Salt la conţinut

Salt la cuprins

Întemniţaţi, şi totuşi liberi!

Întemniţaţi, şi totuşi liberi!

 Întemniţaţi, şi totuşi liberi!

De la corespondentul nostru din Mexic

LA APROXIMATIV 100 km depărtare de coasta vestică a Mexicului se află Islas Marías *. Una dintre insulele acestui arhipelag din Pacific, María Madre, este colonie penitenciară federală a Mexicului încă din 1905. În trecut, surghiunul pe această insulă era considerat o pedeapsă groaznică, dar acum deţinuţii cu o purtare bună chiar pot cere să fie transferaţi aici!

Unor deţinuţi li se permite chiar să-şi ia familia cu ei pe insulă. În loc să trăiască în celule cu gratii, deţinuţii locuiesc în nişte căsuţe. Colonia beneficiază de multe servicii, la fel ca orice alt oraş mai mic. Există telefon, telegraf, televizoare şi poştă, toate acestea asigurând legătura deţinuţilor cu restul lumii. Copiii pot merge la şcoală. Totuşi, pentru a face liceul, ei trebuie să se întoarcă pe continent. Şi, deşi accesul pe insulă e controlat cu multă stricteţe, o dată pe săptămână soseşte o navă a flotei militare încărcată cu provizii. Nava aduce şi vizitatori.

Ce se poate spune însă despre reeducarea deţinuţilor? Deţinuţilor — care îşi spun colonos, ceea ce în spaniolă înseamnă „colonişti“ — li se cere să desfăşoare o anumită muncă timp de câteva ore pe zi. Aceasta nu numai că îi va ajuta mai târziu să se acomodeze cu viaţa de afară, dar îi ajută şi în prezent să aibă cu ce să se întreţină pe insulă. Colonos sunt liberi să-şi aleagă şi hobby-uri, de exemplu grădinăritul ori vreun meşteşug care le poate aduce profit. Dar asta nu înseamnă că disciplina lipseşte cu desăvârşire de pe insulă. Deţinuţii trebuie să răspundă la apelul de dimineaţă şi să respecte interdicţia de a nu ieşi din casă după ora 21.00.

Libertate spirituală pe insulele Marías

Prin anul 1985, un colono, care avea Martori ai lui Iehova în familie, a cerut ajutor spiritual. S-a început cu el un studiu biblic prin scrisori. Cu timpul, s-a format aici un grup ce studia Biblia şi au început să se ţină întruniri creştine. După ce au obţinut aprobare din partea guvernului, Martorii lui Iehova au venit cu regularitate pe insulă: luau vaporul din Mazatlán, aflat pe coasta Mexicului, şi călătoreau toată noaptea, în jur de 13 ore. De atunci încoace, aproximativ 40 de deţinuţi au învăţat adevărul din Cuvântul lui Dumnezeu, s-au botezat şi, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, au  fost eliberaţi. În momentul redactării articolului, pe insulă mai erau 6 Martori botezaţi, iar 25 de persoane, în medie, asistau la întrunirile creştine.

Martorii lui Iehova se bucură de admiraţia autorităţilor pentru toate eforturile depuse, iar deţinuţii care au devenit Martori sunt respectaţi de toţi. Recent, directorul adjunct al penitenciarului i-a spus unui Martor venit în vizită: „E excelent că ne susţineţi, fiind şi voi preocupaţi de binele fizic şi moral al deţinuţilor! Puteţi conta pe sprijinul nostru“. El s-a oferit să se ocupe de repararea clădirii în care fraţilor li s-a permis să ţină întruniri.

Un Martor botezat — care se află pe insulă de 10 ani — a spus: „Când fraţii care ne vizitează mă întreabă dacă vreau să plec, eu le spun că-mi doresc să slujesc în continuare aici; consider că acesta e teritoriul ce mi s-a repartizat, întrucât e mare nevoie de vestitori pe insulă. Bineînţeles că-mi doresc să merg la congrese şi să mă bucur de tovărăşia colaboratorilor creştini“. El va fi eliberat anul viitor pentru bună purtare.

Se spune că sistemul penitenciar din Islas Marías dă rezultate destul de bune în ce priveşte reeducarea deţinuţilor. Totuşi, adevărata libertate spirituală şi reeducarea se datorează mesajului despre Regat care a adus ‘eliberarea captivilor’ şi „deschiderea largă a ochilor celor ce sunt prizonieri“. — Luca 4:18; Isaia 61:1NW.

[Notă de subsol]

^ par. 3 Deşi e numit şi Islas Tres Marías, care înseamnă „Cele Trei Marii“, arhipelagul cuprinde oficial patru insule, dintre care trei nu sunt locuite.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 21]

Am fost dependent de droguri, dar acum sunt bătrân creştin

Guillermo fusese condamnat pentru că vindea şi consuma droguri. După ce a fost trimis pe Islas Marías a continuat să se drogheze. El a observat însă că unii deţinuţi, care primiseră ani grei de închisoare pentru unele delicte cum ar fi traficul de droguri, aveau un aspect îngrijit, iar pe feţele lor se putea citi fericirea, fiind deţinuţi model. Când a aflat că aceştia studiau Biblia cu Martorii lui Iehova, el a acceptat invitaţia de a participa la întrunirile lor. S-a început apoi şi cu el un studiu biblic.

Guillermo a făcut mari schimbări în viaţă şi a fost eliberat la scurt timp după aceea. I-a căutat imediat pe Martorii lui Iehova ca să-şi continue studiul. În prezent, el slujeşte ca bătrân într-o congregaţie creştină, iar 17 membri ai familiei sale sunt Martori ai lui Iehova. Iată ce mărturiseşte el: „E un mare privilegiu să-l cunosc pe Iehova. Simt o mare satisfacţie că am renunţat la toate viciile mele. Mulţi dintre foştii mei prieteni au murit din cauza drogurilor. Substanţele mi-au afectat şi mie creierul şi mi-era greu să reţin informaţii. Însă metoda de studiu folosită de Martori m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc mult memoria. Medicii au rămas uimiţi deoarece credeau că nu-mi voi mai reveni niciodată. E incredibil ce a făcut adevărul biblic pentru mine şi pentru membrii familiei mele. Niciodată n-am arătat iubire unii faţă de alţii, dar acum suntem o familie unită“.

[Hărţile de la pagina 20]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Mazatlán

Islas Marías

María Madre

[Legenda fotografiei de la pagina 20]

„Colonos“ şi familiile lor care asistă la întrunirile de la Sala Regatului de pe insula María Madre