Salt la conţinut

Salt la cuprins

Trestia-de-zahăr, un uriaş în lumea erbaceelor

Trestia-de-zahăr, un uriaş în lumea erbaceelor

 Trestia-de-zahăr, un uriaş în lumea erbaceelor

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

CE NE-AM face fără zahăr? Am exagera dacă am spune că lumea s-ar sfârşi, însă multe genuri de alimentaţie ar trebui schimbate radical dacă zahărul ar dispărea. Da, în prezent, în cea mai mare parte a lumii, consumul de zahăr a devenit o parte integrantă a vieţii de zi cu zi, producţia de zahăr devenind astfel o industrie la nivel mondial.

Milioane de oameni, din Cuba până în India şi din Brazilia până în Africa, cultivă şi recoltează trestie-de-zahăr. De fapt, la un moment dat producţia de zahăr reprezenta cea mai mare şi mai lucrativă industrie. Se poate spune că trestia-de-zahăr a modelat lumea într-o măsură în care puţine plante au făcut-o.

V-ar face plăcere să aflaţi mai multe despre această plantă deosebită? Haideţi să vizităm împreună o regiune din Queensland (Australia) unde se cultivă trestie-de-zahăr. Deşi, aici, producţia de trestie-de-zahăr nu este foarte mare, agricultura eficientă şi metodele de prelucrare practicate au făcut din această zonă unul dintre principalii exportatori de zahăr brut din lume.

O vizită în ţara trestiei-de-zahăr

Aerul este fierbinte şi umed. Câmpul de trestie-de-zahăr coaptă se încinge în bătaia soarelui tropical. O maşină mare asemănătoare unei combine agricole înaintează încet prin lanul înalt de trestie-de-zahăr, tăind tulpinile şi aruncând trestia tăiată într-o remorcă alăturată, trasă de un tractor. Nu după mult timp, din tulpinile tăiate se prelinge un suc dulce, iar în aer se simte adierea unui miros dulce, parcă de mucegai. Preţiosul suc al acestei deosebite plante erbacee şi-a început călătoria de la terenul cu trestie-de-zahăr la bolul plin cu zahăr de pe masă.

Nu cu mult timp în urmă, aici, în Australia, trestia-de-zahăr era tăiată cu mâna, aceasta fiind o muncă istovitoare, iar în multe ţări în care este cultivată continuă să se practice această metodă de recoltare. Imaginaţi-vă scena. Muncitorii taie manual trestia-de-zahăr. Un rând de tăietori transpiraţi înaintează cu greu prin lanul de trestie-de-zahăr. Aproape cu o precizie militară, muncitorii adună cu o mână mănunchiuri de tulpini drepte şi le trag cu putere într-o parte ca să le vadă baza. Apoi se aude sunetul şfichiuitor al macetelor! Cu mişcări ritmice şi viguroase, muncitorii taie tulpinile foarte aproape de pământ. După ce le aruncă deoparte formând rânduri ordonate, ei apucă următorul mănunchi de tulpini. La nivel mondial, treptat situaţia se schimbă, deoarece tot mai multe ţări se află acum în procesul mecanizării.

Regiunea cu trestie-de-zahăr din Australia e în mare parte o fâşie de coastă, lungă de aproximativ 2100 de kilometri. Cea mai mare parte din lungimea ei este paralelă cu Marea Barieră de Corali (vezi articolul „O vizită la Marea Barieră  de Corali“, publicat în ediţia engleză din 8 iunie 1991 a revistei Treziţi-vă!). Datorită climei calde şi umede de pe tot parcursul anului, trestiei-de-zahăr îi prieşte aici, iar aproximativ 6500 de cultivatori trăiesc în principal de pe urma micilor ferme de familie răspândite pe fâşia de coastă asemenea ciorchinilor de struguri pe viţa-de-vie.

După o lungă călătorie cu maşina, zărim în depărtare oraşul zahărului, Bundaberg, situat pe coasta centrală a Queenslandului. În timp ce coborâm un deal, ni se deschide în faţă o privelişte care ne taie respiraţia: un ocean de trestie-de-zahăr ce se întinde înaintea noastră cât vedem cu ochii! Şi ce colorit! Lanurile de trestie-de-zahăr se află în diverse stadii de maturitate, aşadar formează un mozaic de culori alcătuit din verde şi auriu în nuanţe vii, ici-colo zărindu-se mici petice ciocolatii de teren rămas necultivat în acest an sau de curând recoltat.

