Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

 Lumea în obiectiv

Mintea afectează inima

Stresul mintal măreşte riscul apariţiei unui al doilea infarct, precizează Tufts University Health & Nutrition Letter, totuşi „există tot mai multe dovezi potrivit cărora mintea joacă un rol important şi în apariţia cardiopatiei“. Studiile recente arată că, „în cazul persoanelor irascibile, riscul de a suferi un infarct sau de a muri de cardiopatie este de trei ori mai mare“ şi că „efectele unei atitudini recalcitrante se pare că încep să-⁠şi facă simţită prezenţa destul de devreme în viaţă“. Stresul distruge muşchiul cardiac şi vasele sanguine care alimentează şi înconjoară inima. Depresia măreşte riscul unui infarct sau al altor boli cardiace cu peste 70 la sută. Însă, când o persoană are parte de mult sprijin pe plan social, şi anume din partea familiei şi a prietenilor, efectele depresiei pot fi reduse, spun cercetătorii.

O alegere controversată

În septembrie 2000, papa Ioan Paul al II-⁠lea l-⁠a beatificat pe Pius al IX-⁠lea (papă, 1846–⁠1878). În cotidianul catolic La Croix, istoricul francez René Rémond a menţionat că Pius al IX-⁠lea a luat „decizii care au şocat mintea evanghelică, cum ar fi permiterea execuţiei patrioţilor italieni condamnaţi la moarte, pentru că puseseră sub semnul întrebării autoritatea sa de şef al Statului“. În ziarul Le Monde se atrăgea atenţia asupra intoleranţei de care a dat dovadă acest papă-⁠rege, pe care cotidianul îl numea „ultimul monarh european absolut“, şi îndeosebi asupra luptei sale împotriva „libertăţii de conştiinţă, împotriva drepturilor omului şi împotriva emancipării evreilor“. În ziar se mai adăuga că Pius al IX-⁠lea „a condamnat democraţia, libertatea de închinare şi separarea Bisericii de Stat“, precum şi „libertatea presei, a gândirii şi a asocierii“. Papa Pius al IX-⁠lea e cel care, în 1869, a instituit primul conciliu al Vaticanului, unde a fost proclamată dogma infailibilităţii papale în chestiuni de credinţă şi morală.

Săpători harnici

Agricultorii din Chile trebuie să se lupte cu coruro, un mic rozător negru, acoperit cu blană, care sapă în pământ tuneluri lungi de aproximativ 600 de metri. Nu demult, s-⁠a studiat în amănunt sistemul lor de tuneluri cu multe ramificaţii. Două specialiste în zoologie, una de la Universitatea din Essen (Germania) şi o colegă a ei din Chile, au adus la lumina zilei locuinţa unei colonii de 26 de animale. În încăperile pentru alimente, ele au găsit 500 de bulbi de plante, stocaţi pentru sezonul secetos. Sistemul de tuneluri cuprindea şi încăperile-⁠cuib, căptuşite cu iarbă şi pungi. Totuşi, oricât de drăgălaşe şi de impresionante ar fi aceste mici rozătoare negre, cu incisivii lor proeminenţi, agricultorii le consideră dăunătoare. Deseori vitele se aleg cu câte un picior rupt când calcă pe vreun tunel subteran care cedează sub greutatea lor.

Păpădia: o buruiană uimitoare

Păpădia „este numită Inamicul Public Numărul Unu de către supraveghetorii câmpurilor de golf şi de către capricioşii proprietari de pajişti“ şi, de asemenea, „buruiana care nu poate fi stârpită“, se afirmă în ziarul The News din Ciudad de Mexico. Totuşi, păpădia „este una dintre plantele cu cele mai multe proprietăţi curative din lume“ şi poate contribui mult la îmbunătăţirea sănătăţii şi a alimentaţiei voastre. Bogată în vitamina A şi în potasiu, păpădia este mai hrănitoare decât spanacul sau broccoli. Toate părţile ei sunt folositoare. Frunzele tinere se pot consuma proaspete, sub formă de salată, sau în aproape orice mâncare ce ar trebui să fie pregătită cu spanac; din rădăcinile uscate şi prăjite ulterior se poate obţine o băutură asemănătoare cafelei, iar din flori se poate face vin. Din timpuri străvechi, păpădia a fost folosită ca dezinfectant şi ca tonic pentru ficat, în scopul purificării sângelui şi al fortificării lui, precum şi ca diuretic slab. Păpădia este „una dintre principalele şase plante medicinale din dulăpiorul medicinei chinezeşti“, se afirmă în The News. Iar, pentru oamenii care au o pajişte sau care au acces la o păşune, păpădiile sunt gratuite.

Dezgheţ în Anzi

În ultimii 67 de ani, unii gheţari din munţii Anzi din Peru au scăzut cu 850 până la 1 500 de metri, precizează ziarul El Comercio din Lima. Potrivit unor studii efectuate de glaciologul Antoine Erout, în doar aproximativ 20 de ani, gheaţa topită a dus la formarea a peste 70 de lacuri, dintre care multe se vor revărsa peste maluri şi vor sparge digurile naturale. Pierderea gheţii şi a zăpezii gheţarilor înseamnă reducerea volumului de apă dulce folosită la ferme, la sistemele de  irigare şi la hidrocentrale. De asemenea, aceste rezerve de apă sunt sursa principală de apă potabilă a trei capitale latino-⁠americane: Lima (Peru), Quito (Ecuador) şi La Paz (Bolivia). „Vă puteţi imagina ce s-⁠ar întâmpla dacă aceste depozite de zăpadă şi gheaţă ar dispărea?“, se punea întrebarea în El Comercio. Erout emite ipoteza că printre principalele cauze ale acestei probleme sunt schimbările climaterice asociate cu fenomenul El Niño.

