Salt la conţinut

Salt la cuprins

Minţi chinuite

Minţi chinuite

 Minţi chinuite

NICOLE avea perioade de melancolie încă de la vârsta de 14 ani. Însă la 16 ani a început să simtă ceva diferit: o euforie neobişnuită asociată cu o energie excesivă. Pe lângă învălmăşeala de gânduri, incoerenţa în vorbire şi lipsa somnului îşi suspecta în mod nejustificat prietenii că profită de slăbiciunile ei. Apoi, Nicole a început să susţină că putea să schimbe, prin voinţă, culoarea obiectelor. În acest moment, mama lui Nicole şi-a dat seama că fiica ei avea nevoie de ajutor medical. Prin urmare, a dus-o la spital. După ce i-au urmărit îndeaproape schimbările de dispoziţie, medicii au stabilit diagnosticul: Nicole suferea de tulburare bipolară *.

Asemenea lui Nicole, milioane de oameni din întreaga lume suferă de o tulburare a dispoziţiei: fie de tulburare bipolară, fie de o formă clinică de depresie. Efectele acestor afecţiuni pot fi devastatoare. „Am suferit ani de zile“, afirmă un bolnav bipolar pe nume Steven. „Treceam prin stări depresive îngrozitoare, ca apoi să fiu cuprins de stări de euforie extremă. Deşi tratamentul şi medicamentele m-au ajutat mult, a trebuit să lupt.“

Care sunt cauzele tulburărilor de dispoziţie? Ce simte o persoană care suferă de depresie sau de tulburare bipolară? Cum pot primi bolnavii, dar şi cei ce îi îngrijesc, sprijinul de care au nevoie?

[Notă de subsol]

^ par. 2 Se mai numeşte psihoză maniaco-depresivă. E bine de reţinut că unele dintre aceste simptome ar putea indica şi schizofrenie, consum de droguri sau chiar modificări normale de comportament caracteristice adolescenţei. Diagnosticul se stabileşte numai după o examinare atentă efectuată de un specialist.