Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lupta mea cu endometrioza

Lupta mea cu endometrioza

Lupta mea cu endometrioza

RELATARE DE DEBORAH ANDREOPOULOS

CHIAR de la început trebuie să spun că nu sunt genul de femeie care se preocupă tot timpul de sănătate. Nu mă neliniştesc din cauza micilor dureri apărute ici-colo. Încerc să iau viaţa aşa cum este. Unele zile sunt mai bune, altele mai rele.

Totuşi, în primii ani ai adolescenţei am început să mă lupt cu dureri mari. În dificilele zile ale menstruaţiei, deseori simţeam dureri cumplite în ovare şi aveam dureri de cap, diaree, ameţeală, senzaţie de greaţă şi dureri lombare. Uneori mă chinuiau mai multe dintre aceste simptome deodată. Am observat că exerciţiile fizice şi odihna scădeau din intensitatea acestor simptome, dar îmi era greu să-mi fac timp pentru ele.

Fiecare simte durerea în felul lui. Nu o poţi măsura şi nu poţi întotdeauna să le descrii altora clar ceea ce simţi. Uneori stăteam la pat zile întregi, extenuată din cauza simptomelor menţionate mai sus, sau mă obligam să mă ridic şi să duc o viaţă mai activă, luând mereu calmante. Nu puteam să muncesc sau să duc o viaţă normală. Eram foarte dezamăgită. Aveam sentimentul că ceva nu era în regulă. Dar, când îmi făceam obişnuitele examene medicale, cuvintele încurajatoare ale medicilor îmi alungau acest sentiment.

Simptomele s-au agravat după ce am trecut de 30 de ani. Durerile chinuitoare apăreau şi dispăreau aparent fără nici un motiv. Mă trezeam în toiul nopţii din cauza unor dureri crâncene. La un moment dat, dormeam doar câteva ore într-o săptămână întreagă. Mai mult decât atât, din când în când făceam o febră uşoară ce dura câteva zile. Ajunsesem să folosesc calmante pentru dureri, antispasmodice pentru intestine, medicamente pentru stomac şi unguente şi medicamente pentru spate.

Un maestru al mimetismului

Simptomele care mă chinuiau puteau fi atribuite unui mare număr de boli bine cunoscute. Starea în care mă aflam era asemănătoare cu cea cauzată de migrenă, de aderenţele pelviene, de dismenoree (crampe menstruale), de sindromul colonului iritabil, de colită şi de gastrită. Majoritatea durerilor le atribuiam dismenoreei, dar pe atunci nu ştiam că intensitatea durerilor caracteristice dismenoreei este cu totul diferită de cea a durerilor pe care le simţeam eu.

Mi s-a spus că nu era ceva ieşit din comun să mă simt foarte rău şi să am dureri greu de suportat în timpul menstruaţiei şi că ereditatea, lipsa exerciţiilor fizice regulate, orele întregi de muncă la birou, problemele hormonale, oboseala şi stresul, precum şi depăşirea vârstei de 30 de ani fără a da naştere la copii pot fi factori care contribuie la apariţia acestor simptome. Un medic chiar mi-a spus că toate aceste simptome sunt un semn că am o sănătate bună!

Dar cum stăteau lucrurile cu celelalte simptome tulburătoare? Starea de extenuare pe care o simţeam a fost atribuită muncii grele şi stresului. Febra a fost atribuită oboselii. Durerile intestinale şi tulburările stomacale au fost atribuite stresului şi alimentaţiei necorespunzătoare. Mi s-a spus că durerile de spate erau cauzate de o problemă la coloana vertebrală şi de poziţia incorectă a corpului. Aşadar, totul părea să aibă o explicaţie. Totuşi, continuam să mă simt îngrozitor.

În sfârşit, un diagnostic corect

În aprilie 1998 am făcut o ecografie, dar rezultatul a arătat că ovarele erau sănătoase. În următoarele patru luni, sănătatea mea s-a deteriorat şi mai mult. M-am hotărât să consult un medic. El mi-a recomandat să fac din nou o ecografie, în urma căreia a descoperit ceva foarte mare situat în afara uterului. Atunci m-a trimis la un medic ginecolog. Ginecologul a confirmat rezultatul spunând că aveam fie un chist foarte mare, fie o formaţiune de chisturi lângă uter, cu mărimea de 10 până la 12 centimetri, tot atât de mare ca o sarcină în luna a patra! Iar apoi a afirmat că s-ar putea ca endometrioza să fie cauza problemelor mele.

