Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ar trebui să mergem la adunări creştine?

Ar trebui să mergem la adunări creştine?

 Potrivit Bibliei

Ar trebui să mergem la adunări creştine?

„OBIŞNUIAM să merg la biserică, dar acum nu mă mai duc.“ „Consider că te poţi închina lui Dumnezeu oriunde, nu numai într-⁠o biserică.“ „Cred în Dumnezeu şi în Biblie, dar nu cred că trebuie să mergi la biserică.“ Aţi auzit asemenea comentarii? În prezent auzim din ce în ce mai mulţi oameni exprimându-⁠se astfel, mai ales în ţările occidentale. Oamenii care obişnuiau cândva să meargă la biserică sunt de părere că acest lucru nu mai e necesar. Ce spune Biblia în această privinţă?

Termenul „biserică“, respectiv pluralul „biserici“, apare de mai multe ori în Biblia Cornilescu revizuită (BCR). Şi alte traduceri ale Bibliei folosesc acest termen. Cuvântul grecesc tradus prin „biserică“ înseamnă efectiv „chemaţi împreună“, sau, cu alte cuvinte, o adunare de oameni. De exemplu, în Faptele 7:38 se spune că Moise s-⁠a aflat „în adunarea [biserica, vezi nota de subsol] israeliţilor în pustie“ (BCR), adică în mijlocul naţiunii Israel adunate în deşert. În alte versete putem citi despre „o mare prigonire împotriva bisericii“, cu referire la comunitatea creştină din Ierusalim (Faptele 8:1, BCR). Într-⁠o scrisoare a sa, Pavel salută „biserica din casa [lui Filimon]“, adică congregaţia locală care se aduna în acea casă. — Filimon 2, BCR.

E clar că termenul „biserică“ folosit în Biblie se referă nu la un loc de închinare, ci la un grup de închinători. Recunoscând acest lucru, Clement din Alexandria, teolog din secolul al II-⁠lea, a scris: „Nu locului, ci congregaţiei celor aleşi le zic eu Biserică“. Totuşi, trebuie creştinii să fie prezenţi într-⁠un loc anume sau într-⁠o anumită clădire pentru ca închinarea lor să fie acceptată de Dumnezeu?

 Închinarea în Israel

Legea lui Moise le cerea tuturor bărbaţilor iudei să fie prezenţi într-⁠un anumit loc pentru a ţine trei sărbători anuale. La aceste sărbători asistau şi multe femei şi copii (Deuteronomul 16:16; Luca 2:41–⁠44). Cu anumite ocazii, preoţii şi leviţii învăţau mulţimile adunate, citindu-⁠le din Legea lui Dumnezeu. Ei ‘îi dădeau acesteia sensul, ca să le facă să înţeleagă citirea’ (Neemia 8:8). În ce priveşte anii sabatici, porunca dată de Dumnezeu era următoarea: „Să strângi poporul, bărbaţii, femeile, copiii şi străinul care va fi în cetăţile tale, ca să audă şi să înveţe să se teamă de DOMNUL Dumnezeul vostru, să ia seama să împlinească toate cuvintele legii acesteia“. — Deuteronomul 31:12.

Numai la templul din Ierusalim puteau fi oferite jertfe lui Dumnezeu şi se putea primi instruire de la preoţi (Deuteronomul 12:5–⁠7; 2 Cronici 7:12). Cu timpul, în Israel au apărut şi alte case de închinare: sinagogile. Acestea erau locuri unde se citea din Scripturi şi se făceau rugăciuni. Cu toate acestea, templul din Ierusalim era principalul loc de închinare. Acest lucru reiese din ceea ce a scris Luca, unul dintre scriitorii Bibliei. El aminteşte de o femeie în vârstă pe nume Ana, care „nu lipsea niciodată de la templu, aducând noapte şi zi un serviciu sacru, cu posturi şi implorări“ (Luca 2:36, 37). Viaţa Anei gravita în jurul închinării adevărate aduse alături de alte persoane pline de devoţiune. La fel îşi duceau viaţa şi alţi iudei temători de Dumnezeu.

Adevărata închinare după moartea lui Cristos

După moartea lui Isus, continuatorii săi nu se mai aflau sub Legea mozaică şi nici nu li se mai cerea să se închine lui Dumnezeu la templu (Galateni 3:23–⁠25). Cu toate acestea, ei continuau să se adune pentru a se ruga şi a studia Cuvântul lui Dumnezeu. Nu aveau clădiri somptuoase, ci, dimpotrivă, se întruneau în case particulare şi în locuri publice (Faptele 2:1, 2; 12:12; 19:9; Romani 16:4, 5). Lipsite de ritualuri şi de fast, acele întruniri pe care le ţineau creştinii din secolul I se remarcau printr-⁠o simplitate extraordinară.

În mijlocul întunericului moral ce caracteriza Imperiul Roman, principiile biblice care se predau cu ocazia acelor întruniri străluceau ca nişte diamante. Unii dintre necredincioşii care au asistat pentru prima oară la acele întruniri au exclamat: „Dumnezeu este cu adevărat printre voi“ (1 Corinteni 14:24, 25). Într-⁠adevăr, Dumnezeu era printre ei. „Prin urmare, congregaţiile [bisericile, Biblia Cornilescu, Biblia Ortodoxă] continuau într-⁠adevăr să se întărească şi să crească la număr zi de zi.“ — Faptele 16:5.

Se putea bucura un creştin de atunci de aprobarea lui Dumnezeu dacă se închina în temple păgâne sau în particular? Biblia ne oferă o îndrumare clară în această privinţă: Pentru a se bucura de aprobarea lui Dumnezeu, închinătorii săi trebuiau să aparţină singurei biserici, sau congregaţii, adevărate, adică ‘singurului corp’ format din închinători adevăraţi. Aceştia erau discipolii lui Isus, cunoscuţi sub numele de creştini. — Efeseni 4:4, 5; Faptele 11:26.

Cum stau lucrurile în prezent?

În loc să ne încurajeze să ne închinăm într-⁠o biserică, Biblia ne încurajează să ne închinăm cu biserica, adică cu „congregaţia Dumnezeului celui viu“, cu cei care ‘i se închină cu spirit şi adevăr’ (1 Timotei 3:15; Ioan 4:24). La adunările religioase aprobate de Dumnezeu, oamenii trebuie să fie instruiţi „în acte de conduită sfântă şi în fapte de devoţiune sfântă“ (2 Petru 3:11). Aceste adunări trebuie să-⁠i ajute pe cei prezenţi să devină creştini maturi, care să poată ‘deosebi atât binele, cât şi răul’. — Evrei 5:14.

Martorii lui Iehova se străduiesc să urmeze modelul lăsat de creştinii din secolul I. Pe întregul glob, peste 91 400 de congregaţii se întrunesc cu regularitate — fie în Săli ale Regatului, fie în locuinţe particulare, fie în alte locuri — pentru a studia Biblia şi pentru ca cei prezenţi să se încurajeze reciproc. Totul se face potrivit cuvintelor apostolului Pavel: „Să ne preocupăm unii de alţii ca să ne stimulăm la iubire şi la lucrări excelente, neabandonând întrunirea noastră“. — Evrei 10:24, 25.