Lumea în obiectiv

Rechini mutilaţi

Pescarii caută rechini în apele oceanelor; când îi găsesc, le taie aripioarele şi le aruncă corpurile moarte peste bord. În revista Science News se afirmă că „aceste mutilări oribile se fac, nici mai mult nici mai puţin, pentru a satisface cererea amatorilor de supă [de aripioare de rechin], foarte scumpă de altfel“. În august 2002, Paza de Coastă a Statelor Unite a arestat un vas havaian în largul coastei mexicane după ce a descoperit pe el o încărcătură de 32 t de aripioare de rechin. Pe vas n-au mai fost găsite alte părţi din corpul rechinilor. „Monstruoasa încărcătură este dovada masacrării a cel puţin 30 000 de rechini şi înseamnă pierderea a circa 580 000 kg de carne de rechin“, se spune în revistă. „Pe glob, flotele de pescuit ucid circa 100 milioane de rechini anual.“ Cum, pe piaţă, 450 g de aripioare de rechin sunt vândute cu peste 200 $, cererea de aripioare, cerere mereu în creştere, nu poate fi satisfăcută.

 Administrarea timpului

În urma unui studiu efectuat recent s-a ajuns la concluzia că „persoanele care se plâng că nu au destul timp se înşală“, se spune în The Australian. Lucrarea aduce în discuţie un studiu condus de Universitatea din New South Wales (Sydney, Australia) şi de Australian National University. Aici se afirmă: „Mulţi dintre noi petrecem mai mult timp decât e necesar muncind sau efectuând treburi casnice“. Cercetătorii au calculat cât timp trebuie să muncească un cuplu fără copii pentru a-şi satisface necesităţile de bază. Apoi, ei au comparat acest rezultat cu numărul de ore pe care le petrece în realitate cuplul muncind. Studiul a arătat că fiecare din aceste cupluri „petrece în total 79 de ore la serviciu, 37 de ore în gospodărie şi 138 de ore pentru lucruri personale. Însă, pe săptămână, ar fi suficiente doar 20 de ore de muncă [10 ore fiecare], 18 ore pentru treburile gospodăreşti şi 116 ore pentru lucruri personale [incluzând aici şi mâncatul şi dormitul]“. Dacă un cuplu şi-ar simplifica viaţa, ar putea beneficia de încă 100 de ore libere pe săptămână. Potrivit cu The Australian, studiul arată că acele cupluri care muncesc şi care nu au copii „pretind că stau cel mai rău cu timpul; însă, realitatea este cu totul alta, deoarece cuplurile cu copii sunt mult mai presate de timp“.

Diabetul se răspândeşte în India

Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că pe glob sunt peste 170 de milioane de oameni bolnavi de diabet. India este ţara cu numărul cel mai mare de diabetici — 32 de milioane —, iar, potrivit ziarului Deccan Herald, această cifră va ajunge, până în 2005, la peste 57 de milioane. La un congres internaţional pe tema diabetului în Asia, congres ţinut în Sri Lanka, specialiştii au amintit drept cauze principale ale acestei creşteri drastice a numărului de diabetici: alimentaţia, schimbarea stilului de viaţă, stresul, factorii genetici, greutatea mică la naştere şi hrănirea în exces a nou-născuţilor. În India, tratamentul pentru diabet costă mai puţin decât oriunde în lume. Însă complicaţiile bolii continuă să fie numeroase, iar rata mortalităţii rămâne ridicată — în parte din cauză că bolnavii nu sunt conştienţi de boala lor, iar diagnosticul este stabilit cu întârziere. Un studiu condus în oraşele mari ale Indiei a arătat că 12% din populaţia adultă suferă de diabet, iar 14% au toleranţa scăzută la glucoză ceea ce adesea conduce la diabet.

Corespondenţi de război traumatizaţi

„Un număr mare [de corespondenţi de război] au fost foarte traumatizaţi de lucrurile pe care le-au văzut şi prin care au trecut“, se spune în The New York Times. Ziarul făcea referire la „un studiu efectuat în rândul a [140] de corespondenţi de război din şase mari agenţii de ştiri care transmit cu regularitate ştiri din războaie şi din alte conflicte armate“. În articol se mai spunea: „Corespondenţii de război suferă de depresie gravă şi de tulburări legate de stresul post-traumatic într-o măsură mult mai mare decât alţi reporteri [un grup de 107 persoane] care nu transmit ştiri de pe câmpul de luptă“. Între simptome sunt incluse „amintiri dureroase ale traumei trăite, coşmaruri frecvente, iritabilitate, dificultăţi de concentrare şi hipervigilenţă“. În plus, „corespondenţii de război au mărturisit că au unele dificultăţi pe plan social, . . . de exemplu: nu se pot integra în societate, nu vor să se asocieze cu prietenii, întâmpină dificultăţi în menţinerea unor bune relaţii cu ceilalţi şi consumă alcool pentru a atenua starea de permanentă încordare în care se află“. Persoanele incluse în studiu „au petrecut [în medie] 15 ani în zone de conflict, precum Bosnia, Rwanda, Cecenia, Somalia şi Afganistan“.