La început eram derutată. Ştiam foarte puţine despre endometrioză. Aveam atât de multe întrebări. Ce anume o cauza? Cum avea să-mi influenţeze viaţa? Următorul sentiment pe care l-am încercat a fost acela de uşurare. Mulţi ani de zile m-am simţit ca într-un tunel interminabil al durerii. Când, după mai multe examene medicale, nu mi s-a furnizat un tratament care să mă vindece sau o explicaţie satisfăcătoare la problemele mele de sănătate, m-am simţit într-adevăr neajutorată şi deprimată şi, în cele din urmă, am ajuns să mă acuz că reacţionam în mod exagerat la durerile normale, de zi cu zi. Îmi spuneam că intensitatea durerii era doar în imaginaţia mea. Acum însă, toate simptomele derutante aveau o explicaţie.

Cauzele şi opţiunile terapeutice

Medicul mi-a recomandat să mă operez în următoarele zile; chistul sau chisturile se puteau sparge în orice moment. Înainte de a trece la fapte, soţul meu şi cu mine am hotărât să studiem diagnosticul şi să aflăm cât mai multe despre acest „străin“ numit endometrioză.

Am aflat că, potrivit unor estimări, până la 30 la sută dintre femeile aflate în perioada de fertilitate pot avea endometrioză! Cauzele acestei boli sunt necunoscute. Potrivit unei teorii, în timpul menstruaţiei o parte din ţesutul menstrual trece înapoi prin trompele uterine şi se localizează undeva în abdomen, unde se va dezvolta. Potrivit altei teorii, ţesutul endometrial se deplasează din uter spre alte părţi ale corpului prin sistemul limfatic sau prin fluxul sanguin. O teorie genetică susţine că este posibil ca endometrioza să fie purtată în genele anumitor familii sau că la unele femei s-ar putea să existe o predispoziţie spre endometrioză. Alţii dau vina pe toxinele şi dioxinele din mediul poluat în care trăim.

Ni s-a spus că fiecare caz de endometrioză este unic. Locul şi adâncimea până la care pătrunde ţesutul implantat, precum şi mărimea lui contribuie la natura unică a bolii. Am aflat că până şi cele mai mici ţesuturi implantate pot provoca dureri extenuante dacă irită un nerv din apropiere.

Unii medici sunt de părere că soluţia definitivă, la care se recurge în ultimă instanţă, este histerectomia însoţită de extirparea ovarelor. Însă, înainte de a se recurge la această procedură, se poate urma un tratament hormonal cu scopul de a opri ovulaţia pentru o perioadă cât mai lungă posibil. Uneori, această procedură determină atenuarea endometriozei pe durata tratamentului, iar în unele cazuri acest efect poate dura câteva luni sau chiar câţiva ani. De asemenea, se recomandă uneori chirurgia conservativă, fie invazivă, fie laparoscopică, pentru înlăturarea sau distrugerea chisturilor, fapt care poate atenua simptomele.

Intervenţia chirurgicală şi recidiva

Ultima opţiune părea cea mai bună în cazul meu. După înlăturarea chisturilor pe cale chirurgicală, am rămas surprinsă când medicul mi-a spus că operaţia nu avea să-mi rezolve toate problemele de sănătate. El a spus că aveam nevoie de speranţă şi de dispoziţia de a-mi accepta starea pentru a continua să-mi trăiesc viaţa cât mai bine posibil în pofida viitoarelor recidive. El m-a asigurat că era dispus să mă ajute oricând.

Medicul a spus că trebuia să fac o ecografie la trei luni pentru examinarea ovarelor şi că trebuia să fiu pregătită să urmez tratamente medicale din când în când, în funcţie de starea sănătăţii mele. El mi-a recomandat ca imediat să încep tratamentul cu gonadotropină. Acest hormon a împiedicat, de fapt, eliberarea hormonilor care stimulează funcţia ovarelor şi, prin urmare, am intrat într-o perioadă de pseudomenopauză. Medicamentul poate fi luat doar şase luni, deoarece poate cauza diminuarea densităţii oaselor sau apariţia altor schimbări asociate cu menopauza.

