Salt la conţinut

Salt la cuprins

Pericolele autostopului

Pericolele autostopului

Pericolele autostopului

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

Într-o zi caniculară de vară a anului 1990, Paul Onions, un drumeţ britanic de 24 de ani, făcea autostopul pe autostrada Hume la sud de Sydney (Australia). Paul s-a bucurat când un străin a oprit şi l-a luat în maşină. Nici prin gând nu-i trecea că acest lucru aproape că avea să-l coste viaţa. *

FĂRĂ să se gândească la vreun pericol, Paul s-a aşezat pe locul din faţă al autovehiculului şi a început să discute cu şoferul. Însă, în decurs de câteva minute, aparent binevoitorul şofer a devenit ostil şi arţăgos. Apoi, şoferul a tras pe dreapta, spunând că dorea să scoată de sub scaun nişte casete cu muzică. În loc să scoată casete, a scos o armă, pe care i-a pus-o în piept lui Paul.

Fără să ia seama la somaţia şoferului de a rămâne aşezat, Paul şi-a smuls centura de siguranţă, a sărit din maşină şi a pornit-o în goană în sus pe autostradă. Şoferul a fugit după el, în văzul altor automobilişti. În cele din urmă l-a ajuns, l-a apucat de tricou şi l-a trântit la pământ. Reuşind să scape, Paul a alergat în faţa unei camionete care se apropia, obligând înspăimântatul şofer, mama unor copii, să oprească. La rugămintea lui Paul, această femeie l-a lăsat să urce, a făcut un viraj mare spre banda din mijlocul autostrăzii şi s-a îndepărtat în viteză de acel loc. Doar mai târziu cel care l-a atacat pe Paul a fost identificat drept un ucigaş în serie, care asasinase alţi şapte drumeţi, dintre care unii făceau autostopul în perechi.

Ce anume a făcut din aceste victime o pradă atât de atrăgătoare pentru ucigaş? La procesul ucigaşului, judecătorul a făcut următoarea observaţie: „Victimele erau persoane tinere. Aveau între 19 şi 22 de ani. Fiecare călătorea departe de casă, criminalul presupunând că pentru un anumit timp nu urma să li se simtă lipsa, în cazul în care li s-ar fi întâmplat ceva“.

Libertatea de a hoinări

În prezent, mult mai mulţi oameni îşi permit să călătorească peste hotare decât în urmă cu doar câţiva ani. De exemplu, pe parcursul unei perioade de cinci ani, numărul turiştilor australieni în Asia a crescut cu peste 50 la sută. În goana după experienţe noi şi aventură, valuri întregi de adolescenţi şi tineri se urcă la bordul avioanelor pentru a se îndrepta spre ţinuturi îndepărtate. Mulţi dintre aceşti călători intenţionează să facă autostopul pentru a cheltui cât mai puţin. Din nefericire, în cea mai mare parte a lumii, autostopul nu mai este modalitatea interesantă şi relativ sigură de a călători de odinioară, nici pentru autostopişti şi nici pentru cei care îi iau în maşină.

Atitudinea pozitivă şi entuziasmul pentru călătorii pur şi simplu nu pot înlocui cumpătul şi înţelepciunea practică. „De multe ori, înflăcărarea de a călători îi face pe tineri să plece în călătorie insuficient de pregătiţi şi fără să înţeleagă pe deplin posibilele pericole la care se expun sau care sunt responsabilităţile lor“, se precizează într-o broşură scrisă pentru familiile care-şi caută copiii dispăruţi.

Broşura adaugă: „Persoanele care călătoresc cu un grup organizat, în scop de afaceri sau care urmează un itinerar bine stabilit rareori sunt date dispărute. Fie că este vorba despre Australia, fie că este vorba despre altă ţară, majoritatea oamenilor care, în cele din urmă, sunt daţi dispăruţi se pare că sunt cei ce fac drumeţii cu rucsacul în spinare şi cheltuiesc foarte puţin pe transport“.

Indiferent că cineva face sau nu autostopul, călătoria fără un itinerar — deşi unora cărora nu le place să fie legaţi de un itinerar aceasta li se pare o idee atrăgătoare — poate expune o persoană la şi mai multe pericole. Când rudele şi prietenii nu ştiu unde se află drumeţul, ei nu pot fi de mare ajutor în caz de urgenţă. De exemplu, cum ar sta lucrurile dacă un drumeţ ar ajunge la spital în stare de inconştienţă, iar cei de acasă nu ar şti unde se află el?

Păstraţi legătura

În cartea sa intitulată Highway to Nowhere (Autostrada care nu duce nicăieri), ziaristul britanic Richard Shears a scris despre şapte autostopişti daţi dispăruţi care, „dintr-o dată, au întrerupt legătura cu familia şi cu prietenii lor“. Bineînţeles, la început familiile s-ar putea să nu fie sigure dacă rudele lor au dispărut sau dacă efectiv nu ţin legătura, lucru care le poate determina să nu anunţe imediat autorităţile când nu mai primesc nici o ştire de la drumeţi.

De multe ori, când rămânea fără bani mărunţi, una dintre autostopiste nu mai reuşea să ţină legătura telefonică cu părinţii ei. Analizând situaţia cu mintea de pe urmă, părinţii ei au îndemnat familiile să le asigure copiilor lor cartele telefonice sau vreun alt mijloc de a suna acasă. Deşi acest lucru nu i-ar fi salvat viaţa acestei tinere, în multe cazuri comunicarea cu regularitate îl poate ajuta pe drumeţ să evite dificultăţile mai mici sau cel puţin să le facă faţă.

Cei şapte drumeţi care şi-au pierdut viaţa s-ar putea să fi citit în cărţile de drumeţii că Australia este una dintre cele mai sigure ţări din lume pentru autostopişti. Cu toate acestea, autostopul s-a dovedit încă o dată periculos, chiar în perechi şi chiar şi în „cea mai sigură“ ţară.

[Notă de subsol]

^ par. 3 Trebuie menţionat că în unele ţări autostopul nu este legal.

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Părinţii pot evita îngrijorările inutile asigurându-le copiilor lor cartele telefonice sau vreun alt mijloc de a suna acasă