Aici, iulie este cea mai rece lună a anului, iar sezonul recoltării şi al zdrobirii abia a început. Acesta durează până în decembrie, între timp aproape toată trestia-de-zahăr ajungând la maturitate. Acum suntem nerăbdători să vizităm o fabrică de zahăr ca să vedem ce se întâmplă cu trestia tăiată. Dar ni se sugerează ca înainte să aflăm câte ceva despre planta însăşi. Prin urmare, ne hotărâm să facem prima oprire la o staţie experimentală din zonă. Aici oamenii de ştiinţă produc noi varietăţi de trestie-de-zahăr şi fac cercetări pentru îmbunătăţirea culturilor şi a producţiei de trestie-de-zahăr.

Originile trestiei-de-zahăr şi modul de cultivare a plantei

La staţia de cercetare a zahărului, un agronom amabil este încântat să ne spună câte ceva despre trestia-de-zahăr şi să ne explice cum se cultivă planta. Descoperită în pădurile tropicale din sud-estul Asiei şi în Noua Guinee, trestia-de-zahăr este un uriaş al familiei erbaceelor, care are ca membri iarba de câmp, cerealele şi bambuşii. Toate aceste plante produc zahăr în frunze datorită procesului de fotosinteză. Totuşi, trestia-de-zahăr se deosebeşte de ele prin faptul că produce o cantitate enormă de zahăr, stocându-l sub formă de suc dulce în tulpinile ei fibroase.

Cultivarea trestiei-de-zahăr era larg răspândită în India antică. Aici, în 327 î.e.n., scribii din armatele invadatoare ale lui Alexandru Macedon au observat că locuitorii „mestecau o trestie minunată, care producea un fel de miere fără ajutorul albinelor“. În timp ce, pe parcursul secolului al XV-lea, explorarea şi dezvoltarea lumii luau avânt, producţia de trestie-de-zahăr se extindea cu iuţeala fulgerului. În prezent, varietăţile de trestie-de-zahăr numără cu miile şi peste 80 de ţări contribuie la o recoltă anuală de aproximativ un miliard de tone.

În cea mai mare parte a lumii, plantarea trestiei-de-zahăr necesită multă mână de lucru. Tulpinile de trestie-de-zahăr mature sunt tăiate în bucăţi de 40 de centimetri şi sunt plantate în brazde aflate la o distanţă de 1,5 metri una de alta. Din fiecare bucată, sau butaş, creşte un mănunchi  alcătuit din 8 până la 12 tulpini de trestie, care ajung la maturitate într-o perioadă cuprinsă între 12 şi 16 luni. Înaintarea într-un lan de trestie coaptă îţi poate da fiori reci. Tulpinile de trestie-de-zahăr şi frunzişul lor des ajung până la o înălţime de 4 metri. Ar putea fi oare foşnetul acela bătaia vântului sau vreun şarpe ori vreo rozătoare? Pentru orice eventualitate, ar fi probabil mai bine să te retragi într-un loc sigur în câmp deschis!

Se fac cercetări pentru a se găsi modalităţi de preîntâmpinare a dăunătorilor şi a bolilor. Multe dintre aceste eforturi au fost încununate cu succes, deşi nu se poate spune acelaşi lucru în toate cazurile. De exemplu, în 1935, în dorinţa de a eradica supărătorul gândac al trestiei-de-zahăr, autorităţile au introdus în nordul Queenslandului broasca râioasă aga din Hawaii. Din nefericire, broasca râioasă aga a preferat în locul gândacilor trestiei-de-zahăr altă alimentaţie, pe care o găsea din abundenţă, a ajuns prolifică şi a devenit ea însăşi un mare dăunător în nord-estul Australiei.

Se dă foc înainte de a recolta?

Mai târziu, după lăsarea întunericului, urmărim uluiţi cum un agricultor dă foc culturii de trestie-de-zahăr ajunse la maturitate. În câteva secunde, micul teren devine o făclie imensă ce ţâşneşte spre cerul întunecat al nopţii. Arderea trestiei contribuie la înlăturarea frunzelor inutile şi a altor materii care sunt un obstacol în procesul de recoltare şi în operaţiunile de prelucrare. Mai recent însă, s-a făcut simţită o tendinţă crescândă de a recolta fără ca înainte să se dea foc culturii. Această metodă se numeşte recoltarea verde a trestiei-de-zahăr. Ea nu numai că măreşte randamentul în zahăr, dar şi lasă în urma sa pe sol un strat protector, care, la rândul lui, combate apariţia buruienilor şi a eroziunii solului.