La aproximativ o lună şi jumătate de la terminarea tratamentului, am simţit din nou dureri înţepătoare. Citisem despre rata de reapariţie a bolii şi încercasem să mă pregătesc pentru următorul atac al endometriozei. Însă nu mă aşteptam să aibă loc după o perioadă atât de scurtă. La un examen ecografic s-a văzut că, de data aceasta, aveam un chist mare pe ovarul stâng. Imediat am luat timp de o săptămână medicamentele recomandate, iar durerea a mai scăzut. La câteva luni, chistul dispăruse. După un an însă, a apărut alt chist. În orice caz, tot restul vieţii va trebui să fiu foarte atentă şi mereu sub observaţia medicului.

Întrucât endometrioza este o boală hormonală şi a sistemului imunitar, există şi alte lucruri, în afară de medicamente, care ajută corpul să-şi găsească echilibrul. A trebuit să-mi îmbunătăţesc alimentaţia, astfel încât aceasta să cuprindă mai multe legume proaspete şi foarte multe fructe, precum şi vitamine, şi să reduc consumul de cafeină. Fac mai multe exerciţii fizice şi dedic mai mult timp odihnei. Toate acestea au contribuit la reducerea efectelor secundare ale medicamentelor şi mi-au întărit corpul.

Pe tot parcursul acestei încercări, sprijinul plin de compasiune şi înţelegerea iubitoare a soţului meu au fost de mare preţ pentru mine. Mai mult decât atât, colaboratorii mei, toţi lucrători voluntari la filiala din Grecia a Societăţii Watch Tower, mi-au fost de mare ajutor, lucru care mi-a bucurat inima. Mai presus de toate, am căpătat tărie din relaţia pe care o am cu Iehova, cel care ‘m-a sprijinit pe patul de zăcere’. — Psalmul 41:3.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

Comunicaţi!

Boala şi durerea pot cauza tensiuni în orice relaţie. Totuşi, acestea oferă, în acelaşi timp, ocazia de a cultiva anumite calităţi. Când boala pare că nu se mai vindecă, comportamentul persoanei afectate s-ar putea să fie vizibil schimbat. Acest lucru poate da naştere la anumite dificultăţi pentru membrii familiei, în special pentru soţi. În loc să renunţe, soţii trebuie să încerce să-şi dezvolte şi să-şi folosească capacităţile de comunicare, evitând să acuze şi fiind gata să ierte.

O femeie care suferă de endometrioză nu trebuie să uite că întregul ciclu menstrual este un fenomen necunoscut pentru un bărbat şi că starea sănătăţii ei s-ar putea să-l deruteze complet. Totuşi, dacă soţul ei va avea o parte activă în întregul proces de evaluare a problemei, el poate ajunge să înţeleagă mai bine situaţia. Iată câteva sugestii pe care le poate urma bolnava.

Soţul tău nu-ţi poate citi gândurile; spune-i cum şi unde te doare

Alegeţi un medic care să vă pună în temă pe amândoi în legătură cu endometrioza şi care este dispus să dedice timp suplimentar, dacă e necesar

Vorbeşte-i soţului tău despre schimbările ce apar în ceea ce simţi — inclusiv despre schimbările pozitive!

Roagă-l să citească materiale informative despre această boală

[Chenarul/Diagramele de la pagina 11]

Ce este endometrioza?

Denumirea de endometrioză provine de la termenul „endometru“, stratul de celule care căptuşeşte suprafaţa internă a uterului. Endometrioza constă în prezenţa unui ţesut asemănător celui endometrial în diverse locuri din exteriorul uterului. Boala se poate localiza la organele aflate în apropiere, cum ar fi în ovare, în vezica urinară şi în intestine, iar în unele cazuri poate fi prezentă în toată regiunea pelviană.

Deşi constă într-o dezvoltare anormală a unui ţesut, de obicei endometrioza nu este canceroasă. Ceea ce face ca endometrioza să fie o anomalie nu este ţesutul în sine, ci localizarea lui în afara uterului. În interiorul uterului, ţesutul endometrial contribuie la hrănirea fetusului în perioada sarcinii. Când femeia nu este însărcinată, acest ţesut este eliminat în timpul menstruaţiei.

Totuşi, ţesutul endometrial localizat în exteriorul uterului nu are cum să fie eliminat din corp. Prin urmare are loc o hemoragie internă, degenerarea sângelui şi a ţesutului eliminate de ţesutul endometrial implantat în afara uterului, inflamarea zonelor din jur şi formarea unui ţesut cicatrizat. În funcţie de localizarea ţesutului, alte complicaţii ar fi formarea de aderenţe, sângerări sau ocluzii intestinale, interferenţa cu funcţia vezicii urinare şi ruptura ţesuturilor implantate, fapt care poate face ca boala să se răspândească. Cu trecerea timpului este posibil ca simptomele să se agraveze, deşi în cazul unor bolnave pot exista în mod repetat remisiuni şi recidive.

