Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

Şobolanii şi oamenii în cursa pentru hrană

Potrivit organizaţiei CSIRO (Australian Commonwealth Scientific and Industrial Research Organization), la nivel mondial există 10 pui de şobolan la fiecare copil care se naşte. În fiecare zi trebuie hrănite aproximativ 360 000 de noi guri umane. Însă au nevoie de hrană şi 3 600 000 de noi şobolani care se nasc. De exemplu, Indonezia are o populaţie de aproximativ 230 de milioane de locuitori, iar circa 60% dintre ei îşi asigură necesarul zilnic de energie din orez. Însă în această ţară şobolanii consumă anual aproximativ 15% din recolta de orez. „Aceasta înseamnă că şobolanii mănâncă o cantitate de orez cu care s-ar putea hrăni un an întreg peste 20 de milioane de indonezieni“, declară dr. Grant Singleton, cercetător la CSIRO.

 Supa de pui — medicament natural pentru răceală

Supa de pui este de mult timp un leac tradiţional împotriva afecţiunilor căilor respiratorii, cum ar fi răcelile. În paginile cărţii Food — Your Miracle Medicine, dr. Irwin Ziment, specialist în afecţiuni pulmonare la Universitatea California din Los Angeles, a explicat cum acţionează acest remediu: „Puiul, la fel ca majoritatea alimentelor proteice, conţine şi un aminoacid natural numit cisteină, eliberat când se face supă din el. Din punct de vedere chimic, cisteina este extraordinar de asemănătoare cu un medicament numit acetilcisteină, pe care medicii îl prescriu bolnavilor cu bronşită şi infecţii respiratorii“. Medicamentul, iniţial extras din piele şi pene de pui, este un mucolitic: fluidifică şi creşte secreţia de mucus din nas, gât şi plămâni. Supa de pui acţionează într-un mod foarte asemănător. Pentru ca supa să fie un anticongestiv şi mai eficient, dr. Ziment recomandă să se adauge în supă usturoi, ceapă şi condimente picante, cum ar fi ardeiul iute.

Francezii şi paranormalul

În ciuda reputaţiei lor de oameni raţionalişti, mulţi francezi cred încă în fenomene paranormale. Potrivit unei ştiri date publicităţii de cotidianul francez Le Monde, cercetătorii au descoperit că „o treime din populaţie crede că trăsăturile de personalitate sunt determinate de semnele zodiacale, în timp ce un sfert din populaţie se încrede în prezicerile horoscopului“. Aproximativ 50% dintre francezi cred în vindecările prin credinţă şi în telepatie. În mod surprinzător, cercetările au dezvăluit că interesul faţă de ştiinţă nu risipeşte credinţa în fenomenele paranormale. Dimpotrivă, cei care nu prea au cunoştinţe în domeniul ştiinţific sunt mai puţin creduli decât cei consideraţi cunoscători în acest domeniu.

Insolaţie ucigătoare

Comentând ştirea referitoare la moartea starului sportiv american Korey Stringer provocată de insolaţie, revista Time a explicat că, într-o atmosferă fierbinte şi umedă, transpiraţia rezultată în urma unor eforturi intense nu se evaporă, probabil, destul de repede pentru a da voie corpului să se răcească. Acest lucru poate duce la insolaţie, care se caracterizează printr-o creştere a temperaturii corpului ce se poate dovedi mortală. Printre semnalele de alarmă în caz de insolaţie putem aminti ameţeală, dureri de cap, greaţă, stare de slăbiciune, confuzie mentală, puls accelerat şi piele uscată, fierbinte şi roşie. Pentru ca victima să fie salvată trebuie să i se răcească imediat corpul fie folosind pungi de gheaţă, fie prin alte metode. Însă e mult mai bine să previi decât să tratezi. „Nu faceţi exerciţii fizice în perioada cea mai caldă a zilei. Purtaţi îmbrăcăminte lejeră, care să permită aerului să circule în jurul corpului. Şi aveţi grijă să beţi multe lichide“, mai ales apă, recomandă Time. „Alcoolul, ceaiul şi băuturile răcoritoare, care acţionează ca diuretice, pot duce în realitate la o mai mare pierdere de lichide din corp.“

Companiile de tutun şi practicile lor discutabile

Documentele secrete ale unor companii de tutun au dezvăluit că acestea „i-au înşelat în mod deliberat pe fumători, făcându-i să creadă că ţigările pe care le fumează au un conţinut de gudron şi de nicotină mai scăzut decât în realitate“, semnalează revista britanică New Scientist. Să luăm un exemplu. În 1990, Comunitatea Europeană a fixat o limită de 15 mg de gudron la ţigaretă, precum şi o limită pentru nicotină. Însă documentele unei companii au dezvăluit că, în loc să modifice conţinutul ţigaretelor pentru a se încadra în aceste limite, societatea respectivă a manipulat cu bună ştiinţă standardele, modificând modul de măsurare a cantităţii acestor substanţe. Cum au reuşit să scape toate aceste companii fără să fie trase la răspundere? „Ele au reuşit să scape deoarece au deţinut, de fapt, controlul asupra comitetului ce stabilea efectuarea acestor teste“, anunţă New Scientist. Iată ce a declarat Stella Bialous, de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii: „Acest lucru ilustrează cât de inutile sunt normele de protecţie a consumatorului“.

