Salt la conţinut

Salt la cuprins

De ce sunt pe cale de dispariţie?

De ce sunt pe cale de dispariţie?

De ce sunt pe cale de dispariţie?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

FRUMOŞII tigri bengalezi, kolsumii, cocorii sarus, bătrânele broaşte ţestoase şi elefanţii indieni sunt doar câteva dintre speciile de animale din India aflate pe cale de dispariţie. Să vedem însă care e soarta celui mai mare mamifer terestru: elefantul.

Colţii de fildeş ai elefantului sunt un produs foarte căutat pe piaţă. Japonia e una dintre cele mai mari pieţe de desfacere a produselor din fildeş. Şi în China cererea e mare, întrucât aici beţişoarele de fildeş sunt încă la modă. Dar de ce această cerere a avut un impact negativ mai ales asupra elefantului indian?

Cu ceva timp în urmă, ziarul The Times of India a dat următoarea explicaţie: „Spre deosebire de elefantul african, în cazul elefantului de pe continentul asiatic doar masculii au colţi de fildeş, şi încă nu toţi. Prin urmare, principala ţintă sunt exemplarele adulte cu colţi. Potrivit statisticilor oficiale, în India sunt ucişi anual aproximativ 100 [de masculi], ceea ce afectează proporţia masculi-femele“. Astfel, uciderea elefanţilor masculi pune în pericol însăşi existenţa speciei.

Pentru o masă compactă de păr

Să vedem acum care este soarta rinocerului, al doilea mamifer terestru ca mărime aflat în viaţă. India şi Nepalul sunt singurele ţări în care rinocerul indian este ocrotit prin lege. Însă Rezervaţia Pobitara din nord-estul statului indian Assam nu are decât o suprafaţă de 38 km2, ceea ce e destul de puţin pentru rinocerii de aici. Prin urmare, animalele ajung să hoinărească pe terenurile cultivate din apropiere, unde sfârşesc prin a fi împuşcate sau otrăvite.

Oamenii au inventat o metodă ingenioasă de a doborî un rinocer. Pe deasupra Rezervaţiei Pobitara trec două linii de înaltă tensiune. Folosindu-se de un băţ lung de bambus, braconierii agaţă o sârmă de cablurile de înaltă tensiune şi o lasă să atârne până aproape de sol. Zoologul Vivek Menon ne explică ce s-a întâmplat când un rinocer a atins sârma respectivă: „În timp ce curentul electric s-a descărcat prin corpul lui, [rinocerul] a horcăit de două ori şi, lovit parcă de trăsnet, a căzut la pământ. . . . Uriaşul animal zăcea răsturnat pe o parte, mort în mai puţin de o secundă“.

Din nefericire, uriaşul mamifer e ucis doar pentru micul lui corn, ce nu cântăreşte mai mult de un kilogram! Însă enorma valoare comercială a acestui corn — care nu e altceva decât o masă compactă de păr (cheratină), ceva asemănător unghiilor — face ca rinocerul să fie în mare pericol.

Pentru plăcerea de a avea un şal shahtoosh

De la antilopa tibetană se obţine un tip de lână numită shahtoosh. Lâna e atât de fină, încât un şal făcut din ea poate fi trecut printr-un inel purtat pe degetul arătător. Un astfel de şal poate costa până la 13 500 euro, fiind astfel cel mai scump şal din lume! Dar ce înseamnă acest lucru pentru antilopa de la care se obţine această lână?

„Ca să se fabrice un singur şal shahtoosh trebuie ucise cel puţin cinci antilope“, se arată în ziarul The Indian Express. Se spune că pe platoul tibetan anual cad victimă braconierilor aproximativ 20 000 de exemplare. Şi aceasta cu toate că animalul ar trebui să se afle pe lista speciilor pe cale de dispariţie ocrotite prin lege. Mai mult, în 1979 s-a interzis comerţul cu lână shahtoosh. Totuşi, în anii ce au urmat, numărul acestor antilope a continuat să scadă.

Pentru piele şi oase

Şi supravieţuirea tigrilor şi a altor feline din India e ameninţată. Se crede că în alte zone unele subspecii de tigru, cum ar fi tigrul caspian, tigrul de Java şi tigrul de Bali, au dispărut deja. La începutul secolului al XX-lea, în pădurile Indiei trăiau aproximativ 40 000 de tigri. De-a lungul anilor însă, numărul lor a scăzut. Aceasta e consecinţa faptului că habitatul lor a fost distrus în mod constant; în plus, au fost vânaţi pentru piele şi pentru unele oase despre care, în medicina chinezească, se crede că ar avea puteri tămăduitoare.

Iată ce se spune în cartea The Secret Life of Tigers referitor la consecinţele pe care le are asupra tigrilor lipsa unui habitat corespunzător: „Populaţia de tigri nu poate să crească decât dacă se extind şi zonele împădurite în care trăiesc aceştia. Când nu sunt suficiente păduri, tigrii îşi ţin sub control propria populaţie prin disputele pentru hrană şi teritoriu, dispute în care unele exemplare mor“.

Dar care e soarta celorlalte feline de pe pământul indian? Vizitând o grădină zoologică din Junagadh, statul Gujarat, un bărbat a văzut o cuşcă goală. Pe tăbliţa de afară era o fotografie cu un ghepard indian (Acinonyx jubatus venaticus) însoţită de următorul comentariu în limba gujarati: „Acest ghepard a dispărut din India în anii ’50“.

Ce le rezervă viitorul?

Viitorul acestor animale din India aflate pe cale de dispariţie nu pare prea luminos. Există o mulţime de dovezi că omul, în egoismul său, a ruinat pământul, distrugând o mare parte din uluitoarea lui faună. Ce se va întâmpla în continuare? În Sfintele Scripturi găsim cuvintele pline de autoritate ale lui Dumnezeu, prin care ni se arată că este aproape timpul când se va împlini următoarea profeţie: „Naţiunile s-au mâniat, şi a venit mânia ta [Dumnezeule], precum şi timpul fixat . . . să se provoace ruinarea celor care ruinează pământul“. Revelaţia 11:18.

Cum va arăta pământul când va fi curăţat de toţi cei care l-au devastat şi i-au distrus minunata faună? Va fi foarte frumos! Omul nu va mai constitui un pericol pentru nici o specie de animale. Acest lucru se va întâmpla sub domnia Regatului lui Dumnezeu, pentru a cărui venire Isus Cristos ne-a învăţat să ne rugăm. — Isaia 11:6–9; Matei 6:10.

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Câteva dintre speciile de animale din India aflate pe cale de dispariţie

Cocorul sarus

Tigrul bengalez

Elefantul indian

Rinocerul indian

Antilope tibetane

[Provenienţa fotografiilor]

Cocor: Cortesía del Zoo de la Casa de Campo, Madrid; antilope: © Xi Zhi Nong/naturepl.com