Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cum cresc puii în sălbăticie

Cum cresc puii în sălbăticie

 Cum cresc puii în sălbăticie

DE LA REDACTORUL NOSTRU DIN KENYA

PE ÎNTINSELE câmpii acoperite cu iarbă ale Africii se naşte un pui. Se aude o bufnitură: puiul a căzut pe pământul scăldat în lumina soarelui de dimineaţă. Plină de tandreţe, mama se apleacă şi îşi ridică nou-⁠născutul umed şi strălucitor pe picioarele-⁠i tremurânde. Alte mame şi surori vin în grabă ca să privească micuţul pui, să-⁠l atingă şi să-⁠l miroasă. Cântărind numai 120 de kilograme şi având o înălţime nu mai mare de 90 de centimetri, puiul de elefant stârneşte vâlvă printre ceilalţi membri ai turmei.

La mii de kilometri depărtare, în America, un cuib miniatural, de mărimea unui degetar, stă lipit de ramura unui copac. În el, o pereche de colibri din specia albinelor cubaneze, care nu depăşesc dimensiunile unor insecte zburătoare, îşi îngrijesc doi puişori. Atingând în zbor viteze uluitoare, aceste păsări colorate sunt părinţi curajoşi şi se străduiesc să îndepărteze chiar şi animalele mari şi oamenii care încearcă să se apropie de puii lor minusculi!

Tuturor ne plac puii de animale. Copiii sunt fascinaţi de naşterea căţeluşilor. Cine nu se amuză de giumbuşlucurile unui pisoiaş, de drăgălăşenia unui pui de maimuţă ce se ţine strâns de blana mamei sau de un pui de bufniţă care-⁠şi zgâieşte ochii din cuibul ce-⁠i dă atâta siguranţă?

În general, puii de animale nu sunt atât de neajutoraţi ca bebeluşii. Unii se nasc cu capacitatea de a fugi imediat după ce ating cu picioruşele pământul. Alţii sunt lăsaţi complet singuri, fiind nevoiţi să se apere singuri ca să supravieţuiască. Totuşi, supravieţuirea multor pui de animale, printre care şi insecte tinere, depinde de îngrijirea, protecţia, hrănirea,  antrenarea şi grija care li se acordă datorită legăturii strânse dintre părinţi şi urmaşii lor.

Protectori neobişnuiţi

Majoritatea insectelor, a peştilor, a amfibienilor şi a reptilelor se interesează prea puţin de bunăstarea urmaşilor lor. Există totuşi unele excepţii demne de luat în considerare. Un protector foarte neobişnuit este înfricoşătorul crocodil de Nil. Această reptilă cu sângele rece îşi manifestă grija părintească într-⁠o măsură deosebit de mare. După ce ouăle sunt depuse în nisipul cald, părinţii stau prin apropiere ca să ocrotească viitoarele progenituri. Când micuţii crocodili sunt pe punctul de a ieşi din ou, ei încep să scoată nişte sunete asemănătoare unor grohăituri, dându-⁠i astfel mamei semnalul că trebuie să descopere cuibul. Mai târziu, folosindu-⁠şi fălcile puternice, ea îşi strânge cu grijă puii de curând ieşiţi din ou şi îi duce la marginea apei ca să-⁠i spele de nisip. Şi despre crocodilul-⁠tată se ştie că îşi ia puii şi îi duce la apă ca să-⁠i spele. Timp de câteva zile, puii stau în apropierea mamei în apă, urmând-⁠o asemenea unor răţuşte. În acest mod, ei beneficiază de formidabila ei putere de a-⁠i proteja.

Este demn de reţinut că şi unii peşti pot fi consideraţi părinţi buni. Majoritatea peştilor tilapia, care sunt peşti de apă dulce, îşi depun ouăle, iar apoi le adăpostesc în gură pentru siguranţă. După ecloziune, peştişorii înoată liberi primprejurul părinţilor. Când apare vreun pericol, peştele-⁠părinte îşi deschide larg gura, dându-⁠le posibilitatea peştişorilor să se năpustească înăuntru pentru a se ascunde. După ce trece pericolul, puii ies din nou şi îşi reiau activităţile normale.

Şi furnicile, albinele şi termitele au o înclinaţie ieşită din comun de a-⁠şi îngriji şi ocroti puii. Cunoscute ca insecte ce trăiesc în grupuri organizate, acestea formează colonii, îşi construiesc adăposturi pentru ouă şi furnizează hrană pentru puiet. Albina este un bine cunoscut exemplu în acest sens. Mii de albine hărnicuţe contribuie la îngrijirea membrilor tineri ai stupului. Înţelepciunea lor instinctivă le ajută să construiască, să repare şi să cureţe „creşa“, precum şi să păstreze constantă temperatura şi umiditatea de aici.

Sub aripa ocrotitoare a părinţilor

Majoritatea păsărilor sunt buni părinţi, dedicând mult timp şi energie alegerii locului pentru cuib, construirii cuibului şi creşterii puilor. Un mascul devotat din specia păsărilor-⁠rinocer din Africa a fost observat făcând 1 600 de vizite la locul cuibului său, ducându-⁠i partenerei aproximativ 24 000 de bucăţi de fructe pe tot parcursul celor 120 de zile de clocire!

Albatrosul călător este alt furnizor pe care se poate conta. Pasărea-⁠părinte efectiv va zbura mii  de kilometri în căutare de hrană, în timp ce fidelul partener aşteaptă cu răbdare la cuib întoarcerea păsării.

În zonele deşertice, unele păsări folosesc o metodă ingenioasă de a potoli setea puilor lor. După ce zboară până la o sursă de apă, ele îşi îmbibă penele de pe piept cu apă, iar apoi se întorc la cuib, unde puii sorb apa de pe penele lor ude.

