Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

 De la cititorii noştri

Tinerii se întreabă Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce nu mă iubeşte părintele meu?“ (22 septembrie 2002). Am 16 ani şi nu mi-am văzut tatăl de la vârsta de 4 ani. În acest articol se vorbea despre aceleaşi sentimente pe care le am şi eu. Aţi avut dreptate când aţi spus că puţine sentimente rănesc atât de mult ca acela pe care-l încerci când eşti abandonat de unul dintre părinţi. Vă mulţumesc pentru această hrană spirituală venită la momentul potrivit.

J. J., Statele Unite

După 13 ani de când s-au separat, părinţii mei s-au hotărât să divorţeze. Nu înţelegeam de ce sufeream atât de mult, deoarece am crezut că depăşisem trauma cu mult timp în urmă. Acum, faptul că am înţeles motivul marii tristeţi pe care am simţit-o mă ajută să fiu mai specifică în rugăciunile mele şi să-mi arunc şi povara aceasta asupra lui Iehova.

M. D., Italia

Tata ne-a părăsit când eu aveam şase ani. De atunci nu prea a ţinut legătura cu mine. Ani de zile m-am luptat cu sentimente de vinovăţie. Drept urmare, mereu mi-a fost greu să le vorbesc altora despre sentimentele mele. Experienţele pe care le-aţi amintit în articol m-au mişcat şi m-au ajutat să înţeleg că nu sunt singura care trece prin astfel de situaţii. Vă rog să nu pierdeţi din vedere foloasele pe care le tragem noi, cititorii, din aceste articole şi recunoştinţa pe care o simţim pentru ele!

A. H., Anglia

Am 16 ani, şi nu de mult tata a divorţat de mama. Fratele meu mai mic, sora mea mai mare şi eu am fost pur şi simplu distruşi. Nu-mi venea să cred când am citit acest articol. În momentul în care l-am început, am izbucnit în plâns. Descria fiecare sentiment al meu. Cuvintele erau pline de tandreţe şi de iubire. Pe măsură ce citeam, eram tot mai impresionată. De multe ori m-am întrebat dacă într-adevăr meritam să fiu iubită de tata. Acest articol mi-a adus atâta mângâiere! Nu există nimic mai înălţător decât convingerea că, deşi tatăl meu uman nu mă iubeşte, Iehova mă va iubi mereu. Nu trebuie să-mi fac griji că într-o bună zi se va răzgândi şi îmi va întoarce spatele.

A. M., Statele Unite

Tata era alcoolic, iar mama suferea mult din cauza asta. Noi, copiii, nu primeam prea multă atenţie. Mă simţeam lipsită de valoare şi chiar mă gândeam că ar fi fost mai bine să mor. Când mă rugam, strigam după ajutor. Când a apărut acest articol, m-am simţit atât de recunoscătoare! Am simţit multă mângâiere la gândul că până şi oamenii care se află într-o astfel de situaţie se pot bucura de succes în viaţă şi pot avea o viaţă fericită dacă aplică principiile biblice. Mi-am dat seama că şi eu pot fi fericită!

A. I., Japonia

Vanilia Sunt puţin îngrijorată cu privire la articolul „Vanilia: o mirodenie cu o istorie lungă“ (22 septembrie 2002). În urmă cu câţiva ani am citit un articol despre o vanilie toxică ce creşte în Mexic. Mulţi o cumpără şi nu ştiu că este toxică.

P. D., Statele Unite

„Treziţi-vă!“ răspunde: Unele tipuri de vanilie produse în Mexic, precum şi în alte ţări, conţin un extract din păstăi de tonka, în care se găseşte o mare concentraţie de cumarină. Din cauza posibilelor ei efecte toxice, această substanţă chimică a fost interzisă de Departamentul American pentru Controlul Alimentelor şi al Medicamentelor. Întrucât prezenţa cumarinei ar putea fi imposibil de detectat cu ochiul liber sau prin miros, consumatorii sunt sfătuiţi să cumpere vanilie doar de la surse demne de încredere. Mai mult decât atât, întrucât vanilia pură este scumpă datorită costului de producţie, când vor să cumpere vanilie şi au ocazia de a lua ceea ce ei consideră a fi un adevărat „chilipir“, consumatorii trebuie să fie foarte precauţi.