Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum au apărut universul şi viaţa?

Cum au apărut universul şi viaţa?

 Cum au apărut universul şi viaţa?

„Ştiinţa fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiinţă este oarbă.“ — Albert Einstein.

TRĂIM timpuri în care se petrec lucruri uimitoare la o scară fără precedent. Noile descoperiri din spaţiu îi constrâng pe astronomi să-şi revizuiască punctul de vedere despre originea universului. Mulţi oameni sunt fascinaţi de cosmos şi îşi pun eternele întrebări: Cum au apărut universul şi viaţa şi de ce?

Şi chiar dacă nu ne-am gândi la univers — ci, de exemplu, la noi înşine —, recenta cartografiere a codului genetic uman generează următoarele întrebări: Cum a fost creată multitudinea formelor de viaţă? Şi cine le-a creat, dacă au fost create de cineva? Extraordinara complexitate a codului nostru genetic l-a determinat pe un preşedinte american să spună: „Învăţăm limba în care a creat Dumnezeu viaţa“. Unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă care au participat la decodarea genomului uman a remarcat plin de umilinţă: „Am aruncat pentru prima oară o privire asupra propriei noastre cărţi tehnice, cunoscută până acum numai de Dumnezeu“. Dar întrebările cum şi de ce am apărut rămân în continuare fără răspuns.

„Două ferestre“

Unii oameni de ştiinţă afirmă că întregul mod de funcţionare a universului poate fi explicat printr-o analiză raţională, excluzând înţelepciunea divină. Cu toate acestea, mulţi oameni, printre care şi oameni de ştiinţă, nu sunt satisfăcuţi de acest punct de vedere. Ei încearcă să înţeleagă realitatea apelând atât la ştiinţă, cât şi la religie, fiind de părere că ştiinţa arată cum au apărut viaţa şi universul, în timp ce religia arată în principal de ce au apărut.

Explicând această abordare dualistă, fizicianul Freeman Dyson a spus: „Ştiinţa şi religia sunt două ferestre pe care oamenii se uită în încercarea de a înţelege grandiosul univers de afară“.

„Ştiinţa se ocupă cu ceea ce este măsurabil, iar religia cu ceea ce nu este măsurabil“, a afirmat scriitorul William Rees-Mogg. El a mai spus: „Ştiinţa nu poate nici să confirme, nici să infirme existenţa lui Dumnezeu, aşa cum nu poate să confirme ori să infirme vreun concept moral sau estetic. Nu există nici o raţiune ştiinţifică de a ne iubi semenii sau de a respecta viaţa umană . . . A susţine că ceva ce nu poate fi demonstrat ştiinţific nu există este cea mai flagrantă eroare, întrucât ar însemna să eliminăm aproape tot ceea ce preţuim în viaţă, nu numai pe Dumnezeu sau inteligenţa umană, ci şi dragostea, poezia şi muzica“.

 „Religia“ ştiinţei

Teoriile enunţate de oamenii de ştiinţă par adesea că se bazează pe premise care necesită o anumită formă de credinţă. De exemplu, în privinţa originii vieţii, majoritatea evoluţioniştilor aderă la idei care necesită credinţă în anumite „doctrine“. Faptele sunt combinate cu teoriile. Iar, când oamenii de ştiinţă impun prin puterea autorităţii lor credinţa în evoluţia oarbă, în realitate spun că nu suntem răspunzători de conduita noastră morală deoarece nu suntem decât produsul biologiei, al chimiei şi al fizicii. Biologul Richard Dawkins a afirmat că în univers ‘nu există nici proiect, nici scop, nici bine şi nici rău, nimic în afară de indiferenţă’.

Pentru a susţine astfel de idei, unii oameni de ştiinţă ignoră deliberat cercetările exhaustive ale altor oameni de ştiinţă care contrazic fundamentele ipotetice ale teoriilor lor privind originea vieţii. Chiar dacă admitem că au trecut miliarde de ani, formarea accidentală a complexelor molecule necesare constituirii unei celule vii funcţionale s-a dovedit a fi un fapt imposibil din punct de vedere matematic. * Astfel, teoriile categorice despre originea vieţii predate în numeroase manuale trebuie considerate inacceptabile şi lipsite de fundament.

