Salt la conţinut

Salt la cuprins

O vizită fascinantă la Parcul Naţional Olimpic

O vizită fascinantă la Parcul Naţional Olimpic

 O vizită fascinantă la Parcul Naţional Olimpic

PENTRU că am crescut în apropiere de legendarul munte Olimp, din sudul Europei, am fost, bineînţeles, curios să cunosc mai multe despre o impresionantă peninsulă ce înaintează în Oceanul Pacific, aflată în America de Nord, la o distanţă de mii de kilometri de muntele Olimp. Cum un prieten mi-a vorbit despre pădurile tropicale din această zonă îndepărtată — situată la 8 000 de kilometri nord-vest de pădurea tropicală amazoniană —, am fost foarte curios să vizitez Parcul Naţional Olimpic.

În urma câtorva cercetări pe care le-am făcut înainte de plecare am aflat că cele 350 000 de hectare de pământ situate în nord-vestul Statelor Unite, în statul Washington, sunt un loc unde natura oferă un spectacol fascinant. Aici, unde se întâlneşte cea mai umedă climă de pe glob, poţi vedea învăluiţi în ceaţa Pacificului copaci înalţi şi ţărmuri dantelate. Parcul are munţi înalţi, acoperiţi cu zăpadă şi gheţari care se deplasează încet, precum şi o pădure tropicală la fel de misterioasă şi de întunecoasă ca oricare pădure din regiunea Amazonului.

În 1788, un căpitan englez a numit vârful cel mai înalt — de aproape 2 500 de metri — muntele Olympus, după numele legendarului lăcaş al zeilor din mitologia greacă. Pentru conservarea acestor frumuseţi virgine a fost fondat în 1938 Parcul Naţional Olimpic.

Păduri tropicale în America de Nord?

Într-o frumoasă dimineaţă de toamnă, eu şi soţia mea am fost aşteptaţi de Mike — un localnic care ne-a fost ghid — la centrul administrativ al parcului, în Port Angeles. Mike, un bărbat înalt şi bine făcut, le arată cu mândrie vizitatorilor comorile pădurii tropicale. „Pădurile tropicale sunt, după cât se pare, cel mai interesant aspect al Parcului Naţional Olimpic“, a spus el cu o evidentă încântare. „Denumirea [păduri tropicale] se foloseşte de obicei cu referire la pădurile care cresc la tropice. Pădurea de aici se numără printre cele mai puţin întinse păduri tropicale din zona temperată.“ După ce îi cer mai multe informaţii, Mike ne dă câteva date statistice: Pădurile sunt udate de precipitaţiile anormal de abundente care cad pe versanţii vestici ai Munţilor Olimpici, precipitaţii ale căror valori se încadrează între 200 de centimetri pe an în apropierea ţărmului şi peste 400 de centimetri de-a lungul văilor râurilor ce traversează colinele. Pădurile tropicale din Parcul Naţional Olimpic se întind în principal pe trei văi. Este vorba de văile râurilor Hoh, Queets şi Quinault.

Paşii noştri pe stratul de humus al pădurii, gros de aproape o jumătate de metru, se aud înfundat. Copacii sunt atât de deşi, încât nici vântul nu poate răzbate aici; chiar şi apa ploilor care cad atât de frecvent pătrunde cu greu, sub forma unei ceţi ce pare verde datorită vegetaţiei luxuriante. Razele soarelui ajung la sol numai ici şi colo. Cel mai încet cântec de păsărele pare asurzitor, iar din când în când vezi căprioare trecând ca nişte năluci printre copacii acoperiţi cu muşchi.

Acolo unde copacii cresc pe copaci

Întrucât stratul de humus este foarte dens, seminţele nu prea au posibilitatea să încolţească şi să crească, motiv pentru care majoritatea copacilor falnici din pădure cresc în aşa-zise pepiniere. Acestea sunt de fapt copaci căzuţi, intraţi în descompunere, care au rol de fertilizatori pentru seminţele ce cad pe ei. Nu e ceva neobişnuit să  vezi câţiva copaci mari crescuţi de-a lungul unui copac gigantic căzut. Astfel, numărul mare de buşteni-pepinieră explică de ce din loc în loc există colonade de copaci, ca şi când ar fi fost sădiţi cu grijă în linie dreaptă.

În timp ce părăsim cărările netede şi urcăm pe Munţii Olimpici, pădurea îşi schimbă înfăţişarea, iar speciile de copaci predominante sunt Abies amabilis şi Abies bifolia. Muntele Olympus are pe versanţii săi 7 gheţari, care ating în unele locuri o grosime de 300 de metri, iar pe vârfurile mai înalte peste 50 de gheţari.