Când sarcina hrănirii multor guri devine prea grea, unele specii de păsări cer ajutorul altor păsări pentru rolul de „baby-⁠sitter“. De obicei, aceste ajutoare sunt puii mari ai părinţilor, care sunt dornici să contribuie la hrănirea şi ocrotirea noilor lor frăţiori.

Ocrotirea părintească

Ocrotirea puilor este o responsabilitate permanentă. În multe cazuri, în timpul unei ploi torenţiale părinţii îşi vor acoperi cuibul cu aripile larg deschise, păstrându-⁠şi astfel puii la loc cald şi uscat. Graurii sunt menajeri extraordinari. Pentru a-⁠şi proteja cuibul de invazia puricilor şi a păduchilor, aceste păsări ingenioase aduc fragmente din anumite plante toxice şi le depozitează în jurul şi în interiorul cuibului. Acestea acţionează ca nişte insecticide, ucigând sau ţinând la distanţă insectele dăunătoare.

O mamă sitar-⁠de-⁠pădure este de o inventivitate remarcabilă în ce priveşte ocrotirea puilor. Când e ameninţată, ea îşi apucă puii strâns între picioare şi corp, îşi deschide aripile şi, pur şi simplu, îşi ia zborul ducându-⁠şi preţioasa povară într-⁠un loc mai sigur. Unii părinţi curajoşi se prefac cu inteligenţă că sunt răniţi ca să distragă atenţia prădătorului de la pui. Zbătându-⁠se la pământ ca şi cum ar fi rănită, mama va îndepărta prădătorul de cuib, doar ca în cele din urmă să înceteze prefăcătoria şi să-⁠şi ia zborul spre un loc de siguranţă când trece pericolul. Păsările care-⁠şi fac cuibul la sol se pot folosi de înşelătorii vocale pentru a-⁠i speria pe prădători. Când îi este cercetată vizuina, cucuveaua cu picioare lungi, din America de Nord, scoate un sunet asemănător celui produs de un şarpe. Primii colonizatori ai Americii de Nord erau siguri că micuţele cucuvele locuiau în acelaşi adăpost cu şerpii-⁠cu-⁠clopoţei, motiv pentru care nu se apropiau de vizuină!

Mamifere materne

În lumea animalelor, îngrijirea părintească atinge cel mai înalt nivel printre mamifere. Mamele-⁠elefant sunt atât de devotate urmaşilor, încât stabilesc o legătură strânsă ce poate dura 50 de ani. Puiul este foarte dependent de mama lui. Mama îi face umbră cu corpul ei mare, ocrotindu-⁠l de razele arzătoare ale soarelui, îl alăptează cu tandreţe şi îl lasă să-⁠i smulgă din gură cu trompa lui mică bucăţele de vegetaţie. Ea îşi spală puiul cu regularitate stropindu-⁠l cu apă pe spate şi frecându-⁠l cu trompa. Creşterea unui pui de elefant este o sarcină de familie, deoarece celelalte femele din turmă joacă un rol important în hrănirea, instruirea şi ocrotirea membrilor tineri ai turmei.

 Hipopotamul, alt animal mare, îşi poate naşte puiul sub apă. Puii pot suge foarte bine în timp ce sunt complet acoperiţi de apă. Ei ies din când în când ca să mai tragă câte o gură de aer, iar apoi se scufundă din nou continuându-⁠şi suptul. Mama-⁠hipopotam este o protectoare înverşunată a puilor ei nou-⁠născuţi.

Şi maimuţele de savane sunt mame bune. După ce naşte, mama îşi ţine puiul strâns la piept în primele ore de la naştere, având cel puţin unul dintre membrele anterioare petrecute în jurul gâtului sau al umerilor puiului. În prima săptămână, puiul stă mai tot timpul agăţat instinctiv de blana mamei. Ea le poate da voie şi altor femele să-⁠i ţină puiul. Ele îl vor mângâia, îi vor curăţa şi pieptăna blana, îl vor dezmierda şi se vor juca cu drăgălaşul nou-⁠venit.

Într-⁠adevăr, multe creaturi sunt „înţelepte din instinct“ (NW) şi îşi manifestă grija faţă de pui într-⁠o măsură remarcabilă (Proverbele 30:24–⁠28). Capacitatea lor de a percepe o necesitate sau o situaţie şi de a reacţiona într-⁠un mod inteligent nu ar fi putut apărea niciodată din pură întâmplare. Toate acestea sunt rezultatul unui proiect inteligent provenit de la o sursă inteligentă: Creatorul tuturor lucrurilor, Iehova Dumnezeu. — Psalmul 104:24.

[Legenda fotografiei de la pagina 15]

Pui de bufniţă

[Legenda fotografiei de la pagina 16]

Peştii tilapia îşi adăpostesc ouăle în gură

[Provenienţa fotografiei]

Cu amabilitatea LSU Agricultural Center

[Legenda fotografiilor de la pagina 16]

Crocodilii îşi duc puii în gură

[Provenienţa fotografiilor]

© Adam Britton, http://crocodilian.com

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Albatros cu pui

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Pasăre-⁠rinocer

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Graur

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Sitar-⁠de-⁠pădure

[Legenda fotografiilor de la pagina 18]

Mamele-⁠hipopotam sunt protectoare înverşunate

[Provenienţa fotografiei]

© Joe McDonald

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Mamele-⁠babuin curăţă şi piaptănă blana puilor lor

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Maimuţe de savane

[Provenienţa fotografiei]

© Joe McDonald