Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să învingem singurătatea

Să învingem singurătatea

Să învingem singurătatea

NU E uşor să învingi singurătatea deoarece sunt în joc trăiri puternice. Cum poate cineva să lupte împotriva ei? Cum au depăşit unii această problemă serioasă?

Să facem faţă singurătăţii

Lui Helen * îi place să fie singură când ia unele decizii, dar îşi dă seama că singurătatea poate fi periculoasă. Când era mică, nu reuşea să comunice cu părinţii ei. Neştiind cum să le atragă atenţia, se izola în camera ei. Iată ce ne spune Helen: „Începusem să am tulburări alimentare. Căzusem pradă depresiei. Îmi ziceam: «De ce să-mi fac griji din cauza părinţilor mei, de vreme ce lor nu le pasă de mine?» Apoi, m-am gândit că dacă m-aş căsători, aş putea scăpa de golul interior pe care îl săpa în mine singurătatea. Credeam că salvarea mea era căsătoria. Dar apoi m-am gândit: «De ce să mai distrug o viaţă? Mai întâi de toate trebuie să-mi pun gândurile în ordine!» I-am cerut ajutor lui Iehova în rugăciune, vorbindu-i despre chinurile mele sufleteşti.

Am găsit câteva cuvinte deosebit de încurajatoare în Biblie, precum cele din Isaia 41:10: «Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele». Aceste cuvinte m-au ajutat enorm, deoarece mă simţeam ca şi cum n-aş fi avut tată. În prezent, citesc Biblia cu regularitate şi mă rog Tatălui meu ceresc. Am reuşit să înving singurătatea“.

Pierderea cuiva drag în moarte lasă în urmă tristeţe şi singurătate. Luisa, care are 16 ani, vorbeşte despre suferinţa ei: „Când aveam cinci ani, tata a fost ucis. Am încercat să mă apropii de bunica, crezând că ea îmi putea alina durerea. Dar n-am simţit niciodată că mă iubeşte. Nu prea mi s-a arătat afecţiune în copilărie, deşi atunci aveam cea mai mare nevoie de ea. Pe la opt-nouă ani, am încercat de trei ori să mă sinucid. Credeam că ăsta era cel mai bun lucru pe care-l puteam face pentru familia mea, deoarece mama se lupta să ne asigure cele necesare traiului mie şi celorlalte trei surori ale mele. Apoi am început să ne asociem cu Martorii lui Iehova. Doi tineri căsătoriţi s-au interesat sincer de mine. Îmi spuneau adesea: «Ţinem mult la tine şi avem nevoie de tine». Cuvintele «avem nevoie de tine» mi-au dat multă tărie. Uneori nu reuşesc să mă exteriorizez, dar când citesc unele articole din Turnul de veghe şi Treziţi-vă!, îi mulţumesc lui Iehova pentru aceste publicaţii din care se vede iubirea lui. Am făcut multe schimbări. Mi-am recăpătat zâmbetul şi pot să-i spun mamei tot ce am pe suflet, să împart cu ea bucuriile şi tristeţile. Sunt momente când amintirile mă copleşesc, dar nu la fel ca în trecut când am încercat să mă sinucid sau când nu mai voiam să vorbesc cu cei dragi. Am mereu în minte cuvintele psalmistului David: «Din cauza fraţilor şi prietenilor mei, voi spune: „Pacea să fie înăuntrul tău!“»“ — Psalmul 122:8.

Martha a divorţat acum 22 de ani, timp în care şi-a crescut copilul. „Când îmi dau seama că ceva nu mi-a ieşit cum trebuie, sentimentele de inutilitate şi de singurătate tind să reapară“, spune ea. Cum reuşeşte să facă faţă acestor trăiri? Ea explică: „Am ajuns la concluzia că cea mai bună modalitate de a le înfrunta este aceea de a vorbi imediat cu Iehova Dumnezeu. Când mă rog, ştiu că nu sunt singură. Iehova mă înţelege mai bine decât mă înţeleg eu. Dar caut şi modalităţi de a arăta interes sincer faţă de alţii. Ministerul cu timp integral este o armă puternică în lupta împotriva sentimentelor negative. Când vorbeşti cu alţii despre binecuvântările Regatului lui Dumnezeu şi înţelegi că interlocutorii tăi nu au nici o speranţă şi că nu văd nici o soluţie la problemele lor, ajungi să-ţi dai seama că ai pentru ce să trăieşti şi să continui lupta“.