Concepţia că viaţa a apărut printr-o întâmplare oarbă necesită mai multă credinţă decât concepţia că viaţa este un rezultat al creaţiei. Astronomul David Block a remarcat: „Un om care nu crede într-un Creator are nevoie de mai multă credinţă decât unul care crede. Declarând că nu există Dumnezeu, o persoană face o afirmaţie generală nefondată: un postulat bazat pe credinţă“.

Descoperirile ştiinţifice trezesc în unii oameni de ştiinţă o atitudine reverenţioasă. Albert Einstein a afirmat: „Cu greu veţi găsi printre oamenii de ştiinţă mai profunzi unul care să nu aibă în felul lui sentimente religioase. . . . Acestea iau forma unei copleşitoare uimiri produse de armonia legilor naturii, care dezvăluie o inteligenţă atât de avansată, încât, în comparaţie cu ea, toate raţionamentele şi acţiunile sistematice ale omului sunt o slabă imitaţie“. Totuşi, această atitudine reverenţioasă nu îi determină neapărat pe oamenii de ştiinţă să creadă într-un Creator, într-un Dumnezeu personal.

 Limitele ştiinţei

Faţă de datele şi realizările ştiinţifice se cuvine să avem un respect potrivit. Totuşi, mulţi sunt de acord că, deşi reprezintă o modalitate de cunoaştere, ştiinţa nu este singura sursă de cunoştinţe. Scopul ştiinţei este de a descrie fenomenele din natură şi de a da un răspuns la întrebarea cum se produc ele.

Ştiinţa ne oferă informaţii edificatoare despre universul fizic observabil. Dar, indiferent cât de departe ar merge cercetările ştiinţifice, acestea nu vor putea niciodată să răspundă la întrebarea fundamentală: De ce există universul?

„Sunt câteva întrebări la care oamenii de ştiinţă nu vor şti niciodată să răspundă“, a remarcat scriitorul Tom Utley. „E posibil ca big bang-ul să fi avut loc acum 12 miliarde de ani. Dar de ce a avut el loc? . . . Şi, mai întâi de toate, cum au ajuns acolo particulele elementare? Ce era înainte?“ Utley a conchis: „Pare a fi . . . mai clar ca oricând că ştiinţa nu va satisface niciodată setea omului de răspunsuri“.

Departe de a respinge necesitatea existenţei unui Dumnezeu, cunoştinţele ştiinţifice dobândite datorită setei de cunoaştere nu au făcut decât să confirme cât de complexă, de complicată şi de impresionantă este lumea în care trăim. Mulţi oameni care gândesc au constatat că e plauzibil să conchidem că legile fizice şi reacţiile chimice, precum şi ADN-ul şi uluitoarea diversitate a formelor de viaţă indică existenţa unui Creator. Nu există nici o dovadă incontestabilă care să susţină contrariul.

‘Credinţa este adevărată’

Dacă la originea universului se află un Creator, nu ne putem aştepta să-l înţelegem sau să-i înţelegem scopurile folosind telescoape, microscoape sau alte instrumente ştiinţifice. Să ne gândim la un olar şi la un vas făcut de el. Nici cea mai amănunţită examinare a vasului nu ne va oferi un răspuns despre motivul pentru care a fost el făcut. Pentru a afla trebuie să-l întrebăm pe olar.

Specialistul în biologie moleculară Francis Collins a explicat cum pot credinţa şi spiritualitatea să contribuie la umplerea golurilor lăsate de ştiinţă: „Nu mă aştept ca religia să fie instrumentul potrivit pentru determinarea secvenţelor constituenţilor chimici ai genomului uman, cum nu mă aştept ca ştiinţa să fie mijlocul de abordare a supranaturalului. Dar consider că la întrebările cu adevărat importante, cum ar fi «De ce existăm?» sau «De ce tânjesc fiinţele umane după spiritualitate?», ştiinţa nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare. Au existat multe superstiţii, care apoi, treptat, au dispărut. Credinţa însă nu a dispărut, ceea ce înseamnă că este adevărată“.

De ce?

Răspunzând la întrebarea „De ce?“ şi abordând problema scopului vieţii, adevărata religie oferă totodată îndrumare şi un etalon în ce priveşte valorile, normele morale şi principiile etice. Cosmologul Allan Sandage a exprimat acest lucru în felul următor: „Ca să aflu cum să trăiesc nu m-apuc să citesc o carte de biologie“.

