Salt la conţinut

Salt la cuprins

Fluturi, flori şi furnici — o legătură vitală

Fluturi, flori şi furnici — o legătură vitală

Fluturi, flori şi furnici — o legătură vitală

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN OLANDA

ÎN IULIE, delicaţii fluturi albaştri din Europa de Vest ştiu că e timpul să dea naştere următoarei generaţii. Totuşi, pentru aceasta, fluturii au nevoie nu numai de un partener, ci şi de serviciile genţianelor albastre înflorite şi ale înfometatelor furnici-roşii. De ce? Ce rol au florile şi furnicile în ciclul vieţii acestor fluturi albaştri?

Parcul Naţional Dwingelderveld, din nordul Olandei, este unul dintre locurile în care poate fi observată această fascinantă relaţie trilaterală. Parcul adăposteşte un număr foarte mare de fluturi albaştri. Primăvara şi vara, câmpiile sterpe ale Dwingelderveld-ului devin un covor multicolor, ţesut dintr-o puzderie de flori şi colorat cu genţiane albastre, erica roz şi asfodelus galbene. Fluturii albaştri sunt atraşi îndeosebi de gingaşele erica şi de albastrele genţiane, tivite cu franjuri — dar din motive diferite. Erica e un loc preferat pentru consumarea nectarului, iar genţiana e considerată un posibil depozit. Dar ce vor depozita fluturii acolo?

Un plan de supravieţuire

După împerechere, fluturele femelă caută o genţiană mai înaltă decât celelalte plante din jur, după care se aşază pe floare şi depune câteva ouă albe. După patru până la zece zile, din ouă ies între două şi şase omizi micuţe, cuibul în care îşi încep viaţa fiind chiar în sursa lor de hrană. După două până la trei săptămâni de ronţăit neîntrerupt, omizile coboară pe pământ.

Este interesant că, de obicei, omida nu coboară decât după lăsarea serii. Acest lucru este important, căci seara, două specii de furnici-roşii care trăiesc în acelaşi parc îşi părăsesc cuiburile în căutarea hranei. Omida aterizează chiar în calea acestor furnici flămânde. Deşi ar putea părea un act de sinucidere, coborârea omizii face parte dintr-un plan de supravieţuire. Dar ce se întâmplă apoi?

În scurtă vreme, nişte furnici-roşii se ciocnesc de omida care le stă în cale şi imediat încep s-o tragă după ele în cuibul lor. Odată intrată, omida este tratată ca un oaspete de onoare, trăind aici în siguranţă şi confort din toamnă până-n primăvară şi mâncând pe săturate. Trebuie să recunoaştem însă că meniul omizii este limitat: larve de furnică şi principalul lor produs alimentar, hrană regurgitată de furnicile lucrătoare. Dar şi furnicile au ceva de câştigat la afacerea asta. Ele extrag cu regularitate deliciosul lichid dulce produs de omidă. Chiar şi atunci când intră în stadiul de nimfă, omida continuă să le dea furnicilor din lichidul ei dulce, precum şi alte substanţe secretate de ea, pe care furnicile le mănâncă cu multă plăcere. Totuşi, din acel moment, acest parteneriat se apropie cu paşi repezi de sfârşit.

De la oaspete la intrus

În stadiul de nimfă, omida începe să se transforme în fluture. Când transformarea a luat sfârşit, nimfa se crapă şi din ea iese un fluture. Este demn de remarcat că, de regulă, acest eveniment are loc dis-de-dimineaţă. De ce? Deoarece, dimineaţa, furnicile nu sunt foarte active şi, spre deosebire de momentul când omida a coborât de pe floare pe pământ, acum cel mai bine pentru ea e să-şi ţină gazdele la distanţă.

În final, când furnicile vin din nou să extragă lichidul dulce al nimfei, în cuib găsesc, spre marea lor consternare, o vietate înaripată necunoscută — şi imediat încep să-l atace pe intrus. Fără să stea pe gânduri, omida devenită fluture se aruncă spre ieşire ca să-şi salveze aripile şi viaţa. Odată ieşit din cuib, fluturele se urcă pe o rămurică, iar furnicile îşi încetează urmărirea.

Aflat la o înălţime care îi conferă siguranţă, fluturele îşi întinde aripile, lăsându-le să se usuce. Acum, după aproape 12 luni de viaţă, soseşte marele eveniment: fluturele începe să bată din aripi pentru prima oară şi îşi ia zborul pe deasupra câmpiei! Peste câteva zile se va împerechea şi, în scurtă vreme, va începe să caute o genţiană albastră înaltă. La urma urmei, e timpul să se pregătească pentru următoarea generaţie!

[Chenarul de la pagina 18]

Ameninţat cu dispariţia

Habitatul fluturelui albastru este câmpia stearpă. În unele zone ale Europei de Vest, câmpiile sterpe s-au format cu multe secole în urmă pe locul pădurilor virgine doborâte de oameni. În trecut, câmpiile pline de flori violacee care se întindeau cât vedeai cu ochii acopereau regiuni întinse din Belgia, Germania şi Olanda, însă azi a mai rămas doar câte un petic ici-colo . Din acest motiv, fluturele albastru pierde cu rapiditate lupta pentru supravieţuire. În ultimii zece ani, fluturele albastru a dispărut din 57 de habitate, numărul total al habitatelor sale cunoscute în Olanda fiind de 136. De fapt, viaţa lui este într-un aşa mare pericol, încât numele său a fost trecut pe Lista europeană a fluturilor periclitaţi, document realizat de Consiliul Europei, care întocmeşte liste cu numele speciilor de fluturi aflaţi pe cale de dispariţie.

Pentru a se asigura că Parcul Naţional Dwingelderveld va rămâne un adăpost sigur pentru fluturele albastru, îngrijitorii parcului încearcă acum să întreţină câmpia aplicând aceleaşi metode folosite de fermieri cu secole în urmă. Ca şi odinioară, păstorii cutreieră câmpiile cu turmele lor de oi, iar vitele pasc pe câmpurile acoperite cu iarbă mai greu de mestecat. Păscând, oile şi vitele curăţă locurile unde iarba neagră, erica şi alte plante pot germina (în prezent, în parc cresc circa 580 de specii de plante). Drept rezultat, fluturii albaştri din Dwingelderveld îşi fac şi ei partea, sporindu-şi numărul. De fapt, Dwingelderveld, considerat cel mai mare şi mai important parc din Europa alcătuit din câmpii sterpe, este o locuinţă atât de ospitalieră pentru fluturi în general, încât 60 la sută din totalul speciilor de fluturi care trăiesc în Olanda pot fi văzuţi aici.

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Un fluture vizitează o genţiană albastră şi îşi depune ouăle

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Furnicile-roşii au grijă de nimfe

[Provenienţa]

Furnicile de la paginile 16 şi 17: fotografii de David Nash; www.zi.ku.dk/personal/drnash/atta/

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Erica roz

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Asfodelus galbenă

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Oile şi vitele contribuie la restabilirea habitatului fluturelui