Salt la conţinut

Salt la cuprins

„Aurul Roşu“ din Mediterana

„Aurul Roşu“ din Mediterana

 „Aurul Roşu“ din Mediterana

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ITALIA

CÂNDVA, învăţaţii nu puteau să se decidă: Este plantă ori mineral? Culoarea-i vie i-a fascinat mult timp pe admiratori. Secole la rând, a fost obiect de decor, materie primă pentru artişti, talisman, medicament şi chiar mijloc de plată. Astăzi e întrebuinţat în special la confecţionarea bijuteriilor. Despre ce este vorba? Despre coralul roşu din Mediterana — atât de preţios, încât a fost denumit aurul roşu.

Dar ce este, de fapt, coralul roşu? Unde şi în ce fel se formează el? Ce metode se folosesc pentru a-l pescui? Cum a fost prelucrat de meşteşugari în trecut? Şi cum stau lucrurile în prezent?

Animal, plantă sau mineral?

Naturaliştii au descris coralul roşu (Corallium rubrum), felul în care era pescuit şi în care era folosit încă din vechime. Până în secolul al XVIII-lea nu se înţelesese că orice coral reprezintă, de fapt, rămăşiţele scheletului unei vietăţi din regnul animal. Ceea ce aduce cu nişte flori sau cu un copac în miniatură sunt în realitate tentacule ale unor creaturi vii — coloniile de polipi. Ramurile, care ajung până la 25–30 de centimetri lungime, sunt depozite solide de substanţă calcaroasă produsă de colonii întregi de astfel de organisme pentru a se autoapăra. Fiecare ramură are o singură culoare, dar se pot distinge mai multe nuanţe de roşu. Coralul roşu poate creşte pe orice suprafaţă solidă — pe o rocă, pe un vas naufragiat sau chiar pe o ghiulea foarte veche — la o adâncime de până la 250 de metri; însă are nevoie de ape liniştite, nepoluate, cu salinitate ridicată şi cu o temperatură cuprinsă între 10 şi 29°C. Trăieşte în apele mediteraneene ale Albaniei, Algeriei, Franţei, Greciei, Italiei, Iugoslaviei, Marocului, Spaniei, Tunisiei şi în apele Atlanticului ce scaldă ţărmul Marocului şi al Insulelor Capului Verde. Se estimează că, în cazul coloniilor tinere, rata de creştere în lungime este de 4–8 milimetri pe an, iar în diametru este de circa 1,5 milimetri pe an.

 Preţuit din vremuri străvechi

Potrivit mărturiilor arheologice, coralul este de mult timp apreciat, prelucrat de meşteşugari şi comercializat. La început, omul probabil doar culegea ramurile de coral aduse de valuri pe plajele Mediteranei. Fragmente de coral roşu folosite, probabil, ca amulete au fost descoperite în Elveţia, în mormintele vechi. Ele au fost găsite printre bijuteriile unei zeităţi sumeriene. Egiptenii, la rândul lor, apreciau foarte mult coralul roşu. Evreii din timpurile antice îl considerau la fel de preţios precum argintul şi aurul ales (Proverbele 8:10, 11NW; Plângerile 4:7NW). Celţii îi atribuiau şi ei o mare valoare, folosindu-l la decorarea armelor şi a frâielor de la cai.

Naturalistul roman Pliniu ne spune că, în secolul I, coralul roşu era pescuit în Golful Leilor, de-a lungul coastei de vest a Peninsulei Italice şi în apele din jurul Siciliei. Coloniile erau smulse cu ajutorul plaselor ori erau tăiate cu nişte unelte de fier ascuţite. Pe atunci, coralul era considerat un remediu pentru febră, pentru calculii renali şi pentru afecţiunile oculare. Se credea şi că persoanele care-l purtau erau ocrotite de taifunuri şi de fulgere.

Prin secolul al X-lea, arabii din nordul Africii au inventat o unealtă pentru pescuitul coralilor. Aceasta era confecţionată din două prăjini de 4 sau 5 metri lungime, prinse în cruce şi avea la mijloc o piatră care să dea greutate; de ea atârnau mănunchiuri de plase, de aproximativ 8 metri lungime. Această unealtă era coborâtă din barcă în adânc, până la zona acoperită de corali şi era târâtă pe deasupra lor. Ramurile de coral se rupeau, se prindeau în plase, iar cu ajutorul uneltei erau scoase la suprafaţă. Diferite variante ale acestei metode au fost folosite până acum câţiva ani  când au fost interzise de teama de a nu se distruge fundul mării şi fauna acvatică; de atunci sunt folosiţi scafandrii. Teoretic, scafandrii pot fi mai selectivi şi pot produce mai puţine pagube, dar practic, unii au distrus coralii de pe fundul mării.