„Sindromul îmbogăţirii pe neaşteptate“

„Numărul milionarilor din Statele Unite şi Canada a crescut cu 40 la sută din 1997 încoace, ajungând la 2,5 milioane de persoane“, se afirmă în ziarul canadian National Post. În aceeaşi publicaţie se mai atrăgea atenţia că lumea înaltei tehnologii înlesneşte îmbogăţirea tinerilor. Însă, potrivit opiniei psihologului dr. Stephen Goldbart, unii nu pot ţine piept îmbogăţirii survenite pe neaşteptate. „Le poate distruge viaţa, le poate destrăma familia şi îi poate face să adopte un comportament distructiv. Banii nu aduc întotdeauna un sentiment de pace şi de împlinire“, afirmă Goldbart. Conform opiniei unor psihologi, lumea înaltei tehnologii a dat naştere „unei noi boli: sindromul îmbogăţirii pe neaşteptate“, care se manifestă prin depresie gravă, atacuri de panică şi insomnie. Aşa cum se menţionează în National Post, „unele persoane care s-⁠au îmbogăţit recent se simt vinovate că au atât de mulţi bani şi consideră că nu au dreptul să-⁠i aibă sau că nu-⁠i merită“. Alţii devin paranoici şi se tem că vor fi exploataţi. Dr. Goldbart le recomandă bogătaşilor nefericiţi să se implice mai mult în comunitate, nu numai să completeze cecuri de caritate.

Folosirea în exces a antibioticelor

„Avertismentele repetate, venite din partea celor ce lucrează în domeniul sănătăţii, cu privire la folosirea în exces a antibioticelor sunt ignorate“, se afirmă în revista New Scientist. „În urma unui sondaj efectuat în rândul a 10 000 de oameni din nouă state din SUA s-⁠a descoperit că 32 la sută dintre aceştia continuă că creadă că antibioticele pot vindeca o răceală, 27 la sută cred că administrarea de antibiotice în timpul unei răceli va preveni contractarea altor boli mai grave, iar 48 la sută se aşteaptă că li se vor prescrie antibiotice dacă merg la medic cu simptome de răceală.“ Totuşi, antibioticele nu au efect asupra infecţiilor virale, cum ar fi răcelile. Ele au efect numai asupra infecţiilor bacteriene. Folosirea în exces a antibioticelor este considerată o cauză majoră a apariţiei bolilor rezistente la antibiotice (vezi ediţia din 22 decembrie 1998 a revistei Treziţi-⁠vă!). Brian Spratt, de la Universitatea Oxford, afirmă: „Trebuie să găsim o modalitate mai bună de a transmite mesajul corect“.

Extraordinarul „gândac al gheţurilor“

„Una dintre primele fotografii publicate vreodată ale «gândacului gheţurilor», o insectă rară, care trăieşte în Munţii Stâncoşi şi în unele zone din Rusia, va apărea într-⁠o lucrare redactată de curând şi intitulată Handbook of Insects“, precizează ziarul londonez The Sunday Telegraph. Acest gândac supravieţuieşte la mari altitudini, hrănindu-⁠se cu pradă moartă sau cu părţi din corpul anumitor insecte purtate de vânt. Culoarea gândacului este o combinaţie de cafeniu şi gălbui; el are antene lungi, dar nu are aripi, iar insectele tinere se aseamănă într-⁠o oarecare măsură cu o urechelniţă care nu a ajuns la starea de maturitate. Având o lungime de aproximativ 3 centimetri, gândacul face parte dintr-⁠un ordin de insecte descoperit cu mai puţin de 100 de ani în urmă. „Este atât de bine adaptat mediului rece în care trăieşte, încât ar muri de cald dacă ar fi ţinut în palmă de vreun om“, se explică în ziar. Dr. George McGavin, de la Muzeul de Istorie Naturală al Universităţii Oxford, autorul lucrării, afirmă că, până în prezent, s-⁠a descoperit abia o cincime din insectele lumii.

De ce conţin cofeină băuturile carbogazoase?

„Din moment ce cofeina nu dă o aromă mai bună băuturilor carbogazoase, atunci de ce se află în compoziţia lor?“, se punea întrebarea în revista New Scientist. „Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore au descoperit că doar 2 din 25 de adulţi care beau Coca-⁠Cola ar putea sesiza diferenţa de gust dintre o varietate care conţine cofeină şi una fără cofeină.“ Totuşi, 70 la sută dintre cele 15 milioane de cutii cu băuturi carbogazoase consumate de americani în 1998 conţineau cofeină. Într-⁠un studiu precedent, psihofarmacologul Roland Griffiths şi colegii săi „au observat simptome de sevraj la copiii cărora li s-⁠a interzis consumarea cantităţii obişnuite de băuturi carbogazoase cu cofeină“. Griffiths este de părere că „în aceste băuturi se adaugă un drog slab care poate crea dependenţă, un drog cu certitudine răspunzător de faptul că oamenii beau mai multe băuturi carbogazoase cu cofeină decât băuturi carbogazoase fără cofeină“.