Piscuri zimţate şi versanţi acoperiţi cu gheţari

În această excursie epuizantă, consumul caloric a fost foarte mare. De aceea am început următoarea zi cu o masă copioasă la un mic restaurant din Port Angeles. Chelneriţa noastră, Arlene, o persoană foarte prietenoasă, nu era atât de încântată de ploaie cum era de zăpadă. Ea a tot insistat că, dacă nu vizităm regiunea mai înaltă din partea estică a versanţilor, unde este permanent zăpadă, e ca şi cum n-am văzut nimic din minunăţiile Munţilor Olimpici.

Îndreptându-ne spre Deer Park, la est de Port Angeles, am ajuns pe un drum nepavat şi foarte abrupt, cu numeroase serpentine. Însă efortul nostru a fost răsplătit cu o privelişte magnifică atât la nord, cât şi la sud de strâmtoarea Juan de Fuca, adică insula Vancouver, respectiv semeţul masiv muntos acoperit cu gheţari, din inima Munţilor Olimpici. Sus, pe păşunile alpine, am putut vedea multe căprioare şi câteva plante delicate care nu mai cresc nicăieri altundeva, cum ar fi o specie de clopoţei (Campanula piperi) şi o specie de violete (Viola fletti).

Apoi am ajuns la Hurricane Ridge. E lesne de înţeles de ce drumul de munte care duce într-acolo este foarte circulat. Este un drum bun, care începe de lângă centrul administrativ al parcului şi se termină la o altitudine de 1 755 de metri, într-o zonă cu pajişti înflorite, chiar pe creasta Munţilor Olimpici. De aici, spre sud, începe un lanţ de piscuri înzăpezite, cu gheţari ce umplu văile dintre ele. În timp ce admiram această privelişte, nori negri alergau pe deasupra noastră venind dinspre vest.

Pe măsură ce zăpada se topeşte pe pajişti, în urmă răsar o mulţime de flori din specia Erythronium montanum. Următoarele trei luni apar rând pe rând o puzderie de flori colorate. Pe splendidul fundal alpin pot fi văzute păscând căprioare, iar uneori pot fi zărite capre de munte sărind încoace şi-ncolo pe pantele abrupte de deasupra drumului.

Valuri ale Pacificului care se sparg de ţărm

La cele mai bune plaje din Parcul Olimpic se poate ajunge pe jos, nu cu maşina. Pornind din oraşul Forks, situat în partea de est, am mers pe  jos prin pădure până la nişte plaje, unde mareele creaseră multe ochiuri de apă şi în care mişunau tot felul de vietăţi marine fascinante. Dincolo de Teahwhit Head am descoperit din întâmplare Giants Graveyard, un conglomerat de formaţiuni stâncoase contorsionate, aflate în largul mării, de care se sparg valurile uriaşe ale Pacificului, rostogolindu-se apoi înspumate. Copacii aflaţi de-a lungul acestor ţărmuri sunt aplecaţi aproape până la pământ de vântul ce bate constant dinspre mare. Înfruntând vântul, am coborât spre ţărm; de jur împrejur nu vedeai decât stânci netede şi trunchiuri de copaci cu forme interesante, care fuseseră aduşi de apă.

Excursia prin Parcul Naţional Olimpic ne-a permis să ne bucurăm în voie de natură, fără să mai fim presaţi de timp. Am putut simţi într-adevăr o teamă reverenţioasă faţă de Creator, care „ţine în mână adâncimile pământului şi vârfurile munţilor sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o; şi mâinile Lui au dat formă uscatului“ (Psalmul 95:4, 5). — De la un colaborator.

[Chenarul de la pagina 25]

De ce atât de multe precipitaţii?

Norii încărcaţi cu apă purtaţi spre uscat de un curent de coastă cald ce bate dinspre Pacific sunt forţaţi să se ridice datorită barierei înalte pe care o formează Munţii Olimpici. În timp ce urcă, norii se răcesc, iar vaporii de apă se condensează şi cad sub formă de ploaie sau zăpadă. Astfel, pe versantul vestic al munţilor precipitaţiile sunt de până la 350 de centimetri pe an. Pe muntele Olympus precipitaţiile sunt de circa 500 de centimetri, în mare parte sub formă de zăpadă. Cu toate acestea, terenul din partea estică a muntelui, teren aflat în regiunea submontană ferită de ploi, este relativ uscat.

[Harta de la pagina 22]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

OCEANUL PACIFIC

CANADA

SUA

PARCUL NAŢIONAL OLIMPIC

 [Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Muntele Olympus, acoperit cu gheţari, se întinde până la pădurea tropicală Hoh

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Home Lake, situat la capul văii râului Dungeness

[Legenda fotografiilor de la pagina 24]

Păşunile alpine sunt pline de căprioare, precum şi de plante unice, cum ar fi Viola fletti

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Coasta Pacificului, unde se află plaja Kalaloch

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Cascada Sol Duc

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Trunchiuri de copaci aduse de apă de-a lungul plajei Rialto