Salt la conţinut

Salt la cuprins

De la cititorii noştri

De la cititorii noştri

 De la cititorii noştri

Exil în Siberia Doresc să-mi exprim profunda apreciere pentru relatarea lui Fiodor Kalin, apărută în seria de articole „Religia în Rusia — Ce viitor are?“ (22 aprilie 2001). Am rămas impresionată când am citit cum a fost deportat cu întreaga lui familie în Siberia şi cum au rămas cu toţii fideli şi şi-au păstrat bucuria chiar şi în cele mai grele situaţii. Cu câţiva ani în urmă am avut privilegiul să vizitez nişte fraţi creştini din Republica Moldova şi nu voi uita niciodată ce mi-au povestit despre deportarea lor în Siberia. Încrederea în Iehova şi credinţa lor m-au încurajat să rămân şi eu fidelă.

G. F., Suedia

Surdă şi oarbă Vă mulţumesc pentru articolul despre Janice Adams, intitulat „Deşi sunt surdă şi oarbă, am găsit siguranţă“ (22 aprilie 2001). N-aş fi crezut niciodată că o persoană surdă şi oarbă ar putea să fie o sursă atât de mare de încurajare pentru mine. Eu şi soţul meu am avut multe probleme de sănătate, atât de natură fizică, cât şi de natură afectivă. Articolele de acest gen ne reînsufleţesc credinţa ca să putem persevera până la sfârşit.

P. G., Statele Unite

De multe ori nu apreciem cum ar trebui lucrurile pe care le avem şi, probabil, ajungem să lipsim de la o întrunire creştină doar pentru că ne doare puţin capul. Însă, chiar dacă ar fi avut motive să rămână acasă — de exemplu, depresia de care suferea şi trauma cauzată de abuzul din adolescenţă —, Janice s-a bazat pe Iehova, care i-a dat puterea necesară să ducă o viaţă activă pe plan spiritual.

C. D., Italia

Mă bucur de o sănătate excelentă şi, prin urmare, situaţia mea e diferită de cea a lui Janice. Însă, din cauză că am fost terorizată de colegi când eram la şcoala elementară, cad de multe ori pradă depresiei. Plâng întruna şi mă simt îngrozitor. Colaboratorii creştini mă încurajează, iar părinţii mei sunt alături de mine. Vreau totuşi să vă mulţumesc din tot sufletul pentru relatarea lui Janice Adams. Mi-a dat curaj.

M. T., Japonia

Bunici Vă mulţumesc pentru articolul „Tinerii se întreabă . . . De ce ar trebui să-mi cunosc mai bine bunicii?“ (22 aprilie 2001). Între mine şi bunica mea a existat o legătură specială. Când părinţii mei au divorţat, am plâns mult. Aveam o mulţime de întrebări, iar bunica a fost mereu lângă mine, gata să mă ajute. Mă lua cu ea în predicare şi astfel mi-a întipărit în inimă dragostea pentru minister. I-am urmat exemplul şi, de patru ani, sunt evanghelizatoare cu timp integral. Chiar şi după ce a fost afectată de boala Alzheimer şi nu mă mai recunoştea, ochii ei se luminau când îi citeam versete despre Paradis. A murit în septembrie 2000. Vă mulţumesc foarte mult pentru că îi ajutaţi pe tineri să înţeleagă cât de importanţi sunt bunicii noştri.

C. R., Statele Unite

Părinţii mei sunt divorţaţi de 10 ani. Din cauză că mi-am impus să-i fiu loială mamei, am întrerupt orice legătură cu familia tatălui meu. Dar, după ce am citit aceste articole, am înţeles importanţa bunelor relaţii cu bunicii şi foloasele ce rezultă de aici. Prin intermediul acestor articole am primit câteva sfaturi bazate pe Biblie ca să cultiv asemenea relaţii.

G. V., Statele Unite

Deşi cei patru bunici ai mei nu sunt creştini, mă înţeleg bine cu toţi. În plus, am o „bunică“ în congregaţie, o soră creştină de aproape 70 de ani. Când am câte o problemă, ea îmi citeşte din Biblie şi mă încurajează. Uneori, doar mă ţine de mână sau mă cuprinde pe după umeri. Sunt momente când nici nu s-ar părea că între noi ar fi vreo diferenţă de vârstă.

M. K., Japonia