Elba e în vârstă de 93 de ani, iar singura ei fiică slujeşte ca misionară într-o ţară străină. Ea ne spune cum reuşeşte să facă faţă sentimentelor de singurătate: „Când fiica şi ginerele meu au primit invitaţia de a urma cursurile Şcolii Biblice Galaad a Societăţii Watchtower, le-am văzut feţele radiind de bucurie şi m-am bucurat şi eu cu ei. Mai târziu, când au fost repartizaţi într-o altă ţară, am început să fiu un pic egoistă. Ştiam că n-am să-i mai am aproape, iar asta m-a întristat. Mi se părea că mă aflam în aceeaşi situaţie în care s-au aflat Iefta şi fiica lui, despre care citim în Judecătorii, capitolul 11. A trebuit să mă rog lui Iehova cu lacrimi şi să-i cer să mă ierte. Copiii ţin legătura cu mine. Ştiu că sunt foarte ocupaţi, dar oriunde ar sluji, ei îşi fac timp să mă ţină la curent cu activităţile lor şi să-mi împărtăşească experienţe din minister. Le citesc scrisorile de nenumărate ori. E ca şi cum ar vorbi cu mine în fiecare săptămână. Le sunt atât de recunoscătoare pentru asta! În plus, bătrânii de congregaţie se ocupă mult de noi, cei în vârstă şi infirmi; ei sunt atenţi să avem asigurat transportul la întrunirile congregaţiei şi se îngrijesc şi de alte necesităţi ale noastre. Pentru mine surorile şi fraţii spirituali sunt o binecuvântare de la Iehova“.

Şi tu poţi să învingi singurătatea

Indiferent dacă eşti tânăr sau în vârstă, dacă eşti căsătorit sau celibatar, dacă ai părinţi sau eşti orfan, dacă ţi-ai pierdut în moarte pe cineva drag sau ai de luptat împotriva singurătăţii din vreun alt motiv, există modalităţi de a face faţă sentimentelor negative! Jocabed, o tânără de 18 ani, al cărei tată şi-a abandonat familia formată din şase membri şi a plecat în altă ţară, spune: „Vorbeşte deschis! E important să spui ce simţi! Altminteri, nimeni nu te va înţelege. . . . Nu te mai gândi atât de mult la tine. Cere ajutorul celor maturi, nu celor tineri care s-ar putea afla într-o situaţie mai rea decât a ta“. Luisa, menţionată mai înainte, spune: „Dacă ne rugăm din inimă lui Iehova vom putea depăşi situaţii care ni se par fără ieşire“. Jorge, care şi-a pierdut soţia în moarte, arată cum face el faţă singurătăţii: „E nevoie de perseverenţă. Mă ajută mult faptul că mă interesez de alţii. «Împărtăşind aceleaşi sentimente» când vorbim cu alţii, putem da sens conversaţiilor noastre şi putem descoperi ce e frumos în alţii“. — 1 Petru 3:8.

Da, există multe modalităţi de a învinge singurătatea. Dar va veni vreodată timpul când singurătatea va fi de domeniul trecutului? Cum se va întâmpla aceasta? Următorul articol va răspunde la aceste întrebări.

[Notă de subsol]

^ par. 4 Unele nume au fost schimbate.

[Text generic pe pagina 8]

„Dacă ne rugăm din inimă lui Iehova vom putea depăşi situaţii care ni se par fără ieşire.“ — Luisa

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Cum puteţi învinge singurătatea

▪ Aminteşte-ţi mereu că situaţia în care eşti acum se poate schimba, că nu va continua la nesfârşit şi că nu eşti singurul care se confruntă cu aşa ceva.

▪ Nu cere prea mult de la tine.

▪ Recunoaşte-ţi propria valoare.

▪ Ai grijă la alimentaţie, fă exerciţii fizice cu regularitate şi dormi suficient.

▪ Când eşti singur foloseşte-ţi creativitatea şi învaţă lucruri noi.

▪ Fii atent să nu-i judeci pe alţii prin prisma a ceea ce ai trăit tu.

▪ Preţuieşte-ţi prietenii şi calităţile lor unice. Străduieşte-te să-ţi faci prieteni buni. Discută cu cei mai în vârstă, care au experienţă.

▪ Fă ceva pentru alţii — zâmbeşte-le, spune-le o vorbă bună, împărtăşeşte-le o idee biblică. Sentimentul că ceilalţi au nevoie de tine este un antidot la singurătate.

▪ Nu visa cu ochii deschişi la personaje din filme, din romane sau la staruri de televiziune, imaginându-ţi că fac parte din cercul tău de prieteni.

▪ Dacă eşti căsătorit, nu te aştepta ca partenerul tău să-ţi satisfacă toate necesităţile afective. Învăţaţi să colaboraţi, să lăsaţi de la voi, să vă ajutaţi şi să vă susţineţi unul pe altul.

▪ Învaţă să comunici cu alţii, să fii un bun ascultător. Concentrează-te asupra celor din jur şi a necesităţilor lor. Arată empatie.

▪ Recunoaşte că te simţi singur şi vorbeşte cu un prieten matur, în care ai încredere. Nu suferi în tăcere.

▪ Consumă cu moderaţie băuturi alcoolice sau renunţă la ele. Alcoolul nu te scapă de probleme — după un timp ele vor apărea din nou.

▪ Nu fi îngâmfat. Iartă-i pe cei ce te rănesc şi fă tot posibilul să restabileşti relaţiile cu ei. Fii gata să laşi garda jos.

[Legenda fotografiei de la pagina 6]

Cum poate cineva să învingă singurătatea?