Un meşteşug tradiţional italienesc

Artizanii romani confecţionau amulete, mărgele pentru coliere şi sculpturi reprezentând scene mitologice şi de natură. Până în secolul al XII-lea, comerţul cu mărgele, nasturi şi alte obiecte — exportate de Genova în Constantinopol şi în diferite porturi mediteraneene — a fost înfloritor. Pe timpul lui Marco Polo (secolul al XIII-lea), coralii mediteraneeni erau foarte căutaţi în India şi în Indochina, iar negustorii arabi i-au dus până în ţinuturile îndepărtate ale Chinei.

Trapani, Napoli şi Genova, precum şi alte oraşe, produceau foarte multe obiecte decorative fin lustruite. În perioada manierismului şi în cea barocă (din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea), s-au remarcat produsele de Trapani: forme mici de coral aplicate pe suprafeţe de lemn ori pe suprafeţe metalice poleite cu aur ce împodobeau tot felul de obiecte — casete de bijuterii, talere, rame de tablouri, oglinzi şi ornamente bisericeşti. Scene reprezentând naşterea lui Isus erau sculptate cu migală în coral; iar mii de mărgeluţe fine de coral erau cusute pe haine scumpe şi pe draperiile din faţa altarelor. În special în secolul al XIX-lea se produceau o gamă largă de obiecte de podoabă, în toate stilurile şi de toate formele — seturi de bijuterii, diademe, cercei, pandantive, coliere, camee, broşe şi brăţări sculptate înfăţişând flori, frunze, animale şi desene de inspiraţie clasică.

Oraşul Torre del Greco, din golful Neapole (Italia), este specializat în prelucrarea coralului roşu. De fapt, în oraş se prelucrează aproximativ 90% din producţia mondială de coral roşu. Aici, artizani iscusiţi taie ramurile de coral cu ferăstraie circulare. Ramurile sunt apoi fie prelucrate la maşini pentru a se confecţiona mărgele sferice, fie şlefuite manual ca să se obţină anumite forme şi mărimi, după care sunt lustruite şi fixate în monturi de inele, de cercei şi de alte articole. În timpul procesului de producţie se pierde ori se îndepărtează între 50 şi 75% din materia primă; acesta e unul dintre motivele pentru care gramul de bijuterii din coral costă mai mult decât gramul de aur.

Industria de corali a cunoscut culmi ale gloriei şi ale prosperităţii. Din nefericire însă, în cartea Il Corallo Rosso (Coralul roşu), se spune că ea a atras şi persoane „ahtiate după profituri ce se obţin rapid şi uşor“, capabile să exploateze bancurile de corali până la „distrugerea lor“. Grija pentru viitorul acestui tip de corali şi pentru industria de corali a determinat părţile interesate să recomande o administrare raţională a resurselor. Deşi coralul roşu nu este considerat o specie pe cale de dispariţie, este din ce în ce mai greu să găseşti ramuri de coral suficient de mari ca să poată fi prelucrate de bijutieri. Astăzi, materia primă pentru bijuteriile italieneşti din coral provine şi din Pacific. În apele din jurul Japoniei şi al Taiwanului sunt pescuite specii diferite de corali, de la o adâncime de circa 320 de metri, folosindu-se chiar minisubmarine şi roboţi controlaţi de la distanţă. La 2 000 de kilometri nord-vest de ţărmurile hawaiene se află corali preţioşi care cresc la o adâncime de 1 500 de metri.

Minunatele bijuterii şi sculpturi de coral sunt toate mărturii ale iscusinţei artizanilor care au perpetuat această tradiţie remarcabilă. Iar pentru cei care admiră lucrarea mâinilor Creatorului nostru, „aurul roşu“ este doar unul dintre nenumăratele sale daruri pentru încântarea omului. — Psalmul 135:3, 6.

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Colier din secolul al XIX-lea confecţionat din 75 000 de mărgele din coral

[Provenienţa fotografiei]

Per gentile concessione del Museo Liverino, Torre del Greco

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Coral viu

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Diademă

Potir din secolul al XVII-lea

Set de bijuterii

[Provenienţa fotografiilor]

Toate fotografiile: Per gentile concessione del Museo Liverino, Torre del Greco

[Provenienţa fotografiei de la pagina 17]

Per gentile concessione del Museo Liverino, Torre del Greco