Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cascada Niagara — o experienţă copleşitoare

Cascada Niagara — o experienţă copleşitoare

 Cascada Niagara — o experienţă copleşitoare

CU PUŢIN timp în urmă am avut ocazia să văd cascada Niagara atât de aproape, cum n-⁠am mai văzut-⁠o niciodată. Credeţi-⁠mă, e o experienţă copleşitoare! Eu şi prietenii mei ne-⁠am propus să vizităm cascada canadiană, în formă de potcoavă. Din 1958, când am fost prima oară aici, am vizitat cascada de câteva ori, dar niciodată nu am mers cu un vas pe râu în sus, chiar până în faţa cascadei. Acest lucru e posibil din 1848, când au început să se organizeze excursii cu vasul „Maid of the Mist“. Milioane de oameni au făcut şi fac această excursie palpitantă. Acum îmi venise şi mie rândul.

Vasele pleacă în mod regulat de pe ambele maluri ale râului, malul american şi cel canadian. Rândul la bilete nu se scurtează niciodată. Pot fi văzuţi oameni de toate vârstele, chiar şi copii mici, îmbrăcaţi cu impermeabile albastre uşoare, atât de necesare pentru a te apăra de stropii de apă (pentru cei ce vizitează cascada americană venind de pe malul opus, impermeabilele sunt galbene). Vasul Maid of the Mist VII poate transporta până la 582 de pasageri. El cântăreşte 145 de tone, are o lungime de 24 de metri, iar traversa este de 9 metri. În prezent se folosesc patru vase de acest gen: Maid of the Mist IV, V, VI şi VII.

 E rândul nostru să ne udăm

Ne-⁠am alăturat mulţimii care aştepta şi, de îndată ce grupul de turişti uzi leoarcă a coborât de pe Maid of the Mist VII, am urcat şi noi pe vas. Ne aştepta o excursie palpitantă. La o distanţă de aproape un kilometru, apa cădea cu un zgomot asurzitor de la o înălţime de 52 de metri în bazinul adânc de 55 de metri. Vasul nostru a navigat pe râu spre malul american, înaintând cu greu prin apa învolburată de la baza cascadei americane *,  a cărei înălţime este de 54 de metri. Priveliştea cea mai impresionantă se deschidea chiar în faţa noastră.

Pe măsură ce ne apropiam tot mai mult de perdeaua de apă ce cădea cu zgomot asurzitor deveneam din ce în ce mai tensionaţi. După puţin timp, din cauza vântului şi a stropilor mari de apă din aer nu am mai putut să facem fotografii. Pilotului i-⁠a trebuit foarte mult timp să aducă vasul cât mai aproape de punctul de impact, unde în fiecare minut cad peste 168 000 de metri cubi de apă, care acum se spărgeau cu zgomot chiar în faţa vasului! Zgomotul era asurzitor. Nici dacă ţipai nu te puteai auzi. Inima mai-⁠mai că-⁠mi sărea din piept. Am putut chiar să gust apa Niagarei, rece, dar, desigur, curată. A fost, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante experienţe din viaţa mea!

După un timp, care mi s-⁠a părut o veşnicie, pilotul a reuşit să întoarcă încet vasul, îndepărtându-⁠l de zona periculoasă şi îndreptându-⁠l spre aval. Am răsuflat uşurat. Eram vii şi nevătămaţi. E adevărat, nu se pusese nici un moment problema că s-⁠ar putea întâmpla ceva. Compania care răspunde de aceste vase este renumită pentru lipsa accidentelor. Emil Bende, directorul general al companiei navale, ne-⁠a asigurat că fiecare vas este dotat cu veste de salvare şi plute, suficiente pentru numărul maxim de pasageri care ar putea fi pe o navă. Aici nu e loc pentru greşelile comise în cazul Titanicului!

Cascada se retrage!

Aşa este; eroziunea cere un tribut mare cascadei. S-⁠a estimat că, în ultimii 12 000 de ani, cascada Niagara s-⁠a retras cu circa 11 kilometri, ajungând în locul unde se află astăzi. Cândva, rata eroziunii era de circa un metru pe an. Acum a scăzut la aproximativ 36 de centimetri la zece ani. Ce anume stă la baza procesului de eroziune?

Apa trece peste un prag înalt şi dur de dolomită, sub care se află straturi moi de gresie şi şist argilos. Când straturile de dedesubt sunt erodate, rocile calcaroase se surpă, căzând în bazinul de jos.

Apa nu este irosită

Uriaşa cantitate de apă care se varsă în scurtul râu Niagara (56 de kilometri) provine din patru dintre cele cinci Mari Lacuri. Ea curge spre nord din lacul Erie în lacul Ontario. Pe acest traseu scurt, apa este exploatată în vederea producerii de hidroenergie, de care beneficiază atât Canada, cât şi Statele Unite. Se spune că Niagara este una dintre cele mai mari surse de hidroenergie din lume. Centralele electrice canadiene şi americane au în total o capacitate de 4 200 000 de kilowaţi. Apa trece prin turbine înainte ca râul Niagara să ajungă la cascadă.

Voiaje de nuntă şi iluminatul nocturn

Cascada Niagara este un loc preferat de perechile proaspăt căsătorite care merg în voiaj de nuntă, şi aceasta îndeosebi de la turnarea filmului Niagara, în 1953. Noaptea, cascada este scăldată în luminile colorate ale reflectoarelor ce conferă noi dimensiuni frumuseţii şi măreţiei acestui loc unic în lume. Fără doar şi poate, o vizită în Canada şi în Statele Unite este incompletă dacă nu mergeţi să vedeţi această minune a lumii. Şi, dacă aveţi puţin spirit de aventură, nu uitaţi să faceţi şi o excursie pe Niagara! Nu veţi regreta şi nu veţi uita această experienţă. — De la un colaborator.

[Notă de subsol]

^ par. 5 „La cascada americană, apa cade vertical pe o distanţă cuprinsă între 21 şi 34 de metri (70–⁠110 picioare), izbindu-⁠se de stânca de la baza cascadei.“ — Ontario’s Niagara Parks.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 26]

FUNICULARUL SPANIOL DE PE NIAGARA

În aval, la o distanţă de 4,5 kilometri de cascadă, se află un vârtej uriaş, „format la marginea pragurilor, unde Marele Defileu se îndreaptă brusc spre nord-⁠est. Aici, impresionantul vârtej, verde ca smaraldul, se înfăşoară şi se desfăşoară, ca apoi să se strecoare prin partea cea mai îngustă a defileului“. — Ontario’s Niagara Parks.

Pentru a avea o imagine de ansamblu a acestui bazin extraordinar, cel mai bun mod este acela de a face o plimbare cu Funicularul Spaniol de pe Niagara, care trece pe deasupra bazinului, oferind privelişti impresionante ale râului, atât în amonte, cât şi în aval. Dar de ce i se spune Funicularul „Spaniol“? Deoarece a fost proiectat şi construit de Leonardo Torres Quevedo (1852–⁠1936), un ingenios inginer spaniol. Funicularul funcţionează din 1916, fiind singurul de acest fel.

[Diagrama/Fotografia de la pagina 26]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Din cauza EROZIUNII, din 1678 cascada s-⁠a retras cu peste 305 metri

1678

1764

1819

1842

1886

1996

[Provenienţa]

Sursa: Niagara Parks Commission

[Harta de la pagina 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

CANADA

SUA

CANADA

SUA

Lacul Erie

Cascada Niagara

Râul Niagara

Lacul Ontario

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Cascada americană

Cascada canadiană, în formă de potcoavă

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Peisaj nocturn de iarnă cu cascada iluminată