Salt la conţinut

Salt la cuprins

Viaţa la o moară din Cehia

Viaţa la o moară din Cehia

 Viaţa la o moară din Cehia

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN REPUBLICA CEHĂ

CU VREO sută de ani în urmă, bătăile ritmice ale roţilor dinţate de la mori se puteau auzi pe tot cuprinsul ţării. Zgomotul lor nu tulbura liniştea, ci, dimpotrivă, parcă dădea mai multă culoare pitorescului peisaj câmpenesc din Cehia. Moara era un loc important pentru comunităţile rurale din această ţară.

În acele vremuri, obiceiul era ca morăriţa să coacă pâine din făina proaspăt măcinată. Ne-o şi imaginăm punând pe o masă din lemn masiv pâinea caldă, cu miros dulce, abia scoasă din cuptor. Parcă simţim mirosul îmbietor al pâinii! Dar, iată, apare morarul, plin de făină din cap până-n picioare. E de-a dreptul impresionant! El îi cheamă pe toţi ai casei să vină şi să guste din cele pregătite de morăriţă.

Moara de-a lungul istoriei

Morăritul e aproape la fel de vechi ca şi agricultura. În Israelul antic, măcinatul făcea parte din obişnuitele treburi gospodăreşti. În general, femeile măcinau cerealele cu ajutorul unor roţi de măcinat acţionate manual. De obicei, lucrau câte două. În Biblie se vorbeşte şi despre pietre de moară mari, care erau învârtite de animale. — Marcu 9:42.

Cuvântul „moară“ vă duce probabil cu gândul la o moară de vânt. Însă, în peisajul rural din Cehia, mult mai întâlnite erau morile de apă. De ce? Deoarece, pentru cehi, apa curgătoare era cea mai economică şi mai sigură sursă de energie ce putea fi folosită la acţionarea unei mori.

În Cehia, ca de altfel în toată Europa Centrală, s-au realizat întinse reţele de iazuri, cu jgheaburi şi stăvilare, cu ajutorul cărora se putea regla debitul apei la moară. Apa se acumula în iazuri, jgheaburile o aduceau până la moară, iar stăvilarele erau folosite pentru controlul debitului. Unele jgheaburi aveau mai puţin de 20 m lungime, însă altele se întindeau pe mai bine de un kilometru şi alimentau mai multe mori aflate pe traseu.

Morarul şi ajutoarele sale

Cu o sută de ani în urmă, morarul ceh şi familia sa locuiau la moară, o clădire cu ziduri masive din piatră. Sub acelaşi acoperiş erau şi camerele de locuit, şi încăperea în care se măcinau cerealele. Orăşenii obişnuiau să-i spună morarului  „Meşteru’“. Îl puteai recunoaşte uşor după pantalonii lui suflecaţi, bereta cu o bordură din piele de oaie şi papuci.

Având în vedere munca lui, morarul trebuia să fie un bărbat robust. Gândiţi-vă numai la câţi saci cu făină trebuia să ridice şi să care în spate o viaţă-ntreagă! Morăritul era considerat o meserie respectabilă, fiind transmisă de obicei din tată în fiu. Fiul învăţa meseria acasă, lângă tatăl său; totuşi, putea să muncească un timp şi cu alţi meşteri-morari ca să capete mai multă experienţă.

Toată familia era prinsă cu munca la moară. De multe ori, erau atât de multe de făcut, încât familia nu făcea faţă. De aceea, morarul îşi mărea „personalul“ fie cu angajaţi permanenţi, fie cu lucrători sezonieri, numiţi zilieri. Aceştia din urmă erau morari cu experienţă, care, în perioadele când era mult de lucru, dădeau o mână de ajutor la mai multe mori în schimbul unei pensiuni complete.

Morarul-şef, un lucrător priceput şi foarte respectat de comunitate, conducea, de obicei, activitatea de la moară. Era ajutat de un tânăr, o calfă care învăţase bine meseria şi care, fiind mâna dreaptă a morarului, se ocupa de toate maşinăriile de aici. Calitatea făinii arăta cât de priceput era tânărul. Mai era şi un ucenic — un băiat isteţ, care nu-i scăpa din ochi pe morarii mai în vârstă, cu mai multă experienţă. Nimic nu trebuia să-l distragă pe ucenic de la învăţarea meseriei.