Cea mai veche reclamă tipărită

Arheologii chinezi au scos la lumină cele mai vechi reclame tipărite din lume, anunţă China’s People’s Daily Online. Într-un mormânt descoperit în provincia chineză Hunan s-au găsit două bucăţi de hârtie, vechi de circa 700 de ani, despre care se crede că erau folosite la împachetarea pigmentului pentru culorile de ulei. „În partea de sus a foii, în dreapta, sunt 70 de caractere chinezeşti care prezintă sortimentul, calitatea şi caracteristicile produsului; pe hârtie mai este tipărită adresa magazinului“, precizează ştirea. Unele cuvinte din reclamă sunt izbitor de asemănătoare cu cele folosite în reclamele de astăzi. Iată un fragment: „Comparativ cu celelalte culori de ulei, nuanţa produsului nostru este unică“. După ce face observaţia că hârtia a apărut în Europa în secolul al XII-lea, iar Gutenberg a inventat tiparul cu litere mobile abia în secolul al XV-lea, ştirea mai precizează: „În China, fabricarea hârtiei datează încă din anul 105 A.D., când Ts’ai Lun a făcut pentru prima oară o foaie de hârtie; iar în secolul al IX-lea aici se tipărea deja cu ajutorul unor clişee de lemn“.

Biserica face comerţ

Întrucât numărul celor ce asistă la slujbe nu creşte, iar donaţiile scad, bisericile de pe tot cuprinsul Statelor Unite s-au lansat în activităţi comerciale laice pentru a avea cu ce să-şi plătească facturile. „Acesta e viitorul oricărei biserici întreprinzătoare“, a declarat Stephen Munsey, pastor superior la Centrul Creştin pentru Familii din Munster, Indiana. Potrivit ziarului The Wall Street Journal, bisericile se ocupă cu activităţi comerciale diverse: de la vinderea de cafea şi gogoşi în holul bisericii la restaurante care asigură întreaga gamă de servicii, înfiinţate pe terasa clădirii lor. O biserică din Jacksonville, Florida, a deschis în apropierea ei un centru comercial. Aici funcţionează o agenţie de turism, un salon de înfrumuseţare şi un restaurant care serveşte mâncăruri tradiţionale ale negrilor americani. Episcopul Vaughn McLaughlin, cel care a fondat biserica, a afirmat: „Isus dorea ca noi să aducem dobândă la ceea ce primim de la el“. Episcopul a adăugat că în anul 2000 biserica sa a obţinut un profit de peste 2 milioane de dolari.

Este canabisul inofensiv?

„Afirmaţiile potrivit cărora canabisul este inofensiv par să nu mai stea în picioare în faţa unui nou raport ce avertizează că drogul devine tot mai puternic şi că poate avea consecinţe grave şi pe termen lung asupra sănătăţii“, anunţă ziarul londonez The Independent. Profesoara Heather Ashton, de la Universitatea Newcastle (Anglia), a declarat: „Canabisul afectează aproape toate sistemele organismului uman. Acest drog înglobează multe dintre proprietăţile alcoolului, ale tranchilizantelor, ale opiaceelor şi ale halucinogenelor“. Se ştie că drogul afectează grav capacitatea de a conduce maşina. De asemenea, poate provoca boli mintale grave, inclusiv schizofrenie; afectează plămânii de 5 ori mai mult decât ţigările; poate cauza o formă de cancer laringian rar întâlnită; şi poate provoca infarct în cazul unor consumatori tineri. În anii ’60, ţigările de marijuana conţineau în general 10 mg de THC, o substanţă chimică ce afectează creierul. „În prezent, existând metode mai sofisticate de cultivare şi de încrucişare a canabisului, o ţigaretă de marijuana poate conţine 150 mg de THC, iar în cazul în care se adaugă ulei de haşiş poate ajunge până la 300 mg de THC“, se arată în ziar.

Aţi înţeles ce v-a zis medicul?

„Comunicarea medic-pacient se află în impas“, anunţă ziarul brazilian Folha de S. Paulo. În urma unui sondaj efectuat la secţia de urgenţă a unei unităţi de pediatrie dintr-un spital din São Paulo s-a constatat că 25% dintre părinţii care îşi însoţeau copiii plecau din cabinetul medicului fără să înţeleagă diagnosticul pus, 24% nu puteau să citească reţeta din cauza scrisului indescifrabil, iar 90% nu-şi mai aminteau numele medicului. Există câteva motive care stau la baza eşecului acestei comunicări. Printre ele se numără consultaţiile „rapide şi impersonale“, ceea ce îi face pe pacienţi „să fie nemulţumiţi de diagnosticul pus de medic şi să nu mai aibă încredere în acel diagnostic“; folosirea de către medici a prea mulţi termeni de specialitate; şi faptul că medicii nu mai sunt nevoiţi să pună atât de multe întrebări ca în trecut, întrucât au la dispoziţie teste medicale moderne. Articolul din ziar menţionează încă un motiv amintit de o psihiatră, şi anume „bariera emoţională“ pe care mulţi medici o ridică „pentru a se proteja de durere, suferinţă, nelinişte şi teama de moarte“.