Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

Se hrănesc cu gunoaie

„E uluitor să vezi că gunoiul a devenit o sursă importantă de hrană pentru numeroase păsări şi mamifere“, spune biologul Wilfried Meyer. „În unele locuri, supravieţuirea câtorva specii a ajuns să depindă de gunoaie.“ Potrivit revistei Der Spiegel, în urma unui studiu efectuat la nivel mondial s-a descoperit că aproximativ 70 de specii de păsări şi 50 de specii de mamifere se hrănesc cu gunoaie. În gropile de deşeuri s-au format lanţuri trofice. Insectele o duc foarte bine la căldura degajată de gunoiul aflat în descompunere. Păsările şi mamiferele mici se hrănesc cu aceste insecte, fiind la rândul lor vânate de păsările de pradă şi de alţi prădători. Interesant este însă că unele păsări, de altfel sperioase din fire, nu par să fie deranjate de zgomotul asurzitor produs de compactoarele de gunoi ori de prezenţa altor animale sau a oamenilor.

 Tâlhari uriaşi

Se pare că nu doar oamenii sunt tâlhari la drumul mare. Conform cu Bangkok Post, elefanţii s-au pus şi ei pe jefuit. Elefanţii flămânzi ce trăiesc în jungla din estul Bangkok-ului blochează drumurile şi pradă camioanele încărcate cu trestie-de-zahăr. În rezervaţia Ang Lue Nai trăiesc circa 130 de elefanţi. Din cauza secetei însă, vegetaţia care le serveşte drept hrană s-a redus, forţând animalele înfometate să hoinărească în afara junglei în căutarea hranei. Administratorul rezervaţiei, Yoo Senatham, a spus că unii elefanţi fac şi raiduri pe plantaţii, iar alţii se înfruptă din trestia-de-zahăr aruncată de şoferii miloşi.

Antibiotice pentru animale

De mult timp Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat asupra administrării exagerate şi inutile de antibiotice animalelor sănătoase de la ferme. Potrivit ziarului spaniol ABC, medicamentele au fost puse cu regularitate în hrana animalelor de la ferme, „pentru a le îngrăşa rapid“. Un studiu danez efectuat recent a arătat că se poate obţine profit din creşterea animalelor şi fără a se recurge la antibiotice. Când crescătorii de animale au eliminat antibioticele din hrana acestora, producţia de păsări a rămas aceeaşi, iar costul producţiei de carne de porc a crescut cu doar 1%. OMS a lăudat iniţiativa danezilor şi a încurajat şi alte ţări să ia astfel de măsuri. Ele „se vor dovedi benefice şi sănătăţii populaţiei“, se precizează în ziar.

Şahiştii trişează

„Mulţi jucători de şah nu respectă întotdeauna regulile jocului“, se spune în Frankfurter Allgemeine Zeitung. Un exemplu în acest sens este un şahist amator care a învins un mare maestru. Mai târziu însă s-a descoperit că, sub părul său lung, el ascunsese un microfon, căşti şi o cameră de luat vederi prin care comunicase cu un alt şahist aflat la un computer într-o cameră alăturată. Alţii pretextează că merg la toaletă, iar acolo scot un computer portabil ca să-şi calculeze următoarele mutări. Jucătorii on-line pot trişa şi ei. Unii, în timp ce participă la un joc on-line, rulează un program de şah pe calculator. Alţii participă la joc sub două nume, jucând împotriva propriei persoane: sub un nume pierd mereu, pentru ca sub celălalt să urce în top. „Mulţi nu o fac doar ca să câştige bani“, se precizează în ziar. „În majoritatea cazurilor ceea ce-i impulsionează nu este lăcomia, ci vanitatea.“

Prea în vârstă ca să mai înveţe?

„Între elevii de şase ani ai unei clase [de la o şcoală primară din provincia Rift Valley din Kenya], unul iese în evidenţă, fiind mult mai înalt decât colegii săi“, se spune în ziarul Daily Nation din Nairobi. E vorba de un bătrânel de 84 de ani care li s-a alăturat de curând şcolarilor din clasa întâi „ca să înveţe să citească şi mai apoi să afle ce scrie în Biblie“. Deşi are nepoţi care sunt cu câteva clase mai mari decât el, bătrânelul nu se descurajează şi continuă să asiste la ore. „Oamenii îmi spun unele lucruri din Biblie şi nu ştiu dacă sunt adevărate, aşa că vreau să citesc singur Sfintele Scripturi şi să aflu care e adevărul“, a declarat el ziarului Daily Nation. Îmbrăcat în uniformă de elev şi dotat cu rechizitele necesare, el face tot ce poate ca să se conformeze regulilor riguroase impuse de şcoală. Însă, în cazul lui, se permit unele abateri de la reguli. De pildă, când ceilalţi elevi fac exerciţii fizice şi aleargă, „el are voie să-şi întindă uşor muşchii“.

Cutremurele ucigaşe din 2003

„Potrivit cu Geological Survey din Statele Unite (USGS), anul 2003 s-a soldat cu cei mai mulţi morţi în cutremure din 1990 încoace, acestea fiind de 25 de ori mai distrugătoare decât cele din 2002“, s-a precizat într-o ştire dată publicităţii de USGS. „În 2002 au murit în cutremure 1 711 oameni“, în vreme ce anul trecut au murit 43 819. Circa 41 000 dintre ei şi-au pierdut viaţa într-un cutremur cu magnitudinea de 6,6 pe scara Richter, care a lovit oraşul Bam (Iran) la 26 decembrie. Cel mai puternic cutremur şi singurul care poate fi etichetat drept „cutremur catastrofal“ a fost cel care a afectat oraşul Hokkaido (Japonia) în 25 septembrie. Acesta a avut magnitudinea de 8,3 pe scara Richter. Potrivit ştirii, „USGS localizează circa 50 de cutremure zilnic. . . . Pe glob, în fiecare an se produc, în medie, 18 cutremure distrugătoare (cu magnitudinea între 7 şi 7,9 pe scara Richter) şi un cutremur catastrofal (de peste 8 pe scara Richter). În fiecare an au loc câteva milioane de cutremure, dar multe dintre ele nu sunt detectate deoarece se produc în zone izolate sau sunt de magnitudine foarte mică“.

De ce există atât de mulţi delincvenţi minori?

Specialiştii sunt de părere că destrămarea vieţii de familie reprezintă cauza creşterii rapide a numărului de delincvenţi minori. După cum s-a subliniat într-un articol din ziarul sud-african Weekend Witness, majoritatea acestor copii provin din familii dezbinate sau din cămine unde ambii părinţi lucrează şi sunt „prea ocupaţi, obosiţi sau grăbiţi“ ca să se mai îngrijească de copii. Potrivit criminalistului dr. Irma Labuschagne, mulţi adolescenţi nici măcar nu înţeleg noţiunea de „familie“, însă „tânjesc după iubire şi aprobare“. Prin urmare, ei caută aceste lucruri în altă parte, devenind prada uşoară a bandelor de delincvenţi care îi fac să simtă că aparţin unui grup. Psihologul dr. Cecelia Jansen a declarat că părinţii „sunt atât de preocupaţi să obţină o poziţie socială înaltă, succes şi bunuri materiale, încât nu mai ştiu ce se întâmplă în propria familie“. Atât Labuschagne, cât şi Jansen recomandă „o întoarcere la valorile tradiţionale ale familiei“, se spune în ziar. „Nimic nu poate ţine locul unei familii sănătoase, fericite şi normale“, se arată în concluzie.