Pietrele de moară

În cartea biblică Iov apare expresia „piatra de moară care stă dedesubt“ (Iov 41:24). Această referinţă antică ne arată cum  erau utilizate pietrele de moară. Erau necesare două pietre: una deasupra şi alta dedesubt. Cea de jos era fixă, în timp ce piatra de deasupra se rotea, măcinând astfel cerealele aflate între pietre.

Iniţial, pietrele de moară erau din piatră care nu se sfărâma uşor. Mai târziu s-au realizat pietre de moară artificiale, din piatră zdrobită, cimentată cu clorură de magneziu. Roţile dinţate erau din lemn de esenţă tare, fiind executate de un specialist. Nu era deloc uşor să se realizeze roţi dinţate, şi asta nu pentru că ar fi avut forme complicate, ci pentru că trebuiau să se îmbine perfect. Angrenajul de roţi dinţate mărea viteza de rotaţie a pietrelor de moară. Roţile făceau acel zgomot aparte.

Morarii în folclorul ceh

Deşi au fost şi morari cinstiţi, corecţi, unii au fost lacomi şi autoritari, ori şi-au înşelat clienţii. Prin urmare, în unele cântece populare, morarul şi familia lui erau luaţi în râs; în altele însă erau lăudaţi, despre ajutoarele morarului spunându-se că erau cei mai de dorit soţi. Există şi cântece în care se vorbeşte despre inundaţii. De fapt, în afară de incendii, morarul se temea cel mai mult de inundaţii, acestea fiind foarte frecvente.

Poveştile variază oarecum de la regiune la regiune. Apoi diferă şi în funcţie de momentul în care s-au născut. Totuşi, subiectul e cam acelaşi. Cei care au răspândit poveştile au fost morarii zilieri, care au colindat Cehia şi care, bineînţeles, le-au mai înflorit niţel. Astfel, şi azi există o zicală cehă: „Apa curge şi morarii deapănă poveşti“. Zicala lasă să se înţeleagă că unele poveşti ar conţine şi exagerări.

Morile în prezent

Cu trecerea timpului, meseria de morar a fost dată uitării. Morile au fost modernizate, iar mecanismele de măcinat puse în mişcare de puterea apei au fost înlocuite cu motoare electrice. Câţiva morari au încercat cu orice preţ să păstreze stilul de viaţă tradiţional, iar unele mori de apă din Cehia au funcţionat până după cel de-al doilea război mondial. Însă anul 1948 a însemnat sfârşitul activităţii chiar şi pentru cel mai tenace morar. În acel an, morile au fost naţionalizate, iar majoritatea au fost închise. În timp, ele s-au deteriorat.

Morile industriale de azi nu stârnesc imaginaţia precum cele din trecut. Aici, maşini moderne, controlate, în general, de calculatoare macină cerealele. Cilindrii de oţel au luat locul pietrelor de moară. Totuşi, prin caracterul lor rustic, vechile mori care au dăinuit până azi continuă să îi atragă pe iubitorii de locuri liniştite, pitoreşti, precum şi pe turiştii interesaţi de cultură şi istorie.

În prezent, câteva mori au fost transformate în spaţii de agrement tocmai datorită farmecului lor. Mulţi dintre cei ce vizitează Praga vor să vadă roata morii de la C̆ertovka, adică „Scocul Diavolului“, aflată pe un braţ al Vltavei. Moara nu mai funcţionează din 1938, când a fost distrusă de un incendiu. Însă roata ei de apă, cu un diametru de 7 m, veche de peste 600 de ani, a fost restaurată în 1995, devenind un monument al patrimoniului cultural. Ea continuă să se învârtă şi azi.

Dar să trecem pragul unei mori restaurate. Ne întoarcem în timp cu o sută de ani şi parcă-l vedem pe meşterul morar lucrând. Auzim clipocitul apei în timp ce roata morii se învârteşte. A sosit însă momentul plecării. Moara dispare în zare pe măsură ce ne îndepărtăm. Dar bătaia roţilor dinţate încă ne răsună în urechi. Un sunet plăcut ce nu-l vom uita prea curând!

[Legenda fotografiei de la pagina 22]

Piatră de moară

[Legenda fotografiilor de la paginile 22, 23]

1. O veche maşină de curăţat acţionată manual

2. Una dintre maşinile de măcinat

3. Axul principal transmite puterea de la roata de apă la maşinile de măcinat

4. Roata de apă de la C̆ertovka, cu diametru de 7 m, care cândva acţiona pietrele de moară

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Roata morii de la C̆ertovka