Milioane de oameni de pe întregul glob consideră că ştiu spre ce să se îndrepte pentru a afla cum să trăiască. Ei au găsit răspunsuri cu adevărat mulţumitoare la întrebările: De ce existăm? Încotro ne îndreptăm? Răspunsurile există. Dar unde? În cea mai veche şi mai răspândită carte sacră, Biblia.

Biblia ne spune că Dumnezeu a pregătit pământul special pentru oameni. În Isaia 45:18 se afirmă cu privire la pământ: „DOMNUL . . . l-a creat nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit“. În plus, el a creat pământul cu tot ceea ce urma să aibă oamenii nevoie nu doar ca să existe, ci ca să se bucure pe deplin de viaţă.

Oamenilor li s-a dat autoritatea să stăpânească peste pământ, ‘să-l lucreze şi să-l păzească’ (Geneza 2:15). Biblia explică totodată că înţelepciunea şi capacitatea de a cunoaşte sunt daruri de la Dumnezeu şi că trebuie să manifestăm iubire şi dreptate unii faţă de alţii (Iov 28:20, 25, 27; Daniel 2:20–23). Astfel, oamenii pot găsi un scop şi un sens în viaţă numai atunci când descoperă care este scopul lui Dumnezeu cu privire la ei şi când trăiesc în armonie cu acest scop. *

Cum poate o persoană raţională să întindă o punte peste aparenta prăpastie dintre ştiinţă şi religie? Ce principii călăuzitoare ar putea-o ajuta în acest sens?

[Note de subsol]

^ par. 11 Vezi capitolul 3, „Care este originea vieţii?“, din cartea Există un Creator care se interesează de voi?, publicată de Martorii lui Iehova.

^ par. 26 Pentru o explicaţie mai amplă, vezi broşura Care este scopul vieţii? Cum îl puteţi afla?, publicată de Martorii lui Iehova.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 7]

Opiniile unor oameni de ştiinţă

Unii susţin că majoritatea oamenilor de ştiinţă evită subiectele legate de spiritualitate şi teologie pentru că nu sunt persoane religioase sau pentru că nu vor să se implice în disputele dintre ştiinţă şi religie. Totuşi, acest lucru nu se poate spune despre absolut toţi oamenii de ştiinţă. Remarcaţi ce au afirmat unii dintre ei:

„Universul are un început, dar ceea ce nu pot explica oamenii de ştiinţă este de ce. Răspunsul e Dumnezeu“. „Consider Biblia drept o carte a adevărului, o carte de origine divină. La baza complexităţii vieţii trebuie să stea o inteligenţă.“ — Ken Tanaka, specialist în geologie planetară la Geological Survey din SUA.

„Prăpastia dintre cele două feluri de cunoaştere (ştiinţifică şi religioasă) este mai degrabă artificială. . . . Între cunoştinţele despre Creator şi cele despre creaţie există o strânsă legătură.“ — Enrique Hernández, cercetător şi profesor la Catedra de Fizică şi Chimie Teoretică din cadrul Universităţii Naţionale Autonome din Mexic.

„Pe măsură ce acumulăm toate aceste informaţii [despre genomul uman], descoperim că ele dezvăluie complexitatea şi interdependenţa elementelor acestui material. El arată că la origine stă intervenţia unui creator inteligent, a unui agent inteligent.“ — Duane T. Gish, biochimist.

„Nu există nici o incompatibilitate între ştiinţă şi religie. Amândouă caută acelaşi adevăr. Ştiinţa arată că există Dumnezeu.“ — D. H. R. Barton, profesor de chimie, Texas.

[Provenienţa fotografiilor]

NASA/U.S. Geological Survey

Foto: www.comstock.com

NASA and The Hubble Heritage Team (STScI/AURA)

[Legenda fotografiilor de la pagina 5]

Poate ştiinţa să răspundă la întrebarea „De ce existăm?“

[Provenienţa fotografiilor]

Prin amabilitatea Arecibo Observatory/David Parker/Science Photo Library

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 2, 3, 5, 7]

Stelele de la paginile 2, 3, 5 şi de la pagina 7, sus: National Optical Astronomy Observatories