izbucnească un conflict violent major, nu mă voi teme de nimic, Doamne“. Tradiţionaliştii au numit noua carte de 96 de pagini „o parodie şi, prin urmare, o blasfemie“, „o adevărată insultă“, se spunea în ziarul londonez The Daily Telegraph.

Avorturi cauzate de situaţia economică

Contrar opiniei larg răspândite, „în Australia, cea mai mare parte a femeilor care avortează sunt căsătorite şi provin din clasa de mijloc, nu sunt nişte adolescente cu moravuri uşoare“, anunţă ziarul The Sydney Morning Herald. Întrucât, în aceste cămine, soţii lucrează cu normă întreagă, iar soţiile, cu jumătate de normă, decizia de a nu avea copii e de cele mai multe ori dictată de situaţia economică. „Creşterea unui copil poate influenţa negativ atât cariera, cât şi venitul unei mame“, afirmă Peter McDonald, profesor de demografie la Universitatea de Stat din Australia. „Dacă femeia nu are copii, venitul [ei] poate fi destul de ridicat, pe când dacă are un copil, ea câştigă mai puţin.“ Potrivit ziarului, în Australia una din trei femei însărcinate avortează.

‘Cunoaşteţi-i pe prietenii copilului vostru’

În Statele Unite, „adolescenţii care au declarat că cel puţin jumătate dintre prietenii lor îşi începuseră viaţa sexuală erau de 31 de ori mai expuşi riscului de a consuma alcool în exces, de 5,5 ori mai expuşi riscului de a fuma şi de 22,5 ori mai expuşi riscului de a fuma marijuana“, precizează The New York Times. Sondajul, condus de National Center on Addiction and Substance Abuse al Universităţii Columbia, a fost efectuat pe un lot de 500 de părinţi şi 1 000 de tineri între 12 şi 17 ani. Iată ce a declarat Joseph Califano jr, preşedintele centrului: „Mesajul pentru părinţii care au copii între 12 şi 17 ani e clar: Asiguraţi-vă că ştiţi cu cine şi când îşi dă întâlniri copilul vostru şi cunoaşteţi-i prietenii“. Apoi a adăugat: „Părinţii care aduc în discuţie la masa de seară subiecte precum întâlnirile şi drogurile îşi pot ajuta copiii să crească fără a cunoaşte efectele devastatoare ale consumului de droguri“.

Automutilarea la tineri

„În Marea Britanie s-a înregistrat cel mai mare număr din Europa de persoane care se automutilează“, anunţă ziarul londonez The Times. În fiecare an, secţiile de urgenţă britanice tratează 150 000 de persoane care s-au automutilat, de exemplu făcându-şi tăieturi. Fenomenul este întâlnit mai des în rândul tinerilor. „Numărul fetelor care se automutilează este de şapte ori mai mare decât cel al băieţilor. Totuşi numărul acestora din urmă s-a dublat din 1980 încoace“, afirmă The Times. Se pare că aceste persoane consideră automutilarea „o modalitate de a înăbuşi durerea sufletească sau de a reacţiona la insensibilitatea emoţională“. În opinia lui Andrew McCulloch de la Mental Health Foundation, aceste date „sunt o dovadă a agravării problemelor cu care se confruntă tinerii din zilele noastre sau a incapacităţii tot mai mari de a le face faţă“.