Europenii îmbătrânesc

„Bătrâna Europă se ridică, din ce în ce mai mult, la înălţimea numelui ei“, se spune în ziarul spaniol El País. În aproape toate ţările Uniunii Europene, cel puţin 20% din populaţie depăşeşte vârsta de 60 de ani. Demografii prezic că în anul 2050, 4 din 10 cetăţeni din unele ţări, precum Austria, Italia şi Spania, vor avea peste 60 de ani. La cea de-a doua conferinţă mondială pe tema îmbătrânirii, ţinută la Madrid (Spania) s-a spus că îmbătrânirea treptată a populaţiei va impune unele schimbări pe plan social şi economic. Pensiile şi asigurările de sănătate vor fi mai greu de acoperit. De pildă, angajatorii vor trebui să angajeze persoane mai în vârstă, să stabilească un program de lucru flexibil sau să împartă la mai multe persoane munca efectuată în mod normal de una singură şi să aibă în vedere planuri de pensionare eşalonată. Mai mult decât atât, „ţinând cont de faptul că vor fi mai puţini tineri, companiile care vor să prospere trebuie să-şi direcţioneze produsele şi serviciile către cei mai în vârstă“, spune un om de afaceri spaniol, Josep Maria Riera.

Educaţia sexuală — necesară acum mai mult ca oricând

Potrivit unor cifre date publicităţii în Germania, în perioada 1996–2001 numărul avorturilor a crescut cu 60% în rândul tinerelor de 15–17 ani şi cu 90% în rândul fetelor şi mai tinere, se spune în Der Spiegel. Norbert Kluge, de la Universitatea din Koblenz-Landau, afirmă că, deşi copiii ating maturitatea sexuală la o vârstă tot mai mică, ei nu au parte de o ‘educaţie sexuală corespunzătoare — şi mai ales, nu suficient de devreme’. Copiii trebuie să primească educaţie sexuală înainte de a împlini zece ani, însă mulţi părinţi se sustrag de la această îndatorire, spune Kluge. Potrivit cu Berliner Morgenpost, directorul Consiliului federal al părinţilor din Bonn îi sfătuieşte pe părinţi ca atunci când discută cu copiii lor despre sex să pună accentul mai degrabă pe sentimente, precum „iubirea şi legătura afectivă dintre două persoane“, decât pe procesul biologic în sine.

E-mail-ul şi relaţiile interumane

În opinia a doi cercetători, angajaţii pot comunica prin e-mail cu un coleg de serviciu care lucrează pe acelaşi etaj cu ei la fel cum discută şi cu nişte colegi care lucrează în zone cu fus orar diferit, se spune în ziarul canadian Globe and Mail. În legătură cu efectul pe care-l poate avea e-mail-ul asupra deprinderilor în relaţiile cu ceilalţi, David Crystal, profesor de lingvistică la Universitatea din Wales, afirmă următoarele: „Reacţiile simultane sunt o caracteristică de bază a conversaţiei“, dar prin e-mail ele nu se pot produce din cauza intervalului de timp dintre primirea unui mesaj şi răspunsul la acesta. Mai mult, o persoană care trimite un e-mail poate să monopolizeze conversaţia fără a fi întreruptă. „Abilitatea de a vorbi şi de asculta într-o conversaţie este o esenţială în relaţiile interumane“, se afirmă în Globe.

Două categorii de nervi?

Fiinţele umane sunt înzestrate cu un sistem nervos deosebit, care le permite să simtă iubirea şi tandreţea, se spune în Bild der Wissenschaft, o revistă de ştiinţă din Germania. Oamenii de ştiinţă suedezi au observat la o femeie care îşi pierduse receptorii tactili principali că ea încă simţea o senzaţie plăcută când era atinsă cu o pensulă moale. Ei au descoperit că această senzaţie plăcută era produsă de o reţea nervoasă secundară aflată în piele, reţea alcătuită din fibre lente numite fibre tactile de tip C. Această reţea nu reacţionează decât la atingeri uşoare şi stimulează acele arii ale creierului care au legătură cu producerea sentimentelor. În privinţa motivului pentru care oamenii ar fi înzestraţi cu două categorii de nervi, International Herald Tribune comentează: „Fibrele lente funcţionează de la primele ore de viaţă ale unui om, poate chiar de când se află în uter, în timp ce fibrele rapide se dezvoltă treptat după naştere. Nou-născuţii sunt capabili să simtă iubirea din atingerea mamei sau a tatălui lor chiar înainte de a putea simţi atingerea în sine“.