Deşi în multe ţări în care se cultivă în prezent trestia-de-zahăr recoltarea se face încă manual, tot mai multe ţări recoltează cu ajutorul unor imense maşini pentru tăierea trestiei-de-zahăr. Aceşti mastodonţi îşi croiesc drum prin lanurile înalte de trestie, tăind vârfurile tulpinilor şi înlăturând frunzele inutile de pe acestea, iar apoi tăindu-le în mod automat în bucăţi mici, gata pentru prelucrarea ce se va efectua în fabrică. În timp ce un tăietor poate recolta, în medie, 5 tone de trestie pe zi prin istovitoarea metodă de tăiere manuală a trestiei-de-zahăr, maşinile pentru tăierea trestiei pot recolta cu uşurinţă până la 300 de tone pe zi. Culturile de trestie pot fi tăiate mai mulţi ani la rând înainte  ca randamentul în zahăr să scadă şi plantele să fie înlocuite.

Odată tăiată, este important ca trestia să fie mânuită cu rapiditate, deoarece zahărul din trestia recoltată se deteriorează foarte repede. Pentru asigurarea unui transport mai rapid spre fabrici, în zonele de cultivare a trestiei-de-zahăr din Queensland a fost pusă la dispoziţie o linie ferată cu ecartament îngust, lungă de aproximativ 4100 de kilometri. Locomotivele miniaturale care circulă pe aceste linii colorează priveliştea în timp ce traversează zona rurală, trăgând zeci de vagoane pline până la refuz cu trestie-de-zahăr.

O vizită în fabrică

Vizitarea unei fabrici de zahăr îţi poate rezerva surprize plăcute. Primul lucru de care dai cu ochii sunt rândurile de vagoane cu trestie care aşteaptă să fie golite. Tocătoarele şi cilindrii compresori enormi zdrobesc trestia-de-zahăr, storcând sucul dulce din fibre. Fibrele rămase în urma zdrobirii sunt uscate şi folosite drept combustibil pentru punerea în funcţiune a întregii fabrici. De asemenea, surplusul este vândut fabricilor de hârtie şi de materiale de construcţii pentru a fi folosit la obţinerea produselor lor.

După aceea sunt înlăturate impurităţile din sucul dulce, obţinându-se un lichid limpede. Impurităţile reciclate, numite mâl, sunt folosite ca îngrăşăminte. Alt produs secundar, melasa, este folosit ca hrană pentru vite sau ca materie primă la distilarea romului şi a alcoolului industrial. Nenumăratele posibilităţi de utilizare a trestiei-de-zahăr şi eficienţa procesului de fabricare a zahărului sunt cu adevărat impresionante.

După aceea, prin fierbere şi prin evaporarea apei din lichidul purificat se obţine un sirop concentrat, în care sunt presărate mici cristale de zahăr. Aceste cristale se măresc până ating dimensiunile necesare. Ele sunt extrase din acest amestec şi sunt uscate. Rezultatul va fi zahărul brut, de culoare cafenie. În urma rafinării ulterioare, zahărul brut va deveni cunoscutul zahăr rafinat, de culoarea zăpezii, pe care mulţi îl avem pe masă.

Probabil, ceaiul sau cafeaua pe care o beţi va fi puţin mai dulce după ce am făcut această vizită interesantă şi informativă în ţara trestiei-de-zahăr. Bineînţeles, dacă aveţi diabet, poate că va trebui să renunţaţi la zahăr şi să folosiţi un înlocuitor.

Cu siguranţă, suntem impresionaţi de ingeniozitatea Celui care a proiectat, iar apoi a făcut să crească din belşug această plantă uimitoare, şi anume trestia-de-zahăr, un adevărat uriaş în lumea erbaceelor!

[Chenarul de la pagina 22]

E din sfeclă sau din trestie?

Zahărul se obţine din două mari culturi mondiale. Trestia-de-zahăr este cultivată îndeosebi în zonele tropicale şi stă la baza a cel puţin 65 la sută din producţia mondială de zahăr. Celelalte 35 de procente sunt reprezentate de sfecla-de-zahăr, care creşte în zone cu climă mai rece, cum ar fi Europa de Est şi de Vest şi America de Nord. Zahărul obţinut din cele două plante este identic din punct de vedere chimic.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Trestia-de-zahăr în flăcări înainte de a fi recoltată

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Recoltare cu ajutorul combinei agricole. Tractorul trage o remorcă

[Provenienţa fotografiilor de la paginile 21–24]

Toate imaginile de la paginile 21–24: Queensland Sugar Corporation