[Diagramele]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Trompe uterine

Ovare

Uter

Endometru (celulele care căptuşesc peretele uterin)

În fiecare lună, ţesuturile endometriale implantate se rup şi sângerează, dar nu au cum să fie eliminate din corp

Ţesuturi endometriale implantate

Aderenţe ovariene

Ţesuturi endometriale implantate

[Chenarul/Fotografia de la paginile 12, 13]

ESTE „O BOALĂ CIUDATĂ A FEMEILOR“?

Pentru a afla mai multe informaţii despre efectele pe plan afectiv ale endometriozei, un reprezentant al revistei Treziţi-vă! a purtat o discuţie cu Mary Lou Ballweg, preşedinta Asociaţiei pentru Endometrioză, din Milwaukee (Wisconsin). Prezentăm în continuare un fragment din interviu.

Î: Ce efecte are endometrioza pe plan afectiv asupra femeilor?

R: Depinde foarte mult de modul în care se manifestă boala într-un anumit moment. La adolescente poate fi cu adevărat devastatoare pe plan afectiv. Fetele nu pot înţelege pe deplin ce se întâmplă, îndeosebi deoarece, în general, starea lor nu este încă diagnosticată în acea perioadă. De asemenea, ele sunt foarte sensibile cu privire la aceste chestiuni. Ele nu vor să vorbească cu părinţii lor sau cu altcineva despre ele. Prin urmare, aceste tinere s-ar putea să ajungă la concluzia că nu sunt suficient de rezistente sau sunt diferite de ceilalţi. Deseori, ele întâmpină dificultăţi în a ţine pasul cu temele pentru şcoală, iar viaţa lor socială are de suferit. Cunoaştem multe fete care au abandonat şcoala. În fiecare săptămână auzim despre cel puţin o fată care nu reuşeşte să ţină pasul cu şcoala din cauza unor grave probleme de sănătate cauzate de endometrioză.

Î: Dar cum stau lucrurile în cazul femeilor căsătorite şi al femeilor mai în vârstă?

R: Durerea poate face mari ravagii într-o căsnicie, în special dacă starea femeii nu este diagnosticată. Odată ce se stabileşte diagnosticul, soţul şi soţia pot colabora, deoarece acum ei ştiu cum stau lucrurile. Apoi, împreună pot găsi, sperăm, modalităţi de a contracara efectele bolii. Dar, când starea femeii nu este diagnosticată în mod corect, poate fi cu adevărat dezastruos. Cunoaştem o femeie din personalul nostru căreia medicul i-a spus — în faţa soţului ei — că simptomele sunt doar în mintea ei. Soţul ei l-a crezut pe medic, iar în prezent cei doi sunt divorţaţi. Lipsa de înţelegere este o mare problemă. Dacă mergi acasă şi le spui membrilor familiei că ai vreo boală cronică, cum ar fi scleroza în plăci, probabil că ţi se va acorda sprijin şi empatie. Dar, dacă mergi şi le spui că suferi de endometrioză, te întreabă: „Ce mai e şi asta?“ Pentru ei nu este altceva decât o boală ciudată a femeilor despre care nimeni nu vrea nici măcar să vorbească. S-ar putea să nu primeşti nici un sprijin.

Î: Ce fel de sprijin credeţi că îi pot acorda soţul, copiii şi părinţii unei femei care suferă de endometrioză?

R: Mai întâi de toate, sunt de părere că ei trebuie să o creadă şi să creadă ce i se întâmplă. Ei trebuie să încerce să ofere sprijinul pe care l-ar oferi în cazul în care ar fi vorba de orice altă problemă de sănătate. De o mare importanţă este faptul de a afla tot ce se poate despre boală. Odată ce ştii mai multe despre boală, poţi înţelege efectele ei şi, de asemenea, poţi înţelege efectele secundare pe care le au unele medicamente. Mai mult decât atât, cred că majoritatea comunităţilor din întreaga lume au creat un fel de tabu: oamenilor le este ruşine să vorbească despre anatomia femeii. E într-adevăr trist. Aşadar, cred că cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la nivel mondial este, probabil, aceea de a schimba atitudinea oamenilor cu privire la ce anume înseamnă să fii femeie.

[Legenda fotografiei]

Mary Lou Ballweg