Salt la conţinut

Salt la cuprins

Un gard care influenţează vremea

Un gard care influenţează vremea

 Un gard care influenţează vremea

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

STRĂBĂTEA cândva statul Australia Occidentală de la nord la sud. Când a fost terminat în 1907, acest gard de lemn şi de sârmă, lung de 1 830 km, era cea mai lungă structură de felul acesta din lume. Numele lui oficial a fost Gardul numărul 1 împotriva iepurilor.

Aşa cum îi spune numele, scopul iniţial pentru care a fost construit acest gard era de a sluji drept „zid de apărare“ împotriva invaziei iepurilor care migrau străbătând Australia spre vest, invazie ce a avut loc spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Această barieră veche de o sută de ani a rezistat în mare parte până în zilele noastre. În ultimii ani, ea a devenit un subiect de interes ştiinţific dintr-un motiv surprinzător. Se pare că această barieră făcută de om influenţează în mod indirect vremea.

Înainte de a vorbi despre modul în care un gard nu cu mult mai înalt de un metru poate exercita o astfel de influenţă, să aflăm mai multe despre istoria acestei construcţii neobişnuite.

O luptă pierdută

În efortul de a stăvili invazia iepurilor, 400 de muncitori au lucrat din 1901 până în 1907 la construirea Gardului numărul 1 împotriva iepurilor. Potrivit Ministerului Agriculturii din Australia Occidentală, „aproximativ 8 000 de tone de materiale au fost transportate cu vaporul şi apoi cu trenul până la anumite depozite, după care au fost trase cu caii, cu cămilele şi cu măgarii până la diversele locuri de construcţie aflate în zone rupte de civilizaţie“.

De ambele părţi ale gardului, muncitorii curăţau vegetaţia pe o fâşie lată de circa trei metri. Unii copaci doborâţi erau folosiţi ca stâlpi pentru gard, iar unde nu erau copaci se aduceau stâlpi de metal. La sfârşitul lucrărilor, gardul nu numai că era o barieră împotriva iepurilor, dar şi străjuia un drum ce străbătea continentul.

Întrucât îndrepta iepurii spre nişte locuri îngrădite speciale, unde mureau, gardul slujea drept plasă uriaşă. Cu toate acestea, iepurii reuşeau să treacă gardul. Cum? În migraţia lor năvalnică spre vest, ei se urcau pe grămezile de iepuri morţi din apropierea sârmei, reuşind astfel să treacă în număr mare peste gard. Pornind de la gardul iniţial s-au mai construit două garduri. Această reţea se întindea pe o lungime de 3 256 km.

O mărturie a perseverenţei umane

Pe toată distanţa acestei bariere foarte lungi patrulau câţiva paznici de graniţă, precum Frank Broomhall. Iată ce spune el în cartea sa The Longest Fence in the World: „Paznicul avea responsabilitatea . . . să întreţină gardul şi drumul de lângă gard . . . tăind pe o lăţime corespunzătoare scrubul şi copacii de pe ambele părţi, să păstreze în bună stare porţile, care erau situate la o distanţă de aproximativ 32 km una de alta, şi să scoată [iepurii] din ocolurile-capcană“.

Meseria paznicului de graniţă trebuie să fi fost una dintre cele mai singuratice ocupaţii din lume, fiind însoţit doar de cămile. Fiecare paznic era însărcinat cu întreţinerea mai multor kilometri de gard, ce părea că nu se mai sfârşeşte. Unii paznici nu aveau nici măcar cămile, deoarece primiseră responsabilitatea de a străbate cu bicicleta porţiunea de drum accidentat aflat de-a lungul gardului repartizat. În zilele noastre, partea care a mai rămas e supravegheată dintr-un vehicul confortabil cu tracţiune integrală.

Un eşec, dar nu total

Deşi nu a reuşit să stăvilească valul de iepuri, gardul a fost o barieră eficientă împotriva unui alt aducător-de-necazuri: emu, o pasăre autohtonă. În 1976, peste 100 000 de exemplare din această specie de păsări uriaşe şi nezburătoare s-au hotărât să migreze spre terenurile fertile din vest. Gardul însă le-a oprit elanul şi, deşi a fost necesară stârpirea a 90 000 de păsări, cea mai mare parte a recoltei din acel an a putut fi salvată.

De la această criză încoace, s-a consolidat o porţiune de 1 170 km, iar linia gardului a fost modificată în scopul ocrotirii terenurilor agricole din Australia Occidentală de invazia cârdurilor de păsări emu şi a  haitelor de câini sălbatici. * Prin urmare, gardul a devenit o linie de demarcaţie. El delimitează, la est, terenurile sterpe din inima Australiei de câmpurile întinse cultivate cu grijă din vest, unde se practică agricultura.

Un gard ce influenţează vremea

Chiar acest contrast izbitor în ce priveşte vegetaţia poate explica efectul pe care pare să-l aibă gardul asupra vremii. Iată ce se spune în revista ştiinţifică The Helix: „Deşi pare incredibil, la est de gard cantitatea de precipitaţii a crescut, iar la vest a scăzut“. Astfel, vegetaţia autohtonă din est are parte de o rezervă naturală şi constantă de apă, pe când agricultorii din vest sunt nevoiţi să recurgă tot mai mult la irigaţii. Amintind unul dintre posibilele motive ale acestor schimbări, revista explică: „Pe terenurile agricole din vest, plantele de cultură, care au rădăcini scurte, nu transpiră la fel de mult ca plantele autohtone, cu rădăcini mai lungi, care cresc pe terenurile din est“.

Vorbind despre alt factor, profesorul Tom Lyons, specialist în fenomene atmosferice, afirmă: „Iată teoria noastră: întrucât vegetaţia autohtonă este mult mai închisă la culoare decât terenul agricol, ea eliberează mai multă căldură în atmosferă, ceea ce duce la . . . apariţia turbulenţelor, care, la rândul lor, contribuie la formarea norilor“.

Deşi, potrivit dovezilor, Gardul împotriva iepurilor nu i-a salvat pe agricultorii din Australia Occidentală de invazia acestor rozătoare, influenţa pe care o are asupra vremii şi învăţămintele pe care le tragem cu privire la administrarea judicioasă a terenurilor nu sunt deloc de neglijat.

[Notă de subsol]

^ par. 15 În prezent, gardul se numeşte State Barrier Fence.

[Harta de la paginile 14, 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Gardul numărul 1 împotriva iepurilor

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Iepuri

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Patrularea de-a lungul gardului la începutul secolului al XX-lea

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Păsări emu

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Întinzându-se pe o distanţă de 1 833 km, Gardul numărul 1 împotriva iepurilor a fost una dintre cele mai lungi linii de gard continuu din lume. El delimitează terenurile sterpe de cele agricole şi exercită influenţă asupra vremii

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 15]

Toate fotografiile color: Department of Agriculture, Western Australia; centru sus: cu amabilitatea Battye Library Image number 003582D